duminică, 21 iunie 2009

Amicii modulari, a doua si ultima parte

In chestia asta cu amicii modulari, parerile sunt foarte impartite: exista opinia cinicilor (din care tind sa fac si eu parte), care sustine e un dat natural si ca nu e nimic de facut. Pur si simplu, cu unii prieteni te poti distra intr-un fel, cu altii in alt fel, dar ca nu te poti distra cu toti in toate felurile. Exemplul cel mai bun e cel pe care-l vedem cu totii la nunti si la botezuri, cand fiecare grup face opinie separata de celelalte grupuri, iar interactiunea e aproape nula (cu exceptia agatamentelor organizate din timp). Ca om de la tara, pot sa va spun ca asa e si p-acolo: cand se faceau sarbatori mai mari, unde veneau mai multe sate (prin unele parti se numesc “nedeie”, la noi le spunea “maialuri”), exista o rezerva dusa pana la dusmanie intre cei din sate diferite. Foarte rar se spargea gheata, de obicei printr-o casatorie (precedata sau urmata de cate o bataie intre flacaii celor doua sate, al fetei si al baiatului).

Cealalta parere este a romanticilor, care sustin ca a gandi asa (“modularitate in prietenie”) este pur si simplu o deghizare a prieteniei interesate, in sensul “sunt prieten cu tine cat timp imi esti util la ceva, dupa aia du-te dracului”. Nu sunt de acord cu pozitia romanticilor, mi se pare inspirata din Alexandre Dumas, sau in cel mai bun caz din povestile cu zane. Viata reala e un pic mai simpla si mai lipsita de “visatorisme” d-astea. Admit totusi ca ar fi preferabil sa existe o lume mai frumoasa decat asta reala, si ca e pacat ca nu exista. Ma rog, trebuie sa ne facem treaba cu asta care e, chiar daca nimeni nu ne opreste sa visam la ceva mai bun. Rau e cand incepem sa confundam planurile! Cum zice Richard Dawkins: “Multi oameni nu disting ceea ce este adevarat de ceea ce le-ar place lor sa fie adevarat. Ei se numesc oameni religiosi”. Sau prea visatori, l-as completa eu.

Pe de alta parte, eu unul sunt perfect pregatit sa fiu considerat “amic modular” de catre multi (cei mai multi, de fapt), dintre prietenii mei: daca nu din alt motiv, macar pentru ca nu-mi pot permite sa merg in locuri prea scumpe (in care ei se simt ca acasa). Uitati-va si voi ce mutra fac cand dau de niste preturi care nu-mi convin! Pai voi ati merge intr-un loc de fite cu un rural ca mine…?!

In ultimul rand, nu zic ca nu exista o gramada de “suprapuneri”: sunt prieteni cu care merg si pe munte, si la biliard, si la bere. Sunt altii cu care merg in Vama Veche, la bere si la gratar. Etc. Ceea ce am bagat de seama, insa, e ca aceste exceptii SUNT exceptii, si ca e complet gresit sa le iau de modele: nu-i asa, Octi?

Un comentariu:

Ala care este spunea...

Absolut toti cei carora le zic prieteni, imi sunt absolut inutili. Asa. Poate sunt eu bou, dar ei asa-mi sunt. Eu nu le sunt la fel de inutil, ca io-s programator. Dar nu conteaza, mie-mi pare bine.


In alta ordine de idei, in multii ani in care am fost refuzat, si dupa ce m-am prins cum stau lucrurile cu relatiile reale intre un el si o ea, mi-am dat seama ca nu poti lua orice doi oameni, sa-i pui unul langa celalalt, si zdrang, ai o relatie puternica, sincera si de lunga durata. Iar chestia asta se poate aplica de la grupuri de cate doi pana la grupuri de cate douaj'doi, doua sute, sau ... dooj'doo de milioane. Iar asta cu milioanele se vede cel mai bine o data la patru ani.

Fie-mi scuzata logoreea, dar e bun holsten-ul nefiltrat.