Nea Cata si fantomele

Se intunecase si deci nu mai puteam juca Scanbermeci la bara de covoare de la scara E (numele original al jocului era “Handbal-meci”, dar fusese deformat in timp). Dat fiind ca erau anii ’80, nici urma de lumina de la felinarele publice; bezna sa-ti bagi degetele-n ochi. O luminita firava palpaia de la unul din subsolurile scarii E, unde tatal lui Sandrino isi amenajase un fel de atelier in doua boxe de acolo. Nea Cata vine cu idea: “Ba, hai sa facem ca fantomele si sa-l speriem!”. La proiect achieseaza toata lumea cu maxim entuziasm, asa ca-l urmam toti pe Nea Cata, desemnat lider in mod democratic (sau project manager?!), ca doar ideea fusese a lui. Plecam, deci, spre scara F si de acolo spre spatele blocului, in urmatoarea ordine: Nea Cata, Nea Mihaita (adica eu), Cristi Dudea, Sandrino (!), Caloto, Adrian Vladut. Ajungem in spatele blocului, identificam ferestruica ce-ar fi trebuit sa fie “de aerisire”, dar, nemaiavand protectia aia sub forma de “sita” de beton, ramasese un fel de autostrada pentru sobolanii din subsoluri (si pentru pisicile care-i vanau). In fata acelei ferestruici dreptughiulare ne da Nea Cata regruparea, apoi se aseaza in pozitia de lupta “coyot” (in patru labe, usor piezis fata de ferestruica, astfel incat sa vada in boxa fara sa fie vazut dinauntru), baleiaza cu privirea si ne anunta: “E aici! Mestereste nu stiu ce, e cu spatele la noi. La “si” ii dam drumul: un, doi, trei, si!”.

Pe sase voci am dat drumul la niste vocalize sinistre, de genul “A-a-a-a-aaa-au, a-a-a-a-aaa-auh”, care din pacate nu se pot reproduce grafic, cel putin nu cu morfemele limbii romane. Dupa vreun minut de fantomeala, ne oprim, Nea Cata se uita iar pe ferestruica si ne anunta: “S-a cacat pe el de frica, l-am vazut cum se duce spre usa de la cealalta boxa! O sa se incuie acolo, e terminat! Hai inc-o tura!”. Si iar incepem sa facem ca fantomele. De data asta parca eram chiar mai artisti, avand si confirmarea valorii noastre de fantome; cand stii ca munca ta da roade, parca altfel pui osul la munca! Si bagam mare de tot pe sase voci, “A-a-a-a-aaa-auhu-hu-hu!”, pana au inceput sa se aprinda luminile in D23 si in blocul din spate, ala de pe linia troleului, iar oamenii sa scoata capetele pe geamuri, sa strige “Zat!” si sa arunce cu diferite obiecte in bezna, sperand sa nimereasca pisicile. Ce idioti, auzi, sa nu stie sa deosebeasca fantomele de niste banale pisici! Noi, nimic. Eram pe val. Eram fantome, nu puteam fi intimidati.

Din pacate, nu eram singurele. Fantome, vreau sa zic. Din spate am fost atacati de o alta fantoma, mult mai mare si mai tacuta decat noi, dar dotata cu palme, pumni si picioare, care ne-a facut sa fugim ca potarnichile, care c-o ureche tiuind, care c-o buca in curs de invinetire. Nea Cata, datorita pozitiei, a fost mai ghinionist, ca fantoma i-a nimerit un sut fix in noada, proiectandu-l cu capul in ferestruica de beton de la subsol (noroc c-avea capul mare, c-altfel s-ar fi intepenit acolo ca toporul in butuc!). Al doilea noroc e ca fantomei i-a casunat pe Sandrino (care, spre deosebire de mine, n-o tulise printre primii), si Nea Cata a avut timp sa se redreseze si sa se indeparteze foarte sprinten de locul faptei, sau, cum spuneau stramosii, “fugind de manca pamantul”.

Evident, tatal lui Sandrino iesise din boxa de la primele vocalize, ocolise blocul si ne lasase sa ne facem numarul, stand calm in spatele nostru, ascuns de intuneric. Se decisese sa ne dezfantomizeze abia cand incepusera vecinii sa arunce cu cartofi vechi si cepe stricate, ca-i era ca l-o nimeri si pe el vreun cartof in cap si-i strica freza (tatal lui Sandrino era destul de cochet, in felul lui).

Ceea ce nu intelegea Nea Cata, a doua zi dupa, era de ce si-o incasase si Sandrino: “Ba, Sandrino, inteleg de ce ne-a caftit tac-tu pe noi, da’ pe tine?! Ca oricum te prindea acasa!”. “Pai”, explica Sandrino, “n-ai de grija, ca m-a batut si-acasa!”.

Daca eu n-as trage nicio concluzie, Nea Cata si fantomele ar ramane doar o mica mostra de nazbatie copilareasca, genul de poveste pe care barbatii sunt dispusi sa-l povesteasca oricui si la orice ora, de parca pe femei le-ar interesa asemenea tampenii (nu mai spun de “amintirile din armata”, pe care toate femeile normale le urasc de moarte, pentru ca alea sunt intotdeauna depanate “cu un fost coleg de unitate”, la un paharel de tuica. Stim noi cum se termina “paharelul” asta!). Dar eu trag o concluzie, ca sa nu ziceti ca v-ati pierdut timpul citind. De fapt, doua.

Primo: ca mame de baieti (unele dintre voi) si ca viitoare bunice de nepoti (toate, cel mai probabil), va veti intreba nedumerite, iritate, stupefiate, de ce jocurile baietilor sunt atat de urate. De ce baietii, dupa o anumita varsta, nu se pot juca si ei frumos, cum se jucau cand erau mici si cum se joaca fetele pana… stiti voi pana cand. De ce atata violenta, rautate, agresivitate? Pai, stimata doamna, pentru ca atunci cand baiatul se joaca, el nu se joaca, el construieste un barbat. Si asa arata viata unui barbat. Centrata pe principiul competitiei violente. Si, uneori, pe cel al cooperarii ierarhice (stricte!). Tu poti sa-l concepi, sa-l nasti, sa-l hranesti, sa-l educi si sa-l “arunci” in viata, dar nu poti sa-l faci barbat. Barbat nu-l face nimeni, se face el singur (sau nu… exista aceasta posibilitate!). Jucand scanbermeci, vrajitroaca, lapte gros sau “de-a fantomele”. Frunza, din pacate, e din alt film.

Secundo: trebuie observata si inalt-apreciata decizia tatalui lui Sandrino de a-l bate pe Sandrino impreuna cu restul fantomelor, nu sa-l menajeze atunci ca sa-l bata eventual acasa. De acord, in felul asta Sandrino si-a incasat doua papare in loc de una, dar nu si-a pierdut obrazul in fata baietilor: locul lui in ierarhie a fost pastrat si chiar consolidat! A mers impreuna cu “haita de vanatoare” (gasca) impotriva “haitei din pestera” (familia), si a suferit alaturi de ceilalti esecul “vanatorii”. Evident, meritul nu este al lui, ci al lui taica-su, mai exact, instinctului masculin foarte precis al domnului Sandrino Sr. (nu mai stiu numele de familie), care, intr-o astfel de situatie (sunt foarte rare) cand parintele isi poate influenta negativ fiul, sabotandu-i “constructia” de care ziceam mai sus, n-o face.

Desigur, sa nu uitam meritele lui Nea Cata. Fara ideea lui cu fantomele, mai ajungea Sandrino barbat?!