Zapiecek, Varșovia

Există un curios triunghi emoțional despre care nu se (prea) discută, așa că, fiind rugat să iau cuvântul... iată despre ce este vorba: polonii, românii și albanezii se află într-o relație. Da, da. E ca-n faza aia în care o gagică e convinsă că „are o relație” cu tine, pe când tu ești convins că voi doi faceți sex fără obligații, așa, pe prietenie, „pentru sănătate”. E, nu-i așa. Chiar deloc. Lăsați-mă să explic: albanezii îi admiră pe români, îi iau ca pe un model de europenitate, se consideră prietenii și aliații lor, ba chiar și-un pic rude lingvistice (atât prin fondul tracic, cât și prin cel latin). Românii îi ignoră total pe albanezi, nu știu nimic despre ei, afară de chestii vagi, gen „sunt săraci” sau „sunt hoți”. Românii îi admiră pe poloni, îi iau ca pe un model de europenitate, se consideră prietenii și aliații lor, ba chiar și-un pic rude istorice („striviți între imperii”). Polonii îi ignoră total pe români, nu știu nimic despre ei, afară de chestii foarte precise, gen „sunt țigani” sau „sunt cerșetori și mai ales cerșetoare, d-alea cu puradelu-n brațe”. 

Nu că polonii s-ar considera lipsiți de prieteni, nici poveste: Franța și Ungaria sunt marii prieteni istorici ai Poloniei, iar britanicii și americanii sunt prietenii „pe val”, deși e clar că din propriul lor punct de vedere, și briții, și yankeii tind să-i trateze pe poloni cum îi tratăm noi pe albanezi, dar acum nu ne interesează punctul lor de vedere, ci al nostru. Iată-l: polonii se țin ca proștii cu coada pe sus.

Sunt în Varșovia, la Zapiecek (undeva în centrul lor vechi, unde-au renovat extensiv, dar tot mai au de muncă), și mi-e foame rău, parcurg repede meniul. Totuși, nu atât de repede încât să nu remarc trei feluri de mâncare (sau ingrediente, nu-mi amintesc exact), care cică sunt specialități regionale din sudul țării: bundz, mamałyga, bryndza. Hai, să fiu nebun! O chem pe fată și-o întreb ce-s alea. Îmi zice că ea nu știe limba, că este de la țară (este incredibil ce s-a golit Polonia de oameni! E disperare mare, recrutează antreprenorii pe oricine, așa o să fie și la noi, lasă că vedeți voi), dar c-o cheamă pe patroană, să-mi spună ea. Vine patroana (o nemțoaică, ce credeați?) și-mi explică doct că bulzul, mămăliga și brânza sunt preparate specific polone, niște bunătăți rare, habar n-am eu, pe care „Europa” le-a pierdut demult. Să-mi aducă?

articol publicat în numărul 33/2017 al revistei Cațavencii