Cabana doctorului Mărtoiu, masivul Făgăraș (I)

Nea Cătă e cel mai vechi prieten al meu, și cam singurul supraviețuitor din „gașca de la bloc” (toți am făcut parte, cândva, dintr-un astfel de grup); restul băieților sunt care morți, care expatriați, care căzuți la patima beției, care prin pușcării, ospicii, aziluri sau „rehab”-uri. Nea Cătă a rămas pe baricade și combate; pe cine combate? Evident, pe mine mă combate: „Bă, nea Mihăiță, numai de prostii te ții! Cad guverne, cad avioane, cade Franța la idee, jubilează popii după lansarea lui «Mantras of War», iar tu ne fuți la melodie cu spațiile tale! Pe cine interesează, mă, că umbli tu năuc prin munți, că ești sărac și n-ai bani de Thassos?”. Are și nea Cătă dreptatea lui. Nu interesează pe mai nimeni!

Dar „mai nimeni” nu înseamnă, totuși, „nimeni”. Sunt destui „interesați”. E adevărat, mai puțin săraci (nici nu e greu!). Îi poți găsi pe munți, dar și la (anumite) concerte, și la maratoane sau crosuri, și la Gaudeamus, și la triatloane, și la Marșul Bicicliștilor, și-n corporații, și la meciurile de rugby, și-n Piața Universității, și la schi în Austria, și-n Centrul Vechi și, da, vara în Thassos! Cine naiba ne citește revista dacă nu acești „destui”? Fără ei, aș urla la lună!

Povestea cabanei doctorului Mărtoiu s-ar putea să-i „intereseze”, cum zici tu, nea Cătă, sau s-ar putea să nu. Dar e treaba lor să decidă, așa că iat-o:

cum urci de la cabana Valea Sâmbetei (altitudine 1401 metri), dai în creastă în Fereastra Mică a Sâmbetei (2191), faci stânga pe creastă până în Fereastra Urlei (2336), cobori pe punct albastru până la lacul Urlea, unde pui cortul. Asta poate oricine. A doua zi, însă, încerci o agerime: urci înapoi în creastă, o iei spre sud, pe lângă vârfurile Dara, Hârtopu și Mușetescu, lași pe dreapta, în căldare, splendidul lac Roșu, cobori pe creasta piciorului Bourețu până în curmătura Căpățânii, apoi urci iar până în vârful Căpățânii (1903). Sub vârf, pe un mic platou înierbat, la limita pădurii, e cabana doctorului Mărtoiu, unde poți rămâne liniștit peste noapte, că nu te tulbură nimeni: doctorul e mort demult.

va urma

text publicat in numarul 50/2015 al revistei Catavencii