Hai sa lamurim problema “Noi”

Bun, deci pana la urma cine suntem “noi”?!

Mereu aud “Noi, romanii, care ne tragem din daci, cei mai vechi locuitori ai acestor pamanturi…”. Bai baieti, veniti-va-ti in fire! Lasati, ma, glumele astea, sau bagati-va-ti cu ele-n PRM, da’ nu mi le mai spuneti mie pe la nunti si botezuri, fix cand incep sa ma simt si eu bine, la a treia carafa cu vin!

“Noi, romanii” nu ne tragem din nici in fel de daci, gata cu prostiile, radem, glumim, da’ nu parasim incinta: si noi, ca si orice alt popor european (cu exceptia islandezilor, poate) suntem din punct de vedere genetic o varza, un ghiveci, cea mai amestecata amestecatura. In genomul nostru se regasesc cam toti, de la Dublin la Vladivostok (vorba e-a lui Gorbaciov). Asa ca originea genetica iese din discutie, ramane originea lingvistica.

Care e o varza cu carne. Varza e de la vreo 20 de limbi (printre care si limba daca, dar intr-o proportie mult mai mica decat maghiara, turca, ucrainiana, greaca sau franceza), iar “carnea” e latina vulgara, adusa de colonistii pe care Imperiul i-a trimis aici, dupa cucerire (adica dupa ce dacii au fost scosi din istorie, da?).

Bun. Deci romanii sunt stramosii nostri directi, cel putin lingvistic – in fond, un popor e limba lui, nu visele isterice ale catorva grandomani: daca eu emigrez in Japonia si zic ca-s japonez, cine dracu’ ma crede, cand eu nu vorbesc boaba de nipona?! La fel, cum pot sa zic ca ma trag din daci, cand eu vorbesc limba celor care i-au omorat pe daci?!

“Noi, romanii”

In mod naiv, ies si eu sa ma plimb sambata seara prin parc. Neputand sa alerg, din motive tehnice, dar fiind obisnuit sa ies pe noapte de pe vremurile (binecuvantate…) cand alergam, am iesit si acum pe noapte la plimbare.

Domnule, nenorocire! Parcul era plin pana la refuz cu plimbareti si joggeri; nu ma deranja nici o categorie (persoane iesite cu copilul la aer curat, persoane iesite cu cainele la aer curat, persoane iesite cu vodca la aer curat), afara de persoanele iesite cu mobilul la la aer curat: biete creaturi maneliste, in grupuri labartate pe toata aleea, cu telefoanele mobile tinute la vedere, din care telefoane zbierau manele. Am mers cateva minute in urma unui astfel de grup si am ascultat versurile piesei respective, debitata de un cantaret care parea racit, dar poate nu stiu eu care e tonalitatea cool in materie de manele; in esenta, povestea lui era ca “el face orice ca sa le dea de baut la fratiorii lui”. Ceva mai incolo am dedus ca “fratiorii” astia erau de fapt amici, deveniti fratiori pentru ca “ei sare pentru mine”. Toata piesa era de fapt un fel de juramant de prietenie vesnica al cantaretului pentru acesti “fratiori”.

Ce vreau sa zic cu povestea asta din parc: sa nu mai aud de “noi, romanii”. N-am nimic cu “romanii”, dar de unde si pana unde “noi”?! Bine, in ochii unui american ignorant, sa zicem, acesti adoratori de manele ar fi, impreuna cu voi si cu mine, “voi, romanii”. Dar asta doar pentru ca el nu stie!

Dar cei care stim, cum mai putem vorbi de “noi, romanii”…?! Exista asa ceva? Voi sa-mi spuneti!