La Mer du Nord, Bruxelles

Am om! Mă credeați tâmpit?! Am om infiltrat la Bruxelles, în structuri: nimic nu se petrece fără ca eu să aflu de îndată, vorba lui Vlad Țepeș din filmul omonim (cu Ștefan Sileanu în rolul principal, ca să nu uităm niște chestii). Omul meu a primit sarcina de supremă încredere să mă informeze în ce baruri beau europarlamentarii, că din ce bani beau, nu-mi pun problema (șase mii de euro pe lună, salariul în mână, plus patru mii, alocația pentru cheltuieli, plus mizilicurile personale – deconturi, indemnizații, ce-o fi, că dacă nu curge, pică); dar n-a reușit să se achite de sarcină. Ce-o fi fost așa greu să meargă într-un bar de parlamentari, să se asigure c-acolo beau, nu în altă parte, apoi să iasă afară și facă o poză-două? Mie nu mi se pare greu, dar poate am așteptări prea mari. 

Iată ce-a înțeles omul meu: că să afle unde mănâncă domnii aștia și să afle și meniul. Sincer: asta-i spusesem eu?! Dar, mă rog, asta am, asta bag în revistă: cică La Mer du Nord este un restaurant „nu foarte de fiță” (ce naiba înseamnă așa ceva?!), undeva pe lângă Sainte-Catherine (nici asta nu știu ce e), cunoscut de localnici și sub numele lui flamand (Noordzee), renumit mai ales pentru „tonul puțin pătruns” (din nou, nici asta nu știu ce înseamnă). 

Am intrat pe site-ul lor și m-au apucat pandaliile: mizeria asta nu e niciun fel de bar, cârciumă, bodegă, locandă, boozerie și nici măcar restaurant, este un take-away cu trei mese „la varice”, unde, dacă reușeam s-ajung în Bruxelles, nu m-aș fi dus să mănânc nici dacă mi-ar fi dat gratis. Sărac, sărac, dar am și eu demnitatea mea!

Planul era simplu: l-aș fi căutat acasă pe Dan Alexe, că știu unde stă (bine, cine nu știe unde stă maestrul?!) și l-aș fi rugat să-mi dea o dedicație pe cartea „Dacopatia și alte rătăciri românești” (Humanitas, 2015). Nu pentru mine! Ci pentru Jantă, amicul: acum aproape zece ani, l-am chemat pe la ziua mea (la „Zet”, în spatele tribunalului) și el m-a cadorisit cu „Dacia Preistorică” a lui Nicolae Densușianu (Arhetip, 2008), ca să-și bată joc, să mă umilească în fața gagicilor; nu-l iert în veci! Tocmai el, care n-a mai citit nimic de-acum 30 de anișori?! A, că-ntre timp a făcut facultăți pe șpăgărilă, asta-i separat; așa-i când ești conectat la sistem și vrei, nu vrei, faci bani. 

Pregătisem un text demantelant psihic, pe care Dan Alexe, la rugămintea mea, i l-ar fi transmis sub formă de dedicație. Dar n-a fost să fie. Am rămas cu La Mer du Nord și cu tontul meu din Bruxelles, să mă spăl cu el pe cap.

p.s. Nu vă stresați pentru Jantă, că e bine: s-a înscris la doctorat. Are balta pește!

articol publicat în numărul 49/2016 al revistei Cațavencii