În ultima vreme (adică de vreo zece ani încoace) s-a încetăţenit părerea că decizia pe care au luat-o românii în 1940, abandonarea Basarabiei fără luptă, a fost cea mai proastă decizie posibil. În special lucrările profesorilor Neagu Djuvara şi Lucian Boia susţin acest punct de vedere: dacă am fi rezistat cu armele (cum au făcut ungurii în 1919, de exemplu), am fi fost bătuţi şi obligaţi să cedăm provincia, dar am fi putut emite pretenţii ulterioare; aşa, ce să mai pretinzi? Dacă plângi ca o femeie după un lucru pe care nu eşti în stare să-l aperi ca un bărbat, cum să mai zici pe urmă că lucrul ăla este lucrul tău?!
Am fost şi eu convins de justeţea acestui punct de vedere. Până ieri. Când mi-a picat în mână ultimul număr al revistei Historia (numărul 137 din anul XIII, cum scrie pe copertă). În articolul domnului Manuel Stănescu („Retragerea armatei române din Basarabia”) am găsit, la pagina 34, în subcapitolul „Cauzele dezastrului”, câteva citate din documentul militar elaborat de locotenent-colonelul Titus Şerb, datat 7 iulie 1940. Redau ce mi se pare semnificativ: „… am remarcat o stare de demoralizare, de oboseală şi nepăsare în rândul ofiţerilor. Ţinuta ofiţerilor, cât şi a trupei (rupţi, desculţi, murdari) dădea impresia unei armate înfrânte şi în curs de retragere, urmărită de inamic. Ofiţerii erau mai preocupaţi de siguranţa bagajelor personale… pretutindeni vedeai căruţe cu bagajele ofiţerilor, care devansau coloanele şi încurcau astfel circulaţia”. „…corpul ofiţeresc nu a fost la înălţime nici din punct de vedere moral, nici din acela al pregătirilor de război”.
Şi trupa? Dacă ofiţerii s-au făcut de baftă, cum s-au purtat eroicii soldaţi români? Citez: „… la prima somaţie sovietică… au părăsit rândurile unităţilor, plecând adeseori cu materialul din dotare”. Adică au dezertat cu armament şi muniţie, nenorociţii!
Credeţi că au fost unul-doi derbedei care au făcut aşa ceva? Iată cifrele: în cursul evacuării (nefiind stare de război, nu pot s-o numesc „retragere”), cele două armate române care apărau Basarabia au pierdut 233 de ofiţeri, 226 de cadre (subofiţeri) şi 48.629 de soldaţi. Din care au fost 11 morţi. Restul? Dezertori! Adică jumătate din trupele de la est de Prut au dezertat în cele trei zile ale evacuării! Nu, serios, domnilor profesori, domnu’ Djuvara, domnu’ Boia, asta e armata care ar fi trebuit să „opună o rezistenţă, măcar simbolică”? Ce rezistenţă să opună ăştia, domnilor?!
Şi civilii? Ce făcea populaţia civilă de prin sate, când coloanele armatei treceau pe-acolo? Le prăduia ca-n codru, asta făcea: „Uneori grupe de localnici, sub protecţia trupelor sovietice, jefuiau bunurile unităţii. Apoi marşul se relua. Nu de puţine ori întâlneau alt „punct de control” şi procedura se relua. Ofiţerii îndeosebi au fost insultaţi, epoleţii rupţi, bunurile personale confiscate, inclusive piese din uniformă”. I-au lasat în curul gol pe ostaşii ţării!
Concluzia mea, în urma lecturii acestui articol: băieţi, pare rău, dar românii nu au meritat România Mare. Nici cei din România, nici cei din Basarabia; nici conducătorii militari, nici cei civili (guvernanţii), nici populaţia (plătitorii de impozite). E adevărat că România Mare era o construcţie fragilă şi ameninţată din toate părţile (inclusiv din Yugoslavia, acum am aflat şi eu, din articol), dar când locuieşti într-o casă şubredă, pui mâna şi-o consolidezi, nu furi chiar tu cărămizi din temelia ei ca să le vinzi pe băutură. Iar întreg neamul românesc, după Trianon şi înainte de Ultimatum, nu s-a ţinut decât de furat şi de ciubucăreală; toţi, de la vlădică la opincă, furau absolut orice le cădea în mână (ca şi-acum), cu singura condiţie să fure de la stat, ca să nu fie prinşi. Comenzile militare, de exemplu, au creat „căpitani de industrie” ca Malaxa, care îşi vindea producţia uzinelor cu 220% mai scump decât ar fi plătit armata pentru aceleaşi produse (probabil, chiar mai bune), dacă le cumpăra de pe piaţa europeană. E doar un exemplu.
Ergo, eu unul o să chefuiesc în cinstea Ultimatumului şi a poporului meu cel brav şi cinstit. De unde-o să fac rost de bani pentru băutură, mă-ntrebaţi? Păi, vând bicicleta. Şi-aşa nu-i a mea, mi-a lăsat-o un amic, s-o ţin pe balcon, că la el n-are loc.
Credeţi că au fost unul-doi derbedei care au făcut aşa ceva? Iată cifrele: în cursul evacuării (nefiind stare de război, nu pot s-o numesc „retragere”), cele două armate române care apărau Basarabia au pierdut 233 de ofiţeri, 226 de cadre (subofiţeri) şi 48.629 de soldaţi. Din care au fost 11 morţi. Restul? Dezertori! Adică jumătate din trupele de la est de Prut au dezertat în cele trei zile ale evacuării! Nu, serios, domnilor profesori, domnu’ Djuvara, domnu’ Boia, asta e armata care ar fi trebuit să „opună o rezistenţă, măcar simbolică”? Ce rezistenţă să opună ăştia, domnilor?!
Şi civilii? Ce făcea populaţia civilă de prin sate, când coloanele armatei treceau pe-acolo? Le prăduia ca-n codru, asta făcea: „Uneori grupe de localnici, sub protecţia trupelor sovietice, jefuiau bunurile unităţii. Apoi marşul se relua. Nu de puţine ori întâlneau alt „punct de control” şi procedura se relua. Ofiţerii îndeosebi au fost insultaţi, epoleţii rupţi, bunurile personale confiscate, inclusive piese din uniformă”. I-au lasat în curul gol pe ostaşii ţării!
Concluzia mea, în urma lecturii acestui articol: băieţi, pare rău, dar românii nu au meritat România Mare. Nici cei din România, nici cei din Basarabia; nici conducătorii militari, nici cei civili (guvernanţii), nici populaţia (plătitorii de impozite). E adevărat că România Mare era o construcţie fragilă şi ameninţată din toate părţile (inclusiv din Yugoslavia, acum am aflat şi eu, din articol), dar când locuieşti într-o casă şubredă, pui mâna şi-o consolidezi, nu furi chiar tu cărămizi din temelia ei ca să le vinzi pe băutură. Iar întreg neamul românesc, după Trianon şi înainte de Ultimatum, nu s-a ţinut decât de furat şi de ciubucăreală; toţi, de la vlădică la opincă, furau absolut orice le cădea în mână (ca şi-acum), cu singura condiţie să fure de la stat, ca să nu fie prinşi. Comenzile militare, de exemplu, au creat „căpitani de industrie” ca Malaxa, care îşi vindea producţia uzinelor cu 220% mai scump decât ar fi plătit armata pentru aceleaşi produse (probabil, chiar mai bune), dacă le cumpăra de pe piaţa europeană. E doar un exemplu.
Ergo, eu unul o să chefuiesc în cinstea Ultimatumului şi a poporului meu cel brav şi cinstit. De unde-o să fac rost de bani pentru băutură, mă-ntrebaţi? Păi, vând bicicleta. Şi-aşa nu-i a mea, mi-a lăsat-o un amic, s-o ţin pe balcon, că la el n-are loc.
p.s. pentru cei curioși, iată și textul Ultimatului, în traducere:
„În anul 1918 România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană. Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia. Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:
1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia
2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.
Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România. Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”
credentials foto: United States Holocaust Memorial Museum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu