Hotel Cometa, Cap Aurora

„Hai, pui, să mergem și noi la mare!”. Eu sunt puiul și știu una și bună: când îmi zice așa, vrea să rup din portofel. Iar dacă se-ajunge la portofel, pentru mine urmează totdeauna momente foarte grele, foarte dureroase.

Hai în Thassos, că e frumos! Da, zic, e frumos, da’ nu se poate, că e plin de români săraci, și sunt sătul, nu-i mai suport și-n concediu, aldui-i-ar bunul Dumnezeu! Bine, atunci hai în Creta, c-avem zbor direct și te poți da printr-o grămadă de ruine și răgălii, cum îți place ție! Plus plaja de la Elafonissi! Mai ții minte Elafonissi? Da, zic, e frumos, da’ nu se poate, că e plin de săraci zgomotoși, cu creierele pline de bășini! Bine, atunci hai în Paxi, la liniște! Da, zic, e frumos, da’ nu se poate, că e plin de săraci sub acoperire! Bine, atunci hai la Budva, că-s prețuri mici și te las să-noți până la insulă, dacă ai chef! Da, zic, e frumos, da’ nu se poate, că e plin de săraci bețivi! Atunci hai în Croația, la Cres, c-am auzit numai lucru bune de insula aia! Da, zic, e frumos, da’ nu se poate, că e plin de săraci scârboși, nudiști, fel și fel, Doamne apără și păzește! Atunci hai pe Riviera Amalfetană, că n-am fost niciodată și-s tare curioasă! Da, zic, poa’ să fie frumos, da’ nu se poate, că e plin de săraci milogi! Bine, atunci hai iar la Toulon, pe plaja de la Des Sablettes, c-acolo ne-a plăcut la amândoi! Da, zic, era frumos, da’ nu se poate, c-acum s-a stricat și Des Sablettes, e plină de săraci sufertari, de sindicaliști, de nenorociți! Atunci hai pe plaja de la Jurmala, c-acum în iulie e caldă apa! Da, zic, e frumos, da’ nu se poate, că e plin de săraci murdari, d-ăia care vorbesc rusește de ți se-ntoarce rânza pe dos! Bine, atunci hai la Sinemoreț, c-acolo nu e nimeni! Da, zic, ar fi o idee, da’ ce te faci dacă tocmai d-aia se umple de săraci nomazi, d-ăia, știi tu, „la pânză”?!

Așa că ne-am cazat la două stele, la hotel „Cometa” din Cap Aurora. Ce, la Cap Aurora nu e bine? Ie-te-te, mai facem și mutre acuma! Îți zic eu că-i foarte bine! E patul cam strâmt, nu-ncăpem și noi doi, și aia mică, dar nu-i bai, dorm eu pe podea și voi două-n pat; păi de ce am totdeauna la mine sacul de dormit? De mâncat, mâncăm la Meteor, alături, c-acolo avem bonuri de masă, doar n-o să mâncăm la cine știe ce prostie de fiță, cu chelnerițe tinere, cu fusta scurtă și țâțe mari! Chelnerița noastră e-o doamnă așezată, la vreo 60 de ani, care-o scuipă mereu pe-aia mică, ca să n-o deoache. E, și ce dac-a scuipat din greșeală și la tine-n ciorbă? Mai greșește omul, mai ales dac-are proteză care clănțăne.

articol publicat in numarul 28/2016 al revistei Catavencii

Drinking abroad: Kiki (Budva)

Regret din suflet că tocmai acum, la sfârșit de vară, la spartul târgului, am și eu o recomandare deșteaptă! Așa s-a nimerit, să n-aud până acum de Budva, din Muntenegru, unul dintre ultimele locuri încă nestricate de români, sau cel puțin de bucureșteni. Eu, de exemplu, n-am fost niciodată pe riviera montenegrină (!), ca să-o spurc, s-o umplu de coji de semințe, de cutii goale de bere, de manele și de ciocălăi de porumb fiert. Dar a fost Dănel, amicul.

Din păcate, îmi este imposibil să reproduc discursul lui Dănel, cum fac de obicei la recomandările din auzite: când e foarte entuziasmat, Dănel nu e-n stare să emită decât onomatopee și amenințări teribile (care nu-s reale, e doar stilul său de exteriorizare). Pot încerca, doar ca să vă faceți o idee: ”Michihausen! Te omor cu bătăia, te decimez, te demantelez psihic! Nu se poate-așa ceva! Muntenegru, frate! Rupe tot, uă, uă, uă” (simulează că-mi trage pumni în burtă), ”ești un vierme, Michihausen! Ce, mă?! România, mă? Să ți-o bagi în c. și s-o scoți sub formă de veveriță! Muntenegru e ce-i trebuie omului, dacă mă-nțelegi pe undeva: gagici, femei, piese, am înnebunit, băiatule! Numai prințese, n-ai văzut așa ceva!”. De aici, sursa Dănel devine cu-adevărat ireproductibilă, așa că mă rezum la înșiruirea informațiilor concrete.

Se pare că din Timișoara până în Budva se fac cam 12 ore cu mașina, sunt de trecut doar două vămi (româno-sârbă și sârbo-muntenegreană), fără probleme deosebite, iar șoselele-s bune; în drum e și o bucată de autostradă, după ce treci Dunărea (Belgradul se ocolește). Budva asta e-un fel de oraș-stațiune-muzeu, adică are de toate: o grămadă de plaje, 

baruri, hoteluri, restaurante și cluburi cât cuprinde; o istorie milenară, 

dar despre asta Dănel n-a fost în stare să-mi dea vreun amănunt; clima e perfectă, la fel și apa, 

la fel și peisajul, cu mici nuanțe comunistoide,

dar aglomerația de mașini prin oraș te scoate din sărite (mă rog, cine a fost prin Costinești în ultimii ani are alt termen de comparație); prețurile sunt cam ca la noi, poate ceva mai mari în cluburile de noapte; care cluburi colcăie până-n zori de hormoni din toată Europa, dar și din Rusia; Dănel a stat la hotelul Oaza, undeva lângă plajă, aproape de marina din Budva, cu 60 de euro pe noapte (”Da’ camera era cam mică, Michihausen, în p. mea”); moneda locală este euro, ceea ce nu prea-nțeleg, că Muntenegru nu-i în UE, dar mă rog; dacă ești isteț, iei o barcă până la insula Sfântul Nicola, unde sunt plaje încă mai perfecte decât cele de pe rivieră, plus o priveliște fantastică a golfului; de băut serios, Dănel a comis-o doar o dată, la Kiki Bar, unde l-a dus o fată ce stătea cu cortul (campingul e-n afara orașului, dar are plajă proprie); barul e ”mișto” și fata era ”beton”, dar Dănel n-a ”concretizat-o”, că s-a trotilat de emoție și nu mai știe nimic, doar că pupa toți oamenii din bar și le spunea: Me, you, brothers!

text publicat in revista Catavencii, 2015