miercuri, 30 iunie 2010

Ia sa nu ne mai bocim atat: ploua si-n Ungaria!


Chestia asta care se iteste de sub ape e acoperisul unui hypermarket Auchan.

miercuri, 23 iunie 2010

Romania - o tara libera?


Aseara am purtat o discutie deosebit de interesanta cu colegii din birou, discutie pe care o concentrez aici: e sau nu e Romania o tara libera?!

S-au definit doua tabere. Una din care faceam si eu parte (mai exact, eu eram singurul din aceasta tabara!) si care zicea ca “da, e libera”; a doua tabara, din care faceau parte toti ceilalti (mai putin Costin, care se bosumflase ca-i spusesem “Costinel”), sustinea ca Romania nu e tara libera. Formularea exacta a fost: “daca e cumva, numai libera nu e tara asta!”.

Bun. Indiferent de argumentele aduse de ambele tabere (subtirele, argumentele!), chestiunea principala era manipularea. Mai precis, colegii mei considera ca un popor manipulat (si inca manipulat grosolan!) nu poate fi numit “liber” in nici o situatie imaginabila. Cu alte cuvinte, pentru ei “libertatea” inseamna “discernamant”. Pentru mine, libertatea nu inseamna asta, ci inseamna “absenta constrangerii”. Pentru mine, un om manipulat este totusi un om liber, pe cand un om constrans nu este.

Reducand discutia in plan personal, eu unul ma simt liber in Romania, atata timp cat pot plati. Cu bani, nu cu viata sau cu integritatea fizica. Colegii mei, pe de alta parte, par sa aiba un alt punct de vedere: “Nu ma pot simti liber traind scufundat intr-o baie de minciuna!”.

Acuma, ce va-ntreb eu pe voi: ce parere aveti? Cu cine tineti, cu mine sau cu ursul?!

luni, 21 iunie 2010

Eu insumi sunt o perla!

Va rog sa observati cu acribie diferenta dintre aceste documente...






... si acesta:

Acuma intelegeti ce-am vrut sa spun cand am afirmat ca nu elevii sunt prostuti, ci profesorii sunt complet tampiti?! Si ca ceea ce se numesc "perle" ale elevilor sunt de fapt mostre categorice ale stupiditatii profesorale si-ale tipicei incremeniri-in-proiect... ?!

marți, 15 iunie 2010

Cu domnul Stele, despre critica


Dupa cum prea bine stiti, pe amicul Grecku l-am botezat “Stele” si l-am facut personaj principal in Berile de Aur. Acuma, na... fie nu l-am facut eu bine, fie Berile n-aveau oricum nici o sansa (prea eram necopt cand le-am scris, macar ca am dat din mine tot ce-am putut), da' uite ca Stele a ramas, ca personaj, la periferia periferiei, adica nu l-a bagat nimeni in seama. Ceea ce, din fericire, nu este cazul si in privinta counterpart-ului sau, pe care il bag eu in seama. Bine, il mai baga si nevasta-sa, da' ea sta sa nasca, are alte prioritati.

Bun, si ce zicea Stele al nostru, sambata-n Herastrau, la terasa, printre sticlele cu bere? Pai zicea bine: il intreb eu de ce steaga ma-sii imi e atat de greu sa suport criticile pe care mi le incasez de la astia care citesc ce mai scriu eu. Stele s-a spart de ras si m-a luat la misto, ca ce ba, te crezi special, deosebit de alti oameni?! Adica toti suntem nesimtiti si juisam de placere cand ne critica cineva, numai tu esti ala sensibilul si te resimti, manca-te-ar tata pe tine de mimoza, turturelule?!

Bref, Stele-al nostru zice (sau eu zic ca el zice, ceea ce-i unul si acelasi lucru): cand te critic, te fac tuterul meu. Adica cel care critica implica instantaneu un raport de dominatie: eu, critic = alfa position; tu, criticat = beta position. Eu sunt un maestru, tu esti un putache. Eu te invat, tu ma asculti si bagi la cap. Eu sunt plutonierul Potarniche, tu esti recrutul Buzea (“Culcat! Drepti! Culcat! Drepti! La loc comanda!”). Eu, smecher, tu fraier. Eu, mare, tu, mic.

Auzindu-l pe Stele, m-am gandit ca desi am criticat la viata mea cat sapte, niciodata nu m-am gandit ca tot ce fac e sa-ncerc cu disperare sa ma “plasez” cumva mai sus decat interlocutorul. Asa mi se parea mie: ca ala n-a facut bine ce-a facut, si ca era firesc ca eu sa-i spun asta.

Dar nu era. Ca daca critic pe cineva, ar trebui sa pot face eu mai bine decat el (treaba pentru care-l critic). Si pot? Nu pot. Aia-i.

Tembel, tembel, da' cateodata are si Stele asta dreptatea lui.

p.s. ce, nu stiti cine-i aia doi din poza?! Sunt Statler si Waldorf, ma, bosorogii din loja, de la Muppet Show. De ani si ani, Stele si cu mine ne-am identificat cu astia doi. Si nu cu Beavis si Butthead, cum zice lumea cu rautate.

Fereastra de sensibilitate


Dupa concert, domnul Septimiu mi-a expus urmatoarea idee, la care ader in toalitate, dandu-mi in acelasi timp cu tesla-n Doamne iarta-ma, pentru ca nu mi-a venit mie ideea asta. Deci:
fiecare dintre noi suntem, copii fiind, extrem de deschisi catre impresii venite din afara noastra, catre influente, suntem deci impresionabili; dar aceste impresii sunt fugare, pasagere, ele nu ajung sa se fixeze si sa devina gusturi, convingeri, afinitati si fidelitati. Dimpotriva, ca adulti suntem extrem de “inchisi” la impresii, de opaci la influente exterioare, de inerti la stimuli. Intre aceste doua perioade ale vietii, in adolescenta ni se deschide o “fereastra de sensibilitate”, timp in care ne formam anumite afinitati pe care le vom pastra intreaga viata.

Exemple: gusturile muzicale se formeaza candva intre 13 si 17 ani (cel putin la mine atunci s-au format, atat cat s-au format, ca nu s-au prea format!); la fel, gusturile culinare, cele sportive, cele literare, cele “de petrecere”, etc. E perfect corect faptul ca aceasta fereastra de sensibilitate nu se deschide la toti oamenii la aceeasi varsta, si nici nu sta la fel de mult “deschisa”. Mai mult, eu cred ca exista foarte multi la care nu se deschide deloc, niciodata, si care preiau necritic gusturile si idiosincraziile parintilor, si cu asta basta. Pacat de vietisoarele lor goale si netraite.

Domnul Septimiu asta... mare smecher. Ia sa-l ascult eu mai atent cand le zice la un pahar, poate ii mai fur niste idei pentru Nea Nae. Ca daca as sta numai in ideile mele, o sa iasa Nea Nae aschilambic rau, saracul de el! Asa, pe furaciune, tot mai am sperante ca nu-l fac de ras. Iar daca mi s-o cere socoteala pentru ciordeala... prinde orbul, scoate-i ochii!

vineri, 11 iunie 2010

“Buna dimineata!”


Incep prin a admite franc: sunt total tampit. De zeci de ani ma minunez ca boul de ce lumea ma ia la misto cand spun “Buna dimineata!” la orele 11 a.m. Exista o varietate de mistouri pe care le absorb, dintre care cel mai nevinovat e “Dimineata era cand m-am sculat eu”. Nu vi le zic si p-alea grele, ca va stiu oameni cu carte.

Ieri m-a pocnit revelatia, in drum spre metrou: romanii nu impart durata zilei la fel ca vest-europenii (englezii, de pilda), pentru ca romanii au inca, la nivel inconstient, un mod de gandire esential taranesc. Nu citadin, ci rural. Un om care munceste la camp gandeste diferit de unul care munceste la fabrica. Sa vedem:

- un orasean isi gandeste timpul in functie de orele indicate de ceas. Ceasul ii spune cand trebuie sa ponteze la venire, cand e pauza de masa, cand e pontarea de plecare, s.a.m.d. Asa ca, inevitabil, isi gandeste durata zilei in patru perioade: dimineata (6 a.m. - 12 a.m.), zi (12 a.m. - 18 p.m.), seara (18 p.m. - 24 p.m.) si noapte (24 p.m. - 6 a.m.). Simplu ca vaca. Intra la munca la o anumita ora, iese la alta ora, munceste in unele zile ale saptamanii, se odineste in altele. Are concediu cu durata fixa, are sarbatori legale la date fixe. Timpul lui e ordonat de ceas si calendar.

- un taran isi gandeste timpul in functie de lumina soarelui. El n-are ceas, si nici ore fixe. “Dimineata” lui este momentul crepuscular de la rasarit, putin inainte si dupa acesta. Dupa asta urmeaza “ziua”, timp in care se munceste, apreciind mereu “ora” (timpul) dupa soare. “Seara” e momentul vesperului, punct; dupa aia e noaptea, cand se doarme (cine a copilarit la tara stie prea bine obsesia taranilor de a se culca imediat dupa cina!). Dupa cum se vede, nici o ora fixa, precizata: nici n-ar avea cum, din moment ce duratele astea se schimba in functie de anotimp.

Bum bum bum, bum bum tiribum, concluzia acum v-o spun: tot eu sunt de vina ca romanii n-aveau ceas... ?!?!

miercuri, 9 iunie 2010

marți, 8 iunie 2010

“Noi suntem romani”

Lema: cu cat observi mai de aproape un anumit fenomen, cu atat ai mai putine idei fixe despre el. Invers: cu cat il privesti mai de departe, cu atat te cramponezi de iluzii si preconceptii.

Corolar: in Romania, cei mai inversunati maghiarofobi se afla in Bucuresti, Constanta, Craiova, Giurgiu, Oltenita, Corabia, Scornicesti & so on. Atitudini filomaghiare afli mai degraba in Timisoara decat in Slobozia.

In afara de inventarea noii Zile Nationale a Romaniei (pe 1 decembrie!), nu exista tampenie mai sinistra decat slagarul “Noi suntem romani”, a lui Nicolae Furdui Iancu. Din pacate, nu numai prostii de regateni il canta cu religiozitate la fiecare betie si paranghelie, ci si (mai ales!), prostii de transilvaneni: “Noi suntem romani / noi suntem romani / Noi suntem pe veci aici stapani!”. Pe-ni-bil! Asa gandeam eu in primii doi ani de gradinita: “Ti-am furat surpriza, da' nu ti-o mai dau inapoi, c-acum e-a mea!”. Afirmarea posesiunii de facto ca inlocuitor al posesiunii de jure!

Din partea maghiarilor, atitudini aproape la fel de prostesti: “Vrem sa ne vorbim limba!”. Pai, vorbiti-o, ca doar nu va opreste nimeni. “Vrem autonomie pentru Szekelyfold!”. De parca autonomia i-ar scapa pe oameni din saracie si-ar rezolva toate problemele. “Trianon – triumful complotului antimaghiar!”. Ce complot, bai prostilor, ca Tratatul a fost semnat in 1920, iar in august 1919 armata romana cucerise intreaga Ungarie. Fiecarui maghiar i se baga in cap, de mic copil, ca francezii au “rupt Transilvania din trupul Ungariei” si au facut-o cadou Romaniei, numai pentru ca Regina Maria era curva si s-a culcat cu cine trebuie, acolo la conferinta de pace. Numai ca a fost exact pe dos: Franta a facut presiuni imense asupra Romaniei, cerandu-i sa-si retraga armata si sa evacueze Budapesta. Ceea ce s-a intamplat abia in noiembrie, dupa mai bine de trei luni de certuri franco-romane, in care certuri Parisul era de partea maghiarilor, nu a romanilor.

Bun, atunci ce se poate face? Cum s-ar putea ca aceste doua natiuni (singurele ne-slave din Est, lucru pe care mereu il uitam ca prostii), sa abordeze rational conflictul lor vechi de 1000 de ani? Si ca poate (poate!) e mai productiva o reconciliere istorica (asa, a la secolul XXI), decat o dihonie medievala, a la Montague si Capulet?

Propuneri:

1.restabilirea Zilei Nationale a Romaniei pe 10 Mai.

2.elaborarea si acceptarea unui manual comun de istorie. Acolo unde dovezile clare lipsesc, prezentarea ambelor puncte de vedere (de exemplu, etnogeneza romanilor si “Gesta Hunganorum” a notarului anonim).

3.concesii de ambele parti: cum secuii nu vor sa-nvete limba romana, atunci sa invete engleza. Iar romanii sa se abtina de-a-le mai cere secuilor sa vorbeasca romaneste: si-asa vorbesc atat de prost si cu-atata rea-vointa, ca-i pacat de limba. Si de-a lor din gura, si de-a noastra din DEX!

p.s. m-am bagat in Group of Hungarians and Romanians who DO NOT hate each other, de pe Facebook. Ceea ce va doresc si voua.

joi, 3 iunie 2010

A murit Gica!


Text cules de pe net. Imi asum furaciunea.
Am citit un zvon cum ca UE ne va "obliga" sa ne ingropam si noi ca ei. Care ar fi diferentele?

Inmormantare UE.



1. A crapat nea Gica.

2.Constatam asta.

3.Aducem si un medic / scoatem certificat prin care constatam asta si pe hartie.

4.Sunam firma servicii funerare. Comandam una bucata sicriu.

5.Il ducem pe nea Gica la capela.

6.Anuntam pe cei apropiati ca a crapat nea Gica. Le zicem adresa capelei.

7.Ne adunam la capela, schimbam o vorba despre nea Gica.

8.In cursul aceleiasi zi, pompele funebre vin, il ridica pe nea Gica si il ingroapa / incinereaza / impaiaza / criogeneaza / ce-o fi, in functie de preferinte.

9.Odata ingropat, Gica acolo ramane. Daca doresc, vizitatorii sunt bineveniti cu o floricica sau fara.




Inmormantare romaneasca.

1.A crapat nea Gica

2.Constatam asta. Inainte de a suna medic sau de a scoate certificat sunam pe toti care il stiu sau nu pe Gica si anuntam asta.

3.Revenim cu certificatul si ne facem loc prin marea de oameni care au venit sa il vada pe Gica mort si sa bea gratis o tuiculita. Intre timp Gica e tinut pe masa trei zile. Asa mort, da.

4.Aducem 3 femei sa il spele si 2 barbati sa il barbiereasca - ritual precrestin, apropo.
5.Sunam popa. Ne rugam de popa sa vina de parca ar fi ceva nemaintalnit si nemaipomenit de nou in cariera lui si ne imprumutam de bani, ca daca nu e multumit ni-l lasa pe nea Gica pe masa si se cara. De parca nu tot din banii nostri ar fi platit, pastele ma-sii azi si maine de curva cu patrafir.

6.Pe langa oamenii care se foiesc prin casa, ne vor mai intampina pe drum inca pe atatia, ca sa nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir.

7.Pregatim echipamentul lui nea Gica, compus majoritatea din elemente tot precrestine. Bani pe ochi, colac in mana, prescura pe piept - sau invers? - costumul sau cel mai bun care i-a ramas cam mic / mare si niste pantofi cu talpa de carton ca e pielea scumpa si si-asa e mort.

8.Convoiul: Unul cu un brad / pom / schela cu fructe agatate in el (tot pagan e si asta). Unul cu o cruce. Toti cu lumanari. Altii cu steaguri si prosoape. Inca minim doi cu sfesnice. Nu uita coliva. Inca minim doi cu coroane. Inca vreo doi care sa duca "darurile" - obiecte de uz personal, bucati de material textil, batiste, mobila, o gaina vie uneori, care se trece peste groapa, etc.
9.Fanfara. Tigani mai mult sau mai putin treji, care sa chiorlaie din instrumentele lor cantece de mare factura spirituala, cum ar fi "Pe langa Plopii fara Sot", "Drumurile noastre Toate", "Treceau batalioane romane Carpatii", "Dunarea albastra " (n-aveti idee cum suna asta la TROMBON).

10.Bocitoare. Intre 3 si 5 babe bete si senile care sa il calareasca pe nea Gica si sa zbiere de parca li se scot ovarele pe cur. De multe ori nu au absolut nici o treaba cu raposatul si il vor boci pe un nume generic, de exemplu "Vasile".

11.Ii cinstim bine pe toti, de la popa la tigani, ca doar n-au venit sa il ingroape pe unul, au venit sa crape in ei si sa bea. Firesc. Pornim cortegiul.

12.La fiecare rascruce - intersectie - vom opri tambalaul (tigani, bocitoare, alamuri, zbierete, cersetori, bomboane, claxoane) si preotul va citi o ectenie. Intre ectenii, cine stie canta din toti plamanii "Sfinte Dumnezeule" in varianta funebra. Pentru ca exista si varianta vesela. Care nu se canta. Totusi, avand in vedere lipsa de voce a celor din cortegiu si betia generala, puteti sa cantati si Macarena ca nu se simte.

13.Ajungem la biserica. Ne dam foc cu lumanari, umplem tot de ceara, urlam tare sa stie lumea ca noi suferim pentru ca a murit Gica, baaaa!!! In timpul slujbei, cream confuzie si razboi, aruncand cu bani si bomboane catre liota de cersetori. Punem si "vamile" pe jos, obicei - cum altfel? - precrestin si ala. Potrivim vata in nasu' lui Gica, nu de alta, dar de atata jale si lumanari si tamaie a inceput sa se cam lichefieze.

14.La cimitir. Se sapa groapa, se urla, se trece gaina, se desface pomul, se impart prosoape, restul de daruri (teoretic oamenilor saraci, practic tot intre neamuri, pe principiul nimic nu se pierde, doar se imprumuta), se bea, se stropeste cu vin mormantul, continua slujba.
15.Dupa cimitir. Se merge la casa lui Gica unde se bea, se bea, se bea, se mananca cel putin 3 feluri de mancare, se ia si la pachet ca doar e pomana, se vorbeste despre politica, vreme, rapita, Geoana, alegeri, inflatie, chirii, varice, butoaie, vinul de anul asta, hemoroizi, nunti, botezuri, Mutu, FC Arges, femeia vecinului, orice numai Gica nu.

16.Dupa ce l-ai ingropat, reiei paranghelia la 3, 9, 40 de zile, 1 an, 2, 3, etc, totul culminand cu 7 ani cand il dezgropi pe Gica sau ma rog ce a ramas din el, il stropesti cu vin si-l bagi la loc. Pe langa asta mai ai si vreo 400 de sarbatori de pomenire a mortilor.

miercuri, 2 iunie 2010

Cristian Ghinea le zice bine. Mai mult decat bine!


Am fost mereu un fan al scrisului lui Cristian Ghinea. Ca scrisul e ca biliardul: ai nevoie de ochi, de mana si de cap. De ochi ca sa le vezi. De mana (condei, stil) ca sa le dai bine. De cap ca sa le gandesti. Si Ghinea le are pe toate, domnule!

(Paranteza: ca ochi si cap am si eu, dar mana lui e mai buna ca a mea. Si mana face diferenta, in cele din urma. Vezi nefericita situatie de la biliard a prietenului nostru Julius... ).

A publicat de curand un articol splendid despre reforma din Georgia. Poate ca multi dintre romani au ca prim impuls sa exclame: "Pai si ce ma f. pe mine grija de reforma lu' aia...?!?!". Pentru cei care gandesc asa, am o recomandare: nu cititi mai departe acest post. Pierdeti timpul degeaba.

Pentru mine personal, Georgia e un vechi subiect de interes (mi-am facut o lucrare de absolvire cu o analiza a razboiului lor civil). Dar lasand asta la o parte, altceva e important: ORICE se intampla pe lume e un subiect de interes. Pentru mine si pentru inca niste oameni, nu multi, nu o majoritate (ba chiar o minoritate nesemnificativa, in procente). Asa cum pentru un "om simplu", subiectele de interes sunt cele legate de propria lui persoana, asa cum pentru o taranca (sau o mahalagioaica), subiectele de interes sunt cele legate de mica ei comunitate (de "barfe", in esenta), la fel si pentru mine, subiectele de interes sunt cele legate de tot ceea ce exista. Nu de ceea ce ar fi putut sa existe, dar n-a avut noroc - de-aia nici m-au atras vreodata speculatiile filozofice, care se tin de vorbe goale, nu de analiza faptelor concrete.

Din nou paranteza: in aceasta lumina, intrebarea legendara de pe vremuri, "Ce ma-ntereseaza pe mine istoria Paraguayului?!", apare ca superflua. Paraguayul exista? Exista. Atunci ma intereseaza! Crystal clear?

Be mic (si cu asta inchei), asistand la reforma structurala din tara vecina (nu ne desparte decat o mare; si-aia-i neagra!), ne putem da seama cum ar fi trebuit facuta reforma la noi in tara. Atunci in '90. Bine, dupa razboi multi viteji s-arata, corect. Nu spun ca eu stiam atunci cum trebuia lucrat, ca nu stiam. Dar acum stiu, si mai stiu si altii, multi. Iar dintre cei care stiu, uite ca cineva si pune in aplicare! Sunt extraordinar de interesat de modul cum va fi condus experimentul georgian si la ce rezultate va duce.

Bref: va amintiti de sloganul iliescian "Noi nu ne vindem tara!"... ? Ei bine, exact asta trebuia facut, si exact asta face Georgia acum: vinde tara. Mai exact statul. Il vinde bucata cu bucata intreprinzatorilor. Iar rezultatul va fi Statul Minimal, visul dintotdeauna al libertarienilor.

Bun, v-am tinut destul. Va las acum cu Cristian Ghinea. Lectura placuta!

marți, 1 iunie 2010

Bar mobil


Stie cineva ce-i ala “bar mobil”? Eu nu stiam. In pofida aparentelor, intrebarea nu ascunde nici un fel de capcana: un bar mobil este pur si simplu un bar pus pe roti, si-uite asa il cari cu tine prin casa, in caz ca vrei sa-l ai la indemna cand ti se face de-un paharel.

Fata de un bar obisnuit (adica o mobila de tip dulapior in care tii sticlele cu cocart), asta mobil prezinta si unele deosebiri: este extrem de scump; e dotat si cu pahare foarte hoate, cu varii destinatii: whisky, coniac, vin, alte feluri de bauturi carora nu le stiu nici numele (daca nu mi se explica, nu-mi dadeam seama ca chestiile alea-s de baut!).

In barul asta din poza n-am vazut sa fie nici tuica de corcoduse, nici lichior “Tanita” de cacao. Ala de la taica-miu e plin mai mult cu d-astea...

Pe langa bauturi, barul asta mobil mai are si niste dispozitive: ghilotina pentru taiat invelitoarea dopului de la sticla de vin; burghiu reglabil, actionat de o maneta (pentru miscarea pe verticala) si de o manivela (pentru miscarea de invartire); un suport special in care se pune paharul (“balonul” am inteles ca se cheama, mai exact) de coniac, inclinat la 45 de grade, astfel incat sa poata fi incalzit de la lumanarea de dedesubt; enfin, un timer de epoca, adica o clepsidra care sa-ti masoare timpul de incalzire al coniacului. Sa nu-ti dea in clocot, Doamne fereste!

Totul lucrat in lemn masiv, in lemn de tei, de catre un mester ebenist italian. Va cam dati seama la cat te duce o asemenea trebusoara?!

In incheiere, va dau trei motive pentru care eu unul n-o sa am niciodata un bar mobil, desi-mi place bautura de mor:

1. pretul: din banii dati pe un bar mobil, eu beau pret de vreo 10 ani. Nu face!
2. scopul: de ce sa car bautura dupa mine prin toata casa, cand n-am decat sa ma duc eu la ea? Oricum, mai des se duce Mahomed la munte, decat muntele la Mahomed!
3. redundanta: eu n-o sa am niciodata nici un fel de bar, daramite mobil. Barul e facut ca sa tii bautura-n el, nu? Da' ce, io-s nebun sa stau cu dusmanu-n casa?! L-am prins, l-am ars!

(De) Ce bem de Ziua Copilului... ?!


Pentru ca sa nu vina iar Aida si sa ma ia la bani marunti, am pus mana preventiv sa aflu ce-i cu Ziua Copilului si ce vrea ea. Si am aflat urmatoarele:

1. sunt prost: NU e o sarbatoare inventata de comunisti, cum am crezut eu atatia ani. Ziua Femeii, da, aia-i opera tovarasului Lenin, da' asta cu copilul n-are nici o treaba: a fost inventata la Liga Natiunilor, care pe vremea aia era la Geneva, la inceputurile ei (stim, desigur, ca Liga Natiunilor de atunci a devenit ONU, organizatia de azi).

2. da, comunistii au promovat aceasta sarbatoare, dar nu inainte de anii '30. Adica dupa ce si-au consolidat regimul in Uniunea Sovietica si au inceput sa bombardeze intreaga lume cu actiuni de propaganda (printre care si “Ziua Copilului”, buninteles).

3. de ce anume a fost aleasa data de 1 iunie? De stiut nu stie nimeni cu certitudine absoluta, dar exista o teorie: cum ca consulul Chinei in Statele Unite a facut o actiune pe 1 iunie 1925, si anume sa adune niste copii orfani si sa le faca o petrecere de Festivalul Dragonului, care-n anul ala cadea pe 1 iunie. S-a nimerit ca tot in ziua aceea, comitetul de la Geneva, care tocmai dezbatea proiectul adoptarii unei zile internationale a copilului, sa-si tina ultima sedinta. Cand au auzit de actiunea chinezului, membrii comitetului n-au mai lungit-o: au votat pe loc, in unanimitate, proiectul respectiv. Iar ca data au stabilit 1 iunie, dar fara sa mentioneze explicit de unde se inspirasera (adica de la chinez!).

4. e adevarat ca proeminenta acestei sarbatori vine de la comunisti, mai exact dupa 1945. Incepuse Razboiul Rece, iar aparatul de propaganda al Moscovei tragea din toate pozitiile.
Totusi, nu Ziua Copilului a fost cea mai de succes gaselnita a lor, ci “Lupta pentru Pace”. Pai ce, se pune Copilu' sau Femeia cu Pacea, mosule...?!

5. Last but not least, incerc cu disperare sa-mi amintesc ce anume sa intampla in regimul comunist pe data de 1 iunie. Si nu-mi amintesc de absolut nimic! Dar in mod sigur trebuie sa fi fost niste actiuni. Doar ca am uitat eu.

Isi aminteste cineva, s'il vous plait... ?!