Sigur că-i mai ușor să clădești o cabană pe un munte care-ți aparține în totalitate, cum a făcut Comăndășescu: dacă nu era așa, îmi făceam și eu o cabană la mine în apartament (mă rog, al neveste-mii), și „Ia, domnule!” (vorba lui Moromete; precizez, că mi-e frică de plagiat ca de dracul!). Ei bine, muntele Căpățâna fusese cumpărat de moșii și strămoșii lui Comăndășescu ăsta, iar din câte spun oamenii, el personal nu l-a administrat deloc rău. A exploatat pășunea din golul alpin, da, dar a permis și oamenilor din satul lui (Stănești) să-și țină turmele acolo peste vară; a exploatat pădurea de pe coastele Căpățânii, da, dar cu măsură, și a dezvoltat și satele Nucșoara, Slatina și Sboghițești, unde aducea lemnul pentru prelucrare. I-a prelucrat pe oameni (munteni răi, căpoși, dârji în bune și în rele) să-și trimită copiii la școală, să învețe carte, să iasă din sărăcie. Pentru că le-a vrut binele, oamenii aproape că l-au omorât în bătaie în ’47 - ’48, la naționalizări. Ce n-au reușit localnicii (pleava satelor, evident), a reușit guvernul: Comăndășescu a fost arestat în ’59 și asasinat în pușcărie. Fiica lui a supraviețuit și s-a căsătorit cu Mărtoiu, doctorul.
Care, c-un asemenea dosar în cârcă, a fost unul dintre medicii de frunte ai Piteștiului. Cabana? A uitat-o. În comunism, guvernul a făcut-o magazin. Am crezut că n-aud bine: ma-ga-zin! Veneau acolo ciobanii și tăietorii de lemne să-și cumpere una-alta, pentru că abia-n comunism a fost muntele exploatat până la moarte. Acum s-a refăcut, e o splendoare, vi-l recomand.
Totuși: la ce bun cabana aia? Ei bine, Comăndășescu nu era prost. Înainte de război, o pereche de blănițe de jder costa cât o pereche de boi (!). Oamenii urcau în munte și rămâneau câte o lună (în chirie, la cabana lui), ca să prindă jderi c-o capcană primitivă de lemn, numită „pătul”. Ca specie, jderii fuseseră aproape exterminați. Acum îi fugăresc oamenii prin curți. Sic transit!
text publicat in numarul 51/2015 al revistei Catavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu