Criminalitatea în România

Mi s-a spus că despre multe am povestit în articolul cu Ferentari, numai despre ”principala problemă” de acolo n-am scos o silabă. În viziunea interlocutorului meu, problema asta principală era violența. Numai că nu se exprima corect, ceea ce voia să spună era ”criminalitatea”: el era de părere că de-asta sunt așa mici prețurile în Ferentari, pentru că oamenii se tem să se mute acolo (”Te taie țiganii de n-ai aer, carne de mici te fac!”). Nu știu dacă are dreptate, deși înclin să cred că nu; dar chestiunea merită aprofundată.

1.     Mie nu mi s-a întâmplat nimic, deși m-am băgat pe tot felul de străduțe și fundături. Poate nu era ora potrivită (la prânz), poate n-am nimerit eu zonele cu adevărat ”interzise”, nu știu. Cert e că ochii mei n-au văzut niciun fel de violență stradală, ca să nu mai vorbesc de criminalitate. Nici măcar clasicii bețivi ”de dimineață” n-au fost de zărit! Asta îmi întărește părerea că sărăcia e acolo principala problemă: dacă aveau bani, oamenii săraci și i-ar fi băut de la primele ore, cum fac în alte cartiere.

2.     Din articolul domnului Adi Schiop am înțeles următoarele: el personal a avut, în cei cinci ani de locuire în Ferentari, probleme de natură exclusiv verbală (amenințări), plus câte un show-off ocazional, când ”controlul” unei anumite străzi trecea de la o gașcă de adolescenți la alta (fluturări de bricege, informări de genul ”Băiatu’, dacă te supără cineva, la mine vii și-mi spui, m-ai înțeles? Io rezolv aicea toate!” – acest exemplu e dat din capul meu, nu apare în textul lui Adi!). Dar, mai important decât atât, a aflat de la vechii locuitori că nivelul criminalității a scăzut cu circa 99% față de acum 25 de ani: ”Aici intrai în costum și ieșeai în chiloți!” (citat din textul lui Adi). În concluzie: nivelul criminalității din Ferentari e ceva mai ridicat decât media bucureșteană, dar extraordinar de scăzut față de acum un sfert de secol. Dacă nici ăsta nu-i progres, atunci nu știu care e!

3.     Poate e cazul și unei alte comparații: cum e Ferentariul față de alte cartiere rău famate din marile orașe europene? Din câte înțeleg, în alte părți e mult mai rău (Neapole, Marsilia, ca să nu mai zic de Sankt Petersburg). Iar dacă părăsim hotarele Europei, atunci putem vorbi de Ferentari ca de un model social: sărăcie maximă, criminalitate minimă.

4.     Dacă extindem cercetarea (așa amatoristică) la nivel de țară, atunci lucrurile se clarifică: România are un nivel mic de criminalitate. Și grosul crimelor sunt făcute la beție, cu predilecție în zonele foarte sărace din estul și sud-vestul țării (județele Vaslui și Dolj sunt în frunte). Bucureștiul stă foarte bine la criminalitate și mai puțin bine la infracționalitate (în orașul ăsta, majoritatea infracțiunilor sunt furturi, nu crime).

5.     Bine, mă veți întreba, dar ce înseamnă ”nivel mic”? Păi, ce să însemne: numărul de crime la suta de mii de locuitori. România are indicele 2, față de Rusia care are 10,2 (record european). La celălalt capăt al clasamentului vin scandinavii și Mitteleuropa (Germania, Elveția, Austria, Slovenia) cu indici sub 1, apoi țările atlantice (Franța, Marea Britanie, Spania, Irlanda, Portugalia, Olanda), cu indici sub 1,5. Indicii tot cresc pe măsură ce înaintezi spre Est, cu unele surprize neplăcute (Finlanda 2,2; Estonia 5,2; Lituania 6,6; Republica Moldova 7,5!) și cu altele foarte plăcute (Bulgaria 2, România 2, Ungaria 1,3!). După cum vedeți, dracul nu-i așa de negru cum ne place să credem (și să ne văicărim în consecință).

6.     Se spune că ”Estul are memorie istorică”. Este o minciună. Esticii nu au nici pe departe vreo memorie istorică mai bună decât vesticii, ci sunt pur și simplu mai înapoiați. Un exemplu: francezii i-au redescoperit (și promovat) pe ”strămoșii noștri gali” pe vremea lui Napoleon al III-lea, iar românii i-au redescoperit pe daci pe vremea lui Ceaușescu! O întârziere de peste 100 de ani. Dar aceiași români, atât de buni experți în evenimente de acum 2500 de ani (Burebista, Deceneu, Zamolxe etc) sunt total ”orbi” la evenimentele din ultimii 25 de ani: scăderea criminalității, creșterea nivelului de trai, circulația informației și câte și mai câte. Ce ”memorie” e asta?! Aici nu-i vorba de niciun fel de memorie, e vorba de o criză de creștere, la fel ca la puberi: mi-au dat tuleiele, dar prefer să bat în continuare mingea pe maidan, în loc să încep să ies cu fete. Mă agăț de copilărie pentru că mi-e frică de viitor! Exact la fel și esticii: ”înainte era mai bine” și ”strămoșii noștri au trăit o epocă de aur, când erau stăpânii lumii” – asta auzi și în Bulgaria, și în Serbia, și în Ungaria, și în Polonia, și în România. Aceeași placă.

7.     Singurii de la care nu auzi partea a doua (aia cu ”epoca de aur”) sunt țiganii în general și ferentarezii în special: la ce epocă de aur să se raporteze ei? Pe de altă parte, în materie de ”înainte era mai bine”, aici țiganii sunt doctori: odată cu comunismul, ei au pierdut totul.

Știu că această ultimă concluzie e profund contraintuitivă pentru majoritatea românilor: ”Cum, mă?! Înainte erau ținuți cu botul pe labe, unul nu sufla! Acum, ei sunt șefii, ei te vând și te cumpără!”. Greșit. Traseul postcomunist al țiganilor a fost asemănător cu al românilor: unii, puțini, au prosperat, alții, majoritatea, s-au afundat în sărăcie și disperare.

Cine crede altfel, să dea o tură prin Ferentari.

Ferentari

Am avut ieri ocazia să fac o tură prin cartierul Ferentari, pe jos. Nu am mers peste tot, ci doar pe străzile din jurul școlii 188 și din jurul fostei uzine Autobuzul (acum un teren viran de vreo 20 și ceva de hectare, în curs de ”conservare” ?!?!), am ieșit pe strada Toporași, am admirat noua stradă Cladova (pentru cine nu știe, o stradă făcută acum un an-doi, pe traseul unei foste căi ferate industriale, care deservea uzina și lega bulevardul Pieptănari cu strada Tiparniței), pe urmă am mers pe Prelungirea Ferentari și în continuare pe Zețarilor, până am ”căzut” înapoi în Șoseaua Giurgiului, frontiera convențională dintre cartierele Ferentari (la vest) și Berceni (la est), așa cum Șoseaua Sălaj este tot o frontieră convențională, între cartierele Rahova (la vest) și Ferentari (la est). Fac aceste precizări pentru cei din alte cartiere și alte orașe, oameni care au o foarte vagă cunoaștere a acestor zone din sudul Bucureștiului, considerându-le un singur întreg, sub numele generic de ”în țigănie”.

Părere parțial adevărată. Adică parțial falsă. Da, aceste trei cartiere sunt printre cele mai sărace ale orașului, dar Ferentariul se detașează clar în cursa pentru ”cel mai sărac”: un om care-și vinde apartamentul în Berceni nu își poate cumpăra un alt apartament undeva în București, cu excepția Ferentariului. Dar astea sunt teoretizări. Să vă spun ce am văzut cu ochii:

- o sărăcie ”pe față”, nu una mascată ca-n alte cartiere din oraș. În alte părți vezi blocuri destul de asemănătoare și nu poți ști cum trăiesc oamenii care le locuiesc, decât eventual după mașinile parcate printre ele (dar și asta e înșelător, de când cu ”traiul pe credit”). În Ferentari n-ai problema asta, că sărăcia de-acolo se vede și fără binoclu, și miroase suficient de convingător.

- extrem, extrem de puține magazine, de orice fel. Ai impresia că acolo oamenii nu-și cumpără pâine, țigări sau apă plată! Rar câte un ”butic” fără niciun client, ici și colo câte un salon de ”jocuri mecanice”, dar închis.

- în schimb am văzut cam 50 sau 60 de ”unități de colectare deșeuri metalice”. Pentru cine vine din altă zonă a orașului, unde astfel de unități sunt rare, aici ai impresia că alcătuiesc coloana vertebrală a economiei cartierului. Evident, ”unitățile” nu sunt altceva decât niște curți sordide, pline cu gunoaie metalice de toate felurile, pe care niște adolescenți dubioși le tot mută de colo-colo.

- numărul de câini vagabonzi este mai mare decât media orașului. Deși cam peste tot în București poți vedea maidanezi, de obicei în grupuri, recordul e atins de cartierele din sud (Berceniul nu face excepție), dar recordul absolut e deținut tot de Ferentari. Pentru a fi corect, trebuie să spun că erau foarte blânzi, se pare că adevăratele haite își fac veacul pe marile terenuri virane ale cartierului.

- poate că ăsta e cel mai izbitor aspect din Ferentari: după cum știe oricine a vizitat Bucureștiul, tot orașul e plin de mari terenuri virane, unele uriașe (e celebru cel din centru, dintre bulevardele Unirii și Goga). De obicei, e vorba de foste situri de demolare rămase în urma Ceaușimei, așa că sunt răspândite destul de uniform prin oraș. Dar în Ferentari e o altă situație: aici, terenurile virane au rămas în urma demolării fabricilor comuniste, așa că ele sunt mai ”proaspete”, mai mari și mai multe decât în orice alt cartier. În plus, pentru că investitorii nu sunt atrași aici, din diverse motive (de ce să construiești complexuri de locuințe, dacă prețul unui apartament cu două camere e 20.000 de euro, și nici așa nu se vinde?!), terenurile s-au ”conservat” minunat: pe ele cresc adevărate pădurici de boscheți și buruieni, hrănite de compostul produs de milioanele de tone de gunoaie depozitate cu grijă. Am înțeles și mecanismul: timp de mulți ani, pentru șoferii mașinilor de gunoi era mai rentabil să le descarce în interiorul orașului, pe astfel de terenuri, decât să le ducă până la gropile de gunoi din extravilan. Rezulta o economie de benzină care putea fi băgată frumușel în buzunar. Mă rog. Esențial e că, dintre cartierele vechi ale Bucureștiului, Ferentariul era cel mai industrializat; în urma dezindustrializării, au rezultat aceste spații impresionant de murdare și sălbatice, pe care nu locuiesc decât haitele de câini vagabonzi și ”stăpânii” lor improvizați (cerșetori și căutători prin gunoi, oameni care și-au amenajat aici culcușuri și își duc viața ca”netoții” din Evul Mediu românesc).

- altă observație (ultima, promit!): densitatea blocurilor e mai mică în Ferentari decât în alte cartiere. Marea majoritate a spațiilor de locuit sunt căsuțe (sau căsoaie, dar în număr încă foarte mic). Nu că ”blocul” în sine e un factor de civilizație (cum cred încă mulți regretnici comuniști, printre care și amicul nostru Julius – care, în treacăt fie spus, s-a mutat de la bloc la vilă!): cele mai multe sunt bloculețe cu 4 etaje, confort doi, unde locuiesc oameni cam de confort doi, d-ăia care cresc doi purcei într-un coteț de un metru pătrat, suspendat la etajul 4. Priveliștea poate fi admirată din stradă și este foarte exotică, vă asigur.

Bun, e timpul pentru concluzii:

1. Cartierul Ferentari nu are cum să scape. Exotismul lui se va pierde complet în următorii 10 ani. Dacă eu nu-mi fac acum agenție de turism ca să plimb englezi excentrici prin Ferentari, peste un an-doi nu mai are rost să-mi fac: aerul lui special va dispărea complet.

2. Motive: e prea aproape de centru, are terenuri virane mult prea mari și prețuri mult prea mici. Indiferent de crisparea cu care actualii locuitori se agață de modul lor de viață, sunt condamnați să se modernizeze sau să plece. Terenurile lor virane și căsuțele lor prăpădite vor fi foarte dorite de dezvoltatorii imobiliari, când spațiile construibile din celelalte cartiere se vor fi împuținat suficient. Cel mai mult vor rezista ferentarezii din blocurile ”confort doi”, că pe alea nu le vrea nimeni. Dar peste 10 ani, vor fi destui care să le cumpere cu totul și să le demoleze.

3. Specificul Ferentariului mai e dat și de cele două ”industrii” pe care eu nu le-am văzut, că era ziua pe la prânz: prostituția și drogurile. E adevărat că am întâlnit vreo trei-patru prostituate, dar erau d-alea extrem de amărâte, care n-au nicio șansă la orele lucrative (seara). Ei bine, eu cred că aceste industrii se vor ”profesionaliza” în curând, adică vor intra în regim științific de exploatare, atunci când mafiile se vor maturiza și se vor apuca serios de treabă, ca în orice oraș mare, chiar și din Est (Moscova și Varșovia sunt exemple foarte bune). Deocamdată, și traficul de droguri și prostituția se fac la nivel de amatori, adică de mântuială. Nici asta n-o să dureze.

4. Mă gândesc să mai scot un bănuleț și din ardeleni. După cum știe toată lumea, unii semidocți din Ardeal și Banat sunt absolut convinși că Bucureștiul este o imensă ghenă de gunoi, locuită numai de țigani și de politicieni; pentru cine nu crede, să citescă ce scriu postacii pe net (nu sunt mulți, dar sunt foarte activi și foarte obsedați). Dacă îmi fac agenție și le vând acestor oameni ceea ce vor să vadă, plimbându-i prin Ferentari și povestindu-le că așa e tot orașul, nu mă umplu de parale?

5. Ultima concluzie: Berceniul e Beverly Hills. Trebuie numai să găsești termenul de comparație potrivit.

Dacă vă interesează subiectul, recomand un articol excelent, scris de un ardelean ce locuiește în Ferentari de aproape cinci ani. Spre deosebire de mine, omul vorbește din experiența de zi cu zi, nu din ”impresii” de două-trei ore: http://www.criticatac.ro/19539/lumpenii-ferentarilor-capcana-ingerilor-din-ong-uri-rechinilor-din-clasa-de-mijloc/

Moldova Mare

Ne place sau nu, aici suntem la porțile Orientului. Locul unde orice e posibil, indiferent câte șanse de realizare ar avea ”posibilitățile”. Printre care se numără și visul Moldovei Mari.

Recunosc că nu-mi vine să iau în serios toate fantasmagoriile care-mi trec pe la urechi, dar, după marșul de ieri din București și prezentarea ”Pactului pentru Basarabia”, parcă văd că Vocea Rusiei o să bage iar cine știe ce articol dubios pe prima pagină. E mai bine să i-o iau înainte.

Bun, știm cu toții că există două mari curente în Republica Moldova, unul ”unionist”, care militează pentru unirea cu România, și altul ”independist” care militează... pentru ce? Aici e poanta. În aparență, doar pentru păstrarea status-quo-ului, adică pentru independența Republicii Moldova. Necazul e că nu poți mobiliza imaginarul oamenilor doar cu atât (fiecare om, pentru a se urni într-o direcție sau alta, are nevoie de un vis, vrea să creadă în ceva, într-o schimbare față de prezent). Deci, ce opțiuni pot oferi independiștii, în contrapartidă? Să le vedem:

1. Integrarea în Federația Rusă. Republica Moldova ar urma să aibă un statut de oblast (regiune), identic cu cel al oblastului Kaliningrad, adică de exclavă a Federației. Avantaje ale acestei soluții: ar rezolva problema transnistreană și (probabil) ar crește nivelul de trai în Republică. Dezavantaje: soluția e foarte nepopulară în Republica Moldova, Ucraina și România, ca să nu mai vorbim de UE. Singurii care o sprijină, necondiționat, sunt etnicii ruși din Republică și din Transnistria.

2. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Est”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 5 raioane transnistrene (Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița și Slobozia). Avantaje: ar rezolva problema transnistreană și ar readuce Republica în forma ei de pe vremea sovietică (1945 – 1991), pe care mulți cetățeni moldoveni o consideră ”epoca de aur” a moldovenismului. Dezavantaje: soluția e foarte nepopulară în Rusia.

3. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Nord și Sud”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 2 raioane din nordul Republicii (Secureni și Chelmenți) și a celor 9 raioane din sud (Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Izmail, Reni, Tatarbunar, Tarutino și Sărata) care acum aparțin Ucrainei (regiunii Cernăuți și regiunii Odesa). Avantaje: ar restabili Basarabia ”istorică” așa cum era pe vremea țarilor (1812 – 1856), pe care unii cetățeni ai republicii Moldova o consideră ”adevărata epocă de aur” a moldovenismului. Dezavantaje: soluția e complet nepopulară în Ucraina.

4. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Vest”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 7 județe (Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Vaslui, Iași, Botoșani) care acum aparțin României. Avantaje: ar restabili, cel puțin parțial, principatul Moldovei de pe vremea lui Ștefan cel Mare, considerat de mulți ca ”adevărata epocă de aur a moldovenismului”. Dezavantaje: soluția e complet nepopulară în România.

5. Integrarea în UE. Pare cea mai realistă variantă, dar din păcate este nepopulară în UE, din cauza nefericitei probleme transnistrene. Serbia este în aceeași situație, de pildă, deși economic stă mult mai bine.

Concluzii:

- câte capete, atâtea păreri, vezi chestia cu ”adevărata epocă de aur etc”. Din experiența mea, situația e similară în România și în toată Europa, în privința identificării ”adevăratei etc”.

- ca să te ”extinzi” ca stat, într-un fel sau altul, îți trebuie fie performanță militară (cum avea Stalin), fie performanță economică (cum are UE), fie noroc chior (cum a avut România în 1918). Desigur, cel mai bine e să le ai pe toate trei, cum a avut Anglia în 1707 sau Germania în 1990.

- cât timp cetățenii Republicii Moldova au parte de actualul context politic, poate că e preferabil să caute soluții individuale de salvare, nu ”soluții de stat”. În orice caz, pentru un stat slabănog, a-și imagina ”extinderi” peste tarlalele vecinilor sună foarte neconvingător.

- pentru cetățenii români există o soluție simplă, dacă vor să se implice: în loc să facă pe postacii și să angajeze nesfârșite dispute pe net cu alți postaci, mai bine ar face turism în Republica Moldova. Nu costă mult și rentează pentru toată lumea.

- pentru unioniștii din România și din Republica Moldova: contactele personale nu pot fi înlocuite de nimic. Și în niciun caz de marșuri, oricât de bineintenționate are fi ele. Despre spumegările de pe net, nici nu mai discut.

- pentru independiștii din Republică: poate că, dacă cei din România vin la voi și cheltuiesc niște bani, vă veți convinge că românii nu sunt ”țigani”. Sau nu doar ”țigani”. Zic!

- pentru antiunioniștii din România: vizitând Basarabia, există o șansă de a vă nuanța părerile. Și din momentul ăla, discuțiile de substanță pot începe. Chiar dacă eu, personal, nu sunt unionist la momentul ăsta, de discutat pot discuta. Ce! Oi fi mai prost?! 

Molima in București - epidemie, pandemie! Păzea!

Boala se numește ”căpriorită” și afectează bărbații de peste 40 de ani, dar, desigur, nu sunt imuni nici cei de 15 sau 75 de ani - molima n-alege!

Simptome: te uită Dumnezeu cu ochii bleojdiți pe stradă, sau la metrou, sau într-o stație de autobuz, sau oriunde; s-au întors studentele din vacanță.

Și care-i problema? Păi asta e problema, ca studentele și elevele din 2012 arată de aproximativ de patruzeci de mii de ori mai bine decât alea de acum 50 de ani, din comunism... ia uitați-vă la ele! Moartea pasiunii!

Dar căprioarele din ziua de azi sunt primejdie, sunt pericol social. Eu zic să vă încuiați în casă și acolo să stați vreo câțiva ani sau câțiva zeci de ani, până vă iartă Dumnezeu... pe stradă e riscant de ieșit!