vineri, 27 mai 2016

Destinația zilei: domeniul Bellu

”Urlați 3 minute!”

Degeaba! Dacă ai treabă în pitorescul oraș Urlați și vrei tu neapărat, de-al dracului ce ești, să mergi cu trenul, nu cu mașina sau cu microbuzul, degeaba cauți tren spre Urlați: nu există. Nici de la Buzău, nici de la Ploiești. Cu toate astea, urlățenii se plâng permanent de buzoieni și de ploieșteni, pe motiv că vin la băut în orașul lor. Dar de venit și de plecat, vin și pleacă cu trenul, nu cu mașina. Cum?

Simplu: orașul se cheamă Urlați, iar gara se cheamă Cricov. Ca să vă fie clar că și ceferiștii au puterea lor pe lumea asta: destul s-a râs de ei când anunțau ”Urlați, 3 minute!”, așa că, neputând să mute gara, i-au schimbat numele și-au scăpat de belea.

Apropo de nume, vă rog să nu mai râdeți ca proștii de localitatea asta: e foarte frumoasă și foarte veche, încă de pe vremea când ungurii și sașii avea drumul lor comercial, de la Brașov la Brăila, și treceau munții pe valea Teleajenului, adic-acum o mie de ani. Numele e unguresc, din aceeași mamă ca numele satului Orlat de lângă Sibiu (o să scriem și de el, că s-a umplut de pensiuni). Dar acum nu suntem în căutare de pensiuni, ci de conace, așa că ia să vedem ce găsim aici.

Ei bine, surprise-surprise, la Urlați se află domeniul Bellu, păstrat remarcabil de bine, chiar dacă sub formă de muzeu. Vreau să spun, de muzeu comunist, d-ăla care trebuie ferit cu orice preț de ochii publicului, nu pus în valoare și vizitat de cât mai multă lume (plătitoare!). Am mai avut o dată senzația asta, când am fost la ”muzeul orașului” din Balcik: un bulgar batrân, șchiop și ceacâr s-a ținut tot timpul după mine cât m-am preumblat prin cele patru camere, ca să nu fur ceva, vezi Doamne. (Aproape toate exponatele erau pietre de moară și alte pietroaie, en passent fie spus). La domeniul Bellu din Urlați, la fel: cu chiu cu vai, te lasă să intri, dar nu ai voie să te plimbi prin parc (o frumusețe de parc), iar dacă ești admis în sfânta sfintelor, adică în interiorul conacului (muzeul propriu-zis), toți paznicii locului se țin după tine cu cârdul, într-o tăcere sinistră (eu cred că-și țin și respirația pe toată durata procesiunii).

Dacă te duci pentru exponate, mai bine lasă-te: pierzi timpul degeaba. Dacă te duci pentru domeniu, merită: e bine păstrat, deși un pic artificial. Dacă te-ai dus în Urlați ca orice om normal, să cumperi vin nou de anul ăsta, o să de trezești luat în râs de taica Nicu, în timp ce-ți trage vinul în canistre: ”Ai fost la Bellu, la domeniu? Prost ești, mă. Ce-ai văzut tu acolo e casa slugilor. Conacul s-a prăpădit în ‘77, la cutremur”. 

vineri, 20 mai 2016

From Caracas with love

Eu nu zic nimic. Ce sa mai zic?! 
Plus ca mai e si bariera de limba...
...desi se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte,
iar Presedintele spune ca Venezuela e cea mai bogata tara din toata America Latina. Problema-i ca are chiar dreptate. Dutch disease!

marți, 17 mai 2016

joi, 12 mai 2016

Vecini

Interesandu-se un amic despre muntenegreni (“Cine sunt muntenegrenii astia si ce vor ei?”), am pus mana si m-am uitat si eu, sa vad ce si cum; daca de muntenegreni n-am aflat mare lucru, decat ca au tara frumoasa si buna de umblat cu pasul, am dat peste altceva – si anume, peste istoria militara a sarbilor, in perioada moderna (sa zicem, ultimele doua secole). Luati si va minunati:

1804 – razboi cu Turcia (“revolutia lui Karagheorghe”)
1815 – razboi cu Turcia (“revolutia lui Obrenovici”)
1848-1849 – razboi cu Ungaria (“revolutia din 1848”)
1876-1879 – razboi cu Turcia (“razboiul de independenta”)
1885 – razboi cu Bulgaria (incheiat cu “prima pace de la Bucuresti”)
1906-1909 – razboi rece cu Austro-Ungaria (“razboiul porcilor”)
1912 – razboi cu Turcia (“primul razboi balcanic”)
1913 – razboi cu Bulgaria (“al doilea razboi balcanic”)
1914-1918 – primul razboi mondial (Serbia pierde 28% din populatie)
1941-1945 – al doilea razboi mondial (Serbia pierde 20% din populatie)
1991 – razboi cu Slovenia (“primul razboi civil iugoslav”)
1991-1992 – razboi cu Croatia (“al doilea razboi civil”)
1992-1995 – razboi in Bosnia (“al treilea razboi civil”)
1996-1999 – razboi in Kosovo (“al patrulea razboi civil”)

In total, in doua secole si-un pic, 14 razboaie mari, care-au intrat in istoria europeana. Va dati seama ca, daca intrebi un istoric sarb, el iti spune si mai multe, de care n-a auzit nimeni, dar in care au murit destui. Pai astia-s oameni seriosi? Vecini pe care sa pui baza, daca e la o adica?

Cine sunt gagauzii si ce vor ei

La cererea onoratei clientele, ne continuam azi micul excurs stiintific printre vecinii nostri, c-o vizita in fabulosul univers gagauz.

Acest popor numara cam un sfert de milion de oameni, concentrati aproape toti in Bugeac – pentru cei care au deschis mai tarziu aparatele de radio, amintim ca Bugeacul e o bucata de campie marginita de Prut la vest, de Nistru la est, de Dunare la sud, de Marea Neagra la sud-est si de dealurile Basarabiei la nord ("Valul lui Traian"). Ucraina si Basarabia impart pamantul asta, pe care locuiesc patru natii – ucrainieni, romani, bulgari, gagauzi – si vreo zece minoritati, care de care mai tafnoase si cu figuri in cap: rusi, tigani, nemti, lipoveni, etc. Sa fie iubiti, ca pe noi ne intereseaza gagauzii.

Dupa religie, ei sunt crestini ortodocsi; dupa limba, sunt turci (vorbesc o limba din familia de limbi turcice, sau “altaice” cum zice lumea rea); dupa analiza genetica, sunt originari din Balcani (adica europeni); dupa parerea lor proprie si personala, sunt descendentii unor soldati de-ai lui Timur Lenk (ce tampenie! Cred ca s-au luat dupa unguri, cu faza aia ca ei se trag din Attila); dupa parerea unora mai normali la cap, sunt urmasii unui grup de colonisti adusi aici de sultanul selgiucid Kaykaus II, care era constant caftit de mongoli (dinspre est) si incerca si el sa se extinda (spre vest). Altii zic c-ar fi o ramasita a unuia dintre nenumaratele neamuri migratoare care-si faceau concediul la noi, ca de, suntem popor ospitalier, cu drag de musafiri. Chestia care-i incurca pe savanti e ca singura limba vie inrudita cu gagauza e limba oghuza, vorbita de niste amarati de prin Kirghistan: atunci, ce-i cu gagauzii astia aici, domnule, la sapte mii de kilometri de fratii lor?!

Pe scurt, ne-am lamurit ca nu stim exact cine-s gagauzii astia. Hai sa ne lamurim acum “ce vor ei”.

Cel mai mult si mai mult ar vrea ei sa reinvie Uniunea Sovietica, ca s-o dea iar pe huzur. Nu stim noi chestia asta, dar politica lui Lenin (implementata stralucitor de Stalin) era sa se sprijine pe “minoritatile mici” si sa le distruga p-alea mari. Exemplul cel mai cunoscut: favorizeaza-i pe osetini si terorizeaza-i pe ucrainieni. Asta pentru ca rusificarea e foarte usoara cu popoarele mici, fara istorie, si foarte grea cu popoarele mari, cu trecut propriu (asta s-a facut si la noi, in primele faze ale comunismului, cand tiganii au fost la mare cinste, “varful de lance al proletariatului”!). Asa ca gagauzii nostri sunt foarte pupincuristi cand e vorba de rusi si total inflexibili cand e vorba de Republica Moldova sau de Ucraina: nici de-ai dracu’ nu vor sa-si asume responsabilitatile unor cetateni normali ai celor doua state, nu tati, noi suntem gagauzi, suntem mai smecheri, vrem autoadministrare, vrem buget local, steag propriu, imn national, fitze. Ca sa nu iasa tiganie, guvernul de la Chisinau le-a dat tot ce-au vrut, inclusiv “invatamant in limba materna” – si abia atunci s-au prins fraierii ca si-au facut-o cu mana lor, pentru ca tineretul (adica toti cei sub 50 de ani) nu vorbeste nici o boaba de gagauza! De citit sau scris - nici pomeneala. Acum limba lor e rusa, iar gagauza mai e vorbita de cativa batrani de prin sate, d-aia pe care-i cauta moartea p-acasa. Cum s-ar zice, rusificarea a prins perfect, Lenin a prevazut ca aculturarea (asa se zice cand adopti limba si cultura cuceritorului) o sa mearga repede cu popoarele mici, si uite c-a avut dreptate.

Ce e Republica Moldova ramasa in urma fata de Europa, da’ Gagauzia (Gagauz Yeri) chiar ca-i ultima gaina: punem pariu ca nu exista pe continentul asta colt mai inapoiat? Afara de Transnistria :)

Poate ar trebui si noi sa stim cum arata documentul!


Asa arata un text care a trimis la moarte si sclavie milioane de oameni. Cool!

p.s. 1: n-am fost in stare sa gasesc si originalul sovietic. Ma ajutati, domnule Ernu?
p.s. 2: in stanga, rapturile teritoriale prevazute in Protocolul Secret. In dreapta, modificarile de frontiere care au avut loc un an mai tarziu. Dupa cum vedeti, Finlanda isi datoreaza existenta curajului cu care s-au batut soldatii ei in Razboiul de Iarna. Iar Romania, pentru ca nu s-a batut deloc, a pierdut nu numai Basarabia (cum era prevazut in Protocol), ci si Bucovina de Nord, Transilvania de Nord si Dobrogea de Sud. No comment. 

joi, 5 mai 2016

"Rusia e proasta". Chiar asa?

Patru baieti, traseu usor de coborare, ultima zi, rucsaci goliti de mancare, vreme buna; ce poti sa faci altceva decat sa discuti? Romani fiind noi, "a discuta" inseamna "a te lua la harta" si a-ti acuza preopinentul de dobitocie galopanta, idiotie irecuperabila si preaperversa neonestitate. Unul dintre voi (nu mai stiu care) o scoate pe gura p-aia greaua "Ba, oricum, trebuie sa recunosteti: Rusia e proasta!". Controversa se incinge, ambele tabere arunca in lupta toata artileria argumentativa de care dispun ("Sugi muie!", "Ma-ta-i curva!" etc), apoi tot grupul ajunge la gara si-si ineaca creierii in bere, asteptand trenul. Betia continua in compartiment. Sosirea in Bucuresti va gaseste pe toti adormiti si mahmuri.
Totusi, unele din cele spuse atunci merita pomenite. In primul rand, e o convingere nationala a romanilor ca, chiar daca "Rusia" e ceva mult prea vag, rusii sunt prosti. Aici nu exista diferend de opinii. Din cate imi dau seama, sursele acestei axiome tipic romanesti sunt: filmuletele care circula pe net ("faze tari") in care diversi rusi, in diverse stadii de betie, fac tot felul de pozne (1); propaganda politica a actualului regim, vazuta ca penibila in Europa, dar credibila in Rusia (2); lipsa de alegeri libere, vazuta in Europa ca "complacere in sclavie", dar in Rusia ca "stabilitate" (3). Au mai fost si alte chestii spuse atunci, pe munte (de exemplu, daca Rusia e o societate saraca, atunci de unde puzderia de rusi care colcaie in Europa si cumpara absolut tot ce le iese-n cale?!), dar nu despre alea va povestesc acum. Ci despre treaba asta cu prostia. Atunci nu-mi amintesc ce-am spus, dar pot relua (de unul singur, admit), contra-argumentatia, spunand urmatoarele: 

 (1) filmulete alea sunt urcate pe net tot de rusi, de unii treji si cu suficient simt al umorului incat sa doreasca sa-i faca si pe altii sa rada de neghiobiile betivilor. Sa nu uitam ca exista si o legenda aproape la fel de solida in Franta, de pilda ("Americanii sunt prosti"). La fel ca in acel caz, se uita ca cei care rad primii de prosti (rusi, americani etc) sunt proprii lor concetateni, nu alti oameni, de la alt capat al planetei. Deci mai corect ar fi spus "Sunt multi rusi prosti si sunt si mai mult rusi destepti, care ii filmeaza la betie si-i urca pe net ca sa-si bata joc de ei".

(2) propaganda are efect atunci si numai atunci cand le spune oamenilor ce vor ei s-auda, cel putin in parte. Iar propaganda lui Putin le spune rusilor ceva simplu: "Vom fi iarasi ce am fost, si mai  mult decat atata" (citat din Nicolae Iorga). Si ce au fost rusii? Pai au fost URSS, asta au fost! Iar "mai mult decat atata" ce-ar putea insemna? Pai URSS + Pactul de la Varsovia + Serbia + Finlanda + Mongolia, cam asta ar putea insemna! Pe scurt, rusii isi vor imperiul inapoi, iar Putin le-a promis si le promite exact asta. Si-atunci cum sa nu-l pupi in cur?!

(3) e clar ca asta cu stabilitatea ("In Rusia nu e loc pentru mai multi tari; in Rusia-i un singur tar!") decurge ca o consecinta fireasca din 2. Daca ai ceva de cucerit sau de recucerit, intreaga tesatura sociala a tarii trebuie sa functioneze ca o armata (care executa, nu discuta) si nu ca un parlament (care discuta, nu executa). N-ai timp pentru opozitie, dezbateri, negocieri, greve, proteste, occupy, nuit debout, indignados si alte bigudiuri. Cum s-ar zice, "De alea om avea noi timp dupa ce castigam razboiul".

Si aici vreau sa incheie cu un gand pe care l-am avut de la bun inceput. Eu nu cred ca exista popoare destepte si popoare proaste, dar cred ca exista popoare aflate in diferite momente ale evolutiei. De exemplu, maghiarii sunt convinsi, in secret, ca romanii sunt un popor foarte prost. Altfel cum ar fi putut crede, de-a lungul celor 52 (sau 54?) de ani de comunism, atatea si atatea minciuni ale propagandei regimului?! Si chiar mai demult, inca de la generatia lui Ion Ghica? Si inca si mai demult, de la generatia lui Gheorghe Sincai (care a murit, apropo, in anul nasterii lui Ion Ghica)? Iata cum raspund eu, ca roman: au crezut pentru ca le-a convenit sa creada. Fara proiectul national lansat teoretic de Gheorghe Sincai & comp, inceput practic de Ion Ghica & comp, realizat partial de Mihail Kogalniceanu & comp, realizat in intregime de Nicolae Iorga & comp, aproape distrus de Ana Pauker & comp, relansat de Gheorghe Gheorghiu-Dej & comp, compromis groaznic de Nicolae Ceausescu & comp, salvat in extremis de Corneliu Coposu & comp, romanii n-ar fi avut acum o tara. Ar fi in situatia actuala a kurzilor sau a palestinienilor. Ceea ce, observ eu cu viclenie, nu le-ar conveni nici romanilor, dar nici vecinilor lor! Pai, ia ganditi-va, maghiari dumneavoastra, cum e mai bine: sa ai ca vecini niste romani saraci, dar care stau pe curul lor, sau niste kurzi disperati, care pun bombe toata ziulica?! 

miercuri, 4 mai 2016

Intre paduri si ape. Unguri si romani in 1934

Ce sa va zic eu de cartea asta? Ca e una dintre cele mai bune carti de calatorie pe care le-am citit vreodata? Ca are imensa sansa de a descrie bucata din mijloc a drumetiei autorului de la Rotterdam la Istanbul, si anume portiunea dintre granita slovaco-maghiara si cea romano-bulgara? Ca autorul, Patrick Leigh Fermor, e considerat cel mai grozav autor de carte de calatorie ("widely regarded as Britain's greatest living travel writer during his lifetime")? Ca a descris in extenso disputa istorica dintre romani si unguri asupra Transilvaniei, cu o incredibila simpatie pentru ambele puncte de vedere (cum anume a reusit un asemenea tur de forta, nu va zic, ca sa cititi cartea)? Ca a avut aventuri erotice si cu unguroaice, si cu romance? Si cu castelane, si cu taranci, si toate astea intr-o singura calatorie, facuta la 19 ani? Ca in cursul ei, a fost gazduit si in palatele nobililor unguri, si in conacele sasilor si svabilor, si in stanele romanilor, si in taberele improvizate ale tiganilor, si in casa de vara a unor evrei hasidici, si-ntr-o casa turceasca din Ada Kaleh? Ca viata lui, in sine, a continuat ca un roman de aventuri, si ca a fost innobilat in 2004, in parte si pentru bravura din Al Doilea Razboi Mondial, cand l-a capturat si l-a adus viu pe generalul Heinrich Kreipe, desi era cautat de intreaga armata germana din insula Creta? 
Mai bine va copiez un pasaj de la paginile 94-95, in care autorul descrie sfaturile gazdelor sale maghiare, la aflarea planurilor sale de a-si continua calatoria spre est, din Ungaria in Romania (actiunea se petrece in 1934):

"Si ei s-au aratat ingrijorati de perspectiva trecerii granitei in Romania. Nu fusesera acolo nici unul, dar aveau numai cuvinte de avertizare.
- E un loc ingrozitor!, au spus. Sunt cu totii talhari si escroci! Nu poti avea incredere in ei. O sa-ti ia tot ce ai, si - aici isi coborau tainic glasul - vai intregi colcaie de boli venerice, ai grija!
Judecand dupa privirile lor staruitoare, vorbeau serios si am inceput sa simt o unda de indoiala, dar deopotriva de entuziasm. Zilele petrecute pe malul slovac al Dunarii, unde majoritatea locuitorilor erau maghiari, imi daduse un prim indiciu despre taria convingerilor iredentiste ale maghiarilor. Dintele pe care il aveau impotriva slovacilor nu era de ignorat, insa de la pierderea Transilvaniei in urma Tratatului de la Trianon, simpla mentionare a Romaniei le facea sangele sa clocoteasca, iar amputarea aceasta era si mai dureros resimtita decat pierderea Slovaciei, si mult mai mult decat cedarea Voivodinei in favoarea Iugoslaviei. Va trebui sa abordez mai tarziu aceasta problema dureroasa si insolubila. Nu era nici pe departe prima oara cand subiectul aparea in discutie, asa ca stiam care era starea de spirit dominanta.
Deodata, gazda mea a fugit la etaj si a venit cu o cutie de piele, care parea prea mare pentru a adaposti un pachet de carti de joc.
- Trebuie sa ai grija de tine, dragule, a spus ea.
Grof Laszlo a dat din cap cu gravitate. M-am intrebat ce ar putea contine. M-am gandit, dar numai pret de o secunda de nebunie, ca ar putea fi un leac impotriva perfidelor amenintari din vaile cu pricina.
- Cand esti in calatorie, ai de-a face cu tot soiul de oameni ciudati! L-am primit acum multi ani de la un admirator, a continuat ea. Nu-mi mai e de folos, asa ca te rog sa-l primesti.
Cand limba de piele a iesit din lacas, a dat la iveala un pistol automat mititel, care putea fi descris drept o "arma femeiasca"; avea patul imbracat in sidef, si mai era acolo o cutie de gloante de calibru mic. Pe scena, femeile scot din poseta asemenea obiecte cand le e in joc onoarea. Eram putin infiorat si foarte emotionat. Dar teama lor, nefondata, dupa cum avea sa se dovedeasca, era autentica."


Patrick Leigh Fermor, Between the Woods and the Water: On Foot to Constantinople: From the Middle Danube to the Iron Gates, 1986, traducere in limba romana de Mariana Piroteala, editura Humanitas, 2016, ISBN 978-973-50-5105-1.