Viaţa unui om singur

Citesc în disperare volumul postum de amintiri al lui Adrian Marino, „Viaţa unui om singur”. Desigur, m-am apucat de carte din motive strict egoiste, sperând să aflu scandaluri din aşa-zisa „lume literară” din România, dar mai ales vreun pont-două despre cum să acced în această cloacă (visul meu dintotdeauna: scriitorii îşi petrec viaţa bând, bârfind şi spionându-se unii pe alţii. Mi se potriveşte ca o mănuşă, ăsta este exact caracterul meu!).

Până acum nu sunt cu nimic dezamăgit, aş zice doar un pic surprins de lipsa de talent scriitoricesc a autorului (oricum, el dispreţuieşte profund „talentul”), precum şi de rigoarea cu care îşi duce ideile până la capăt. Idei reci şi seci, dar de necontrazis. Există şi un capitol fascinant, al 24-lea („Altă Românie”), în care Marino reuşeşte un tur de forţă în cel mai pur stil Aida B, descriind cu lux de amănunte defectele „caracterului naţional” al românilor. Impresionant, un adevărat rechizitoriu. Îmi permit totuşi să nu fiu de acord cu el decât în procent de, să spunem, cel mult 60%. O să revin ulterior asupra subiectului, după ce termin cartea (mai am două capitole).

Iată şi un citat, care mă priveşte direct: „O ţară în care dacă începem în tragedie, terminăm totdeauna şi cu certitudine în derizoriu, parodie şi băşcălie. O înclinare naturală cvasimorbidă spre denigrare, calomnie şi bârfeală. O furie demolatoare mereu refulată ţâşneşte, parcă prin toţi porii, când nici nu te aştepţi. Stilul băşcălios de mărunt golănaş de periferie al lui Mircea Dinescu, Academia Caţavencu, în ansamblul său, ilustrează foarte bine acest „specific naţional”. Amuzant, uneori, pentru o clipă, el este odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializeată totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune.”

Maestre Marino, dumneavoastră sunteţi mort de.un cincinal, dar să-mi permiteţi să vă dau replica, că d-aia sunteţi om de litere. Spuneţi că nu de băşcălie are nevoie România, ci de construcţii literare solide. Nu e nevoie de Berile de Aur, e nevoie de Biografia ideii de literatură. Eu zic că e nevoie de toată lumea. Şi de dumneavoastră şi de de-alde mine. O cultură vie are nevoie şi de produse de larg consum, şi de mari opere de sinteză.

Şi mai e ceva: fiecare să facă ce ştie mai bine. Dumneavoastră scrieţi o lucrare în şapte volume, pe care o consultă oamenii la bibliotecile de specialitate. Eu scriu o cărţulie de nici 100 de pagini, pe care omul o cumpără din gară şi o uită-n tren, la coborâre. Corect. Dar dacă Adrian Marino ar fi scris un roman umoristic, l-ar fi scris prost. Nu râdea nimeni. Dacă Mihai Buzea scrie o operă de sinteză, ar râde şi curcile.

Ergo, lăsaţi-l pe Buzea cu micile lui glumiţe de autobază, şi acoperiţi dumneavoastră rafturile bibliotecilor cu lucrări de sinteză. Altfel ne călcăm pe picioare şi nu s-alege nimica. Nici că-că, nici că-că!

Are si Aida dreptatea ei...

Alegeri fara miza

Acum c-am terminat si proiectul asta (Vacante 2009 – Ghidul calatoriilor de iarna), ma intorc la blogareala, desi sunt convins ca n-am lipsit nimanui: asa e sportul asta, ca traficul auto, fiecare ar vrea sa fie singurul sofer iar toti ceilalti sa stea pe trotuar si sa-l invidieze ca are masina. In practica, insa, toata lumea are masina si se injura fiecare cu fiecare, si toti in cor injura guvernul, ca n-are solutii pentru deblocarea traficului. In ceea ce ma priveste, ofer gratis o solutie pentru soferii exasperati: mersul pe jos si cu metroul.

Asa si cu blogareala: cand erau putini, ii citea multa lume si se minuna ce destepti sunt; acum ca suntem multi, nu ne mai citeste nimeni, ne citim intre noi si ne sictirim plini de zel. Exact ca soferii in trafic. Singura diferenta e ca blogarii nu tin bate de baseball in portbagaj.

Bun, sa revenim. Incep prin a-i raspunde delicioasei noastre colege Aida, aceasta Casandra mioritica. Iata parerea mea proprie si personala:

1. Romania este o tara perfect normala a Estului Europei.
2. Romanii nu sunt nici mai prosti si nici mai destepti decat ceilalti est-europeni; ei se aliniaza tiparului Bulgaria – Ucraina – Rusia, cu un mare procent de parveniti grobieni, si nu tiparului Polonia – Ungaria – Cehia – Slovenia, cu o clasa de mijloc consolidata si cu stil.
3. Oferta culturala din Romania este la acelasi nivel cu cea din Estul Europei.
4. Oferta politica din Romania este la un nivel superior celei din Estul Europei (luat in medie, nu cel dintr-o anumita tara).
5. Apropiatele alegeri prezidentiale din Romania sunt lipsite de miza istorica (singura lor miza este cea strict politica, mai exact politicianista). Nu a fost cazul prezidentialelor din 2004, 2000, 1996, 1992, 1990, unde miza a fost istorica.

Referitor la punctul 5 (cel care da sens acestui post), vreau a spune ca, indiferent care dintre cei trei candidati cu sanse (Basescu, Geoana, Antonescu) castiga, parcursul Romaniei nu se va schimba. Din Uniune si din NATO nu va fi data afara, reconstructia va continua ca si pana acum (sau mai repede, sau mai incet, n-are importanta; dar va continua), clasa de mijloc se va consolida in continuare, satele se vor depopula mai departe (e inevitabil), putinele fabrici ramase se vor inchide (si cele poluante la fel, dar in ritm mult mai lent, si din alte motive), iar muntii mei iubiti vor fi de la an la an mai lipsiti de turisti romani. Si asta e inevitabil, desi pentru mine e foarte trist. Asta e. Distractia de fite e mult mai seducatoare decat distractia de nashpa. Pacat, si mie imi pare foarte rau, dar n-am cum sa schimb o lege a naturii umane.

O mica observatie: s-ar putea, totusi, ca Romania sa-si retraga trupele din Afganistan, daca Basescu pierde alegerile. Parerea mea este ca acesta ar fi un pas gresit (nu plecarea lui Base, ci retragerea trupelor).

Asta-i insa un subiect pentru un post viitor.

p.s. Evident, voi merge si de data asta la vot. Si voi vota cu candidatul propus de UDMR, ca de obicei.

Acesti diasporeni minunati si mintile lor zburatoare

In urma controversatei pareri exprimate de Aida, am facut intrebare (“Cum sta treaba cu Romania?”) catorva prieteni si cunoscuti, unii din tara, altii din diaspora, si-am obtinut urmatoarele raspunsuri: “Din ce in ce mai prost” (diasporenii), “Din ce in ce mai bine” (cei ramasi in tara). Pentru mine acest rezultat este uimitor, din toate motivele din lume! Cum pot oameni inteligenti si bine-intentionati sa aiba pareri complet opuse, cu privire la acelasi subiect?! Nu vorbim nici de politicieni, nici de idioti, nici de pensionari frustrate: vorbim de prietenii mei! Cum naiba pot sa gandeasca atat de diferit, unii hais, altii cea, si mai ales: cum de s-au separat atat de net?!

Am stat cu capu-ntre urechi cateva saptamani, pe urma am inceput sa-mi ofer raspunsuri. Nu stiu daca am cazut peste vreun adevar, dar de incercat, am incercat!

1. Termenul de comparatie. Un diasporean din (sa zicem) Atlanta foloseste ca termen de comparatie orasul Atlanta (pe langa care Bucurestiul apare jalnic), un bucurestean se gandeste la Bucurestiul anului 1990, pe langa care orasul de acum apare mirific. Chiar daca amandoi se uita la acelasi lucru (Bucurestiul in 2009), unul vede hais, altul cea!

2. Traditia. Inca din interbelic (vezi Cioran), romanul plecat din tara devenea extra-critic (pe buna dreptate); fenomenul s-a amplificat pana la dementa in comunism, cand cei care veneau in vizita la rude ramaneau tablou, nu le venea sa creada: “Dar cum puteti trai in halul asta?!”. Respectand (si uneori fiind orbit de) aceasta traditie, un diasporean se simte cumva obligat sa ia o atitudine criticastra (mergand de multe ori pana la jignire).

3. Memoria. E o vorba pe care mai toti “vesticii” care ajung in Rasarit o spun, unii cu admiratie, altii fara: “Estul are memorie!”. Inteleg, deci, ca lumea bogata (cea pe care romanii o denumesc “Afara” – Europa de Vest, Statele Unite si Canada, Australia si Noua Zeelanda), nu prea are memorie! Iar romanii emigrati in aceste tari preiau modelul locului, si uita tot ce nu-i priveste direct si personal. Adica aleg sa ignore orice fel de trecut. Si n-au habar de unde a plecat Romania in 1989.

4. Geografia. Foarte putini diasporeni sunt dispusi sa se uite pe o harta, ca sa observe ca societatile vecine Romaniei (Ucraina, Moldova, Bulgaria, Serbia) nu stau mai bine decat noi, cu o singura exceptie (Ungaria). Nu mai zic de “vecinii istorici” (Turcia, Rusia, Grecia, Polonia), unde situatiile nu sunt prea asemanatoare cu a Romaniei, dar mentalitatile sunt.

5. Sentimentul de alteritate. Se pare ca romanii si rusii sufera de un profund sentiment de alteritate, gen “noi suntem altfel!”. La rusi, poate ca asta se explica prin complexul imperial, cu care ei traiesc de 300 de ani; la romani, poate ca explicatia este complexul de inferioritate (istoria noastra documentata e cam cu 300 – 400 de ani mai “scurta” decat a vecinilor nostri si a altor europeni). Si cum cel mai simplu mod de exprimare al alteritatii e vaicareala (“noi suntem cei mai prosti!”), asta e calea aleasa de diasporeni pentru a-si exprima “romanitatea”: personajul Titi al lui Constatin Toiu exprima fantastic acest sentiment, in fata colegilor sai americani (era acolo la o bursa): “Our time is different!”.

6. Ignoranta. Se pare ca nu toti intelegem faptul (evident pentru francezi si spanioli), ca in orice tara exista de fapt “doua tari”, aflate intr-un etern razboi civil rece: progresistii si conservatorii (sau mai simplu spus, “desteptii si prostii”). Unii citesc carti, altii se uita la televizor. Unii se informeaza, ceilalti se lasa informati. Unii il detesta pe Gigi Becali, ceilalti il admira. Unii merg la teatru, ceilalti la pupat de moaste. Unii asculta muzica lumii, ceilalti manele. Ma rog, ati prins ideea (n-am dat decat exemple romanesti, ca nu cunosc alte societati). Ei bine, diasporenii “stau cu ochii” pe acesti “ceilalti” si considera ca ei sunt tara (cum zice Aida, “rromanul”), in timp ce ramasii in tara ii considera niste nimenendrum, cu care nu merita sa-ti bati capul (decat la alegeri, cand sunt buni ca masa de manevra).

Recitesc ce-am scris si simt nevoia sa inchei cu o concluzie franca: de fapt si de drept, admit ca totusi, de fapt NU STIU cu adevarat de ce exista acest clivaj psihologic intre diasporeni si cei ramasi in tara! Sorry!

A fi sau a nu fi Rroman

Prietena noastra colega noastra Aida B a publicat, pe blogul propriu, urmatorul post (linkul il aveti aici):

Rromanul are opinii pe care si le sustine puternic la un sprit cu vecinul. Rromanul se instaleaza confortabil in tribuna si aprinde televizorul. In viata lui, rromanul e un spectator zgomotos care sparge seminte, bere bere si fumeaza palmat. In Rromania exista doua categorii de jucatori sociali: politicienii si ziaristii. In gura lor se uita rromanul de dimineata pina noaptea tirziu, ca sa aiba a doua zi subiecte de conversatie la piata. Rromanul se plinge de orice, incepind cu propria-i soarta si terminind cu Dumnezeu care e scirtar. Uraste coruptia, dar ii invidiaza pe corupti. Se plinge ca da mita peste tot, dar nu inceteaza sa o faca. Este scirbit de tara asta mizerabila, dar arunca gunoiul peste tot. S-a saturat de hotii care ii conduc tara, dar ii voteaza constiincios. Noroc cu internetul, acum poate sa combata tare pe bloguri, iar in strada iese doar ca sa mearga la scirbici si la shopping. Are convingeri puternice, idei geniale pentru a scoate tara din rahat, dar n-are cine sa-l asculte (toti sint prosti). Rromanul se bate cu pumnul in piept ca e liber sa faca ce vrea **** lui, ca de-aia e democratie, dar striga dupa Tepes sau unul aidoma care sa se puna cu biciul pe concetateni. Rromanul viseaza sa emigreze in tari civilizate, cit mai indepartate si lipsite de alti rromani, daca se poate. Rromanul ar vinde-o si pe mama strainilor, convins fiind ca ei oricum fac treaba mai buna decit ceilalti rromani. Rromanul sta cu gura cascata si cu mina intinsa in prag de alegeri, pune stampila unde i se da mai mult si asteapta, resemnat, pomana urmatoare. Rromanul este masochist, paranoic, laudaros, fatarnic si fatalist: da ochii peste cap cind e considerat hot, mincinos si puturos, ba chiar se asteapta sa fie tratat astfel!

In Rromania piine sa fie, ca circ este.

Textul acesta a declansat din parte-mi o discutie ampla, inca neincheiata: Aida a ramas pe pozitia initiala, fara sa fie in vreun fel convinsa de argumentele mele, ba chiar a plusat intr-un comment (nr. 8, daca vreti sa il gasiti direct):

1. tot pentru misu: si ai dreptate, textul e prost, pentru ca e incomplet. am uitat sa spun ca rromanul e ineficient, profitor, fanfaron, superficial, fudul. indignarea a fost si este sincera.

Eu unul sunt in dezacord total cu punctul ei de vedere. Mai intai, insa, scriu ce-am inteles eu din punctul ei de vedere, pentru a putea fi contrazis daca gresesc:

1. Fata de alte natiuni, romanii se “disting” prin masochism, paranoia, laudarosenie, fatarnicie, fatalism, ineficienta, profitorie, fanfaronada, superficialitate, fudulie.
2. Romanii se asteapta sa fie tratati de alte natiuni ca fiind hoti, mincinosi si puturosi.

In opozitie cu acest punct de vedere, eu cred ca:
1. Defectele semnalate de Aida nu se aplica romanilor in general, ci maselor (plebei, prostimii) de oriunde, indiferent de limba, religie, cultura, etnie sau culoare a pielii.
2. Foarte multi romani (o majoritate) sufera de aceste metehne, dar ei nu sunt reprezentativi pentru natiunea romana. Dimpotriva, reprezentativi pentru natiune sunt aceia care s-au distins intr-un domeniu sau altul (scriitori, actori, regizori, sportivi, istorici).

Bref: Aida vitupereaza impotriva natiunii romane, vazuta in ansamblu ca o etnie gaunoasa si rizibila; eu vad natiunea romana ca pe o natiune europeana absolut normala, adica banala, cu obisnuita ramanere in urma datorata comunismului (ca intreaga Europa de Est), ortodoxiei (ca Rusia, Ucraina, Belarus) si balcanismului (ca Serbia, Bulgaria, Albania, Turcia).

In masura in care aveti un ragaz de un minut sau doua, as aprecia foarte mult exprimare punctelor voastre de vedere. Chestiunea imaginii-de-sine a romanilor ma intereseaza intr-adevar foarte mult, din motive care ma privesc. Deocamdata.