Palatul Brukenthal din Avrig

Cum să fac să nu plictisesc? În epoca vitezei, eu sunt un anacronism, un fel de Carul cu boi; aşa c-ă-ncerc cu disperare să fiu scurt, măcar de data asta. Ergo:

În urma Baronului (vorbesc de Samuel von Brukenthal) n-au rămas numai muzeul şi liceul din Sibiu (astea sunt cele mai cunoscute), ci şi casa lui natală din Nocrih (actualmente ”bar sătesc”) şi reşedinţa lui de vară din Avrig, care în vremea Baronului se numea ”Freck” (saşii murind sau expatriindu-se, nimeni nu-i mai spune aşa). Reşedinţa de vară este de fapt un domeniu, compus din palatul propriu-zis, curte, grădină, pajişte, lac şi dependinţe, totul înconjurat cu un zid temeinic, care pe alocuri s-a şi păstrat, dovadă că domnul Radu Vasile (fost, din păcate, prim-ministru al României), a greşit când a spus că ”În ţara asta n-a mai rămas nimic de furat”.

După moartea Baronului, în 1803, domeniul a fost în continuare bine îngrijit, dar după 1918 a început părăginirea, la început cu paşi foarte mici (saşii erau încă majoritari în Avrig şi aveau grijă de moştenirea lui), apoi tot mai accelerat: după 1947 de domeniu şi-au bătut joc comuniştii, iar după 1989 locuitorii din Avrig (urmaşii foştilor ţărani, aduşi să lucreze în fabricile locale). Totuşi, nu se ştie cum, o bună parte a domeniului s-a păstrat, deşi parcul a fost transformat în păşune, pajiştea în loc de coasă, lacul s-a colmatat şi a devenit o mlaştină fetidă, palatul a fost jefuit de orice urmă de mobilier (inclusiv parchetul a fost furat), iar zidul exterior a fost folosit de localnici ca sursă de cărămidă pentru casele lor de parveniţi. Uimitor, poate şi cu sprijinul Germaniei (nu ştiu sigur), în 2012 domeniul a început să funcţioneze ca boutique hotel, deocamdată cu rezultate modeste, dar promiţătoare: fostul corp de casă pentru servitori a fost corect renovat şi poate găzdui turişti, bucătăria e funcţională şi se mănâncă bine, iar cele două săli (de mese şi de bal) îşi fac treaba foarte bine, când au clienţi. Se poate mânca afară în curtea mică (ei îi zic ”orangerie”, nu ştiu de ce) şi poţi face plimbări pe domeniu, unde o parte din pinii, tisele şi tuiele plantate de Baron au scăpat de secure şi au acum aproape un sfert de mileniu, ceea ce, pentru o ţară fără istorie ca România, e ceva! Ai voie să te joci cu câinii, mieii, iepurii, purceii, raţele şi fazanii din padocuri, dar nu şi cu poneii; ăia-s tabu, intouchable. Iar, nu ştiu de ce.

Ne-am simţit excelent la domeniul Brukenthal, admit. A fost o ultimă oprire transilvană perfectă, suspect de perfectă: ne venea să mai stăm încă o noapte! Nu e bine când te-apucă melancolii de-astea dincolo de munţi, că ţi se ia de Bucureşti şi dai în dambla; câți n-au pățit-o! Acum cresc reni, struți, păstrăvi sau ciuperci prin cine știe ce cotlon idilic de Banat sau Transilvanie, de te-apucă și mila când te gândești la săracii nenorociți, nefutuți de șefi sau de dead-line-uri. Ferească D-zeu!

Am lăsat-o pe doamna să citească în orangerie, la umbra unei tuie, în dimineața de dinainte de plecare, și-am ieșit să fac o tură, să văd ce-i în mintea avrigenilor. M-am lămurit ce e: bășini. S-au apucat să-și marcheze teritoriul, exact ca niște maidanezi care se pișă pe gardurile pe lângă care au trecut alți câini înainte.

Au interzis vizitarea bisericii ridicată de sași în secolul XIII (!), măcar că aia a adunat aproape trei sferturi de mileniu între zidurile ei, inclusiv trecerea de la catolicism la luteranism, ceea ce e ceva (o dovadă că Războiul de 30 de Ani a trecut și prin Transilvania, la vremea lui).

 

Dar dacă vrei să vizitezi biserici, de ce să nu mergi să vezi monstruozitatea ortodoxă care e ca și terminată și care se ridică, mândră ca soarele de pe cer, printre blocurile confort doi ale cartierului industrial, ridicat de comuniști de la zero și populat de neoromânii aduși de la coada vacii, să devină oameni ai muncii, oameni noi? Vizitare plăcută, domnule turist!

M-am întors din plimbare cu următoarea convingere: nu am unde fugi, nu am unde mă retrage. Românismul produce oameni noi pe bandă rulantă, iar eu, în ochii oricui, tot un român sunt, tot un om nou. De ce să fug de ei, oare, dacă locul meu e printre aceștia?! Și să vreau, cum aș putea să fug de umbra mea pe această lume?

Catedrala Mântuirii Neamului

Întrebare: e corect să plătească toți pentru un proiect folositor doar unora? Prin ”toți” mă refer la cetățenii unui stat, iar prin ”unora” mă refer la acei cetățeni care vor avea un beneficiu de pe urma proiectului. Aparent, mă refer doar la interesanta aventură arhitectonică numită ”Catedrala Mântuirii Neamului” (CMN), ce se clădește în București, pe dealul Spirii (mă, rog, pe ce-a mai rămas din el). În fapt, mă refer la chestiunea mult mai amplă a proiectelor așa-zis ”naționale”.

A nu se confunda termenul de ”proiect național” cu cel de ”megaproiect”; spre exemplu, canalul Dunăre – Marea Neagră este atât proiect național, cât și megaproiect, în schimb, Burj Khalifa din Dubai este doar megaproiect, nu și proiect național. Diferența e că un proiect național se face din banii unui stat și aparține statului, pe când un megaproiect se face din banii oricui și aparține cui plătește.

Bun; acum, ce statut are viitoarea catedrală? Va fi ea proprietatea statului român? Nu, va fi proprietatea unei instituții particulare (BOR), care o va administra după bunul ei plac și nu va da socoteală nimănui. Pe de altă parte, însă, această ”persoană privată” (BOR) va permite oricui accesul în proprietatea sa (CMN), fără a-l restricționa în vreun fel și fără a percepe taxă de intrare.

Deci mingea e undeva la mijloc. BOR ia banii statului pentru a-și face propriul gheșeft (catedrala), dar la fel face și un muzeu (Brukenthalul din Sibiu, să zicem). Muzeul îmi ia taxa de intrare, iar catedrala, nu (avantaj catedrală); muzeul e proprietate de stat, iar catedrala, nu (avantaj muzeu).

Și mai interesantă este problema utilității. Pentru mine, ca ateu, muzeele sunt utile, dar plătesc de două ori pentru existența lor (o dată indirect, prin partea de impozit care merge la Ministerul Cultelor și Culturii, și o dată direct, prin taxa de intrare), iar lăcașele de cult nu sunt utile, dar plătesc pentru ele o singură dată (prin impozit). Pentru mătușă-mea situația este exact pe dos: ei nu-i trebuie muzee, îi trebuie biserici. Deci, dacă nu e corect ca eu să plătesc pentru CMN, nici nu e corect ca ea să plătească pentru MȚR sau Brukenthal. Corect?

Mai e și problema națională. Să zicem că un astfel de proiect este un fel de șpagă dată de BOR lui Dumnezeu; în schimbul ”atenției”, bunul Dumnezeu va ”mântui” poporul român, și așa BOR își justifică jobul, ca intermediar între români și divinitate. Bun, dar pentru CMN plătesc (indirect) toți cetățenii României, dintre care o parte nu sunt români, o altă parte nu sunt credincioși, iar o altă parte nu sunt ortodocși. Dacă scopul catedralei este ”mântuirea neamului”, este oare corect ca pentru acest scop să plătească ungurii, ateii și penticostalii?!

Această întrebare, deși validă (ca problematică), poate fi demontată cu o alta: CMN nu este singurul ”simbol național”, că doar mai sunt naționala de fotbal, armata, ICR-ul... mă rog, multe. Și nici una dintre aceste instituții ”simbolice” nu-i reprezintă pe toți cetățenii țării, nici măcar pe toți membrii ”națiunii”. Amicul Cristake, de exemplu, este român fanatic din Reghin (deci antimaghiar cât cuprinde), dar total nemicrobist, pe el îl doare-n cot de naționala de fotbal a României (și a oricui, de altfel). Un vecin de-al meu de la scara 1 e și ăla foarte român, dar martor al lui Iehova, așa că prin natura credinței lui refuză ideea de ”armată”, fie ea română sau groelandeză. Mătușă-mea e și ea româncă fioroasă, maghiarofobă, germanofobă, antisemită și tot ce vreți, dar face spume la gură când aude de promovarea culturii românești contemporane. Cu toate astea, acești oameni plătesc, indirect, pentru simboluri care nu-i reprezintă absolut deloc, întocmai cum și eu plătesc, la fel de indirect, pentru catedrala care nu mă va reprezenta.

Dacă toate acestea vi se par prea îmbârligate, iată o întrebare simplă: sunteți de acord ca o parte din impozitele voastre să intre în buzunarele Federației Române de Yachting?

Pentru că asta se întâmplă.