luni, 18 noiembrie 2019

Apele Nordului

Forța! Nicăieri în „Star War” nu ni se spune ce e Forța, ni se spune doar că Forța există și că Jedi au învățat s-o folosească, cel puțin parțial. Ce nu ni se spune, dar înțelegem noi, e că Sith controlează Forța mult mai bine decât Jedi. Da, dar Sith sunt răi, iar Jedi sunt buni! Păi, cum vine asta?!

Mai știm că există o Linie Roșie care-i desparte pe unii de alții, dar nu ni se spune care este. Aflăm doar că unii Jedi sunt atrași de Partea Întunecată a Forței și că uneori i se alătură, trecând deci această Linie Roșie. Cum? Nu știm.

Iată teoria mea. Și Jedi și Sith își arogă dreptul de a ucide, unii în scopuri nobile, generoase, ceilalți în scopuri josnice, egoiste. Dar Jedi nu ucid copii. Iată Linia Roșie. O treci? Gata, ești de Partea Întunecată a Forței, dar nu ești încă un Sith, nu, tăticu! Ești un Jedi renegat, atât.

Acum, concluzia mea de spectator de film și a lui Ian McGuire, ca autor al acestui roman: persoanele rele au acces privilegiat la Forță în comparație cu persoanele bune. Oamenii răi sunt mai puternici (mai scurt de-atât nu pot s-o spun). Cei care au Iadul încorporat într-ânșii ne bat de ne-ascultă cu urechea pe noi ăștia, bunuții, pozitivii, altruiștii. La un parte-n parte, n-avem nicio șansă.

Henry Drax e personajul principal al romanului și despre el se afirmă: „Un om ca Drax nu moare, pur și simplu. Trebuie omorât”, lucru cu care nu pot fi decât de acord, dar altceva voiam să spun: nu e nevoie să întâlnești un Henry Drax în viața reală ca să știi ce-ai de făcut. Poți avea ghinionul să întâlnești persoane ale Forței, persoane înnăscut rele, și trebuie să înveți foarte repede să le omori tu pe ele, pentru că altfel te omoară ele pe tine. Prin „a omorî” înțeleg, desigur, a le scoate imediat din existența ta, în a le trece la rubrica „ignore” repede, decisiv și fără milă. Nu zic că e ușor: astfel de oameni sunt superiori majorității în privința abilității de a manipula. De obicei, li se spune „psihopați”, dar ei sunt mult mai mult decât atât; sunt șefii acestei lumi, a speciei noastre. Nu pot fi învinși, doar omorâți. Șmecheria e să treci tu pe sub radarul lor, pentru că a te bate cu ei nu este o soluție – tu vei pierde, vei pierde întotdeauna, chiar și atunci când câștigi. Mai ales atunci... nu, nu. Aruncă-i afară din viața ta, dacă ți-e dragă viața!

Be mic, și în cu totul altă ordine de idei: ce te faci când lumea e-n pragul unei revoluții tehnologice? Pe bune: în „Apele Nordului”, oamenii se trezesc că derivații petrolieri sunt mult mai ieftini și mult mai buni decât uleiul de balenă. Dar ei nu știu să distileze petrol, ei știu să vâneze balene! Ce pot face, atunci? Răspunsul lui McGuire: mor. Ca să trăiască balenele din prezent, a fost nevoie să moară oameni în trecut.

Asta zic. Nu există „bine universal” pe lume. Ca să-ți fie ție bine, trebuie să iei binele de la cineva. Binele meu e răul tău. Răul meu e binele tău. Win-win este minciună. Când cineva se face mare, altcineva se face mic. Și mai rămâi c-o treabă de seamă după ce citești cartea asta: lumea ta, cea în care trăiești azi (noiembrie 2019) n-a fost construită repede, și nu de români. Românii au venit târziu de tot, au ars niște etape, au cam venit la de-a gata. Poate-i ușor amară pilula... asta este.

Niciun comentariu: