“Eram
la mine la bara, jucam Pase, pase, gol,
cu Nea Mihaita si c-un pistulac, nu mai
stiu cine era. La un moment dat, Nea Mihaita da mingea peste poarta, c-o bolta
mare, mingea cade in ghena din spatele barei, iar Nea Mihaita se duce-n ghena
s-o recupereze. Din dreapta, cum stateam eu in poarta, vine Volga aia penibila,
a lui Ticalosu de la scara B; la volan, Ticalosu in persoana. Cand ajunge in
fata portii, adica a barei, Volga opreste in scrasnet de frane, Ticalosu
coboara din masina si-mi sterge o palma de-mi tiuie urechile: jart! Raman
tablou, dar am totusi prezenta de spirit sa-l intreb: “Ce-ai, nene, ce dai, ce
ti-am facut?!”. Ticalosu imi raspunde peste umar, urcandu-se la volan: “Sa
te-nveti minte alta data, sa nu mai arunci in mine cu coji de banana!”. Demareaza
si pleaca. Eu raman mut. Ma uit la pistulac, nici ala nu intelegea nimic. Ma
uit in gunoi dupa Nea Mihaita, nu era nicaieri; ma uit mai bine, Nea Mihaita
era departe, la vreo 100 de metri, fugea prin spatele blocului D7, cocosat de
spinare ca la Iepureasca.”
Ce se intamplase?
Ii
iau cuvantul lui Nea Cata si mi-l dau mie. Cu o zi-doua inainte, citisem nu stiu
unde ca cica comicul e dat de “le placage de la
mécanique sur du vivant”,
adica razi atunci cand calca unul pe-o coaja de banana si cade gramada. Am vrut
sa verific teoria. Inspiratia, geniala ca orice inspiratie, mi-a venit cand am
vazut o coaja de banana in gunoi si pe Ticalosu venind pe alee, cu geamul de la
Volga deschis pana jos, incetinind ca sa ia curba la stanga. Am luat coaja de
banana din tomberon si-am incercat s-o arunc cu maxima precizie sub roata din
spate-stanga a Volgai, ca sa vad masina cum derapeaza si intra cu fundu-n gard,
la scara F. Dar, fiind un tintas mizerabil (spre deosebire de Nea Cata, ce
excela la sportul asta), am nimerit cu coaja aia fix in capul Ticalosului,
i-am facut coaja fes, cum s-ar zice. Vazand catastrofa, am tulit-o la timp din
ghena, astfel incat idiotul de Ticalosu nu i-a vazut decat pe Nea Cata si pe pistulac;
l-a ales pe Nea Cata, ca era mai inalt, si a decis ca ala-i criminalul care l-a
atacat cu coaja, in mod perfid. Dupa care, jart, a facut dreptate, in mintea
aia a lui de Ticalos.
Recitind
ce-am scris pana acum, imi dau seama ca mi-a scapat ceva, ceva esential. Sigur,
faptele sunt corect relatate, ma rog, atat cat mi le-aduc aminte (e insa si Nea
Cata pe-aici, cu memoria lui, asa ca
micile erori pot fi indreptate urgent); dar tabloul de ansamblu nu e deloc
clar.
Iar
acest tablou de ansamblu e simplu: toate aceste intamplari, fixate aici in scris
pentru uzul frunzarilor, aveau loc undeva la marginea cartierului Berceni (el
insusi o periferie), intr-un spatiu extrem de mic, delimitat de patru blocuri
comuniste: D7, D6, D5, D23. Din motive pe care nu le stiu, locatarii (copiii!) din
D5 si D6 nu “existau”, erau niste straini pentru noi, niste alieni. Raman
blocurile D7 si D23. Dar nu in intregime. Scarile A si B din D23, ca si scarile
A, B, C si D din D7, erau populate de alti alieni, la fel de stranii. Raman
doua scari din D7 (E si F), plus patru scari din D23 (C, D, E si F), plus playgroundul din spatele blocului D23
(cel cu aninul). Plus doua bare de batut covoare (folosite ca porti de fotbal),
cu doua ghene de gunoi, cate una in spatele fiecarei bare. Plus niste “spatii
verzi” (care acum sunt parcari), de unde eram constant izgoniti, pentru ca,
daca ne jucam acolo, “calcam pe iarba” (?!). Asta era tot. In materie de joaca,
asta era tot spatiul nostru outdoors
(sau outdoor, ca niciodata n-am
inteles diferenta intre termeni!). Mai era si scoala, mai erau si “teritoriile”
din apartamentele parintilor (pe care, din pacate, trebuia sa le impartim cu
acestia). Si atat. Asta era lumea. Sase scari de bloc si doua ghene de gunoi.
Explicati-le asta copiilor vostri!
Stiti
la cine ma gandesc? La copiii refugiatilor afgani, aia care au crescut in
lagarele din Pakistan (Jalozai, de exemplu), si au revenit in Afganistan sub
forma de talibani, cand s-au facut mari. Si care au impanzit acum lumea, sub
forma de teroristi (“soldati ai lui Dumnezeu”), perpetratori de razboaie
sfinte. Cum ati impanzit si voi lumea, frunzarilor, perpetratori de trai mai
bun. Fiecare cu seinen Kampf!
Deci,
Nea Cata? Te-asteptai? Am plecat de la povestea cu coaja de banana si am
terminat prin a te compara c-un taliban! Vezi ce patesti, daca-mi sugerezi
subiecte pentru megaproiect?!
Despre
destinul Ticalosului, intr-un post ulterior. Era un personaj!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu