Cum să furi fără profesor – o campanie nereușită

Când am pornit campania împotriva băncii UniCredit și a lui Ion Țiriac, am crezut că am șanse de 10 – 15%. M-am înșelat. De ce?

În primul rând, pentru că această campanie avea un scop extrem de precis, nu era vorba de vorba de o luptă romantică cu morile de vânt. Scopul era ca jecmănitorul și jecmănitul să se așeze la masa negocierilor, să se pizduiască eventual, dacă nu se putea altfel, apoi să cadă la pace. Jecmănitorul să recunoască public că a comis (cel puțin) o ”ineleganță în afaceri”, ca să spun așa, apoi să-i propună jecmănitului o despăgubire onorabilă (nu o mită, nici o bătaie de joc; ci o despăgubire decentă, care oricum pe jecmănitor nu-l sărăcește, iar pe jecmănit nu-l va îmbogăți). La rândul lui, jecmănitul să renunțe la a striga pe toate drumurile ”Hoțule, mi-ai furat banii, tâlharule!”, și să accepte un principiu vechi de când lumea: ca să faci bani, trebuie să-i iei de la cineva. Da, știu că e ușor să accepți principiul ăsta când nu ești tu însuți acel cineva...

Dacă aș fi avut succes și dacă Țiriac s-ar fi așezat la masă cu cei 1000 de jecmăniți, ar fi fost un semnal pentru toată lumea din business: băi, România s-a normalizat, nu mai e o țară de jaf, facem acum afaceri (pe cât posibil) cinstite, că aici nu-i sat fără câini. Nu șiu dacă știți, dar unul ca Țiriac e foarte respectat între bandiții lui, un semnal de la el ar fi avut greutate.
Dar am ratat complet. Să vedem motivele. Le-aș băga în două clase: obiective și subiective.

Motive obiective:
1. E prematur. Oamenii încă adoră să se lase jecmăniți. Romania încă e o piață pentru mânării financiare.
2. M-am supraestimat grosolan - scopul era mult peste mijloacele mele.
3. Internauții români reflectă foarte bine profilul țării, adică reacționează predominant la sex, politică și fotbal. Campaniile de solidarizare sunt încă mult prea exotice.
4. Nu am avut acces la companiile de media (în primul rând la Mediafax și HotNews), astfel încât să public articole la care să reacționeze internauții.

Motive subiective:
1. Nu am avut o strategie bună.
2. Cele două platforme folosite (Facebook și Twitter) au caracter mai degrabă personal, nu civic.
3. Am avut prea puține intervenții – dar nu sunt sigur dacă nu-mi făceam singur rău ”bombardând” netul cu Țiriac în sus și-n jos.
4. Am subapreciat cât de ocupați sunt oamenii care mă cunosc personal, pentru a se putea implica mai mult în campanie.
5. Nu am dus campania și pe GoldenBeers. Poate că în mediul de limbă engleză ar fi fost rezultate mai puțin dezamăgitoare decât îân română.
6. Din motive obscure (inițiații le știu) nu am beneficiat de sprijinul Academiei Cațavencu.

Bref: am pierdut o bătălie. Războiul o să-l pierd doar atunci când o să mor sau o să renunț. Deocamdată îmi ling rănile și pregătesc alt asalt. Iarba rea nu piere!