WTF is Traian?!

La pagina 227 din Sweet Tooth a lui Ian McEwan (volumul meu este scos de editura Jonathan Cape din Londra, în 2012, și are ISBN-ul 9780224097376, pentru ediția hardback) am găsit următorul pasaj, pe care-l consider de-a dreptul misterios:

”The other night you told me you might write an article for Index on Censorship about the Romanian security service. What’s it called?”.

”The DSS. But it’s really about poetry”.

”I thought it was about torture”.

”Incidentally”.

”You said it might even become a short story”.

He brightened a little. ”It might. I’m meeting my friend poet Traian again next week. I can’t do anything without his say-so”.

Acum: evident, DSS înseamnă ”Departamentul Securității Statului”, asta e ușor de înțeles; dar cine e ”my friend poet Traian”?! Să nu uităm, cel care pomenește de el este personajul Tom Haley, un alter-ego mai tânăr al lui Ian McEwan. Putem presupune, deci, că Ian McEwan are (sau avea, în anii ‘70), un amic român, poet, cu care poartă (sau purta) discuții despre poezie, tortură, Securitate și cenzură. Cine să fi fost acest misterios poet. M-am gândit la Traian Coșovei, dar nu se prea potrivește profilului. Cine, atunci?

Mă poate ajuta cineva? Sunt foarte curios! E un mister servit pe tavă, e și păcat să nu-l dibăcim!

Bezbojnicul

În privința războiului din Mali, opiniile mele sunt contestate (cu măsură și eleganță, admit) de un blogger pe nume Bezbojnicul. Iată punctele de diferență:

nu ezita sa actioneze pe cont propriu in Africa

In Libia n-au actionat "pe cont propriu" ci alaturi de britanici si de americani (si alte state). Nici macar in Mali nu actioneaza pe cont propriu. Din motive obiective insa au ipornit ofensiva mai repede decat era planuit, si deci, inainte ca trupele ECOWAS sa fie gata de interventie.

Asta nemaivorbind de faptul ca in Mali, guvernul malian a cerut ajutorul Frantei, si exista acord pt interventie atat din partea ECOWAS cat si din partea ONU.

Frumos, nobil

Dar mai ales pragmatic. E vorba de interese aici, mai mult decat orice.

Treaba a inceput din 1950 si se tot amplifica de atunci.

Ai vreo sursa care sa-ti confirme ca "se tot amplifica" sau e doar un "feeling"?

Cu cat sunt mai tinere, cu atat sunt mai belicoase.

Rezulta ca cu cat imbatranesc devin mai putin belicoase? Credeam ca trendul e unul de amplificare a belicozitatii. :)

Părerile mele sunt cele cu italice, celelalte sunt ale lui. Bun, acum să vedem cum pot da replica.

Prima părere nu este importantă. Pe cont propriu sau nu, Franța duce o politică intervenționistă în Africa, diferită de politicile aliaților ei din NATO. N-au trimis trupele decât după ce-au avut acordul Consiliului de Securitate, e adevărat. Dar numai ei le-au trimis, restul armatelor NATO n-au trimis nimic.

A doua părere este punctul esențial al discuției: care sunt acele ”interese” de care vorbește Bezbojnicul? Asta nu înțeleg, de aici a plecat discuția. Așa cum se vede de la mine, intervenția franceză din Mali pare un ”război nerentabil”, iar francezii nu sunt tâmpiți. De ce-o fac? Asta rămâne de aflat. În Libia îi interesează petrolul, în Niger îi interesează minereul de uraniu. Dar în Mali ce-i interesează, că țara n-are nicio resursă strategică! Atunci?

A treia părere a Bezbojnicului e mai degrabă o remarcă ironică, dar nefundamentată: evident că războaiele interafricane au început după decolonizare, nu înainte! Cum ar putea două colonii să se ia la bătaie, așa de capul lor, fără acordul puterii colonizatoare?! Am dat eu anul 1950, așa orientativ, nu ca pe o dată precisă, bătută-n cuie; era mai corect dacă scriam ”treaba a început după decolonizarea Africii și continuă de atunci”. Să nu uităm că în 1885, când europenii și-au împărțit ”prăjitura africană”, doar două state erau independente: Liberia și Etiopia. Restul erau colonii, castrate de dreptul de purta război.

A patra părere este perfect eronată. Nici gând ca statele ”bătrâne” să fie belicoase! Belicozitatea nu era nicidecum un atribut al senectuții, ci al adolescenței, fie că e vorba de oameni sau de state. E adevărat, există în România diverși boșorogi comuniști, foarte agresivi, dar ăia sunt pur și simplu produse ale comunismului, regimul care își infantilizează cetățenii. Bătrânii ”normali” sunt pașnici. Tinerii ”normali” sunt agresivi prin natura lor, au ceva de demonstrat. Și statele la fel. Aici e o nuanță: mă refer la state, nu la națiuni! O națiune străveche poate fi extrem de belicoasă, dacă statul construit de ea este tânăr: China, exemplul viu. Poporul chinez are pe puțin 4000 de ani, dar statul chinez datează din 1949. Alt exemplu, poate și mai edificator: statul Israel.

În concluzie, trecând peste dialogul cu Bezbojnicul, iată punctul meu de vedere: nu știu de ce Franța se bagă într-un război nerentabil ca cel din Mali. Am presupus că e o acțiune cu bătaie foarte lungă, prin care industria franceză de armament vrea să-și fidelizeze piața africană, în vederea războaielor care vor însângera Africa în secolul XXI (și care nu sunt greu de prevăzut). Dar e doar o ghiceală, nu am de unde să știu. Am găsit aici un articol scris de un francez de stânga, destul de prostovan ca om, dar relativ bine informat. Iată aici un exemplu al informațiilor la care el are acces, iar eu nu: ”Nigeria dispune, desigur, de forţe numeroase şi bine echipate, dar și, din nefericire, prea puţin disciplinate (și e cel mai neînsemnat lucru care s-ar putea spune); mulţi dintre ofiţerii săi superiori nu urmăresc alt obiectiv decât jefuirea regiunilor unde intervin. Senegalul dispune, de asemenea, de o forţă militară competentă şi, în plus, disciplinată, dar totuși mică în raport cu scara ţării”.

Interesant! Vom trăi și vom vedea. Până una alta, îl provoc pe Bezbojnic să scrie pe blogul lui un post despre războiul civil din Siria.

p.s. să nu fiu înțeles greșit: eu sunt de acord cu intervenția franceză din Mali. Doar că nu-i deslușesc resorturile !

România, putere nucleară? Programul Dunărea, 1978

Când eram în facultate, un profesor de-al meu, George Munteanu pe numele său de scenă, mi-a spus: ”Ehe, dacă mai trăia săracul Ceaușescu, făceam și noi bomba atomică...”. Și a oftat melancolic.

Am rămas mut, că-mi stimam profesorul și știam că fusese destul de anticomunist la vremea lui, nu vreun aparatcik. Am pus ciudata lui ieșire pe seama bătrâneții și am uitat de ea.

Anul trecut, pe munte, amicul Julius se confesează: ”Îți dai seama, bă, că azi eram o forță? Știu din sursă sigură că România avea un program nuclear secret ce ar fi trebuit să producă bomba atomică cel mai târziu în ’95, puiule!”. Nu l-am băgat în seamă, am considerat faza una din nenumăratele ”julisme” cu care sărmanul nostru amic ne distrează pe munte.

Iată însă că nu e tocmai așa: se pare că programul ”Dunărea”, de fabricare în România a unei arme atomice autohtone, era cât se poate de real. Bunînțeles, știind cum se lucra în comunism în țara asta, sunt absolut sigur că n-ar fi ieșit nimic; în fond, industria românească a încercat să producă și IAR 95 (avion supersonic de vânătoare), dar tot ce-a ieșit a fost un desen în culori pe o foaie de hârtie. Mă îndoiesc că inginerilor români le-ar fi ieșit bomba atomică!

Pe urmă... chiar dacă reușeau, ce făceau cu ea? În fond, Coreea de Nord și-a început programul nuclear în 1975, iar acum au bomba.

Și? Ce țară este acum mai prosperă și mai respectată în lume, România sau Coreea de Nord? Tu, de pildă: dintre acestea două, în care-ai vrea să trăiești?

War in Mali / Le conflit malien

De ce este interesant războiul din Mali? Păi, din mai multe motive, dar să le luăm ușor, ca să știm despre ce vorbim. Mai întâi, faptele:

Mali e una din cele mai sărace țări ale Africii și ale lumii, foarte asemănătoare cu vecina sa de la est, Nigerul; adică e undeva în Sahara, fără ieșire la Atlantic, fără vreo resursă naturală, fără nimic în afară de fluviul Niger, care curge prin sudul țării și care permite ceva agricultură.

Mali e divizată, la fel cum e și Nigerul și cum era și Sudanul, între zona de Nord (deșertică și locuită de etnii nomade – tuaregi, fulani, berberi) și zona de Sud (ceva mai propice agriculturii și locuită de etnii negroide și ”agricole”, cultivatoare de manioc, sorg, orez, porumb). Dacă vă uitați pe poză, vedeți cum Nordul e galben (deșert) și Sudul e verde (agricultură, ceva irigații).

Mai mult, Nordul e slab populat, iar majoritatea populației (inclusiv capitala) se află în Sud. Cele trei regiuni din Nord (Gao, Kidal, Timbuctu) n-au decât 1 milion de locuitori, din cele 15 milioane de malieni. Pe de altă parte, cei din Nord sunt nomazi, săraci și războinici, iar cei din Sud sunt sedentari și ”bogați”.

Nordul avea un statut de autonomie, dar în 2011, autonomia nu le-a mai ajuns, au dorit secesiunea totală, iar în 2012 au și realizat-o: sub conducerea tuaregilor, Nordul și-a proclamat independeța, sub numele de Azawad (în traducere, ”Patria Păstorilor”, dacă înțeleg eu bine).

A izbucnit războiul civil între Nord (Azawad) și Sud (guvernul legal). Nordul a câștigat, aliindu-se cu luptători islamiști (mercenari veniți din alte țări, nu localnici malieni). Cele trei provincii din Nord erau acum ”curățate” de trupele guvernamentale și puteau face ce pofteau.

În Nord a izbucnit gâlceava între localnici și mercenarii islamiști: islamiștii voiau întemeierea unui Azawad islamic, condus în mod teocratic, pe când nomazii doreau să fie liberi și să nu le spună nimeni ce să facă. În niciun caz nu fusese ăsta scopul lor, să cadă din lac în puț!

Necăjiți și dați afară din propria lor ”patrie”, tuaregii s-au dus la guvernul din Sud și l-au rugat să-i ierte, că lor le-a ajuns, și să-i izgonească pe islamiști din Nord, ca să se poată și ei întoarce la casele lor. Trupele guvernametale au încercat, dar au luat din nou bătaie. Islamiștii, sprijiniți cu bani, arme și voluntari din toată lumea, jucau în altă ligă valorică decât recruții malieni.

Ăsta e momentul când s-a dus zvonul că islamiștii din Azawad sunt de fapt Al-Qaeda, care își căută o nouă ”patrie” după ce-a fost alungată din Irak și Afganistan.

Acum intervine Franța, care trimite o forță de 3000 de oameni, conduși de generalul François Lecointre. Curios, acești soldați nu sunt nici parașutiști, nici legionari, nici vânători de munte, ci sunt din infanteria marină, comandați pe teren de unul Paul Gèze, care nu știu ce hram poartă. Teoria lui Lecointre e că oamenii lui nu sunt în Mali ca să se caftească cu luptătorii Al-Qaeda, ci să-i instruiească pe malieni, să-i învețe cum se face treaba asta. Teoria mea e că Lecointre umblă să ne aburească.

Concluzii: avem un clasic conflict triunghiular (Al-Qaeda, separatiști, guvern central), într-o țară total lipsită de importanță economică sau strategică. Franța intervine. De ce? În Mali nu e nici petrol (ca în Irak sau în Sudan), nici Osama bin Laden (ca în Afganistan), nici francezi (ca în Noua Caledonie). Atunci? Dacă America însăși stă deoparte și nu se bagă, de ce se bagă Franța? Din motive umanitare? N-a făcut-o nici în Irak, nici în Afganistan, nici în Sudan, nici în Somalia, nici în Rwanda, nici în Siria.

Acum, ipotezele altora:

Guvernul francez vrea să-și recapete prestigiul în fața propriilor cetățeni, tot mai nervoși de comparația defavorabilă cu America. Slab. Nu cred așa ceva.

Mali a fost colonie franceză, așa că Franța consideră că are o datorie de onoare față de acești oameni. Slab. Nu cred nici așa ceva.

Există resurse încă secrete în subsolul malian, iar francezii vor să fie primii la împărțeală când acele resurse vor fi ”descoperite”. Slab. Nici asta nu cred. Dacă era ceva acolo, geologii știau de mult.

François Hollande e prost. O fi, dar nu el face marile jocuri.

Franța se teme de atentate pe propriul teritoriu și de aia duce un război preventiv împotriva instalării unei baze Al-Qaeda în Azawad. Ceva-ceva mai binișor, dar tot nu cred: Azawadul e în mijlocul Saharei! Cum ieși de-acolo ca să pui bombe, cât ai fi tu de Al-Qaeda?!

Acum, ipoteza mea:

Franța o duce tot mai rău din cauza crizei, dar are una dintre cele mai performante industrii de armament din lume. Pe de altă parte, Africa e cel mai sărac continent, luat în ansamblu, dar cu cea mai puternică creștere demografică: acum are 1 miliard de locuitori, dar o creștere anuală de aproape 5% (!). Asta înseamnă presiune pe resursele agricole, un număr tot mai mare de tineri slab educați sau total needucați, tensiuni între nenumăratele etnii africane și între cele câteva religii. Și bomboana de pe colivă: statele africane, cu excepția Somaliei, au păstrat frontierele din epoca colonială. Asta înseamnă tribalism, lipsă completă de conștiință națională... adică separatism in nuce.

Să recapitulăm: dacă există undeva toate condițiile pentru războaie devastatoare (dar convenționale, adică ne-nucleare), atunci acel loc este Africa secolului XXI. Ceea ce s-a întâmplat în Europa secolului XX (suprapopulare, urmată de războaie cumplite) se va petrece acum în Africa. Pentru început, avem războaie civile: Eritreea a secesionat de Etiopia, Darfur a secesionat de Sudan, Biafra a încercat să secesioneze de Nigeria, iar acum Azawad de Mali. Vor urma și alții. A fost și masacrul din Rwanda (cel mai cunoscut dintre toate), și regimurile dictatoriale din aproape toate statele Africii. Și e doar începutul.

Cine le va vinde acestor oameni armele și munițiile cu care vor comite ceea ce vor comite?

Eu cred că Franța este primul candidat. Nu mai spun că franceza este prima limbă de comunicare în Africa de Vest... asta știe toată lumea.

Concluzie: intervenția franceză din Mali e doar un început discret, începutul unui început. Afacerile mari urmează de acum încolo. Dacă aveți bani de investit, băgați-i într-o fabrică de gloanțe. Iar dacă nu iese businessul, vă puteți trage-un glonț în cap!

Criminal Minds

Stau ca prostul și mă uit la episoadele din Criminal Minds, ca să mă prind din vreme ”cine-i criminalul”. Toate bune și frumoase, dar e ceva care a început să mă calce pe nervi: criminalul e bărbat și nu femeie, alb și nu negru, heterosexual și nu homosexual, american de baștină și nu imigrant. Carevasăzică, astea sunt vacile sfinte! Femeile, negrii, homosexualii, imigranții! De ei nu este politically correct să te iei, deci!

Dar dacă e să ne deranjăm să căutăm pe net, aflăm că pușcăriașii din Statele Unite nu seamănă a nimic politically correct: în top conduc bărbații negri, urmați de imigranții jamaicani și de femeile albe. Cam deranjante aceste cifre, nu? Nu prea seamănă cu portretul robot al criminalilor din serial!

Întrebarea din mintea mea, necriminală, sună cam așa: e bine să minți? Tu, ca scenarist american? Nu riști să îți pierzi credibilitatea și pe urmă eu, telespectator, să nu mai iau de bun niciun serial de-al tău, indiferent de calitatea poveștii? Nu cred că e vreo ispravă ca un serial american, care costă cât costă, să aibă același impact la public ca Las Fierbinți!

Eroi au fost, eroi sunt încă!

Orice comentariu e de prisos. Dacă așa arată generalii armatei nord-coreene, atunci cum or arăta soldații, săracii?
Și când te gândești că p-ăștia și-i luase Ceaușescu drept model... te doare mintea.

Sweet Tooth

Stejar, extremă urgență! Ian McEwan a scos în 2012 un roman atât de proaspăt, că nici n-a apucat să fie tradus în română (mă rog, până azi, 17 ianuarie, n-a fost, dar până citiți voi postul ăsta, parcă văd că va fi!). Eu unul nu am apucat să-l parcurg pe tot, dar atât cât am citit (sunt la pagina 196, din 320 cât are cartea) a fost suficient ca să-mi fac o părere: e McEwan în formă maximă. Nici vorbă să se fi ramolit, cum am avut impresia după On Chesil Beach, ci dimpotrivă, cred că eu m-am ramolit și nu am fost în stare să apreciez acel roman la justa lui valoare (cu excepția fazei când eroina e gata-gata să scape de frigiditate, în prea lunga descriere a nopții nunții). În Sweet Tooth nu avem însă parte de vreo frigidă, avem parte de exact opusul: eroina (vocea narativă) e foarte iubăreață și pofticioasă, așa că ne ține mereu în priză. La un moment dat, unul din iubiții ei este homosexual și ea se miră că nu-l poate face să ejaculeze… foarte mișto faza, te face să te simți deștept, ca cititor, că tu te prinzi imediat care-i problema cu respectivul. Să nu uităm, însă, că acțiunea se petrece la începutul anilor ’70, când Revoluția Sexuală abia ajunsese în Marea Britanie.

Pe bune, cititorule din România, nu ai vreun motiv să te simți prea deștept: unde era țara ta, în materie de revoluție sexuală, în 1972?!