Opt

Mă leagă de Tudor Ganea o foarte dubioasă prietenie și o foarte solidă rivalitate. Adică ne-am văzut de două ori în viață, o dată pe Trecătoarea Trei Ierarhi din Iași (da, știu, e dubios. Am zis deja asta!) și o dată la Gambrinus, în București. Vorbe de seamă n-am schimbat decât în București, că dialogul de la Iași s-a rezumat la „P-aici e?” (el), „Da, p-aici” (eu), ceea ce spune destul. Poate prea mult.

După ce-am citit „8” am zis clar că e cea mai bună carte a lui și mi-a promis bere (mie toată lumea-mi promite bere, asta nu-i o problemă. Problema apare când le amintesc oamenilor de promisiune...), apoi am stat și am regândit. „Cazemata”? Da, dar nu. „Miere”? Da, dar pentru mine, nu. „Porci”? Am scris și eu una de-asta, deci drum închis. Atunci, de ce „8”?!

Pentru că Tudor Ganea iese din Tudor Ganea, d-aia. Și e-al dracu’ de greu să ieși din tine când ai succes de critică și de vânzări, cum are el! Prea puțini o fac, nu știu, idealiștii, sinucigașii, grandomanii, grafomanii... deși, ca să fiu cinstit, mai există o categorie. Mă refer la fraierici: Jules Verne, Constantin Chiriță, Jack London, Jerome K. Jerome. Or fi mulți, eu p-ăștia-i știu. London a scris o tragedie în versuri albe, J.K.J vreo două romane socialiste, Verne a comis câteva romane de dragoste, Constantin Chiriță umbla să-i bată pe Rebreanu și Preda pe terenul lor... ce să zici, că n-ai ce să mai zici. Fă-mă, Doamne, val de tei...

În „8”, Ganea scrie despre ce cunoaște și asta se simte din fiecare rând, și mai ales din dialoguri (care ies cel mai greu, cum știe toată lumea). Dacă n-auzi Vocile, degeaba, poți să te dai și peste cap, nu-ți iese nimic, trebuie să umpli paginile cu teoria chibritului (cum fac o grămadă de autori, fără pic de jenă: ce treabă au ei! A acceptat editura să publice manuscrisul? Să spele cu cartea pe cap! Și se mai întreabă dăscălimea de ce nu mai citește tineretul... pentru că filozofelile plictisesc, bă, de-aia!). Ce Voci aude Ganea? Păi, de țărani, de bețivi, de corecți politici, de cocalari, de oengiști, de țigani, de șoferi, de pescari, de găinărese și de-o grăma’ de lume fină, lumea satelor din Cerc. Care Cerc? Păi, o sută de kilometri în jurul Bucureștiului, așa, jur-împrejur. O sută, poate mai puțin. Eu de unde să știu?!

Și cu rivalitatea cum e? Păi, e. Toți îl înjură pe Ganea că de ce a explodat cu patru romane în patru ani (2016, 2017, 2018, 2019), dar de fapt sunt cinci, că ăștia toți nu pun la socoteală și „Povestea lui Mihail Sadoveanu”, ceea ce arată că Ganea nu i-a enervat destul; eu nu de-aia-l înjur, c-am făcut aproape la fel (dar nu chiar la fel), eu îl înjur pentru că are succes de public. Știți ce face acum? Umblă să scoată în 2020 romanul „FZN” cu care să-mi ia fața, să mă lase sărac și fără cititori!

Ceea ce nu știe el e că-i pregătesc greaua. Târgu-Ocna este mici copii.