Să facem ARTĂ!

Eu sunt poet. N-am scris niciodată o poezie, dar tocmai d-aia sunt poet: poet modern. Pe de altă parte, eu am foarte mulți prieteni, cu care n-am ce vorbi; dar tocmai d-aia îmi sunt prieteni! De vorbit, vorbesc cu dușmanii, încercând la disperare să-i conving că-s proști ei și deștept eu, dat fiind c-avem păreri diferite. Cu prietenii, însă, tac și mă simt bine... pentru că dac-am vorbi, am constata c-avem păreri diferite și s-ar termina cu prietenia.

Yasmina Reza a luat aceste două idei simpluțe (că arta modernă e când nu e, unu, și că prietenia modernă e când nu te cerți pe față, doi) și-a făcut din ele o piesă* de idei care mi-a plăcut foarte mult, cum demult nu mi s-a mai întâmplat. Scenariul e chiar mișto: un dobitoc (Serge) dă 35.000 de euro pe un ”tablou” complet alb, apoi cere amicilor lui să i-l admire. Unul din ei (Ivan) se conformează, să nu-l supere, dar celălalt (Marc) îi spune-n față că e prost de-mpunge. De-aici, de la o discuție (inițial principială) despre arta modernă, cei trei amici ajung să se ia groaznic la harță, adică mai exact să ia la puricat bazele prieteniei lor. Și să descopere că ”bazele” nu mai există demult, că-n realitate au ajuns să se disprețuiască reciproc (fiecare cu fiecare!), și că tot ce-a rămas din prietenia lor de adolescenți este obișnuința (pe de o parte) și mai ales lenea de a-și căuta alți prieteni, mai potriviți cu părerile lor din prezent.

Asta e latura emoțională a piesei, bine scrisă de autoare și splendid lucrată de actori; totuși, mie mi-a plăcut mai mult latura ei ideatică, și-anume drumul închis (fundătura?!) pe care merg azi unele arte. Ca orice pafarist, m-am uitat și eu ca boul la câteva opere (picturi, sculpturi) moderne, înțelegând că nu-nțeleg nimic – ca să mă exprim politicos. Pricep doar că mulți artiști vor să fie admirați doar de alți artiști, așa că-i lasă cu ochii-n-soare p-ăștia din marele public, pe care-l consideră prea tâmpit ca să le sesizeze geniul. Mostră de exemplu (din arta poetică, să zicem): ”Am sunat-o pe Miha / dar nu mi-a răspuns. / Poate era-ntr-o ședință / poate”. Profund, moșule, hai că m-ai spart.

Revenind la piesă: are final! Nu vi-l zic, că e păcat, dar dacă vă duceți s-o vedeți, țineți minte că finalul e cu schepsis; stați până la sfârșit, că face.

MIHAI BUZEA

*ARTĂ, de Yasmina Reza, la teatrul Bulandra. Regia: Cristi Juncu. Cu: Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu, Vlad Zamfirescu.