No country for old men

Fact one: there is a Russian folk saying, “Chicken is not fowl and Bulgaria is not abroad” (I am sorry I cannot quote it in original; my Russian is a bit tired today!).

Fact two: since the beginning of the Ukrainian crisis, people in Bulgaria have grouped in two opposite “parties”: the putinists and the antiputinists. It is interesting that almost everybody has taken a stance, no matter of his or her previous political affiliation.

Fact three: I have overheard myself an old woman in Bucharest (Romania) whining about the hardships of living in “this damned capitalism”, expressing regrets for “the shiny times” of president Ceausescu and concluding: “If the Russian come and take over, maybe life will be worthy again, who knows…”.

My theory: the poor have no homeland (Romanian: “Sarantocii n-au patrie”). All these poor people in Romania and Bulgaria have no sense of patriotism, even if they invariably vote for the most extremist political party in each country (Romania Mare party in Romania and Ataka party in Bulgaria). Remember that these two countries are the poorest in the European Union (Croatia, that has been admitted in EU six years after them, is a far richer country), and their press in Europe is very bad; ergo, the majority of citizens in Romania and Bulgaria are not only incredible poor, but disillusioned with EU and very embittered because of their “paria” status inside of the EU.

A conclusion? If Russia wants to get these two countries, it will get them without a firearm. The enormous mass of poor people will do anything what Russia tell them do: killing their own national elite, for a start.

Have you forgotten that Bulgarian high priests were hanged naked in the streets of Sofia, back in the fifties, because of their anti-Russian stance? I haven’t. Have you forgotten that half a million of Romanian elite was murdered by local communists, guided by their Russians advisers? I haven’t. Have you forgotten that those who committed such deeds are still here, in Bulgaria and Romania, they or their followers? I haven’t. Nor the Russians: their fifth column is right here. Beware!

Din Ghencea, cu dragoste

Sunt intr-o situatie unica, asa cum nu prinzi de doua ori in viata: pot sa-l fut pe seful, iar el nu poate sa ma dea afara! Mi se pare extraordinar. Daca as fi jucator de poker, situatia ar fi asta: nu numai ca as avea roaiala servita, dar as sti si ca ceilalti trei adversari au carte… si ce carte are fiecare! Fabulos. Ca-n vise.

Care e contextul: seful meu direct de la revista (da, tot Catavencii, fi-mi-ar sentimentalismul de ras) a scris un roman. Cand scrii un roman, bun sau prost, e ca si cum ai face un copil, sau cum ai cumpara un caine: daca cineva se ia de el, faci spume si dai in balbaiala. In sensul “Ba, ia-te de mine, dar nu de biet neajutoratul meu roman/copil/caine, ca-ti sparg fata!”. Sau, in cazul asta: Buzea, nu-mi injura romanul, ca zbori din redactie in doi timpi si trei miscari! Nu zau, sefu’?! (ranjet).

Savurez, salivez, sunt ud tot. He, he! Acum sa trec la treaba.

Cum stii daca o carte e buna sau proasta? Pai, sunt diferite sisteme: Procopius din Cezareea (un baiat, nu-l stiti), judeca infailibil orice carte. Dupa grosime. “Cu cat o carte e mai groasa, cu atat gasesti mai  multe prostii in ea”. Ma-gis-tral! Pe acest sistem, romanul lui sefu’ este o carte proasta, foarte proasta: daca avea doua treimi din grosimea pe care-o are acum (18 milimetri, dupa ruleta mea) castiga enorm in calitate, adica tot balastul care e acum in paginile alea era out si ramanea esentialul. Concluzie: fraierilor care scrieti romane, nu sariti din 12 milimetri grosime, c-ati belit carasul!

Am si eu un sistem, da’ merge doar pentru romane, nu pentru altfel de carti. Din fericire, Sebastian, ceilalti si-un caine este un roman, fara pretentia c-ar fi altceva (sau si altceva, cum vad ca e moda acum printre scriitori, ca si printre carciumari: Cutare Pub and more!), asa ca pot sa-i aplic linistit sistemul meu. E sau nu ecranizabil? Daca e, atunci romanul e bun. Daca nu-i, atunci e-un cacat. Exemplu: literatura Virginiei Woolf este laba trista, de valoare zero. Si asta, fara legatura ca mie mi-a cazut la examenul de definitivat romanul To the Lighthouse, din care cauza am si picat; nici o legatura intre una si alta.

Sebastian, ceilalti si-un caine este ecranizabil. Ma doare inima sa scriu una ca asta. Dar, da, este ecranizabil si se pot scoate din el cel putin trei-patru scenarii diferite, depinde de cat de dobitoc este scenaristul pe care-l alege producatorul (sefule, un aparte intre noi doi: oricine va fi producatorul, isi va alege scenaristul pe pile si va face un film de cacat din romanul tau. Ai vazut ce s-a ales din A Long Way Down al lui Nick Hornby?). Punctul be: distributia tot producatorul o alege, asa ca o sa-ti dai cu barda-n coae dupa ce-o sa cedezi drepturile de ecranizare. Eu iti spun, desi stiu sigur c-o sa te pisi pe parerea mea, dar nu vreau sa-mi ratez satisfactia de a spune intregii carciumi, dupa premiera (si dupa ce presa de specialitate o sa faca filmul carne de mici): “Eu l-am invatat de bine, dar daca n-a vrut sa m-asculte?!”.

Romanul este, in mod categoric, sudist. Cum? Nu stiti ce-i aia? Pai nici eu nu stiam, pana sa scot botul din mahala (adica prin 1990) si sa vad cum ma judeca cei din alte cartiere: a, baiatu’ e sudist! Cum, “sudist”, ba, mama voastra?! Pai, da, ziceau ei, ca esti de la Sud de Splai! V-ati prins cum vine asta?

In creierul marunt al bucuresteanului de bastina, orasul e impartit (asa, grosso modo) in doua parti: la nord de Dambovita se intinde nordul bogat si bine educat, iar la sud de ea sunt cartierele saracilor, lumpenilor si imigrantilor. Adica Drumul Taberei, Ghencea, Rahova, Ferentari, Berceni, Vacaresti, Dudesti, Vitan (ma rog, Dudestiul si Vitanul sunt, geografic, la nord de Splai, dar, dracul stie de ce, sunt considerate tot “sudiste”!). Ei bine, in Sebastian, ceilalti si-un caine, o singura scena din tot romanul are loc in nord (Baneasa), restul actiunii e concentrata, matematic, in sud. Nu ca asta e ceva rau sau bun in sine, asa cum nici imparteala aberanta a bucurestenilor nascuti nu e ceva rau sau bun in sine (Cotroceniul e la sud de Splai, de exemplu), ci e doar o simpla observatie, utila autorului doar in perspectiva urmatorului roman: sa plaseze actiunea in Corbeanca, daca vrea sa-l citeasca si lumea buna! Asa, ca-l citesc smardoii din Ghencea, curvele din Ferentari, recidivistii din Rahova, pastilatii din Drumul Taberei sau Buzea din Berceni, caca-maca – astia n-au influenta la potentati. Cine vrea sa existe in lumea culturala din Bucuresti, sa faca bine sa-si gaseasca spate. Adica sa pupe poala nordului, ca-n sud nu se-alege decat c-un “Manca-ti-as pula ta”, cel mult.

Cam cat dureaza sa citesti cartea? Pai, depinde: mie mi-a luat doua zile, c-am avut treaba si-am citit mai mult in metrou, dar asa, in mod normal, daca te prinde (si te cam prinde) si nu esti stresat, nu stiu ce sa zic, cam cinci ore, daca e sa si savurezi niste chestii. Ar fi pacat sa te grabesti, serios, ca unele faze sunt memorabile. Cand un om caruia demult i-a murit pula, de exemplu, se uita la pornache pe net, simte ca s-a facut dreptate. Da, stiu ca nu prea intelegeti cum vine asta, dar trebuie sa cititi personal ca sa va prindeti. Ca doar nu v-oi da eu mura-n gura.

Romanian tomahawk

It's a genuine medieval tool. And it's mine. The first one, I hope!

Autostrazi 2022

Azi a fost prezentat Masterplanul pentru reteaua de autostrazi. Din ce tara? Romania. Din ce an? 2022. Crede cineva in el? Nu stiu, dar eu nu. Deloc. Sorry, domnu' guvern! Désolé, doamna clasa politica!

Why did you need THIS, mister Putin?

Do you see this submarine? The Russians have just stolen it from the Ukrainian Navy, in order to "complete" their sub fleet with it. Seriously?

The sub was launched in 1967 (!), and its design was already obsolete at the time. It belongs to a class of Soviet subs called "Project 641", and it proved to be the biggest and the most ineffective non-nuclear sub designs Soviets had ever built. One simple fact about its performances: it could navigate only three days underwater!

The Russian subs under construction nowdays (Project 885) are very ambitious and enormously advanced from "Project 641", so that the so-called "completion" of the Russian sub fleet is nothing than a bad joke. 

Comparison: the other incredible poor-equipped Navy in the Black Sea (the Romanian Navy) has also got only one sub, but this one is launched in 1985 ("Project 877") and can navigate underwater for 45 days. It is, of course, in the same bad shape like its (former) Ukrainian counterpart, but, at least, it's not a relic! 

I now return to the initial question: it is militarily understandable, mister Putin, what have you stolen Crimea for. But what have you needed the Ukrainian wreck for, mister Putin?!

A Portrait of the Putinist as a Young Man

Don't fool yourselves: "Ein Gespenst geht um in Europa – das Gespenst des Putinismus". I have recently found out myself  that Putinismus is not a joke, not even in the eastern Europe (say nothing about poor resentful bastards in the West, in countries like France, for instance); one of my old friends revealed himself last evening as a staunch Putinist - and he meant it.

I am asking you: if a Romanian or a Pole could be a Putinist, who couldn't?!

I'll be back soon with some more info about this geopolitical virus. Stay cool!

Crimea now

Please do not fuck my brains anymore: I am NOT better informed than you about what really happens now in Crimea. If you want to understand, read what this guy writes and enlighten yourselves. I cannot do it, as I am in the same dark as you are, in respect of Crimea.

Moskva is a different borsch.

Ucraina nu crede in lacrimi

N-am fost in Crimeea. N-am trecut vreodata nici macar pe-aproape de ea, asa ca parerea mea n-are alta valoare decat cea amatoristica, de baiat care zice si el, desi nu l-a intrebat nimeni (de fapt, l-a intrebat, dar nu pot sa spun cine… persoana publica!).

Dar cunosc felul in care gandesc rusii. Nu cei din Crimeea, ci cei din Rusia, mai ales moscovitii. Si acest mod de a gandi explica foarte multe. Mai ales, il explica pe Putin.

In primul rand, opinia publica, la nivel popular (omul simplu, rusul de rand), e foarte frustata de sfarsitul Razboiului Rece: da, am pierdut acel razboi, cealalta superputere ne-a lucrat in toate felurile, iar conducatorii nostri s-au lasat cumparati, iar acum tara noastra (Uniunea Sovietica), nu mai exista, pe cand inamicul (Statele Unite) e bine-mersi, nu si-a luat nici macar un cap in gura. Dar, adauga el (rusul de rand), atentie! Noi nu am fost invinsi in lupta cinstita, ci am pierdut prin viclesuguri. Deci totul e inca posibil. Daca avem conducatori patrioti si cu coaie tari, putem “intoarce” rezultatul. Sau, mai romantic: “Nu s-a terminat; de-abia incepe”.

In al doilea rand, Putin nu e perceput in Rusia ca aventurier sau revansard, cum il privim noi, ci ca un factor de echilibru, ca un lider mai degraba prea blajin: putea sa ia toata Ucraina rusofona si-i lasa pe “haholi” in pula goala, fara iesire la mare sau la Dunare, cu care ocazie ajungea si-n Transnistria si rezolva problema odata pentru totdeauna, iar moldovanii si romanii ar fi tacut din gura ca niste mielusei, c-aveam Galatiul si Chisinaul in bataia prastiei. Sau, daca chiar voia sa faca pe modestul, lua si cele trei oblasturi din est (Lugansk, Harkov, Donetk), unde oricum nu-i picior de ucrainian, si era toata lumea multumita. Asa, a luat doar Crimeea… cacat! Pai, asta era oricum pamant rusesc de-acum 300 ani… ce mare isprava a facut?! Slab, foarte slab, gaspadin Putin… un presedinte patriot nu se rezuma la o simpla ciuguleala, ci ar fi dat cu Maidanul de pamant, sa le bage fascistilor frica-n oase!

Cand asa vorbesc oamenii pe strada si la carciumile din Moscova, ce sa ne mai miram de mirarea lui Putin? El se gandeste ca europenii si americanii sunt niste ingrati, pentru ca numai datorita lui, adica numai cumpatarii si dragostei lui de pace, n-a iesit razboi civil in Crimeea si ca totul s-a solutionat prin referendumuri si alte jucarele d-astea democratice: daca nu era el, sa-si tina in frau cainii razboiului, ce iesea? Pai, vedeti, bai, europenilor? (zice Putin in mintea lui). De ce sunteti acuma neam de traista si nu apreciati ce-am facut pentru voi? Nu v-a ajuns Yugoslavia?

In al treilea rand, domnul Putin are pregatite si alte maimute din cutiuta lui. Cu totii stim ca Mihail Formuzal e acum la Moscova, la niste discutii despre exportul de vinuri dinspre Gagauzia spre Rusia. Momentul mi se pare foarte potrivit, ca tocmai acum s-a nimerit pe la Kremlin si Evgheni Sevciuc, care cica are si el de discutat nu stiu ce. E drept, Transnistria nu prea vinde vinuri, dar niste Kvint, acolo, s-o mai gasi de exportat! Daca nici acum, atunci cand?!

In al patrulea si ultimul rand: pentru cine are curiozitatea sa-i citeasca pe postacii de pe siteurile marilor cotidiene europene, surpriza e tonul extrem de critic al postacilor. Dar nu la adresa domnului Putin, nu! Ci a propriilor guverne, pentru ca indraznesc sa propuna sanctiuni impotriva regimului de la Moscova. Dimpotriva, comentariile postacilor sunt in general pline de simpatie la adresa lui Putin si a politicii de mana forte. In esenta, ura lor e directionata impotriva Uniunii Europene, vazuta ca vinovatul principal pentru faptul ca ei si-a ratat vietile (dupa cum se stie, postacii nu sunt oameni impliniti, in general), iar Putin le este simpatic din motivul “Dusmanul dusmanului meu este prietenul meu”. Pai cu o asemenea coloana a cincea in interiorul UE, cum sa nu-si permita domnul Putin ce vrea?! Sa nu uitam, postacii sunt votanti in tarile lor si electori pentru Parlamentul European, iar in lumile lor mici, probabil ca multi sunt si lideri de opinie. Acolo unde se-aduna zece prosti, sigur apare si-un postac ca sa le exprime parerea!

Nu vreau sa arunc pisica, dar dintre postaci se remarca prin virulenta francezii (ca de obicei), italienii, spaniolii si grecii. Nicio surpriza: dupa cum se stie, sarantocii n-au patrie.

Nea Cătă și fotbalul

Poate că voi, frunzoaicele cele mai frăgeduțe și încă proaspete (adică n-ați trecut de 35 ani!), aveți impresia că Nea Cătă era un băiat bun. Gre-șit! Nea Cătă putea, eventual, să fie vreun băiat bun, cine știe cum, dacă nu-l stârneai cu fotbalul. Din momentul ăla, se termina șmecheria!

Pentru că, de ce? Pentru că Nea Cătă era microbist, de aia. Dar nu microbist d-ăsta pârât, ca tinerii de acuma (alte timpuri!), ci microbist d-ăla fioros, care te și caftea la o adică: echipa lui nu lua bătaie, nu, domnule, nu, păpușa, nu, tăticu’! Echipa lui era furată de arbitri, care, în totalitate, erau niște oameni foarte mici (iată un punct la care subscriu, poate unicul).

Ei bine, unde intervine originaliatea lui Nea Cătă, ne întrebăm? Tehnic vorbind, doar în foarte strania personalitate a iubirii lui fotbalistice: nu Steaua, nu Dinamo, nu Rapid, nu Ciorogârla (nu știu, există echipa asta?!), ci, ei bine, Universitatea Craiova! Care, evident, nu avea nici în clin și nici în mânecă cu Nea Cătă în special și nici cu Bucureștiul în general, ci era doar o echipă de provincie (e drept, foarte adorată de localnici, printre care nu se număra Nea Cătă), cu rezultate splendide, pentru vremea aia, pe plan european.

Frumos, dar cam puțin pentru aceasta: furios, Nea Cătă i-a oferit o teribilă corecție fizică bietului Cristache, care nu făcuse altceva decât se se-ndoiască de ”rejucarea” unui meci între Craiova și nu știu ce echipă suedeză (Nea Cătă? Precizări?).

Ani în șir m-am întrebat: ce dracul de iubire poate să fie Universitatea Craiova, domnule?! Că n-om fi nebuni cu toții! Dar, după ce s-a inventat internetul, m-am prins că sunt prost ca noaptea: Nea Cătă era conectat la realiatate, iar eu nu. Je-nant!

Bref: în acei ani de jalnică amintire (dar care sunt anii noștri ”cărtărescieni”, ca să zic așa), fotbalul era și el una dintre oficinele comunismului. Adică, sau ”făceai fotbal” cu regimul, sau făceai împotriva lui, altfel nu prea era. Iar cei de la Craiova făceau fotbal ”împotrivă”, și destul de deschis, iar asta a dus la distrugerea clubului: rând pe rând, jucătorii au fost furați de echipele bucureștene sau determinați să se lase la vatră. Craiova Maxima a fost sugrumată, lent și calculat, de bucureșteni. O spun acum, au spus-o și alții, n-o vom spune niciodată destul: așa, ca să se știe!

Ce treabă are Nea Cătă? Păi, are, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Nea Cătă era, fără să știe și fără să o spună (asta mai lipsea, că-l caftea tac-su grupa mare!), dizidentul nostru fotbalistic. Vi se pare puțin, gagicilor? Normal. Ce știți voi?! Sunteți plecate care-ncotro, prin cele mai ciudate colțuri de lume (vorba Andreei, ”aici, de unde a-nceput TOTUL!”) și țineți minte din D 23 doar ce vă convine. Nu că asta e ceva rău, en passent fie spus.

Dar lumea din D 23, așa cum a fost ea și așa cum încercăm s-o prindem în câteva cadre, a avut multe poante care vor fi uitate, dacă nu le scriem (nu că nu vor uitate și-așa!). Sunt sigur că voi ați savura mai degrabă poante cu Floriana sau cu alte drăcii, dar de ce să ne grăbim? Ajungem și-acolo!

Mihai Viteazul

Daca aveti adresa de puscarie a domnului George Becali, va rog sa-i trimiteti acest link. Multumesc.

Nea Cata si Pinky

In aceasta amintire, reconstruita de mine cu mare truda, valseaza personaje ca Pinky, Ticalosu, Nea Cata, Alina Dudea, Nea Mihaita, Ursu sau Mamaia Dida. Dar aceastea, desi ocupa practic tot spatiul naratiunii, sunt personaje cumva secundare. Personajul principal este Ionut Anghel, aiba-l Dumnezeu in buna lui paza. Voi stiti ca despre el e vorba in “Nea Cata si Pinky”, iar asta e destul. Restul e consiliere psihologica. Pe care mi-o acordati voi mie. Gratis, ceea ce ma bucura foarte mult!

De ce „reconstruita cu mare truda”? Pentru ca si creierul meu, la fel ca orice alt creier omenesc, functioneaza ca o masina de propaganda comunista, turata la maximum: retine, subliniaza, accentueaza, insista pe fiecare reusita din trecut, iar in acelasi timp da „ignore” la toate faptele neconvenabile, la toate esecurile, penibilitatile, rateurile si rusinile de care e plina viata omului. Tineti minte ca exact asa functiona si propaganda in comunism? Cand Steaua lua Supercupa Europei (succes incontestabil), propaganda zbiera din toti rarunchii, dar nu scotea niciodata o vorba despre „cozile la orice”, brandul inconfundabil al Estului. Enfin!

Bref: eu am vrut s-o otravesc pe Pinky, iar Nea Cata n-a fost de acord. Dar s-o iau cu inceputul.

Pinky era o catelusa sura care se oplosise, dracul stie cum, la scara E, mai exact in zona aia de buruieni si boscheti dintre scarile E si F (repet, acum acolo-s parcari). De fapt, oplosirea in „zona” se explica prin faptul ca acolo arunca Mamaia Dida (bunica Laurei de la unu) diversele subproduse de la bucatarie (paine veche, oase, tocanita stricata etc), direct pe geam, iar Pinky cu astea se hranea. Mamaia Dida nu era tocmai nebuna, dar fiind sontoroaga datorita batranetii, nu putea cobori cu gunoiul, de aici activitatea ei de „aruncatoare”. Oricum, datorita faptului ca Pinky era cuminte si nu latra noaptea (nici ziua, de fapt), Mamaia Dida o indragise si o hranea cu drag: sub fereastra ei putea de-ti carmea nasul din loc.

Nu era singura care-o indragise, pentru ca intre catelusa si Alina Dudea (tot de la scara E, dar din D7) se infiripase o dragoste fierbinte, ceva profund trans-specie, sentiment destul de rar vazut (cel putin de mine, care-s cam hater cu cainii). Cand venea Alina de la scoala si striga „Pinky!”, animala fugea ca o nebuna si i se arunca in brate, la propriu, de ziceai c-o dresase careva. Buninteles ca Alina isi exprima dragostea prin pupaturi languroase aplicate pe botul catelusei, de ni se facea si scarba noua, baietilor care jucam ceva cu mingea la bara de covoare. „Pacat de ea, ca altfel e bunoaca” – asa ne exprimam noi parerea despre amorul trans-specie pe care Alina il traia cu Pinky. Baietii, tot baieti!

Mutam obiectivul camerei pe scara B din blocul D23, unde Ticalosu isi alcatuise o armata particulara de caini vagabonzi, vreo 10 sau 12 animale fioroase, o haita infricosatoare condusa de un monstru blanos pe nume Ursu. De ce aceasta mobilizare canina a Ticalosului? Pentru ca el avea acea celebra Volga neagra, parcata in dreptul ferestrei lui (statea la unu), Volga pe care-o iubea ca pe ochii din cap si de care avea grija sa nu-i fie furata. Cum avea grija? Pai, montase un bec cu abajur in exteriorul blocului, sub fereastra, a carui lumina cadea permanent pe masina. Dar, evident, asta nu era suficient. Asa ca Ticalosu a inceput sa dea de mancare maidanezilor, asezand hrana sub Volga lui. Treptat, cainii vagabonzi au invatat ca acolo e permanent mancare si adapost si ca nu-i goneste nimeni, ca e un „loc bun” pe care au inceput sa-l considere „acasa”. Dar locul era intr-adevar bun, iar Ticalosu, cu o rabdare de fier si cu o viclenie taraneasca á la Ceausescu, a lasat selectia naturala sa se desfasoare de la sine, astfel incat, dupa o vreme, numai cei mai puternici si mai rai caini au reusit sa ramana pe acel teritoriu viu disputat; cei slabi, batrani, mici de statura sau prea blanzi, femelele… toti au fost alungati. De haita in formare, nu de Ticalosu! Nu, el nu s-a bagat. Dupa vreun an, avea ce-si propusese, probabil, de la bun inceput: somn linistit. Nimeni n-ar fi indraznit sa se apropie noaptea de masina aia a lui! Haita veghea. Ursu avea grija de asta.

Da, dar cainii nu-i puteau citi mintea lui Ticalosu, al carui interes era doar masina. Cainii terorizau orice trecator care se apropia de Volga ticaloșiană. Si zeci, sute de trecatori se apropiau, pentru ca Volga era parcata in buza aleii prin care locuitorii a patru blocuri (D7, D6, D5, D23) se duceau zilnic la statia de troleu, singura legatura cu orasul. Se duceau dimineata si veneau seara. Din noiembrie si pana in martie, plecau si se intorceau pe intuneric. Terorizati, zi de zi, de Ursu & comp.

Camera ajunge acum in apartamentul 27 al scarii C, unde Nea Mihaita, in plina faza exploratorie a varstei (13 ani?!) isi amenajase la el in camera un laborator de chimie: eprubete, retorte, pahare Erlenmayer, spirtiere, dopuri perforate, rastele, substante, cutii si cutiute, ce mai, tot tacamul. Bucuria parintilor! Tot amestecand, fierband si distiland, Nea Mihaita al nostru obtine un lichid de un albastru-safir, despre care el era convins ca e otrava (era, probabil, o solutie oarecare de sulfat de cupru, mai cunoscut ca „piatra-vanata”, d-aia de stropit via). Cu aceasta „otrava” intr-o eprubeta, Nea Mihaita se duce triumfator la Nea Cata: „Ba, Nea Cata, hai s-o otravim pe Pinky!”.

(Dialogul care urmeaza este integral inventat de mine acum; ideea lui centrala am pomenit-o la inceput - eu am vrut s-o otravesc pe Pinky, iar Nea Cata n-a fost de acord – iar rostul acestui dialog imaginar e sa clarifice peisajul de ansamblu).

Nea Cata: „Pai de ce s-o otravim, ce-avem cu ea?”. Nea Mihaita: „Pai n-avem nimic, dar trebuie sa verificam daca otrava-i buna. Dupa aia ii omoram pe toti cainii lui Ticalosu”. Nea Cata: „Ba, io pe Ursu si pe javrele alea tot le omor, cu sau fara tine. Dar pe Pinky da-o-n ma-sa. E de cacat s-o otravesti”. Nea Mihaita: „Da’de ce?”. Nea Cata: „Pentru ca e de cacat. Ti-ai gasit si tu cu cine sa-ti pui mintea, cu amarata aia! E ca si cum te-as bate eu pe tine, doar ca sa verific daca pot sa-l bat dup-aia si pe Croacăr” (acest Croacăr era un bataus notoriu, spaima scolii).

Nea Mihaita a fost convins de argument, asa c-a varsat „otrava” la closet. Nea Cata era deja convins ca in privinta maidanezilor trebuie facut ceva, atunci cand ajung sa terorizeze oamenii, iar in urma discutiei cu Nea Mihaita a fost convins ca, pe viitor, nu trebuie permis sa se ajunga aici, adica la constituirea unor astfel de haite, mai ales ca ele nu apar peste noapte si nu-s teleportate de pe Luna, ci se constituie incet, sub ochii nostri indiferenti („Pentru ca ne doare-n cur, d-aia!”), pana cand e prea tarziu. Aceste premise fiind bifate, Nea Cata si Nea Mihaita au trecut la concret, adica la Ursu si restul haitei.

Nu se va putea sti vreodata cum ar fi procesat ei problema, pentru ca, a doua zi dupa discutie, Ticalosu si consoarta lui (la fel de remarcabila ca el, ziceai ca-s gemeni), puteau fi auziti de dimineata racnind in fata scarii B: „Uite-l pe Ursu! Uite-l ca nu mai misca! Uite-l si pe Negrutu! Uite-l si pe Chinezu! E otraviti! I-a otravit cineva, sa vina militia! Criminalii! Criminalilor! L-ati otravit pe Ursu! Militia, sa vina militia!”. Nu exagerez, Ticalosu plangea. Era o zi de duminica, nu mai stiu daca primavera sau toamna, dar era vreme frumoasa. Aproape toti oamenii din D23, D5, D6 si D7 il auzeau pe Ticalosu plangad si urland, dar nimeni nu cobora sa vorbeasca cu el sau sa vada ce se-ntamplase. Stiau cu totii. Stiau si jubilau. Cineva, nimeni n-a aflat vreodata cine, trecuse la fapte. Ticalosu si-o meritase.

Eu am ramas cu un regret: oare lichidul ala albastru al meu o fi fost otravitor sau nu? Daca ar fi sa-mi dau replica in stil Nea Cata, ar suna asa: „Pai de ce nu l-ai baut tu, Nea Mihaita? Macar aflai o treaba!”.