Dreptate!

Cand eram prin anul trei de facultate, m-am ambitionat sa dau admiterea si la Filozofie (era pe vremea aia o moda, asa, sa te apuci de “a doua facultate”; mofturi!). Am picat cu 3 si ceva, dar nu de asta voiam sa va zic, ci de o amintire de atunci, de cand scoteam fise de pe manualul de filozofie de-a XII-a, care era impartit pe lectii (subiecte): Omul, Adevarul, Dumnezeu, Dreptatea, etc.
Ei bine, cum saptamana asta m-au palit niste insomnii de mare exceptie, mi-am dat seama ca acest cuvant (“dreptate”) apare cel mai des in expresia “Nu e drept!” (cand zic apare, vreau sa zic ca apare in vorbirea curenta, nu in scrisul academic, buninteles!). Ia faceti un efort de memorie (cand aveti ragaz) si amintiti-va cand l-ati auzit, in ce fel de “spuse”, p-asta cu “nu e drept”: “Nu e drept ca EL sa-mi faca una ca asta…”, “Nu e drept sa n-am bani cacalau…”, “Nu e drept ca EA sa faca greva sexului cu mine…”, “Nu e drept ca guvernul sa nu mareasca lefurile profesorilor…”, “Nu e drept sa-mi crape iar hard-ul…”, “Nu e drept sa fiu concendiat…”, “Nu e drept ca americanii au bombardat Irakul…”, etc.
What is my point? Ce vreau sa zic e ca noi toti, atunci cand cerem “Dreptate!”, mintim de ingheata apele: de fapt vrem sa zicem “Mie nu-mi convine!”. Nici vorba de vreun simt etic la nici unul dintre noi, toti suntem la fel: interesul meu, ala-i dreptatea! Pereat mundus, fiat justitia! Adica mai pe romaneste, “E dreptate atunci cand imi convine mie!”.
Pe de-o parte, e clar ca zic bine: cand o femeie ramane insarcinata din greseala si zbiara “Nu e drept ca numai eu sa trag ponoasele, iar el sa n-aiba nici o treaba!”, evident ca ea vorbeste din perspectiva interesului propriu; dar cand cineva condamna interventiile din Afganistan si Irak, sau pornografia, sau Franta, sau violenta conjugala, sau rasismul, sau Vama Veche… ?! Ce-i “iese” acelui cineva din treaba asta? Nu e el (sau ea) un idealist, un om pur, care lupta pentru “dreptate”, impotriva nedreptatilor acestei lumi, fara sa ceara nimic in schimb? Doar pentru ca-l revolta nedreptatea?
Bai, eu zic ca nu. Ori de cate ori cineva racneste impotriva nedreptatii, el (sau ea) are un interes. Chiar daca e mai greu de observat, dar un interes exista!
Exemplu: io unul am chelalait de bucurie cand Irakul a fost invadat de coalitie si Saddam Hussein a fost umflat si dus la Haga si dup-aia spanzurat bi-ni-sor. Mi-am zis, fericit, ca “S-a facut dreptate!”, si ca, intr-un fel, copiii aia kurzi omorati cu gaze de lupta au fost razbunati (asta din punctul meu de vedere; al lor nu mai conteaza de mult). Dar de fapt ma minteam singur, ca de obicei.
Treaba n-avea nimic de-a face cu Saddam sau cu Irakul sau cu nimic altceva. Avea de-a face cu mine, atat: cand am inceput sa calatoresc, prin 1990 (evit cuvantul “bisnita”!), am intalnit o gramada de calatori prin bazarul din Istambul, si mai stateam cu ei la povesti, sa-mi exersez engleza; evident, cand auzeau ca sunt din Romania, ma intrebau de Ceausescu si de procesul lui (atunci am auzit si eu vorba “kangaroo trial”, de care nu-nvatasem niciodata), si se spargeau de ras cand m-auzeau spunand ca “a fost un proces corect”. Le paream foarte tampit si nu se sfiau sa mi-o spuna in fata, si eram groaznic de furios pe chestia asta. De atunci am ramas frustrat: voiam sa vad un dictator judecat si condamnat la moarte si executat, si nimeni sa nu zica nimic despre corectitudinea procesului.
Deci momentul spanzurarii aluia n-avea nimic de-a face (de fapt) cu moartea copiilor kurzi. Avea de-a face cu faptul ca oamenii mi-au zis “tampitule!” cu ani in urma.
Mai are cineva exemple d-astea despre "dreptate"…?!