Stanga si dreapta

Dupa ce trecem de glumele, atat de amuzante desigur, ale bravilor mei amici (“lasa, puiule, ca tie-ti place si cu stanga si cu dreapta!”), putem o incerca o definire (sau macar o diferentiere) a notiunilor politice de “stanga” si “dreapta”, in functie de cateva criterii:

1. Criteriul economic. Teoria zice ca banii se fac fie din munca, fie din proprietatea mobiliara, fie din proprietatea imobiliara. Caravasazica, muncesc si iau salariu, am proprietate mobiliara (capital) si iau dobanda, am proprietate imobiliara (pamant sau constructii) si iau renta/chirie. In functie de modul cum imi produc banii, pot fi de stanga (munca), de centru (proprietate mobiliara), sau de dreapta (proprietate imobiliara). Criteriul asta e simplut rau si prezinta cateva probleme.

2. Criteriul de politica interna. Guvernantii pot proceda cu cei guvernati in doua feluri: fie sa le dea bani, fie sa le ia bani. “Stanga” si “dreapta” au fiecare stilul propriu: stanga ia bani de la bogati si da la saraci, sub forma de subventii, alocatii, ajutor de somaj, ma rog, ii asista; dreapta ia de la toti in mod egal, astfel incat bogatii ies mult mai bine decat saracii (cand un multimilionar are acelasi impozit ca un somer analfabet, e clar ca presiunea e pusa pe somer; dar cand somerul primeste indemnizatie din care traieste bine-mersi, iar cei opt copii ai lui iau alocatii, si milionarul e impozitat cu 85% din venituri, presiunea e pusa pe milionar, bietul!).

3. Criteriul de politica externa. Asta e un criteriu pricajit rau de tot, ca in practica nu e bun de nimic, dar il punem si pe el, sa fie: in principiu, “dreapta” pune accentul pe “drepturile statelor”, iar stanga pe “drepturile omului”. Adica, un guvern francez de dreapta va spune: “Algeria, pamant stramosesc!”, si va trimite inca trei divizii; unul de stanga zice “Fiecare cetatean algerian are dreptul sa decida!”, si organizeaza un plebiscit sau un referemdum. Mai simplu spus, “dreapta” duce o politica externa energica, iar “stanga” una sfioasa.

4. Criteriul religios. Asta e de toata jena, cred ca evreii l-au inventat special ca sa le dea peste bot crestinilor, sa le-arate ca-s prosti de-mpung: daca un guvern e filosemit, e de stanga; daca e antisemit, e de dreapta! Ha, ha, sa radem cu Pic si Poc.

Inainte de concluzii, sa observam ca “extrema” (fie dreapta sau stanga) e atinsa atunci cand un partid le interzice pe toate celelalte si ramane partid unic (adica se substituie statului). Deasemeni e interesant de notat ca “extrema” poate fi instaurata numai de partidele “orientate” (fie spre stanga, fie spre dreapta), un partid de “centru” n-are cum deveni extremist (singurul care a reusit sa fie “extremist de centru” este scriitorul Radu Cosasu, da’ el e evreu mistocar, iar ca scriitor, isi permite sa-l doara-n coate de politica; la multi ani, Maestre!).

Concluzii: in primul rand, sa exemplificam cu ceva din Romania, ca altfel ne-am scremut degeaba: guvernul Nicolae Vacaroiu (1992 – 1996) a fost un guvern tipic de stanga, iar guvernul C.P. Tariceanu (2004 – 2008), unul tipic de dreapta.
In al doilea rand, dihotomia asta politica, stanga – dreapta, nu are sens decat in lumea libera, ne-extremista, ne-totalitara; in tarile si statele totalitare (Cuba, Coreea de Nord, Arabia Saudita, Iran, Nepal, etc), vorbesti aiurea cand zici “dreapta vs stanga”, n-are nici un sens. Ca sa ai asa ceva, iti trebuie cetateni care sa mearga la vot secret si universal, altfel ramai minciuna (ce, prin anii ’80 nu aveau si romanii “alegeri” de primari, referendumuri si alte dracii…?!).
In al treilea si ultimul rand (ca m-am plictisit eu, dar voi!), imensa majoritate a alegatorilor liberi ignora complet chestiunile de “spectru politic”, habar n-au de ele; oamenii voteaza personalitati, nu principii sau doctrine politice. Stau si ma gandesc ce-ar fi fost votul universal fara televiziune: ar fi fost un caca-maca! Bine faceau boierii pe vremuri cand ii lasau sa voteze numai p-aia care intelegeau ce voteaza, ca altfel era jale.
Parc-o aud pe biata matusi-mea, de fiecare data cand sunt alegeri: “Aoleo, pe Cutare io una nu-l votez nici moarta! Pai n-ai vazut ce urat e?!”.

"Socialismul va triumfa si Romania va falimenta!"

Dedic acest post tuturor extremistilor de stanga, cu urarea "Sta-v-ar in gat!"

Berceni, ombellico del mondo!

Hai cu egalarea!

Cand ii aud pe budapestani cu chestii gen "ma romanilor, voi sunteti simpatici, ca beti mult si vorbiti si mai mult, da' zau ca n-are capitala voastra fata de oras european!", m-apuca dracii. De ce m-apuca?! Pentru ca-i adevarat, d-aia!

Numai ca lucrurile se vor schimba: ia uite cu ce se circula in Balta Alba! Lux, taticu'!

Cum striga tinerii bucuresteni pe stadioane: "Budapesta - sat romanesc!", sau chiar "Sarim, sarim, si va macelarim!".

Recuperam, domnilor, recuperam!

Madalina se intoarce!

Asa cum am promis in finalul postului cu Madalina, mi-am bagat capu-ntre urechi si m-am dus la biblioteca (BCU, pentru avizati), cu lista-n dinti. Lista cu scriitori “memorabili” din comunism, a caror scriitura va ramane (ma rog, asta era parerea omului care-a facut lista! Ioan T. Morar, parca, dar nu sunt foarte sigur); bun! Acum va zic concluziile:

Costache Olareanu nota 5, Paul Georgescu 6 spre 7, Matei Calinescu 3 (stai jos, loaza!), Stefan Banulescu 7, Sorin Titel 7 plus, George Balaita nota 3 cu indulgenta, Norman Manea 4, Dana Dumitriu 7, Radu Cosasu 7 tras de par, Paul Goma 3, Radu Petrescu 6 plus, Mircea Horia Simionescu 8 (bravo, Horica!), Marin Preda 9 (da’ asta numai pentru trei carti, pentru ansamblul operei nota 7).
Marile surprize au fost Constantin Toiu (9), Gellu Naum (9 plus, da’ asta era geniu, nu se pune), si mai ales marea, inegalabila, infatigabila Gabriela Adamesteanu: un mare 9 cu felicitari sincere pentru Dimineata pierduta. I-am dat nota asta cu durere in inima, la cat de misogin sunt, si la cat de convins sunt ca literatura e o arta in care femeile nu exceleaza, dar valoarea-i valoare si Gabita noastra merita un mare loc printre scriitorii de limba romana. Saru’ mana, tanti!

Concluzie doi: domnule, scriitorii astia de dinainte de ’89 nu merita nici sa le lege sireturile celor afirmati de atunci incoace! O fi fost cenzura, o fi fost gustul mai rudimentar al publicului, dracu’ stie… da’ nici chiar asa! Si ganditi-va ca astia sunt crème de la crème, nu o ciurda de Paveli Coruti oarecare, pitecantropi scosi din mina. Totusi, totusi… sa fii atat de inapoiat ca scriitor fata de un Radu Aldulescu, Filip Florian, Mircea Cartarescu, Ioana Pavelescu sau Florina Ilis – impardonabil!
Acuma, judecata e facuta numai pentru varfuri, nu pentru “toti scriitorii”, ca si intre cei afirmati dupa Revolutie sunt destui care behaie de prosti ce sunt, nu zic. Dar, si acum vine concluzie 3:

Generatiile pre’89 nu aveau de infruntat concurenta scriitorilor mari ai lumii, ca in romana nu se traducea mai nimic, afara de clasici (si astia pe sponci). Scriitorii post’89 trebuie sa se bata cu cei mai buni din toata lumea, ca altfel putrezesc pe rafturi, sunt trimisi retur si ajung hartie igienica.
Pe de alta parte, publicul cititor e mult mai bun acum decat “inainte”, mai rafinat, mai pretentios, si incomparabil mai redus numeric: pai unde-s vremurile cand alde Marin Preda era vandut pe sub mana, furat din biblioteci, dat spaga la doctor?! Ehe… acuma-s alte timpuri. Nu numai ca publicul e mai bun, dar are mult mai putin timp de citit: pai cine ar mai fi nebun sa scrie acum o caramida indigesta ca Obstinato a lui Paul Goma, sa fuga publicul de ea ca dracu’ de tamaie?!

Si ultima concluzie (nu mai stiu a cata e): intre timp a aparut Umberto Eco, care i-a pus pe scriitori la locul lor. Intelegeti miscarea: dupa d-alde James Joyce, Virginica Woolf, Marcel Proust si inca vreo doi, la scriitori li se scrantisera mintile si uitasera ca ei sunt facatori de povesti, ca asta vrea lumea de la ei, nu prostii, magareli si aberatii, cai verzi pe pereti. Ci po-vesti! Universuri fictionale care sa te “fure”, treceri “prin oglinda”, porti catre ar-fi-putut-fi. Nu scarpinari in fund si fudulii pe moate!
Astia tinerii au bagat la cap lectia lui Eco. Ceea ce-mi doresc si mie, ca sunt cam bosorog si am si capul tare, pana ma prind de cate o chestie trece baba cu colacul si mosul cu sacul.
Adica: pana acum io merit nota 2. Asta numai pentru ca 1 nu se da decat in cazuri exceptionale, gen “insultarea cadrului didactic”!

"Tiganul cu darabana"

Ori de cate ori alerg seara in parc ma urmareste sunetul unei darabane. La inceput sunt in stare s-o localizez: e pe undeva pe “coama” derdelusului, locul de incalzire al multora dintre joggeri (era si al meu, dar l-am schimbat). Sunt doua banci puse fata in fata, si-acolo e in fiecare seara un grup ce-l contine si pe “tiganul cu darabana”. Acum, de vazut nu l-am vazut niciodata, ca alerg pe noapte, dar am vazut grupul si mai ales am auzit “darabanitul” instrumentului, cu care interpretu-si sustine recitalurile. N-am eu ureche muzicala, admit, dar ritmurile pe care le scoate el din darabana sunt manele toata ziua!

De fapt, toata noaptea – de aici, drama: ca la orice ora ajung la alergat aud inimitabilu-i tarap tarap, tarap tarap (ma rog, nu stiu cum s-ar putea reproduce sunetul respectivului instrument, in orice caz, ceva penibil si foarte neplacut auzului). Asta ar fi partea buna, ca-l aud cand ajung; partea proasta e ca-l aud cand alerg, de parca s-ar tine dupa mine! Intelegeti ce vreau sa spun: in orice parte a parcului as fi, darabana e parca la doi pasi, “doinind” pe tiganeste, in intuneric. Sa m-apuce nebunia!

Numai ca de vreo doua zile a dat frigul si m-am dus mai devreme, pe lumina. Si am avut urmatorul soc: “tiganul cu darabana” nu e o persoana. E o institutie!

Sa ma explic: cineva, un fabricant, a avut ideea (foarte lucrativa, banuiesc) de a pune pe piata niste darabane de plastic, de forma aproximativa a unei cupe de la Daciada (aveam io una p-acasa, d-aia stiu; castigata acum 30 de ani, intr-un “concurs popular”, categoria “pitici” – castigata prin “neprezentarea adversarului”!). Ei bine, aceste plasticarii, darabanele-astea au avut un succes colosal in Berceni, se pare, si multe grupuri de tineri (adolescenti?) le-au adoptat. Cam cum erau ghitarele “pe vremea mea”, probabil: aveai o ghitara, in jurul ei se forma un grup. Bine, ca atunci mai era nevoie de un mic amanunt: un ghitarist, cineva care sa stie cu instrumentul. Acum, grupurile formate in jurul unei asemenea darabane sunt mult mai omogene, in sensul ca fiecare bate in darabana aia cand ii vine lui cheful, fara nici un fel de pricepere, evident: doar cat sa sune a manea d-aia cu “dujmanii mei”.

Ca aceste grupuri sunt compuse din tineri etnici romani (baieti si fete), v-ati prins deja. Nici un tigan n-am vazut printre ei. Romani de familie saraca din margine de Bucuresti. Mahalagii, cum se spunea in interbelic, copiii blocurilor tipizate. Limba lor de comunicatie este romana, da, dar ei sunt apatrizi, in sensul ca singura lor patrie e “Smecheria-land”. Fata de acesti tineri, emo sunt o aristocratie (e cumva un raport simetric cu cel de acum 20-25 de ani: atunci opozitia era “rocher vs cocalar”, acum este “emo vs manelist”. Poate ma insel, dar nu cred).

Sa revenim la “tiganul cu darabana” si mai ales la continutul cutiei mele craniene: interesant, nu? Eu, care ma dau egalitarist si corect politic, ce-am facut? Am auzit o darabana noaptea-n parc si imediat am inceput sa-i injur pe tigani! Fara sa vad niciodata pe autorul faptei incriminate (darabanitul), fara sa fac nici o verificare, fara sa incerc sa stau de vorba cu el, ce-am zis? “Uite, tiganii, nenorocitii, uite cum tulbura linistea publica, si politia nu face nimic! Tiganii astia, domnule, care fac numai rele, si statul ii tolereaza! Pai, Antonescu saracu’, el ar fi…”, etc, stiti placa asta.

Nu seamana al naibii cu “romanismul militant” (adica ignorant) al lui Nae Ionescu si al altor speriati ca el…?!

Frumusete de tiganca

Mi s-a atras in mod politicos atentia (de catre o persoana bine informata) ca mai exista un motiv pentru care oamenii (si etniile) cu pielea mai inchisa sunt considerati „mai urati”, fata de cei cu pielea deschisa la culoare: anume, sugestia „clasei sociale”. In trecut, cand toate muncile manuale erau in aer liber (adica in agricultura - vorbesc de epoca preindustriala), cei care munceau (adica taranii) erau mai inchisi la piele fata de cei care nu munceau (adica boierii, nobilii, preotii, etc). Fenomen ulterior cunoscut sub numele de „bronzare”. Noi cei de acum ne chinuim sa ne bronzam (mai dam si bani pentru asta!) dar in trecut era o adevarata nenorocire: o piele era cu atat mai frumoasa cu cat era mai alba. Si asta nu numai in Europa, dar si in China (antica si medievala), si in Japonia, si in Islam. Bref: omul bogat, educat si nemuncit era mai „alb” decat omul sarac, ignorant si rupt de munca (de multe ori, rupt si in bataie!). Esti negricios la fata? Esti un nimeni, mars d-aci!

Efect colateral, amuzant: poate ca si asta e unul din motivele (nemarturisite!) pentru care istoricii romani au refuzat, timp de mai mult de un secol, sa admita existenta istorica a lui Negru-Voda si opera lui de intemeiere a Valahiei. Plus ca nici nu era roman de-al nostru, din coapsa lui Traian, era cuman migrator, aoleo si valeleu...!

Alta chestie: stiti de unde vine expresia aia despre nobili, ca au „sange albastru”? Pai de la carnatia femeilor germanice (din neamurile migratoare: goti, vizigoti, vandali, franci, longobarzi, gepizi, dracu' sa-i ia) care-au ajuns in sudul Europei, de se uitau localnicii la ele ca la urs: stiti cum sunt cei foarte blonzi, ca li se vad venele albastrui pe sub piele, mai ales la tample, la frunte si la incheieturi! La cei din sud nu se vedeau asa, ca e pielea inchisa, dar la blonzi si blonde...

Totusi, in traditiile popoarelor cu care au intrat in contact, desi „tiganii” au o imagine negativa, totusi „tigancile sunt frumoase”!. Cum vine asta, stau si ma-ntreb?!

Pai, in primul rand, tigancile tinere erau frumoase, nu toate tigancile: asta a lui Grigorescu, cati anisori sa aiba? Intre 15 si 17, as zice io, cu ochiul meu de bosorog libidinos. Ia ziceti-mi mie poporul care n-are femei frumoase la varsta asta!

Doi la mana, cine facea aceasta judecata de valoare? Barbatii o faceau, doar nu femeile! Si ce inseamna la un barbat „Ia uite o femeie frumoasa”, daca nu altceva „Ia uite o femeie cu care as vrea sa fac sex”, ia ziceti? Dar cu femeile din propriul lor popor (roman, bulgar, ceh, polon, german, croat, sarb, grec, rus, etc), barbatii respectivi nu prea puteau face sex fara sa le ia de neveste - in schimb, alta era socoteala cu tinerele tiganci dintr-o satra nomada, care venea si pleca, „fara obligatii”. Asta a si fost originea salbei de galbeni cu care se impodobeau tigancile (si ulterior, romancele - ca sa nu zicem c-am invatat si noi ceva de la tigani): dovada sex-appeal-ului posesoarei, reprezentata in mod palpabil de respectivele monede. Obiceiul de a darui un galben tigancii cu care faceai sex a dainuit pana tarziu, cel putin in Tarile Romane, mai inapoiate fata de Europa Centrala: „Deopotriva prietenoase imi surad din trecut, cu dinti albi, si alte chipuri de tigani si tiganci; cu o tiganca am gustat intaia oara dragostea, o tiganca de la zid. Purta floare rosie la ureche si umbla dansand. Aveam saisprezece ani. Era pe vremea salcamului, seara, dupa ploaie. I-am dat un galben si am uitat s-o intreb cum o cheama. Si n-am mai intalnit-o”.

Citatul e din „Craii de Curtea Veche”, pg 135 - 136, editura Art, 2008, ISBN 978-973-124-289-7. Zic asta in caz ca nu ma crede careva si are chef sa ma verifice, daca nu cumva indrug brasoave!

Ergo: tigancile nu erau „mai frumoase” decat femeile altor neamuri, dar erau mai sarace si mai accesibile. De aici, drama!

Pentru femeile-alea din alte neamuri, nu pentru barbatii lor...

Ziua Tiganilor

Aflu si eu, acum la spartul targului, ca azi (ma rog, deja ieri) a fost Ziua Internationala a Romilor. Profit de ocazie ca sa dau cateva raspunsuri prietenilor mei ultra-nationalisti. Adaug ca intrebarile lor au fost formulate in mai multe ocazii, dar ca eu nu am raspuns atunci, fie din ignoranta (chiar nu cunoasteam raspunsul), fie din prudenta (dupa un anumit numar de pahare, un nationalist roman e la fel ca orice nationalist, adica gata sa-si demonstreze dreptatea cu pumnii. Iar mie doctorul mi-a interzis sa ma mai bag la bataie, datorita sanatatii fragile).

1. "De ce isi zic tiganii "romi", daca nu din perversitate, ca sa creada lumea ca romanii sunt de fapt tigani, ca se ne confunde Europa cu ei?" (oricum, pe alte continente distinctia nu prea mai conteaza, stie oricine a calatorit).

Raspuns: termenul "rom" pe care il folosesc tiganii provine din "romeu", adica locuitor al Imperiului Bizantin. Cand periplul neamului tiganesc (care provine din actualul Kashmir) s-a incheiat, ajungand ei in apropiere de Europa, o parte au mers pe ruta nord-africana (Egipt, Libia, Algeria, Maroc) si cand au ajuns in Spania si-au spus "egipteni", iar o alta parte a traversat Imperiul Bizantin (care era pe vremea aia o mare putere, cu un prestigiu imens). In Imperiu, tiganii s-au simtit foarte bine (institutiile erau tipic orientale, adica foarte corupte, legile se aplicau alandala, etc), dar Imperiul a inceput s-o duca tot mai rau sub presiunea turcica, asa ca tiganii s-au urnit iar si au intrat "de-a binelea" in Europa (urmand ruta de pe Valea Dunarii, unde foarte multi au si ramas). Numai ca in timpul sederii lor in Imperiu, nesimtindu-se discriminati, au adoptat numele locuitorilor, care isi spuneau "romei" (adica romani de limba greaca, cum ar veni), si au abandonat vechiul nume al poporului tiganesc, acela de "sintli" (numele asta vine chiar de la provincia lor de provenienta, o zona a Kashmirului).

Ergo: tiganii nu isi spun "romi" ca sa-i intarate pe romani, ci pentru ca ei se identifica cu bizantinii (chit ca fara nici o baza istorica). Da' ce, ungurii nu zic de noi ca ne identificam cu romanii, fara nici o baza istorica?! Zic! Lasati-i sa zica, saracii, ca pana n-or pune si ei mana sa invete macar o limba neolatina, ne racim gura degeaba.

2. "De ce tiganii sunt asa urati? De ce, daca nu din motive genetice, din inferioritatea lor rasiala?".

Raspuns: Ma, rasialmente vorbind, tiganii sunt exact la fel de arieni ca si noi. Sau indo-europeni, cum s-ar zice dpdv lingvistic. Deci argumentul asta cade. Ramane uratenia. Intr-adevar, si mie mi se pare ca, fata de romani, unguri, ucrainieni sau germani, tiganii sunt un popor urat, lipsit de frumusete fizica. Dar cred ca exista o alta explicatie decat "gena": e vorba de saracie. Saracia creeaza un anumit tip uman, scund, gras, greoi, cu dantura proasta, etc (stiu ce vorbesc, ca locuiesc in Berceni!). In plus, lipsa de educatie e cauza unei expresii faciale specifice, amestec de agresivitate si ingamfare, acea expresie faciala care parca spune "Aidi ma, care te bat, talharesc, violez, fac la buzunare?". Daca se mai adauga si regretabilul obicei al mancatului de seminte, plus cel al statului pe vine ("ciuci"), imaginea e gata. Sa observati, daca aveti curiozitatea, pe copiii de tigani: nu sunt deloc mai urati decat cei ai altor popoare, doar ca de multe ori sunt tinuti murdari. Dar atunci cand sunt tinuti curati, copiii tiganilor sunt la fel de frumosi ca orice alti copii, si in plus sunt mult mai curajosi si independenti. Uratirea unora dintre ei incepe odata cu adolescenta, cu preluarea acelei expresii faciale a adultilor, expresie care, pentru multi dintre noi, tinde sa fie perceputa ca "fata" standard a etniei respective. Cand copiii de alte origini cresc in medii tiganesti, extrem de sarace si de agresive, sunt exact la fel de urati ca "tiganii pur-sange". Nu-i mai deosebesti nici cu lupa!

Amanunt picant: nu stiu cum, dar si eu, si amicii nationalisti, suntem bruneti ca dracu'! Pai cand vin eu bronzat din vacanta lumea din tramvai duce mainile la buzunare, cand ma vede negru, pletos si cu mustata! Iar amicii de care va spun ar pati exact la fel, daca si-ar lasa mustati (si dac-ar merge cu tramvaiul, nu cu gipul...).

Cica si doctorul Mengele era teribil de brunet, si se mai spune ca d-aia-i ura pe tigani. Pai cata bataie si-o fi luat el de la colegii lui cei blonzi, daca stam sa ne gandim, heya?!

Alta chestie: stiati ca Charlie Chaplin era etnic tigan?

Am fost sa plantez copaci in padure!

Ce, credeati c-am murit? Nu, neica, n-aveti voi norocul asta! N-am murit dar am fost la plantat copaci in padure (da, da, chiar asa!) si mi s-au umflat mainile de la atata harnicie, de nu m-am putut atinge de tastatura vreo cateva zile. Da' acum sunt in revenire, asa c-am sa continui sa va stresez cu diverse haimanalacuri, cum ii sade bine bercenezului.

Actiunea cu copacii a fost organizata de cei de la MaiMultVerde, in padurea Snagov, si-a iesit foarte bine, ce sa zic. Afara de palmele mele, n-au mai fost alte pagube colaterale, buninteles daca nu punem la socoteala cozile de cazmale, care se rupea intr-o veselie (vezi foto!). Asa e cand faci coada de cazma din lemn moale si casant: la mine in sat, cozile de unelte se faceau din lemn de carpen, de n-aveau moarte!

Ce e drept, nici nu erau folosite de amatori d-astia ca mine, care muncesc si ei un pic si dupa aia cad la pat, bolnavi de-atata efort...

Recunosc ca tre' sa iau o piatra-n gura, ca e prima data cand merg si eu la un voluntariat. Ma rog, daca nu se socotesc "voluntariatele" de dinainte de Revolutie, de tip "colectare de sticle si borcane" si altele asemenea. Va garantez ca erau foarte foarte diferite de voluntariatele astea moderne!

Asa ca eu unul o sa ma mai duc. Aer liber, miscare, soare, padure, mai auzi cate un banc proaspat, si in plus, pour la bonne bouche, te mai indopi si cu leurda! Da, exact cum va spun: celebra leurda de care am scris acum un an (cred) se intoarce: era plina padurea, puteam sa adun cu sacul! N-ar fi fost totusi corect sa fac concurenta tigancilor de prin piete, asa ca n-am consumat decat vreo doua frunze, asa de gust. A meritat, mai ales ca, pana la anul, gata cu leurda!