Teza lui Fibră

Redau mai jos, fara nici un fel de prelucrare, continutul tezei lui Fibra din Brasov. Mentionez ca intre timp au trecut circa 20 de ani. Astept parerile voastre.

Lucrare scrisă la literatura română pe trim. I

Floare albastră – de M. Eminescu – comentariu literar

Mihai Eminescu, cel mai de seamă reprezentant al romantismului la noi, abordează în poeziile sale o serie foarte variată de teme și procedee stilistice.

„Floarea albastra”, adică de fapt simbolul acesteia este preluat de la Novalis, un mare poet de origine germană, numai că termenul acesta are o cu totul altă semnificație în poezia lui Eminescu. Aceasta reprezintă aici simbolul iubirii pierdute.

Această poezie se structurează pe două idei: ideea cunoașterii infinite, absolute, prezentă în primele trei strofe, și cea a cunoașterii terestre, prezentă în celelalte strofe ale poeziei.

„Floare albastră” are de fapt 14 strofe. Trei bucăți îl reprezintă pe poet, iar diferența până la 14, deci 14-3=11, reprezintă monologul interior liric al fetei.

Deci, după cum reiese de mai sus, în primele trei strofe este creionat portretul spiritual al poetului. Acesta este preocupat de cosmologie, adică de cer, de nori, și mai ales de stele, dar și de istorie și cultură („piramidele-nvechite”). Deci, remarcăm aici setea acestuia de cunoaștere.

Găsim aici simbolul geniului, al eternității („piramidele-nvechite”), dar și al morții („marea-ntunecată”).

Această „mare-ntunecată” are menirea de a provoca spaimă cititorului și parcă mă cuprinde un fior când citesc aceste versuri.

Este reliefat apoi portretul fizic al fetei, care, de fapt, este un personaj feminin în această poezie. În acest sens, autorul spune că fata avea fața „roșie ca mărul”. Această fată avea și păr: el era ca „de aur”; într-atât de frumos era.

În aceste versuri, putem observa cu ușurință faptul că poetul folosește absolut toate verbele la viitor. Acest fapt ne duce la concluzia că autorul trăiește doar în imaginație această scenă.

Dar tocmai am uitat să scriu câteva cuvinte despre strofele 2 și 3. Acestea cuprind o adevărată chemare la dragoste, la iubire. Marele nostru poet este foarte sensibil la așa ceva.

Autorul folosește o serie de metafore și epitete, care, împletite cu o extraordinar de mare măiestrie creează o imagine vizuală de o mare plasticitate, imagine care parcă bântuie prin fața ochilor noștri.

Poetul revine apoi la folosirea timpului prezent. Înaintea ultimei strofe există un rând de puncte care simbolizează, poate, moartea dragostei, fie prin dispariția iubitei, fie datorită uitării.

De aceea, ultima strofă este plină de nostalgie, de regret pentru iubirea pierdută.

În încheiere afirm că această poezie este scrisă în stil romantic. Marele nostru poet împletește imaginile cu o rară maiestrie, creîndu-ne un vast tablou al lumii înconjurătoare, atât a ceea ce există în ceruri, cât și pe plan terestru.

Această poezie poartă în ea o antiteză.

- comentariul pe care l-ai realizat în asemenea termeni dezvăluie o condamnabilă lipsă de respect față de valorile culturii noastre și mai ales față de cel mai mare poet al românilor. Totodată poate fi considerat ca un semn al lipsei de bun-simț elementar față de profesor. Și cine nu respectă pe nimeni și nimic, nu se respectă pe sine însuși.

2 (doi), semnat: indescifrabil