Nu știu ce să zic. Nu știu ce să zic de chestia asta cu delegațiile. Nevasta pleacă, fetița și cu mine rămânem să studiem limba franceză: ea la grădiniță (maternelle, pe limba locului), eu la școala primară „Jacques Brel”, la cursurile de seară pentru bătuții de soartă (casnice musulmane, femme au foyer pe belgiană, muncitori în construcții din Republica Moldova, marocani fără meserie, pedichiuriste albaneze, femei de serviciu ecuadoriene, fel și fel de lume săracă, sarea pământului cum ar spune un teolog, oameni care dibuie, își caută un rost). Nu e greu, când delegațiile sunt scurte; dar asta din Dubai a fost de două săptămâni, am lipsit de la școală, a trebuit să studiez acasă – ceea ce pentru unul ca mine e crimă și pedeapsă, plus că m-a certat Carole, profesoara (28 de anișori, blondă, ochelari. Celibatară).
Și ce mare șmecherie e Dubaiul ăsta? Se înghesuie toți ca berbecii să se ducă în Dubai, de parc-a dat strechea-n ei, și cu ce folos? Adică, e vreo chestie pe-acolo, sau e numai reclama de el? Bine, nu cer imposibilul, nu vreau trasee, nu pretind să simt piatra sfântă a muntelui tocmai în Dubai, dar orișicât; e ceva acolo, sau nu?
Să-i dăm cuvântul neveste-mii: „Măi, Bizou, nu prea știu ce să îți răspund. Așa, foarte pe scurt, aș zice: destinație de gagici. Cu asta am spus totul, dar văd că tu nu înțelegi, ca de obicei, așa că, uite: totul e în interior. Nu ieși afară, la aer, la lumină naturală. Ai totul la nas, nu trebuie să faci efort, doar să spargi bani, atât. Hotelul nu e în centru, e lângă mall, conectat la mall și la metrou cu tunel din ăla, cu bandă transportoare de persoane, nu e nevoie să dai din picioare ca să mergi. Camera mea e basic, nu foarte mare dar nici înghesuită ca cele din Europa; mic dejun bun, dar nu foarte bun. Lucrare de proastă calitate la izolația clădirii, stau la etajul 9 dar toată noaptea aud mașinile. La barul hotelului se poate bea o bere – spre deosebire de restul orașului! Au și bar, și restaurant, și cafenea Costa’s. Mâncarea? Bună. Luni seara e rezervată gagicilor: „Ladies night”. Dacă e ceva aici, atunci metroul e acel ceva: 95 de kilometri de metrou suspendat pe piloni, cu vagon de clasa I (Gold) și unul rezervat femeilor și copiilor. Știi cum e, dacă vrea femeia să iasă din casă de una singură” . Crystal clear: Disneyland pentru adulți.
miercuri, 1 iulie 2020
Ibn Battuta Mall Hotel, Dubai
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu