miercuri, 9 decembrie 2009

Unde ne sunt homosexualii? (În contra d-lui Samo)



O scriitoare australiană, de origine română, a avut curajul să spună în sfârşit ce ştia toată lumea: cărţile de beletristică (mai simplu: romanele) nu se mai vând, deoarece publicul lor s-a evaporat teribil. Cei care încă mai citesc romane sunt homosexualii şi femeile singure. Restul cumpărătorilor de carte s-au îndreptat fie spre ”literatura de specialitate” (mai ales informatică şi marketing), fie spre ”literatura de autoeducaţie” (titluri de genul ”Află cum să fii fericită în relaţie”, ”Să ne coafăm singure”, sau ”Tăiem porcul, cum îl preparăm?”). Astea încă se mai vând. Dacă, însă, ieşi pe piaţă cu titluri gen ”Jurnalul unei copile bolnave”, ”Proorocii Ierusalimului” sau ”Berile de Aur”, nu vei interesa pe nimeni… afară de homosexuali şi de disperate.

Păcat.

Ce concluzie pragmatică se poate desprinde de aici? Oricât de rău ar suna, pentru a încuraja literatura, statul trebuie să încurajeze homosexualitatea şi divorţurile! Trist, dar asta e: vreţi literatură performantă în limba română? Puneţi mâna, domnilor, şi iubiţi-vă între voi! Puneţi mâna, doamnelor, şi divorţaţi la prima neînţelegere! Puneţi mâna, domnişoarelor, şi… sincer, nu ştiu ce-ar trebui voi să faceţi! Poate să ieşiţi la produs cu mai multă determinare, ca să sporiţi numărul de divorţuri…?!

Desigur, afară de scrupulele de ordin demografic (”Şi aşa avem spor natural negativ!”), mai există şi interdicţiile religioase, în speţă moftangelile bisericii ortodoxe, care, chiar dacă nimeni n-o întreabă nimic, îşi bagă nasul în orice. Această poziţie este asumată cu îndârjire de prietenul nostru colegul nostru, d-l Samo, şi ar putea fi sintetizată astfel: etica ortodoxă ar trebui să devină politica oficială a statului. Adică înapoi în Evul Mediu (de unde nici n-am ieşit bine, ca popor luat în ansamblu!).

Ei bine, Samo scumpete, te anunţ şi pe această cale că n-am de gând să te las de capul tău. Îmi propusesem ca, în ”Nea Nae”, să mă concentrez îndeosebi pe atacuri la adresa ortodoxiei, înţeleasă ca ”dogmă rigidă, depaşită, nereformabilă”. Dar dacă aşa stau lucrurile (în toată lumea, nu numai aici), dacă e nevoie ca homosexualii să rupă din portofel pentru un răhăţiş de bani (cât costă o carte în librării? 5 dolari, 10, 15? Păi ăştia-s bani la care să te caliceşti?!), atunci îi bag şi pe ei în schemă. Braţ la braţ cu ortodocşii, n-ai tu frică!

Şi cu ştoarfele, evident. Acum că mă gândesc, n-ar strica nici nişte drogaţi. Hai c-o să fie mişto, heya?

8 comentarii:

amishor spunea...

@misu: Sa lamurim in primul rand in ce categorie esti tu, care mananci romane pe paine: femeie singura nu esti, homosexual nu esti... Sau poate pentru tine beletristica e “literatura de specialitate”?!

Apoi, misoginismul tau, legendar de altfel, a atins astazi apogeul: ai pus semnul egal intre femei singure, disperate si stoarfe!
Da, tu vroiai sa incingi spiritele cu homosexualitatea insa ai lovit si intr-o alta categorie: feministele! Hai sa te vad, cu ele pe unde scoti camasa???

steluta spunea...

@amisor: ma tem ca feministele n-au ce sa-i faca lui misu. si nici n-ar sti daca sa-i faca ceva.. si sunt vreo doua explicatii:
1. le-a calcat grav drepturile, dar a crescut in ochii altei categorii defavorizate, deci s-a pastrat echilibrul in univers :D
2. si feministele sunt femei singure (care citesc, dupa logica textului), deci le-a laudat. cele care nu-s singure sunt sfatuite sa-si lepede barbatii la prima neintelegere... daca asta nu-i indemn feminist..
chiar, misule, de fapt pe ce parte a baricadei esti?!? :)))

Mihai Buzea spunea...

@ amishor: mai, tie ti-a cam placut de d-l Samo, bag seama! ai grija ce faci, ca are o reputatie cam... enfin, cam indoielnica!

@ steluta: pai uite pe ce parte a baricadei ma situez: sunt antifeminist, homofil, femeisingurefil, stoarfofil, misogin, mustacios, bretelist, fotbalofil, yogofil, rusofob, stangofob, vierpfotenromaniafob... sa mai continui?!

Edi spunea...

Mon cher, ma faci homo ? Pai eu am citit berile de haur de 2 ori si ma simt atacat, ca femeie singura/divortata nu-s!

Si apoi, ce nevoie avem de literatura performanta ?
Ha !

Mihai Buzea spunea...

@ edi: da, ai citit Berile, dar asta numai pentru ca te-am chemat la lansare si te-am indopat cu beri! daca ar fi trebuit sa-ti misti hoitul pana la vreo librarie ca sa cumperi o carte, n-ai fi facut-o in veci... doar daca era vorba de o carte DE SPECIALITATE!

am sau n-am dreptate?!

lollitta spunea...

hai ca m-ai facut sa imi pun cateva intrebari serioase despre categoria in care m-as situa. cred ca in mai multe... literatura pe paine voi manca mereu, ca asta mi-e pasiunea. cat despre faptul ca o carte a ajuns sa coste in halul asta, inca mai sunt cai de scapare: eu le iau "la mana a doua" sau ma chinui intens cu ebook-urile pana o sa ajung la dioptria -10

Mihai Buzea spunea...

@ lollitta: pai tu esti proaspat indragostita! ce iti mai trebuie categorisire, in situatia asta (de invidiat, neh?).

eh, ale tineretii valuri...

Aethera spunea...

dogma spune de homosexuali ca o sa-i cam manance iadul, whatever that means. tu esti de parere ca biserica ortodoxa ar trebui "sa se flexeze" de dragul modernitatii ?