Ferentari

Am avut ieri ocazia să fac o tură prin cartierul Ferentari, pe jos. Nu am mers peste tot, ci doar pe străzile din jurul școlii 188 și din jurul fostei uzine Autobuzul (acum un teren viran de vreo 20 și ceva de hectare, în curs de ”conservare” ?!?!), am ieșit pe strada Toporași, am admirat noua stradă Cladova (pentru cine nu știe, o stradă făcută acum un an-doi, pe traseul unei foste căi ferate industriale, care deservea uzina și lega bulevardul Pieptănari cu strada Tiparniței), pe urmă am mers pe Prelungirea Ferentari și în continuare pe Zețarilor, până am ”căzut” înapoi în Șoseaua Giurgiului, frontiera convențională dintre cartierele Ferentari (la vest) și Berceni (la est), așa cum Șoseaua Sălaj este tot o frontieră convențională, între cartierele Rahova (la vest) și Ferentari (la est). Fac aceste precizări pentru cei din alte cartiere și alte orașe, oameni care au o foarte vagă cunoaștere a acestor zone din sudul Bucureștiului, considerându-le un singur întreg, sub numele generic de ”în țigănie”.

Părere parțial adevărată. Adică parțial falsă. Da, aceste trei cartiere sunt printre cele mai sărace ale orașului, dar Ferentariul se detașează clar în cursa pentru ”cel mai sărac”: un om care-și vinde apartamentul în Berceni nu își poate cumpăra un alt apartament undeva în București, cu excepția Ferentariului. Dar astea sunt teoretizări. Să vă spun ce am văzut cu ochii:

- o sărăcie ”pe față”, nu una mascată ca-n alte cartiere din oraș. În alte părți vezi blocuri destul de asemănătoare și nu poți ști cum trăiesc oamenii care le locuiesc, decât eventual după mașinile parcate printre ele (dar și asta e înșelător, de când cu ”traiul pe credit”). În Ferentari n-ai problema asta, că sărăcia de-acolo se vede și fără binoclu, și miroase suficient de convingător.

- extrem, extrem de puține magazine, de orice fel. Ai impresia că acolo oamenii nu-și cumpără pâine, țigări sau apă plată! Rar câte un ”butic” fără niciun client, ici și colo câte un salon de ”jocuri mecanice”, dar închis.

- în schimb am văzut cam 50 sau 60 de ”unități de colectare deșeuri metalice”. Pentru cine vine din altă zonă a orașului, unde astfel de unități sunt rare, aici ai impresia că alcătuiesc coloana vertebrală a economiei cartierului. Evident, ”unitățile” nu sunt altceva decât niște curți sordide, pline cu gunoaie metalice de toate felurile, pe care niște adolescenți dubioși le tot mută de colo-colo.

- numărul de câini vagabonzi este mai mare decât media orașului. Deși cam peste tot în București poți vedea maidanezi, de obicei în grupuri, recordul e atins de cartierele din sud (Berceniul nu face excepție), dar recordul absolut e deținut tot de Ferentari. Pentru a fi corect, trebuie să spun că erau foarte blânzi, se pare că adevăratele haite își fac veacul pe marile terenuri virane ale cartierului.

- poate că ăsta e cel mai izbitor aspect din Ferentari: după cum știe oricine a vizitat Bucureștiul, tot orașul e plin de mari terenuri virane, unele uriașe (e celebru cel din centru, dintre bulevardele Unirii și Goga). De obicei, e vorba de foste situri de demolare rămase în urma Ceaușimei, așa că sunt răspândite destul de uniform prin oraș. Dar în Ferentari e o altă situație: aici, terenurile virane au rămas în urma demolării fabricilor comuniste, așa că ele sunt mai ”proaspete”, mai mari și mai multe decât în orice alt cartier. În plus, pentru că investitorii nu sunt atrași aici, din diverse motive (de ce să construiești complexuri de locuințe, dacă prețul unui apartament cu două camere e 20.000 de euro, și nici așa nu se vinde?!), terenurile s-au ”conservat” minunat: pe ele cresc adevărate pădurici de boscheți și buruieni, hrănite de compostul produs de milioanele de tone de gunoaie depozitate cu grijă. Am înțeles și mecanismul: timp de mulți ani, pentru șoferii mașinilor de gunoi era mai rentabil să le descarce în interiorul orașului, pe astfel de terenuri, decât să le ducă până la gropile de gunoi din extravilan. Rezulta o economie de benzină care putea fi băgată frumușel în buzunar. Mă rog. Esențial e că, dintre cartierele vechi ale Bucureștiului, Ferentariul era cel mai industrializat; în urma dezindustrializării, au rezultat aceste spații impresionant de murdare și sălbatice, pe care nu locuiesc decât haitele de câini vagabonzi și ”stăpânii” lor improvizați (cerșetori și căutători prin gunoi, oameni care și-au amenajat aici culcușuri și își duc viața ca”netoții” din Evul Mediu românesc).

- altă observație (ultima, promit!): densitatea blocurilor e mai mică în Ferentari decât în alte cartiere. Marea majoritate a spațiilor de locuit sunt căsuțe (sau căsoaie, dar în număr încă foarte mic). Nu că ”blocul” în sine e un factor de civilizație (cum cred încă mulți regretnici comuniști, printre care și amicul nostru Julius – care, în treacăt fie spus, s-a mutat de la bloc la vilă!): cele mai multe sunt bloculețe cu 4 etaje, confort doi, unde locuiesc oameni cam de confort doi, d-ăia care cresc doi purcei într-un coteț de un metru pătrat, suspendat la etajul 4. Priveliștea poate fi admirată din stradă și este foarte exotică, vă asigur.

Bun, e timpul pentru concluzii:

1. Cartierul Ferentari nu are cum să scape. Exotismul lui se va pierde complet în următorii 10 ani. Dacă eu nu-mi fac acum agenție de turism ca să plimb englezi excentrici prin Ferentari, peste un an-doi nu mai are rost să-mi fac: aerul lui special va dispărea complet.

2. Motive: e prea aproape de centru, are terenuri virane mult prea mari și prețuri mult prea mici. Indiferent de crisparea cu care actualii locuitori se agață de modul lor de viață, sunt condamnați să se modernizeze sau să plece. Terenurile lor virane și căsuțele lor prăpădite vor fi foarte dorite de dezvoltatorii imobiliari, când spațiile construibile din celelalte cartiere se vor fi împuținat suficient. Cel mai mult vor rezista ferentarezii din blocurile ”confort doi”, că pe alea nu le vrea nimeni. Dar peste 10 ani, vor fi destui care să le cumpere cu totul și să le demoleze.

3. Specificul Ferentariului mai e dat și de cele două ”industrii” pe care eu nu le-am văzut, că era ziua pe la prânz: prostituția și drogurile. E adevărat că am întâlnit vreo trei-patru prostituate, dar erau d-alea extrem de amărâte, care n-au nicio șansă la orele lucrative (seara). Ei bine, eu cred că aceste industrii se vor ”profesionaliza” în curând, adică vor intra în regim științific de exploatare, atunci când mafiile se vor maturiza și se vor apuca serios de treabă, ca în orice oraș mare, chiar și din Est (Moscova și Varșovia sunt exemple foarte bune). Deocamdată, și traficul de droguri și prostituția se fac la nivel de amatori, adică de mântuială. Nici asta n-o să dureze.

4. Mă gândesc să mai scot un bănuleț și din ardeleni. După cum știe toată lumea, unii semidocți din Ardeal și Banat sunt absolut convinși că Bucureștiul este o imensă ghenă de gunoi, locuită numai de țigani și de politicieni; pentru cine nu crede, să citescă ce scriu postacii pe net (nu sunt mulți, dar sunt foarte activi și foarte obsedați). Dacă îmi fac agenție și le vând acestor oameni ceea ce vor să vadă, plimbându-i prin Ferentari și povestindu-le că așa e tot orașul, nu mă umplu de parale?

5. Ultima concluzie: Berceniul e Beverly Hills. Trebuie numai să găsești termenul de comparație potrivit.

Dacă vă interesează subiectul, recomand un articol excelent, scris de un ardelean ce locuiește în Ferentari de aproape cinci ani. Spre deosebire de mine, omul vorbește din experiența de zi cu zi, nu din ”impresii” de două-trei ore: http://www.criticatac.ro/19539/lumpenii-ferentarilor-capcana-ingerilor-din-ong-uri-rechinilor-din-clasa-de-mijloc/