Arcadia Tower, Tel Aviv

„Generația spontană” (sau, nu știu de ce, „spontanee”!) se numea teoria care ne-a fost explicată la biologie, printr-a cincea (anul școlar 1982 – 1983, mai exact), de către profa, o comunistă de tip rarissim (care chiar credea în comunism, nu ca alții. Cred că azi i s-ar fi zis „euro-comunistă”!). E, teoria asta cu generația, despre care ea ne spunea că e greșită, zicea că ființele vii apar din materia nevie, așa, de capul lor. Firele de praf devin purici, stârvurile devin viermi etc. Frumos, doar că pe noi ne-nteresa prea puțin (era Cămătaru-n plină glorie, ce vremuri). Dup-aia profa ne-a zis și care-i teoria corectă: abiogeneza, adică puricii & viermii se nasc din aminoacizi, nu din alte prostii. Aici ne-a pierdut definitiv.

Asta l-au întrebat și israelienii pe Georgică, după ce-au văzut că ține la băutură: „De unde-ați mai apărut și voi?!”. La început, Georgică n-a priceput întrebarea, dar s-a dumirit ușor-ușor: de unde vin hoardele astea de turiști români, care – minune! – au cu ce plăti? Prin tradiție, românii care mișunau prin lume erau fie hoți, fie cerșetoare, fie muncitori (în Israel, toată industria construcțiilor stă pe umerii românilor, polonezilor și nigerienilor. Se câștigă bine, dar se și muncește din greu, sau, după vorba oamenilor noștri: „Bani grei, da’ munciți”). Dar de câțiva ani încoace, piața turistică s-a pomenit inundată de românași, ceea ce, din punctul lor de vedere, chiar seamănă c-o „generație spontană”; nu este și punctul nostru de vedere, dar acum vorbim de părerea altora.

Ultimul sezon (adică ultima vară) în care Europa a văzut la față turiști români a fost 1938 – 1939, iar atunci industria turistică nu era nici a mia parte din ce-i azi. După care, pauză. Până-n 2008 – 2009, când iar au apărut românii; bine, doar ca să dispară repede și s-apară iar după aia, rămânând un procent clar (poate 2%, poate 3%) din numărul turiștilor europeni. Nu e mult, dar e ceva. Înainte nu era. A „apărut”, vorba celor din Tel Aviv. De unde-a apărut?! Nu știu să răspund la această întrebare. Mi-o adresez mie, o adresez lui Grig Bute, o adresez tuturor cititorilor acestei pagini. Dacă e un răspuns, îl vom găsi. Până una alta, ce zice nevasta lui Georgică, într-un sms: „Am stat la un hotel cam naspa, in renovare, langa faleza, intr-un tower, la et. 16 cu priveliste frumoasa daca ar fi fost geamurile spalate. Arcadia tower”.

articol publicat în numărul 11/2018 al revistei Cațavencii

Gaza Strip

Ma uit si eu la nenorocirea din fasia Gaza si ma minunez: nu, pe bune, Doamne? Chiar suntem facuti dupa chipul si asemanarea Ta? Esti sigur ca nu s-a gresit ceva, pe undeva, ca proiectul n-a mers prost? Daca Esti sigur, atunci… eu nu mai am ce zice.

Dar nu asta voiam sa spun, ci altceva, mult mai interesant decat “minunarile” mele de cocalar: de ce pierde Israelul batalia de imagine? Pentru ca, da, o pierde! Ca orice filo-israelian onest, m-am uitat si eu pe net, si peisajul media e clar: Israelul este agresorul, Hamas este victima. Lupul si mielul. Sa fiu al dracului!

Pe urma mi-am intrebat oamenii foarte-foarte apropiati si carora le respect judecata (am si prieteni, multi, care-mi sunt apropiati dar is “fara judecata”, din punctul meu de vedere): din sase pareri, patru au fost pro-Hamas, una pro-Israel si una anti-Hamas si simultan anti-Israel (credeati ca nu se poate? Si eu credeam. Uite ca se poate si o astfel de parere!). Deci “cauza” Hamas-ului este castigatoare in razboiul de imagine, iar cea israeliana este cea invinsa. Uimitor!

(De ce este uimitor? Pai, pentru ca modul de viata al comunitatilor urbane din Israel este extrem de asemanator – cu exceptia evreilor ortodocsi – de modul nostru de viata, cum sa zic, de “modul european” de viata. Ma refer la comunitatile urbane, ca la tara diferentele sunt foarte mari intre statele Europei. Deocamdata).

Ati prins ideea: israelienii seamana cu noi, dar noi nu tinem cu ei, tinem cu inamicii lor, care nu seamana deloc cu noi! Pai, asta nu e “uimitor”?!

(Prin “seamana” ma refer la valori culturale, mod de viata, nivel tehnologic, d-astea. Nu vreau sa se-nteleaga chestii rasiale sau tribale. Pur si simplu, sunt convins ca un om de 25 de ani din Iasi, unul din Vancouver si unul din Haifa au in comun foarte multe lucruri, dar toti trei au destul de putine in comun cu unul de 25 de ani din Gaza City!).

Si acum ajung la idee. Faptul ca Israelul pierde razboiul de imagine este catastrofal pentru Israel. Info: orice armata din lume e compusa din cateva “arme” (aviatia, marina, armata de uscat, eventual rachetele strategice – la americani, rusi, chinezi, dar atat), numai armata germana nu are trei “arme”, are cinci. In plus fata de astea clasice, nemtii mai au “arma” numita “servicii medicale” (Zentraler Sanitätsdienst, pe limba lor), si “arma” numita “servicii de suport” (Streitkräftebasis). Nu va lasati pacaliti de numele asta frumos (“servicii de suport”, ce romantic!), e vorba pur si simplu de departamentul de propaganda. Da, exact. De “imagine”!

Va dati seama cat de importanta e nenorocita asta de imagine in razboiul modern, daca Germania, acum-inteleptita Germanie, ii dedica a cincea parte din efortul ei de inarmare?! Si pana acum, i-a mers: nimeni nu zice, in secolul XXI, “Aha, Germania, stat agresor!”, cum zicem toti despre America, Rusia, China sau chiar Franta (de cand a trimis trupe in Africa), si, evident, despre Israel! Nemtii cei buni, harnici, cuminti, pacifisti si economi – uite o enorma victorie pe frontul propagandei; toti vor sa faca afaceri cu ei, nimeni nu vrea sa le traga o mama de bataie, toti vor sa cumpere de la nemti, la Berlin negociaza acum rusii cu ucrainienii, etc. Faptul ca Germania are azi cea mai puternica armata din Europa si este al treilea exportator mondial de armament nu deranjeaza: da, asa o fi, dar ei sunt oameni seriosi, de incredere. Ce mai vrei?

Acum comparati aceasta imagine a Germaniei din 2014 cu cea a Israelului din 2014. Comparatia este rizibila, nici nu te mai obosesti s-o faci.

Nu am vreo concluzie, doar o intrebare, pentru mine: cum au ajuns israelienii sa contabilizeze o asemenea infrangere in planul propagandei? E de neinteles. Si nu-mi dati replica “Si ce daca, nu le pasa, oricum castiga in plan militar”, ca ma faceti sa rad. Ati citit degeaba pan-aici, n-ati inteles nimic. Dixit!

Bezbojnicul

În privința războiului din Mali, opiniile mele sunt contestate (cu măsură și eleganță, admit) de un blogger pe nume Bezbojnicul. Iată punctele de diferență:

nu ezita sa actioneze pe cont propriu in Africa

In Libia n-au actionat "pe cont propriu" ci alaturi de britanici si de americani (si alte state). Nici macar in Mali nu actioneaza pe cont propriu. Din motive obiective insa au ipornit ofensiva mai repede decat era planuit, si deci, inainte ca trupele ECOWAS sa fie gata de interventie.

Asta nemaivorbind de faptul ca in Mali, guvernul malian a cerut ajutorul Frantei, si exista acord pt interventie atat din partea ECOWAS cat si din partea ONU.

Frumos, nobil

Dar mai ales pragmatic. E vorba de interese aici, mai mult decat orice.

Treaba a inceput din 1950 si se tot amplifica de atunci.

Ai vreo sursa care sa-ti confirme ca "se tot amplifica" sau e doar un "feeling"?

Cu cat sunt mai tinere, cu atat sunt mai belicoase.

Rezulta ca cu cat imbatranesc devin mai putin belicoase? Credeam ca trendul e unul de amplificare a belicozitatii. :)

Părerile mele sunt cele cu italice, celelalte sunt ale lui. Bun, acum să vedem cum pot da replica.

Prima părere nu este importantă. Pe cont propriu sau nu, Franța duce o politică intervenționistă în Africa, diferită de politicile aliaților ei din NATO. N-au trimis trupele decât după ce-au avut acordul Consiliului de Securitate, e adevărat. Dar numai ei le-au trimis, restul armatelor NATO n-au trimis nimic.

A doua părere este punctul esențial al discuției: care sunt acele ”interese” de care vorbește Bezbojnicul? Asta nu înțeleg, de aici a plecat discuția. Așa cum se vede de la mine, intervenția franceză din Mali pare un ”război nerentabil”, iar francezii nu sunt tâmpiți. De ce-o fac? Asta rămâne de aflat. În Libia îi interesează petrolul, în Niger îi interesează minereul de uraniu. Dar în Mali ce-i interesează, că țara n-are nicio resursă strategică! Atunci?

A treia părere a Bezbojnicului e mai degrabă o remarcă ironică, dar nefundamentată: evident că războaiele interafricane au început după decolonizare, nu înainte! Cum ar putea două colonii să se ia la bătaie, așa de capul lor, fără acordul puterii colonizatoare?! Am dat eu anul 1950, așa orientativ, nu ca pe o dată precisă, bătută-n cuie; era mai corect dacă scriam ”treaba a început după decolonizarea Africii și continuă de atunci”. Să nu uităm că în 1885, când europenii și-au împărțit ”prăjitura africană”, doar două state erau independente: Liberia și Etiopia. Restul erau colonii, castrate de dreptul de purta război.

A patra părere este perfect eronată. Nici gând ca statele ”bătrâne” să fie belicoase! Belicozitatea nu era nicidecum un atribut al senectuții, ci al adolescenței, fie că e vorba de oameni sau de state. E adevărat, există în România diverși boșorogi comuniști, foarte agresivi, dar ăia sunt pur și simplu produse ale comunismului, regimul care își infantilizează cetățenii. Bătrânii ”normali” sunt pașnici. Tinerii ”normali” sunt agresivi prin natura lor, au ceva de demonstrat. Și statele la fel. Aici e o nuanță: mă refer la state, nu la națiuni! O națiune străveche poate fi extrem de belicoasă, dacă statul construit de ea este tânăr: China, exemplul viu. Poporul chinez are pe puțin 4000 de ani, dar statul chinez datează din 1949. Alt exemplu, poate și mai edificator: statul Israel.

În concluzie, trecând peste dialogul cu Bezbojnicul, iată punctul meu de vedere: nu știu de ce Franța se bagă într-un război nerentabil ca cel din Mali. Am presupus că e o acțiune cu bătaie foarte lungă, prin care industria franceză de armament vrea să-și fidelizeze piața africană, în vederea războaielor care vor însângera Africa în secolul XXI (și care nu sunt greu de prevăzut). Dar e doar o ghiceală, nu am de unde să știu. Am găsit aici un articol scris de un francez de stânga, destul de prostovan ca om, dar relativ bine informat. Iată aici un exemplu al informațiilor la care el are acces, iar eu nu: ”Nigeria dispune, desigur, de forţe numeroase şi bine echipate, dar și, din nefericire, prea puţin disciplinate (și e cel mai neînsemnat lucru care s-ar putea spune); mulţi dintre ofiţerii săi superiori nu urmăresc alt obiectiv decât jefuirea regiunilor unde intervin. Senegalul dispune, de asemenea, de o forţă militară competentă şi, în plus, disciplinată, dar totuși mică în raport cu scara ţării”.

Interesant! Vom trăi și vom vedea. Până una alta, îl provoc pe Bezbojnic să scrie pe blogul lui un post despre războiul civil din Siria.

p.s. să nu fiu înțeles greșit: eu sunt de acord cu intervenția franceză din Mali. Doar că nu-i deslușesc resorturile !