Părinți

Nu există să mă-ntâlnesc cu Florin Iaru și să nu ne luăm la harță pe literatură! Nu există. El o ține pe-a lui: „Local, local, local! Vreau acțiune locală! Vreau Macondo românesc, mai mic, mai pricăjit, mai acruț, dar local să fie! Ca să ai ce vinde pe marea piață a literaturii, trebuie să vii cu ceva local, să imersezi cititorul în Siliștea-Gumești, în Pripas, în Curtea-Veche, în Radna, în Ferentari, în Șoimărești, în Gruiu! Dați-mi culoare, dați-mi culoare locală! Vreau două-trei sute de romane «locale» în română care să impună un Nou Val, că dac-au putut cineaștii, puteți și voi!”. Eu tac. Îl las să zică. Când Florin se oprește ca să ducă țigara la buze, tușesc doctoral și iau cuvântul: „În ce eroare te afli, iubite maestre. Comme d’ab”…

Părerea mea e că literatura română încă trăiește sub obsesia Macondo-ului și că trebuie să iasă de-acolo. Să facă pași, să stea pe picioarele ei! Pe cine mai interesează că Ion o fute pe Florica și se-nsoară cu Ana? Chiar sunt înnebuniți profesorii universitari din Santiago de Chile, să zicem, să le predea studenților (viitori profesori de gimnaziu și liceu) chestia asta? O fi câte unul, cine știe, dar tare mă-ndoiesc. Omul vrea să scrii despre el, nu despre tine! Vrei să fii tradus la Honolulu? Păi, fă ca Ștefan Baciu! Du-te la Honolulu și predă la universitate! OK, admit: Baciu n-a fost tradus, c-a scris direct în limbi, da’ zic.

Și uite că vine Diana Bădica și-mi strică ploile. Scrie despre Slatina deceniilor nouă și zece din secolul trecut (1980 – 2000) și-i iese! Nu se poate ca Iaru să aibă dreptate, dar în acest unic caz, are: „Părinți” e-o carte care te pune cu curul pe gheață. Nu are nimic din ceea cer eu de la un mare roman românesc de mileniu trei, în afară de dăruirea scriitoricească (iar asta de obicei mai mult încurcă decât s-ajute; nu și-n cazul de față), și totuși a reușit să mă țină-n priză până aproape de final, când m-a lăsat din gheare și mi-a dat voie să respir normal (nu știu dacă așa a vrut Diana să iasă sau așa a ieșit cartea c-a vrut ea – se-ntâmplă! – dar la ultima pagină eu am fost Tudor). Secretul? Vi-l zic.

Cruzimea. Diana Bădica n-a iertat nimic. N-a avut milă nici de ea și nici de alții. A operat pe viu, cu fierăstrăul, și-a cauterizat cu fierul roșu. Dacă aș fi scris eu un astfel de roman, probabil că m-aș fi anesteziat cu cantități imense de alcool; Diana a mers pe varianta dură, pe trezie. Asta-i vestea proastă (nemila pentru personaje e bună, îi încântă pe critici, dar îi sperie pe cititori), iar vestea bună e că autoarea e acum liberă: poate scrie ce vrea. P-asta trebuia s-o scrie, era obligată de logica biografiei și-a sentimentelor, dar de-acum se poate reinventa în romane vandabile. Nelocale! Bine, pe următoarele i le vor distruge criticii – și ce dacă?!

Raport 2012: un an mai de Doamne-ajută

Să intrăm direct în pâine, să nu ne mai răcim gura cu vorbe slabe. Deci:

1. Făgăraș, valea Boii. Participanți: Julius, Yonel, Gika. Ieșirea asta a fost cea în care l-am cunoscut pe Nea Toma (respect!), în care am greșit stâna în prima noapte și-n care ne-a bătut grindina în a doua seară, la lacul Avrig. De întors, ne-a întors Dan, care ne-a recuperat din satul Sălătruc, după ce noi coborâsem valea Topologului. Avem poze.

2. Făgăraș, creasta complet parcursă, de la est la vest. Participanți: Jan și Grecku. Detalii: plecarea a fost tot de la Nea Toma, Gika a venit și el până acolo, dar din păcate a ratat muntele și s-a întors la București. Nu avem poze (dar probabil că există în arhiva lui Jan).

3. Bistriței și Călimani. Participanți: Julius și Gika. Detalii: au fost urcate vârfurile Budacu, Pogolinu și Pietrosul din munții Bistriței, precum și vârfurile Gruiu, Ciungetul, Piciorul Popii, Struniorul, Străciorul, Viișoara și Buba din Călimani, adică toată creasta vestică a masivului (de la Coada Pietrosului până în satul Fântânele). Avem poze.

4. Ciucaș, pe traseul Teișani, cabana Muntele Roșu, vârful Zăganu, cabana Ciucaș (beri, beri, ciorbă), cabana Muntele Roșu. Participanți: Jan, Grecku, Oana, Alina, K-isă, Radu (his first time). Nu avem poze disponibile. Grecku s-ar putea să aibă.

5. Leaota, partea de nord. Participanți: Julius, Dan. De la vârful Leaota s-a mers spre nord, spre vârful Sântilia Mare, și de acolo s-a coborât în satul Fundățica, pe șleaul Mândrului. Nu avem poze.

6. Bucegi, pe traseul Babele, cabana Omu, Drumul Grănicerului, Valea Doamnele, Peștera, Piatra Arsă, cantonul Jepi, drumul lui Schiel, Bușteni. Participanți: Jan, Grecku, Dănel, Gika. Avem poze.

7. Cindrel și Lotrului. Participanți: Julius, Jan, Gika. Au fost parcurse ambele creste, a Cindrelului (cu pornire din Păltiniș) și a Lotrului (cu pornire din șaua Șteflești), cu ieșire în valea Oltului, la Câineni, la inevitabilul Nea Toma. Avem poze.

8. Bucegi, pe traseul Piatra Arsă, Padina, șaua Strunga, Drumul Grănicerului, Mecet, Babele, Piatra Arsă. Participanți: Jan, Bogdan, Grecku. Nu avem poze (dar aproape sigur are Jan, dacă nu chiar și Grecku).

9. Bucegi, Drumul Grănicerului, stația meteo Omu, refugiul salvamont Babele. Participanți: Julius, Dan, Gika. A fost celebrul munte în care am trăit rușinea supremă, să fim salvați de salvamontiști. Dacă ne-a trebuit traseu în ianuarie! Avem poze.

Ăsta n-a fost un an chiar rău, dar se putea și mai mult. Oricum, esențial e că s-au făcut și munți nou-nouți, ca Lotrului de pildă (de-acolo este și poza).

Raport 2010: azi, Căliman

Dacă aveți vreodată chef să faceți creasta Călimanului, iată aici câteva ponturi, care s-ar putea să vă ajute, cine știe:

- Pornind din est, poți accesa creasta din satul Păltiniș (pe dungă roșie) sau direct din Gura Haitii (pe punct albastru). Primul traseu te plimbă prin pădure de te-adoarme, dar e mai lin la urcuș. Al doilea e mai scurt și urcușul e mai abrupt, dar e prost marcat.

- În prima zi mergeți până la stația meteo, dar nu mai departe. Pe hartă apare un loc de campare la Șaua Negoiului Unguresc, dar e țeapă: unul din izvoare e secat, celălalt nu mai are nici el mult, iar locurile de cort sunt jos de tot în vale. Nu merită. Și oricum, scutești doar o oră din drum.

- A doua zi mergeți până în Curmătura Tihului și acolo campați. E apă și sunt și locuri de cort. Noi n-am ajuns până acolo, dar ni s-a confirmat din trei surse (un meteorolog, un salvamont și un geolog ciupercar; doar n-or minți toți, mai dă-i dracului!).

- A treia seara campați în Poiana de Sub Măgură, în caz că n-aveți timp destul să ajungeți până în sat, în Piatra Fântânele (și n-aveți, doar dacă nu știți să zburați!).

- Ergo, masivul Căliman se poate face în trei zile foarte grele sau în patru zile normale. Nu spun c-a doua variantă e cea recomandabilă, că se-nțelege de la sine.

- În materie de vârfuri parcurse: în prima zi, Cerbuc, Căliman Izvor, Bradul Ciunt și Rețițiș. Toate au peste 2000 de metri, afară de Bradul Ciunt. Apropo, între Căliman Izvor și Bradul Ciunt e Șaua Voivodesei, unde găsiți apă (e un izvor sub creastă)

- A doua zi: Nehoiul Unguresc, Pietrosul, Gruiu, Ruscii, Ciungetul. Numai primele două au peste 2000, iar Pietrosul Călimanului e al doilea vârf din Carpații Orientali (după Pietrosul Rodnei).

- A treia zi: Struniorul, Bistriciorul, Zurzugăul, Străciorul. Nici unul nu are peste 2000, dar toate informațiile noastre coincid, adică această a treia zi e cea mai grea din toate. Vărfurile sunt foarte greu de atins, din cauza ienuperilor și jnepenilor, care le îmbracă aproape complet.

Bref, mie mi-a plăcut în Căliman, deși mi s-a părut un munte greu (depărtat de București, izolat, plin de dihanii și greu accesibil). Merită. Dar luați-l în serios, nu cum a făcut amicul nostru Julius: ”Ce, bă, Călimanul?! Îl fac în două zile, ca nimica!”.

Îhî.