Am auzit de prea multe ori această replică, atât în adolescență (de la sărmanul Horicson, acest sărac al speciei umane), cât și la vârsta asta pârguită de acum. N-o mai aud de la Horicson (el este mut ca o lebădă, mai nou, ceea ce nu-i deloc regretabil, chiar dimpotrivă!), ci de la gagică-mea. Evident, dacă era vorba doar de Horicson, nu mă deranjam să răspund, dar în condițiile astea, nu am ce face și trebuie să dau ghiers.
Despre este vorba, deci? Ce vrea să spună cineva care, atunci când zici ceva cu totul anodin (”Ce șmotru am făcut aseară cu Alio la biliard!”) îți răspunde ”Și la ce ți-a folosit?”. Aparent, e o replică de închidere a discuției, adică atunci când n-ai nicio vorbă isteață de spus, o bagi p-asta cu ”folositul” și lași impresia că ai participat și tu, chiar minimal, la discuție. De fapt, e vorba de mult mai mult.
E vorba de o schimbare fundamentală de paradigmă, de Zeitgeist. Modul în care oamenii se raportează la realitate se schimbă sub ochii noștri, iar această vorbă (aparent) goală e un simptom al acestei schimbări. Ce vreau să spun:
cam din Renaștere încoace, una din condițiile esențiale ale respectabilității era educația. Un om educat putea sau nu să fie respectabil, dar un om needucat nu avea nicio șansă la respectabilitate. Dar ce înseamnă ”educația”? Foarte larg spus, înseamnă ”înghesuirea în minte” a cât mai multor informații (date) din domenii cât mai diferite. Sau, cum spunea Jerome K. Jerome: ”Un om care a citit Biblia, pe Shakespeare și pe Euclid, care poate discuta liber despre lucrările lui Newton și ale lui Darwin, care știe să deosebească planeta Venus de Steaua Polară, se mulțumește cu atât și nu simte nevoia să afle mai mult”. Bine, ce voia J.K.J. să spună era că autosuficiența nu e niciodată de lăudat, dar eu prefer să iau de aici portretul-robot al omului educat de secol 19: știe din toate câte ceva, dar aceste cunoștințe nu sunt destinate să-i câștige pâinea, ci doar să-i împodobească mintea. Să-l facă socialmente acceptabil. Să-i asigure accesul în saloane, și, implicit, accesul la împerechere. Fără aceste cunoștințe minimaliste, omul e considerat needucat, iar șansele lui la împerechere se reduceau considerabil: își putea alege partenere numai din clasele ”de jos”, complet lipsite de educație (să nu uităm, vremea învățământului gratuit și obligatoriu încă nu venise).
Ei bine, lumea secolului 21 nu mai seamănă cu cea a secolului 19, iar una din marile diferențe este că educația nu mai înseamnă ”cunoștințe”, ci ”competențe”. Acum, un om educat nu e cel care l-a citit pe Cervantes, ci cel care știe să folosească o tabletă. Respectibilitatea nu e dată de numărul de date înmagazinate în creier (”Când a domnit Ștefan cel Mare? Care sunt sturionii din Marea Neagră? Care e capitala Burkinei Faso?”), pe model ”Vrei să fii miliardar” sau ”Știi și câștigi”, ci de modul în care datele din creier, multe sau puține, își găsesc o aplicabilitate imediată și evidentă.
Mai simplu spus, diferența dintre cunoștințe și competențe este diferența dintre a știi chestii și a știi să faci chestii. Diferența dintre o minte împodobită cu podoabe și o minte echipată cu unelte.
Acum e clar ce vreau să spun: eu aparțin primului model educațional (cel de secol 19), iar gagică-mea (și bietul Horicson, în măsura în care este și el om) celui de-al doilea model (de secol 21). Mintea mea e plină de fragmente absolut inutile de informație (literatură, biologie, istorie, d-astea), iar mințile lor sunt pline de date imediat utilizabile (programe de computer, ca Excel-ul, de pildă). Aparent, în această situație, eu sunt loser pe toată linia, iar modelul meu educațional e complet lipsit de vreo șansă. Totuși, situația nu e atât de simplă.
Problema constă din faptul că viața omului are o componentă concurențială (serviciul, afacerile) și o componentă cooperațională (distracțiile). Dacă aceste două componente nu sunt echilibrate, apare buba (depresie, etc). Dar educația bazată pe competențe te pregătește numai pentru competiție, nu și pentru cooperare. Exemplu: ați întâlnit cu toții programatori sau contabili care excelează în profesiunea lor, dar a căror conversație e cumplit de plictisitoare (asta în cazul când ea există!). Desigur, ați întânit și cazul opus: petrecăreți plini de șarm, oameni pe care nu te plictisești să-i asculți cu orele, dar complet lipsiți de abilitatea de a presta vreo muncă utilă, din care să-și câștige viața (îi auzi la sfârșit: ”Dă și mie o țigare!”).
Bun, destul cu abstractizările, să trecem la exemple, că alea sunt carnea poveștilor: ”Și la ce ți-a folosit?!” este o replică, în sine, corectă, dar numai atunci când e aplicată asupra componentei utilitariste (concurențiale). Atunci o rostești într-un context neconcurențial (de distracție), replica își pierde sensul și devine complet deplasată:
”Am fost la dans”.
”Și la ce ți-a folosit?”.
”M-am uitat la meci”.
”Și la ce ți-a folosit?”.
”Am fost pe munte cu băieții”.
”Și la ce ți-a folosit?”.
”Am văzut piesa ”Lear” cu Mariana Mihuț și Dorina Chiriac”.
”Și la ce ți-a folosit?”.
Enumerarea poate continua la nesfârșit. Dar este evidentă concluzia: cele mai multe lucruri care îți fac plăcere nu ”folosesc” la nimic; nu te fac nici mai bogat, nici mai înalt, nici mai deștept. Pur și simplu, îți plac, atâta tot. Desigur, ce-mi face mie plăcere s-ar putea să nu-ți facă ție, și invers! Atunci va fi rândul meu să te întreb, cu egală nerozie:
”Azi la serviciu am stat numai în ședințe!”.
”Și la ce ți-a folosit?”.
2 comentarii:
subiectul acesta este vast,dar,pentru ca tot l-ai deschis si l-ai explicat in felul tau,o sa-l explic si eu,in felul meu.iata cum.
de-a lungul anilor,am primit aceasta replica,asputea spune,cretina,fara prea mult ajutor mintal,adica,de la diversi oameni,ba,unii chiar si apropiati.
nu vreau sa ma laud,dar citesc destul de mult si combin asta si cu calatorii sau disscutii cu numerosi oameni,din toate domeniile.pot trage,iata,o concluzie:folosim aceasta "retorica"doar cand suntem batuti in cap,incuiati si vedem situatiile de viaa doar prin prisma gandirii noastre,care credem ca e perfecta si cea mai buna.mauit la discutiile de pe yahoo,in momentul in care "vedeta" x sau y face vreo prostie,tampenie,si pulifricii sar ca niste serpi veninosi,sa muste.in fond,majoritatea oamenilor habar n-au ce ce petrece cu omul ala,o fi adevarat,n-o fi adevarat,ei ataca ,uitandu-se chiar pe ei insisi,nestiind ca intr-o buna zi vor putea cadea in asemenea capcana.aceasta retorica tine de fapt,de EMPATIE.
hai sa luam exemplul nostru,al meu si al tau,ca sa nu dam exemple de la altii si nici nume.apropo,Tudor Barbu are o expresie geniala:"nu dau nume ca sa nu ma trezesc cu prostu la tribunal".asadar,tu,jurnalist,sa presupunem,ca la mate,prin reducere la absurd,ca nu-ti plac muntii si nici maratoanele,si esti campion mondial la popice sau ca faci scubadiving.ei bine,intr-o zi,ma intalnesc cu tine,eu,alpinist,economist cu diploma,plantator de copaci,ongist.
si iti spun,la o bere:"stii ca am fost sambata in Crai?"
si tu ma intrebi,campion mondial la popice:"in ce?"
iar eu,timid:"n Crai...
apoi continui:"m-am catarat in Piatra Craiului,am facut spraituri,am facut ramonaje tati,am prins niste prize minuscule,am trecut surplombe,tavane,apoi am iesit in creastaprincipala unde m-a plouat cu galeata,dar a fost superb."
iar tu spui,tu imi trantesti:"SI LA CE TI-A FOLOSIT?"
rezultatul:nu numai ca imi sta berea aia in gat,dar te bag pe undeva in mintea mea,si imi spun:"asta nu empatizeaza deloc cu mine,nu e din domeniul meu de interes,deci nu mai vreau sa-l vad"
totul tine de Empatie,draga Mihai,de intelegerea situatiei altei persoane.ai zis ca aia care stiu multa cultura,nu stiu practic,dar nu e adevarat.si stii care-i culmea?
aia cu multa cultura,nu de cartofi,ci calatorii,literatura,ii inteleg pe aia care stiu doar sa faca o hazna in curte.rezulta de aici un razboi psihologic urat si exista 2 posibilitati:
1.nu te mai vezi nicioadata cu omul care nu te intelege si nu vrea sa te inteleaga;
2.dai de la tine.ca sa fie bine cica,dar mi-e teama ca nu tine.
de aceea e bine ca noi,oamenii,totusi suntem diferiti.
ce-ar fi ca toata lumea sa stie sa repare boilere???......
@ ciprian teodorescu: na, ca nici aici n-am fost original, a zis-o si unul de stanga, desi accentul textului sau a cazut putin diferit fata de accentul textului meu: http://www.criticatac.ro/16373/educaie-democraie
Trimiteți un comentariu