Hotel Città 2000, Roma

Mă ia Nașu’ deoparte: „Mihai, nu e bine deloc! Ce mă-nteresează pe mine de Bolivia, jeg și săraci? Eu vreau chestii concrete, nu Sursa Q și d-astea!”. Am tăcut, doar nu era să stric tot botezul, dar am priceput unde bătea Nașu’ (inginer!): ca cititor al revistei, el vrea să râdă. Că râde cu mine sau de mine, asta puțin importă (ca regulă, lumea preferă să râdă de umoriști și nu cu umoriștii); important e să nu-l pierd de cititor pe Nașu’, că piața-i grea și concurența atât așteaptă. So:

am luat cazare la Roma, „ieftină și bună”. Dobitoc! Nu există așa-ceva, poate-n comunismul pe hârtie. În lumea reală, cât dai, atâta face, ba de multe ori și mai puțin! În cazul meu, Hotel Città 2000 s-a dovedit o alegere extrem de abilă: am debarcat pe aeroportul cel mic, pe Ciampino, și până la hotel, pe Via della Tenuta din Torrenova, am fi mers chiar puțin, vreun sfert de oră cu taxiul, dacă aș fi făcut pe boierul, să iau un taxi. Dar n-am făcut. Am suit-o pe fată într-un autobuz („ieftin și bun!”) care ne-a lăsat în țigănie, la autogară, la Anagnina. De-acolo am luat metroul („ieftin și bun!”), am schimbat la Termini și-am coborât în centru, la Colosseum, să-mi uimesc gagica. Am uimit-o prin Colosseum, pe la San Clemente și prin For până a-nceput să mâțâie c-o dor picioarele. Ca să-i treacă, am cărat-o spre Tibru, pe la Boca de la Verità, am trecut-o pe insulă, pe Ponte Fabricio, și dă-i dă-i dă-i, „hai că mai avem puțin, hai c-aproape am ajuns”, până a căzut lată pe-o bancă, pe Largo Febo, la Santa Lucia. I-am dat un tiramisu, am luat-o și cu lugu-lugu, am reușit să mai storc de la ea încă vreo trei ore de efort, să vedem și Vaticanul. Pe urmă a-nceput să plângă de oboseală.

Am coborât din metrou la capăt, la Anagnina, și am luat un autobuz care urma să treacă prin Giardinetti, pe Torrenova. Poate c-a și trecut, nu știu. Autobuzul fiind plin de români care-și terminaseră ziua de muncă și se-ntorceau deja beți pe la gazdele lor din suburbii, m-am pomenit prins într-o cafteală generală (în autobuz, noaptea!), între „țigani” și „moldoveni” (așa se gratulau reciproc cele două tabere). Am făcut pe eroul, să nu-mi lovească proștii fata, și m-am ales c-un pomete vânăt și două coaste fisurate. Am coborât din autobuz, cu chiu cu vai, și-am reușit să luăm un taxi până la hotel. A doua zi am zăcut la pat, iar a treia zi am luat alt autobuz spre Ciampino, pe-o ploaie sinistră, pe la patru dimineața. Am ajuns foarte repede: alegerea hotelului fusese, repet, extrem de abilă.

text publicat in numarul 25/2016 al revistei Catavencii