vineri, 10 martie 2017

Çınarlı Kafe Restoran, Istanbul

Vă dați seama ce este Çınarlı – o bombă extrem de aglomerată de pe un bulevard extrem de aglomerat dintr-un cartier extrem de aglomerat al unui oraș cu 15 milioane de locuitori, lăbărțat pe două continente. 15 milioane, fără turiști! Dacă-i mai punem și p-ăștia la socoteală, ne-apucă durerea de cap. Cum m-a apucat pe mine, deși unii zic că m-ar fi apucat de la vin, alții de la prostie.

Pentru că, de ce: pe bulevardul Istiklal a fost absolut imposibil să găsim vreun locșor pe undeva (găsisem, de fapt, dar eram mulți, nu încăpeam toți), așa că ne-am întors bosumflați spre hotel și recepționerul ne-a explicat că să nu fim cretini și să ne ducem alături, la Çınarlı, că vorbește el cu cineva și ne face rost de mese. 

Așa a și fost. Mai târziu am aflat că-n seară de week-end, pe Istiklal hălăduie trei milioane de oameni, turiști și localnici, frecându-se unii de alții și încercând cu disperare să se „distreze”. Trei milioane! Imaginați-vă, dacă puteți, că eu nu pot. E, și ne-am îndesat cu chiu cu vai la cârciumioara asta de care zic, pe Aydede Caddesi (bulevardul Aydede), și ne-am pus pe băut. Eu, vin; ei, whisky (turcii sunt mari băutori de whisky, mai ales de bourbon, dar numai noaptea; ziua sunt cu cele sfinte și-i înjură pe americani, noaptea schimbă calimera). Pe băut și geopolitică: ei, ca locuitori ai capitalei, îi disprețuiau pe istanbulezi, dar recunoșteau că oportunitățile lor de afaceri sunt mai mari ca-n Ankara; eu, ca unic român la masă, le ziceam că Bucureștiul va avea o mare șansă într-un viitor nu prea îndepărtat, ca cea mai apropiată capitală de Marea Neagră, care așa și pe dincolo, hotspot etc. 

Au râs de s-au bășicat: ce capitală, fratele nostru alb? Păi, capitală UE, am zis eu, țepos. M-au întrebat cu ce mă ocup. Păi, scriu articole umoristice, le-am zis eu. Se vede, mi-au răspuns, și mi-au scos geopolitica pe nas: Marea Neagră și Marea Chinei de Sud o să fie șmecherie, da, dar Bucureștiul n-o să se aleagă cu niciun leuț chior din ploaia de bani care-o să curgă pe-aici, Istanbulul o să ia tot. Nu e vorba de UE, că UE este nimic, e vorba de proximitate, de volumul tranzacțiilor, de capacitatea infrastructurii de transport (aerian, rutier, feroviar, naval, subteran) și de încă o grămadă de chestii, printre care și spațiile de cazare: păi câți vizitatori poate găzdui („acomoda”) Bucureștiul și câți Istanbulul?! 

Mi-au tăiat macaroana. Am mai cerut vin și-am tăcut din gură, dar cu planuri mari: dacă-i p-așa, îmi deschid un camping în București! Ce, alea nu-s spații de cazare? La pânză!

articol publicat în numărul 5/2017 al revistei Cațavencii

Ottakringer, Viena

Pe Ottakringer Straße 95 se află magazinul de prezentare al fabricii de bere cu același nume, care e pentru Viena ce este Ursus pentru Cluj, Ciuc pentru Csíkszereda sau Timișoreana pentru... ups, asta unde s-o fi fabricând oare, c-am uitat? Enfin, ideea este clară: acest Ottakringer, de care povestesc eu aici, nu e un bar. Deloc! Nu poți bea nimic acolo. Faci cumpărături cum faci în orice alt magazin, mergi înapoi la hotel, îți răcești cumpărăturile în frigider, apoi le savurezi pe îndelete. Nu cum fac localnicii!

Pentru că, de ce: vienezii nu-s băutori de bere. Ei fac bere, promovează bere, ți-o vând profi, cu lugu-lugu (moaaa, ce texte avea în el băiatul de la magazin!), dar de băut, ei beau vin. Nu înțeleg de ce, că vinurile vieneze sunt acre și slabe, nici măcar nu te-amețesc, doar te-alegi cu dinții strepeziți; dacă vrei să-nțelegi ceva, bei vin sârbesc, unguresc, bulgăresc sau românesc, dar nu vin local. Hawk!

Dar altceva voiam să spun: v-ați întrebat vreodată, fiecare dintre voi, care vă este orașul? Adică: „Bă, pentru mine personal, care e Orașul?”. Uite, recunosc eu primul, ca să vă fie mai ușor: pentru mine-i Sibiul. Pentru vărul Costiclă e Buzăul. Pentru Vasile Ernu e Odessa; bine, se poate spune că și eu, și Costiclă, și Ernu suntem de la țară, așa că-i clar ce-i cu „Orașul” (primul văzut, fixație), dar pentru cei gata urbanizați? Nevastă-mea, de pildă: pentru ea, care s-a-ndrăgostit de împărăteasa Sissi încă de la vârsta păpușilor, Orașul a fost Viena, fără doar și poate. Am vorbit cu mulți alți români, foarte previzibili la capitolul ăsta: Paris, New York, Londra, San Francisco. Pentru concetățenii maghiari, Orașul este Budapesta (ce surpriză!) iar pentru congenerii noștri de peste Prut, Orașul este Moscova, din păcate (povestesc în alt text de ce „din păcate”!). 


Da, dar ce înseamnă, concret, „Viena e Orașul”?. Înseamnă că toți banii pe care-i ai de spart pe turism, îi spargi la Viena, dar nu înseamnă că și cunoști Viena! Iată: „Hai, pisi, pe Ottakringer Straße!”. „Da’ nu-i departe?”. „Lasă, luăm tramvaiul”. „Da’ nu-i periculos?”. Come on! Viena, periculoasă? În tramvai, la zece dimineața, într-o zi de joi?! „Ba da, pisi. Ne îmbrăcăm în armuri”.

Am cumpărat beri, o șapcă și o halbă, pe care i-am dat-o lui K-isă (un băiat, nu-l știți). Șapca mi-au furat-o cu tot cu rucsăcel, într-un bar din Centrul Vechi, unde fusesem cu Grig Bute. Acolo era și aparatul foto. Mi-a rămas doar poza asta.


                                                                                                            articol publicat în numărul 4/2017 al revistei Cațavencii