La "Arcade"

Sambata seara am fost la un restaurant scump, la invitatia unui om de seama care-si serba aniversarea (sau isi aniversa serbarea, cum vreti). Ma simteam acolo ca la o reuniune de familie, ca ne stim de vreo trei cincinale: eram ca la stabor, nu altceva! Da' nu asta voiam sa spun, na ca m-am luat cu vorba:
M-am nimerit la masa langa Barosache si dupa prima sticla de vin am inceput sa-l inghiontesc: "Stai, ma, la un loc", zice el, necajit ca nu-l lasam sa-i tihneasca berea. "Pai", explic eu, "vreau sa ma conving ca existi, c-auzi ce zice lumea, ca nu existi, ca esti doar o creatie literara de-a mea!". Barosache se uita mai atent la mine: "Care lume, puiutule?". "E un domn la Cluj care zice asa", raspund eu fericit. Barosache ofteaza ca-n "Craii de Curtea-Veche": "E, pai daca e la Cluj, atunci se explica... ce sa stie, ma, aia de la Cluj, saracii?!". Ca de obicei, argumetele lui Barosache sunt complet imprevizibile, m-a lasat mut.
La a doua sticla de vin a venit si mancarea, aperitive si apoi felul doi, picioare de rata cu piure de cartofi. Mie mancarea mi se parea cam luxoasa, in afara de chifle si de piure n-am recunoscut nimic din prima, si-l intreb pe Barosache: "Ce crezi, o fi scump aici?". El se-neaca cu berea si-ncepe sa rada: "Ma puiutule, pai dac-ai plati tu, n-ai putea sa-ti permiti nici un pahar cu apa! De la robinet!". N-am mai zis nimic, umilit (Barosache nu minte niciodata), si mi-am bagat botu-n farfurie, intre picioarele ratei aleia.
Razbunarea a venit la a treia sticla de vin, cand Barosache a cerut chelnerului "inca doi tuboarge, puiule, daca esti amabil", iar chelnerul a raspuns fara pic de zambet: "Nu pot, imi pare rau, domnule". Barosache se suceste spre el, uimit: "Da' de ce nu poti, ma, manca-te-ar tata?!". Chelnerul cu aceeasi fata imobila (ziceai ca-i Radu Gheorghe): "Pentru ca ne-ati epuizat stocul!".