Paprika Csárda, Schengenraum

„Urât mi-i de muierea beată și de bărbatul fără bani”, spune o vorbă populară de pe la noi din sat; n-aș putea preciza cine este „muierea beată”, dar bărbatul fără bani sunt eu, și nu de azi, de ieri, ci de când mă știu. Nu c-ar fi vina mea; planeta asta e greșit făcută, asta este singura explicație. Altfel, ehehe!

S-a nimerit, totuși, să se potrivească astrele așa cum trebuie (și cum ar fi normal!), eu să fiu cu buzunarele pline de bani (la propriu: bancnote de 50 și de 20, lire și euro, multe, nu mai știu câte; multe), iar în jurul meu muieri bete. Nu una singură, nicidecum, ci vreo patru-cinci mese. La Paprika Csárda, în Ungaria. Muierile erau românce, ucrainience și rusoaice din Republică și din Transnistria. A fost veselie mare! Desigur, n-a durat mult, că oamenii de ordine nu le-au dat voie să se și bată, adică după ce și-au zis ei c-au țipat destul unele la altele, s-au dus la bărbații lor și i-au rugat cu frumosul să le ducă la culcușuri. A mers, s-a evacuat sala fără alte incidente. Eu am mai rămas, dar foarte puțin, fix cât să se supere nevastă-mea (era foarte obosită, condusese mult) și să mă felicit ca un porc că m-am învârtit, moca, de încă un subiect gras. Asta-i viața!

Pe vremea când nu exista Spațiul Schengen, orășelul Hegyeshalom era un punct foarte important, că acolo era vama dintre Ungaria și Austria, un fel de Nădlac unguresc: tiruri, microbuze, autobuze, șoferi, călători... lume multă. Toți oamenii ăștia aveau nevoie de mâncare, de toalete, de locuri de dormit, de câte și mai câte: bani! Că așa-i la drum, cheltuiești, fie că vrei, fie că nu. Dar după 2007, pe locuitori îi aștepta ruina, erau terminați, falimentari, mofluzi (așa credeau ei). Când, însă, România a fost lăsată pe dinafară, de-abia atunci a început să curgă adevăratul râu de aur prin Hegyeshalom, că e perfect logic să te oprești aici înainte să intri-n adevărata Europă, cu prețurile ei. Cine știe, cunoaște: fie că vii din București, Constanța, Odessa, Tiraspol, Chișinău, Cernăuți sau Liov, te oprești, mănânci, bei, dormi, totul la prețuri mai umane, apoi îți faci o cruce până la buric, zici un „Doamne-ajută” și te avânți dincolo, ca să faci bani. Sau ca să-i speli pe-ai tăi. Repet: cine știe, cunoaște!

Tot omenetul ăsta curgea în sens invers față de noi (veneam din Franța) și avea cu totul alte priorități: că a cui e Crimeea, că cine a-nceput războiul, că Putin, că sancțiuni, c-o să vedeți voi etc. Ce era să fac? Am tras cu urechea. Cine știe, ...

articol publicat în numărul 12/2017 al revistei Cațavencii 

Un mic URSS: Transnistria

Aici treaba e cu mult mai simpla: din anumite motive, rusii nu s-au impacat niciodata cu pierderea Basarabiei (intreg spatiul dintre Prut si Nistru) in favoarea Romaniei (a treia unire, cea din ianuarie 1918). Au incercat mai intai cu invazia armata, dar n-aveau forte suficiente si au fost de fiecare data respinsi, inapoi peste Nistru; au incercat pe urma figura cu “miscari spontane antiromanesti” (rascoala de la Tatar-Bunar, de pilda) dar nici asta n-a mers.

Asa ca au organizat “Republica Autonoma Moldoveneasca” in cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, ea insasi parte din URSS. Cu asta au impuscat doi iepuri: au tinut permanent Romania sub presiune (pentru ca, evident, “autonomii” moldoveni de peste Nistru doreau – spontan! – unificarea cu moldovenii de dincoace de Nistru, adica cu Basarabia). Dar in acelasi timp au tinut Ucraina sub presiune, bagandu-i in coasta aceasta enclava obedienta doar Moscovei, nu si Kievului.

Desteapta miscare, fie vorba intre noi… !

Despre cum a oscilat favoarea Moscovei, cand inspre ucrainieni, cand inspre “transnistreni”, e o poveste intreaga, fascinanta dealtfel: ba le lasau alfabetul latin, ba li-l luau inapoi si ii treceau la chirilic, dupa care ciclul se relua. Incai, nu se plictiseau!

Dupa razboi, URSS a lipit Transnistria de Basarabia si asa a aparut “Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca”. Pe Nistru, la Tiraspol, a fost construit un mare baraj si o centrala hidroelectrica de mare putere, dar cu toate dotarile pe malul stang! Si tot acolo a fost amplasata si toata industria noii republici. Asta insemna ca republica Moldova avea capitala politica in stanga Nistrului (la Chisinau), dar toata forta industriala si comerciala in dreapta, la Tiraspol. Isteata treaba!

Cand Moldova s-a declarat independenta, in 1991, s-a trezit intr-o situatie de mare cacao: fara iesire la mare, fara vreo capacitate de productie (nici macar current electric!), fara armata si fara prieteni. Sa tot guvernezi, in conditiile astea. Io unul ma mir ca inca exista Moldova ca stat!

Chisinaul n-a controlat niciodata malul stang al Nistrului, desi a tot incercat, pana cand s-au suparat comunistii de la Tiraspol si s-au pus cu bataia pe ei (razboiul civil din republica Moldova). Dupa care s-au declarat frumusel independenti, si au lasat Moldova saraca lipita planetei, fara nici o productie proprie, afara de vin (dar asta nu era cumparat decat de Rusia! Asa ca Moldova a inceput sa joace dupa cum i se canta de la Moscova, ca n-avea de ales).

Si romanii unde sunt, in toata ciorba asta?! Pai aia e, ca nu prea sunt! Patru lucruri i-au tinut pe tusa:

unu, in vestul Ucrainei era o minoritate romaneasca de circa 800.000 de oameni (un popor intreg!), ramasi acolo inca din evul mediu; deci, o baza etnica pentru “republica autonoma moldoveneasca” a existat in mod real;

doi, administratia romaneasca in Basarabia, intre 1918 si 1940, a fost extraordinar de proasta, corupta si incapabila, si-a lasat amintiri foarte neplacute locuitorilor (un singur pod de cale ferata traversa Prutul, intre Iasi si Chisinau, si ala era facut inca de pe vremea tarului!); deci, basarabenii nu-i iubesc deloc pe guvernantii romani, din motive istorice;

trei, intre 1941 si 1944, romanii au organizat si ei o “Transnistrie” proprie, pe teritoriul dintre Nistru si Bugul de Sud; numai ca au folosit-o pentru exterminari de evrei, tigani, comunisti si ucrainieni! Va dati seama cam ce amintiri au localnicii de acolo despre Romania…

patru: in singurul moment istoric cand chiar ar fi putut ajuta Moldova, Romania n-a miscat un deget: pai in 1991 eram condusi de Iliescu, care ii ciugulea din palma lui Gorbaciov! Ce sa-i ajute Ilici al nostru pe “independentii” de la Chisinau…?!

Ergo: da, Scame, Transnistria e o fictiune, dar localnicii nu o vad asa: ei urasc Romania, urasc Moldova, urasca Ucraina, si singurul lor vis e sa intre in componenta Federatiei Ruse, intocmai ca exclava Kaliningrad; daca aia au putut sa fie rusi, transnistrenii de ce sa nu poata? Ei sunt mai prosti, sau ce?!