Se afișează postările cu eticheta parang. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parang. Afișați toate postările
sâmbătă, 16 aprilie 2016
joi, 8 august 2013
Muntii Latoritei. Drumul Strategica.
Pai saptamana pe care o s-o petrec in Parang este ultima de concediu pe care o am (asta ca sa incep cu sfarsitul).
Latorita este foarte frumoasa si am fost de multe ori in zona. Prin 2005, ma intorceam de la o tura si, uitandu-ma eu in sus catre creasta, mi-a rasarit o idee despre un drum care ar fi posibil sa existe. Am intrat in Ciungetu si tot cu ochii in sus, catre creasta intreb doua babe care stateau pe o banca la poarta, daca nu cumva exista vreun drum pe sus. Ele imi spun ca auzisera ceva de un drum strategic facut de rege dar ca nu stiu mai multe de atat, in schimb, sa mai urc cateva case mai la deal si sa intreb la un mosulica fiindca el stie mai bine zona pentru ca a fost padurar. Cum eram excitat de idee, l-am cautat pe mosulica si l-am descusut cat am putut eu mai bine, luandu-mi notite cu carnetelul in mana; iar mosul isi aducea foarte bine aminte despre acel drum si mi-a descris exact intrarea dinspre Valea Macesului. Mi-a spus insa ca nu mai fusese pe acolo de 20 de ani si ca oricum, nu crede ca se poate parcurge cu vreun mijloc de transport, nici macar cu tractorul pentru ca drumul nu este intretinut de nimeni, nici macar de forestieri pentru ca padurea este destul de jos si ca l-au spalat apele si ca pantele sunt foarte abrupte de nu urca nici carul cu boi. L-am intrebat daca, macar ipotetic, drumul iese in Transalpina. Mi-a spus ca initial asa a fost dar ca acum (in 2005) nici macar Transalpina nu este usor practicabila, d-apai Strategica.
Cu aceste incurajari in minte mi-am injghebat planul pentru 2006.
Le-am transmis prietenilor mei coordonatele GPS ale punctelor aproximative de intrare si de iesire din Strategica, track-ul ipotetic pe care intentionam sa-l parcurgem si instructiuni ca daca nu dam nici un semn de viata in 24 de ore, pot sa formeze un rescue team si sa vina dupa noi ca sigur am ramas pe undeva pe creasta.
Am plecat seara cu duba din Bucuresti si am dormit in masina in Valea Macesului la intrarea in Strategica. Intrarea corespundea perfect cu descrierea mosului ceea ce ia dat un plus de credibilitate, credibilitate care nu ne-a linistit pentru ca sfaturile lui erau: "sa nu", "in nici un caz", "sa nu va treaca prin minte".
Ne-am trezit cand a rasarit soarele ca sa avem toata ziua inainte. Urcarea a fost exact asa cum ne-a spus mosul, mai precis, nu vedeam drumul de botul masinii, vedeam numai cerul si ne uitam prin geamurile laterale ca sa nu cadem de pe drum. Roua de dimineata ne-a facut viata si mai grea si nu o data a trebuit sa dau cu spatele cate 200m ca sa pot sa-mi iau avant sa pot urca. Duba avea garda la sol destul de mica dar avea avantajul tractiunii spate ceea ce ne-a salvat de nenumarate ori. Urcarea este exagerat de lunga, mai precis, cam o treime din Strategica este numai urcare continua. Lucrurile s-au mai imblanzit cand soarele a evaporat roua si drumul a devenit ceva mai orizontal.
Salbaticie pura, peisaje superbe, tufe in mijlocul drumului, salase parasite, fanete in care drumul se pierdea prin iarba si a trebuit sa mergem pe jos ca sa vedem pe unde iese din poiana, noroaie in padure unde am carat pietre si am facut pod de crengi ca sa putem trece, copaci cazuti peste drum pe care a trebuit sa-i taiem cu toporul si o vreme frumoasa cu cer senin si vizibilitate pana in Insula Serpilor.
Duba s-a comportat admirabil si dupa ce am iesit in golul alpin, ni s-a parut ca totul a devenit foarte usor, asa ca ne-am hotarat sa ridicam putin stacheta si sa urcam pana pe Fratosteanu Mare. Avand tractiune spate, am ramas blocati intr-un caus de iarba, nu mai mare decat un castron de bucatarie si oricat ne-am straduit nu am reusit sa o scoatem de acolo pentru ca noi eram doi, eu conduceam si prietenul meu impingea iar forta nu era destula. Atunci a aparut de nicaieri un cioban care era la fel de mirat ca si noi de prezenta. A impins putin si am iesit de acolo foarte usor.
Ne-am hotarat sa nu ne mai prostim si sa-i dam bataie ca mai aveam mult de mers. Ni se terminase si apa si am birjarit-o putin mai tare cu ochii dupa vreun izvor. Intr-un final am gasit un izvor si ne-am dat jos din masina ca sa bem apa. Cu genunchii pe pamant si sprijinit in palme, rasufland dupa cateva guri de apa rece ma uit lung si plin de admiratie la masina, cand, ce sa vezi: curgea ceva de dedesubt. Alerg, ma trantesc sub masina, pipai - ulei; sparsesem baia. Strig la Gigantu' (prietenul meu) care admira peisajul, bag un bat in gaura ca sa diminuez debitul, urcam in masina si da-i tare frate ca nu mai aveam nimic de pierdut. Intr-un kilometru de la constatare vad doua Dacii si niste culegatori de afine. Strig la ei ca apucatul ca sa-mi raspunda repede daca au sa-mi dea niste ulei de orice fel si imi da unul un litru de ulei (oamenii prevazatori, si-au luat la ei de rezerva). Alerg mai departe si la intersectia cu Transalpina, gasesc pe marginea drumului un cioban care statea tolanit. Pe vremea aceea Transalpina avea in mijlocul drumului bolovani mari cat un om ghemuit, bolovani cazuti din munte, pe care trebuia sa te dai jos ca sa-i rostogolesti la marginea drumului sa poti trece. Strig la el sa-mi spuna pe unde ajung mai repede in civilizatie, undeva unde sa poata ajunge un Jeep ca sa ma tracteze. Cat se pierde el in explicatii si in a cere informatii suplimentare despre ce si cum s-a intamplat, a inceput sa se aprinda becul de presiune de ulei.
FUCK. Torn litrul de ulei capatat in Coasta Benghii si demarez in proba speciala catre Petrosani pentru ca ciobanul era de parere ca parca nu erau asa de multi bolovani pe drum, cum erau daca as fi mers catre Ranca. Nu exagerez cand iti spun ca un grup de motociclisti cu motociclete de enduro nu au reusit sa ne depaseasca, cu toate ca aveau tot interesul ca sa nu mai inghita praf de la noi. Cu acel litru de ulei turnat si cu ce mai era in baie, am reusit sa ajungem in Petrosani unde, de toti banii, am cumparat vreo 6 litri de ulei din cel mai ieftin. Cat am stat la benzinarie am pus sub masina un pet de 5 l taiat ca o tava, ca sa recuperam uleiul care curgea necontenit. Am facut din nou plinul de ulei si am plecat in a doua proba speciala, pe Valea Jiului catre Severin, unde stau socrii mei si unde as fi putut sa lipesc baia de ulei ca sa ne tina pana la Bucuresti. Nu ne-a ajuns uleiul si am oprit la un garaj pe care scria SCHIMB ULEI. I-am luat omului acela un bidon de vreo 8 litri de ulei ars si i-am spus ca nu mai avem bani sa-i dam. Cu uleiul asta am ajuns pana la soacra-mea in poarta unde becul s-a aprins definitiv. Acolo am lipit baia de ulei cu cositor si cu Poxilina si lipitura a ramas definitiva pentru ca nu a mai curs nimic niciodata. In aceeasi noapte am ajuns la Bucuresti.
Pana aici, toate bune si sunt convins ca te intrebi de ce nu ti-as recomanda sa faci Strategica.
Pai de acum urmeaza justificarea.
In 2010, un bun prieten de-al meu se hotaraste sa faca Strategica pe motor de enduro. Noi mergem impreuna la munte asa ca stia destul de in amanunt despre iesirea mea cu duba in Latoritei dar s-a gandit ca, daca am razbit eu cu duba, el cu motor de enduro nu o sa aibe nici o problema. Zis si facut, ia track-urile si punctele GPS de la mine si impreuna cu inca 3 prieteni, toti cu motoare de acelasi gen si toti foarte experimentati atat in moto cat si in outdoor, pleaca spre Valea Macesului. Au gasit Strategica umeda, dupa ploaie si au parcurs primii 4 km in 8 ore. Au campat dupa ce au parcurs cam 1/3 din tot traseul si a 2-a zi dimineata s-au dat jos pe prima bifurcatie, la vale, catre Ciungetu. Din descrierea lor despre Strategica aflu niste chestii care m-au intrigat, cum ca au intalnit un Jeep abandonat intr-o ravena, ca au trecut prin curtile oamenilor, ca au intalnit un izvor betonat si amenajat si totul culminand cu o pensiune in creasta.
Amuzat fiind de aventura lor pe doua roti, intrigat fiind de aparitiile imobiliare improprii de pe creasta si convins fiind ca patru roti sunt mai bune decat doua, in scurt timp organizez o iesire 4x4 pentru lamurirea tuturor aspectelor, improspatarea memoriilor si updatarea cunostintelor despre Strategica.
Cum mi-am planificat sa campam in creasta in zona varfului Fratosteanu Mare, m-am gandit ca avem suficient timp sa traversam si Capatanii si sa mai vad si alte zone pe care nu le-am vazut. Traseul a fost cam asa: am urcat din Vaideeni, Vf. lui Roman, Vf. Ursu, valea Izvoru Mare, valea Repedea, Ciungetu, Valea Macesului si Strategica, coborare pe Transalpina spre Ranca si DN pana acasa. Tot traseul a fost o ceata de nu vedeai la 50 m. Pe Strategica, tristete maxima, s-a terminat cu salbaticia, au aparut gardurile, au inceput defrisarile, au aparut gospodarii, au aparut pensiuni, izvoare betonate, bancute si asezari de cult si toate culminand cu pavarea cu piatra pe distante destul de mari. In zona Coasta Benghii a aparut o partie de ski si mai trebuie sa-ti spun ca se termina in Transalpina asfaltata.
Cred ca am cam exagerat cu detalierea argumentatiei cum ca nu ti-as recomanda Strategica pe jos. Daca ma gandesc bine, cred ca bicicleta este mai recomandata.
Despre Penteleu nu stiu nimic si nici nu l-am inclus in turele viitoare dar sunt receptiv la orice ti se pare interesant.
La Moara Dracilor nu am fost, dar intentionez sa cobor in tura din Parang de anul asta.
Lacurile Galbenu si Petrimanu cat si valea Latoritei le-am facut acum 15 ani si am amintiri foarte placute. Le-am revazut fugitiv si mai recent dar, precum merg toate inspre degradare, imaginile mai recente nu se ridica inaltimea amintirilor initiale. Poate ca neavand termen de comparatie, valea Latoritei iti poate parea frumoasa si tind sa cred ca nu ai nimic de pierdut daca o vizitezi. Numai sa nu faci eforturi deosebite doar pentru Latorita. Combin-o si cu altceva din zona cum ar fi rezervatia de deditel pufos si stancariile Melcii Doabrei din Depresiunea Doabrei de langa Brezoi sau rezervatia Padurea Calinesti - Brezoi din aceeasi zona.
Vezi ca ti-am atasat punctele si track-urile din Muntii Latoritei, dar ca sa le vezi trebuie sa ai deja instalat Google Earth pe calculator. Sper sa-ti fie de folos.
Ii multumim domnului Van si pe aceasta cale si intrebam citet: mai vine cineva? Pe mine ma trage ata sa ma duc. Deci?
Ne-am trezit cand a rasarit soarele ca sa avem toata ziua inainte. Urcarea a fost exact asa cum ne-a spus mosul, mai precis, nu vedeam drumul de botul masinii, vedeam numai cerul si ne uitam prin geamurile laterale ca sa nu cadem de pe drum. Roua de dimineata ne-a facut viata si mai grea si nu o data a trebuit sa dau cu spatele cate 200m ca sa pot sa-mi iau avant sa pot urca. Duba avea garda la sol destul de mica dar avea avantajul tractiunii spate ceea ce ne-a salvat de nenumarate ori. Urcarea este exagerat de lunga, mai precis, cam o treime din Strategica este numai urcare continua. Lucrurile s-au mai imblanzit cand soarele a evaporat roua si drumul a devenit ceva mai orizontal.
Salbaticie pura, peisaje superbe, tufe in mijlocul drumului, salase parasite, fanete in care drumul se pierdea prin iarba si a trebuit sa mergem pe jos ca sa vedem pe unde iese din poiana, noroaie in padure unde am carat pietre si am facut pod de crengi ca sa putem trece, copaci cazuti peste drum pe care a trebuit sa-i taiem cu toporul si o vreme frumoasa cu cer senin si vizibilitate pana in Insula Serpilor.
Duba s-a comportat admirabil si dupa ce am iesit in golul alpin, ni s-a parut ca totul a devenit foarte usor, asa ca ne-am hotarat sa ridicam putin stacheta si sa urcam pana pe Fratosteanu Mare. Avand tractiune spate, am ramas blocati intr-un caus de iarba, nu mai mare decat un castron de bucatarie si oricat ne-am straduit nu am reusit sa o scoatem de acolo pentru ca noi eram doi, eu conduceam si prietenul meu impingea iar forta nu era destula. Atunci a aparut de nicaieri un cioban care era la fel de mirat ca si noi de prezenta. A impins putin si am iesit de acolo foarte usor.
Ne-am hotarat sa nu ne mai prostim si sa-i dam bataie ca mai aveam mult de mers. Ni se terminase si apa si am birjarit-o putin mai tare cu ochii dupa vreun izvor. Intr-un final am gasit un izvor si ne-am dat jos din masina ca sa bem apa. Cu genunchii pe pamant si sprijinit in palme, rasufland dupa cateva guri de apa rece ma uit lung si plin de admiratie la masina, cand, ce sa vezi: curgea ceva de dedesubt. Alerg, ma trantesc sub masina, pipai - ulei; sparsesem baia. Strig la Gigantu' (prietenul meu) care admira peisajul, bag un bat in gaura ca sa diminuez debitul, urcam in masina si da-i tare frate ca nu mai aveam nimic de pierdut. Intr-un kilometru de la constatare vad doua Dacii si niste culegatori de afine. Strig la ei ca apucatul ca sa-mi raspunda repede daca au sa-mi dea niste ulei de orice fel si imi da unul un litru de ulei (oamenii prevazatori, si-au luat la ei de rezerva). Alerg mai departe si la intersectia cu Transalpina, gasesc pe marginea drumului un cioban care statea tolanit. Pe vremea aceea Transalpina avea in mijlocul drumului bolovani mari cat un om ghemuit, bolovani cazuti din munte, pe care trebuia sa te dai jos ca sa-i rostogolesti la marginea drumului sa poti trece. Strig la el sa-mi spuna pe unde ajung mai repede in civilizatie, undeva unde sa poata ajunge un Jeep ca sa ma tracteze. Cat se pierde el in explicatii si in a cere informatii suplimentare despre ce si cum s-a intamplat, a inceput sa se aprinda becul de presiune de ulei.
FUCK. Torn litrul de ulei capatat in Coasta Benghii si demarez in proba speciala catre Petrosani pentru ca ciobanul era de parere ca parca nu erau asa de multi bolovani pe drum, cum erau daca as fi mers catre Ranca. Nu exagerez cand iti spun ca un grup de motociclisti cu motociclete de enduro nu au reusit sa ne depaseasca, cu toate ca aveau tot interesul ca sa nu mai inghita praf de la noi. Cu acel litru de ulei turnat si cu ce mai era in baie, am reusit sa ajungem in Petrosani unde, de toti banii, am cumparat vreo 6 litri de ulei din cel mai ieftin. Cat am stat la benzinarie am pus sub masina un pet de 5 l taiat ca o tava, ca sa recuperam uleiul care curgea necontenit. Am facut din nou plinul de ulei si am plecat in a doua proba speciala, pe Valea Jiului catre Severin, unde stau socrii mei si unde as fi putut sa lipesc baia de ulei ca sa ne tina pana la Bucuresti. Nu ne-a ajuns uleiul si am oprit la un garaj pe care scria SCHIMB ULEI. I-am luat omului acela un bidon de vreo 8 litri de ulei ars si i-am spus ca nu mai avem bani sa-i dam. Cu uleiul asta am ajuns pana la soacra-mea in poarta unde becul s-a aprins definitiv. Acolo am lipit baia de ulei cu cositor si cu Poxilina si lipitura a ramas definitiva pentru ca nu a mai curs nimic niciodata. In aceeasi noapte am ajuns la Bucuresti.
Pana aici, toate bune si sunt convins ca te intrebi de ce nu ti-as recomanda sa faci Strategica.
Pai de acum urmeaza justificarea.
In 2010, un bun prieten de-al meu se hotaraste sa faca Strategica pe motor de enduro. Noi mergem impreuna la munte asa ca stia destul de in amanunt despre iesirea mea cu duba in Latoritei dar s-a gandit ca, daca am razbit eu cu duba, el cu motor de enduro nu o sa aibe nici o problema. Zis si facut, ia track-urile si punctele GPS de la mine si impreuna cu inca 3 prieteni, toti cu motoare de acelasi gen si toti foarte experimentati atat in moto cat si in outdoor, pleaca spre Valea Macesului. Au gasit Strategica umeda, dupa ploaie si au parcurs primii 4 km in 8 ore. Au campat dupa ce au parcurs cam 1/3 din tot traseul si a 2-a zi dimineata s-au dat jos pe prima bifurcatie, la vale, catre Ciungetu. Din descrierea lor despre Strategica aflu niste chestii care m-au intrigat, cum ca au intalnit un Jeep abandonat intr-o ravena, ca au trecut prin curtile oamenilor, ca au intalnit un izvor betonat si amenajat si totul culminand cu o pensiune in creasta.
Amuzat fiind de aventura lor pe doua roti, intrigat fiind de aparitiile imobiliare improprii de pe creasta si convins fiind ca patru roti sunt mai bune decat doua, in scurt timp organizez o iesire 4x4 pentru lamurirea tuturor aspectelor, improspatarea memoriilor si updatarea cunostintelor despre Strategica.
Cum mi-am planificat sa campam in creasta in zona varfului Fratosteanu Mare, m-am gandit ca avem suficient timp sa traversam si Capatanii si sa mai vad si alte zone pe care nu le-am vazut. Traseul a fost cam asa: am urcat din Vaideeni, Vf. lui Roman, Vf. Ursu, valea Izvoru Mare, valea Repedea, Ciungetu, Valea Macesului si Strategica, coborare pe Transalpina spre Ranca si DN pana acasa. Tot traseul a fost o ceata de nu vedeai la 50 m. Pe Strategica, tristete maxima, s-a terminat cu salbaticia, au aparut gardurile, au inceput defrisarile, au aparut gospodarii, au aparut pensiuni, izvoare betonate, bancute si asezari de cult si toate culminand cu pavarea cu piatra pe distante destul de mari. In zona Coasta Benghii a aparut o partie de ski si mai trebuie sa-ti spun ca se termina in Transalpina asfaltata.
Cred ca am cam exagerat cu detalierea argumentatiei cum ca nu ti-as recomanda Strategica pe jos. Daca ma gandesc bine, cred ca bicicleta este mai recomandata.
Despre Penteleu nu stiu nimic si nici nu l-am inclus in turele viitoare dar sunt receptiv la orice ti se pare interesant.
La Moara Dracilor nu am fost, dar intentionez sa cobor in tura din Parang de anul asta.
Lacurile Galbenu si Petrimanu cat si valea Latoritei le-am facut acum 15 ani si am amintiri foarte placute. Le-am revazut fugitiv si mai recent dar, precum merg toate inspre degradare, imaginile mai recente nu se ridica inaltimea amintirilor initiale. Poate ca neavand termen de comparatie, valea Latoritei iti poate parea frumoasa si tind sa cred ca nu ai nimic de pierdut daca o vizitezi. Numai sa nu faci eforturi deosebite doar pentru Latorita. Combin-o si cu altceva din zona cum ar fi rezervatia de deditel pufos si stancariile Melcii Doabrei din Depresiunea Doabrei de langa Brezoi sau rezervatia Padurea Calinesti - Brezoi din aceeasi zona.
Vezi ca ti-am atasat punctele si track-urile din Muntii Latoritei, dar ca sa le vezi trebuie sa ai deja instalat Google Earth pe calculator. Sper sa-ti fie de folos.
Ii multumim domnului Van si pe aceasta cale si intrebam citet: mai vine cineva? Pe mine ma trage ata sa ma duc. Deci?
joi, 20 septembrie 2012
Alegorie cu țigani
- Am futut-o pă Nutzy, mânca-v-aș pulicica voastră.
Este inutil să vă descriu șocul și fascinația celorlalți țigani, precum și venerația cu care au ascultat povestirea Inițiatorului: cum știe Nutzy să facă treabă, cu toate alea care i le-a dat ele Dumnezeu drăguțul, pupa-i-aș buca lui: cur, țâțe, craci, ați prins ideea. Și așa frumos povestea Inițiatorul, și cu atâta fascinație îl ascultau ceilalți țigani, încât noaptea s-a scurs pe nesimțite și dimineața i-a găsit pe toți epuizați – pe Inițiator, de contemplarea propriei glorii, reflectată în ochii avizi ai celorlalți; pe ceilalți, copleșiți de un sentiment de venerație pentru Inițiator, de dispreț pentru propria nimicnicie și de hotărâre diamantină să fute și ei ceva, orice. Bine, nu pe Nutzy, aia e o zee, dar orișicât, mai sunt și alte boarfe!
Seara următoare s-au întâlnit iar la o sămânță. Dar, ciudat, de data asta Inițiatorul n-a mai avut același succes, nici pe departe, deși a spus iar povestea din ajun, cu curul, țâțele și cracii lui Nutzy, ba a mai și înflorit-o pe ici pe colo, văzând că pierde atenția auditoriului său țigănesc. Dar nu a fost nimic de făcut, chiar nimic: deși le-a explicat cu lux de amănunte cum o suge Nutzy și cum ia pe toate părțile și face și drege, țiganii nu-l mai ascultau, fiecare era dus pe gânduri, punându-și la punct propria agendă. Într-un efort final de a-și conserva proaspătul prestigiu, Inițiatorul a propus:
- Bă, mânca-v-aș pula voastră, uite cum facem: ieșim de mâine în treabă, că nu se mai poate așa! Face fiecare bani cum știe pula lui, tâlhărește, dă în cap, face la buzunare, ia lanțul dă la gâții babelor, morții mă-sii. Da’ cu banii merge la futut, c-aveți și voi o vârstă, gata cu laba, gata cu duhul blândeții! Vă râde lumea ca pă sparți. Și la anul ne vedem tot acilea, pulelor: fiecare dă raportul ce-a futut! Care te bagi la proiect?
Nu era nevoie de atâta muncă de convingere: țiganii s-au băgat toți. Asta aveau și ei în cap, să se lase de labă și să se-apuce de curve, că simțeau că le venise și lor vremea. Au jurat toți. Și-au scuipat pe degete, pe index și pe mijlociu, și s-au tăiat cu bricegele, cum e moda la țigani: p-ăla care nu se ține de jurământ, nu-l mai primim în țigănie! Și să-i moară și pula, ca lui Ceaușescu!
A trecut un an. Paroliști, țiganii au venit toți. Au început să se laude:
- Bă, io pă Suzy am futut-o! Haoleo, ce femeie, să-nnebunesc! Nu-i ca Nutzy, da-i pe-aproape, să-mi saie ochii dacă mint!, spunea unul mai mic și mai pricăjit.
Altul, cu o mustață subțire, ca o dungă de căcat atent trasată sub nas, se umfla și el în pene:
- Io, bă, am futut o tătăroaică din Dobrogea, n-o știți voi! Mai micuță, bă, da’ cu carnea pă ea tare ca piatra, neam dă neamul vostru n-a bunghit așa ceva!
Un al treilea încerca mai degrabă să se scuze:
- Bă, io am stat pe mic, că nu mi-a mers bine cu banii! Am futut d-astea mai ieftine, pă Miți, pă Găbița, pă Niculina! Fete bune, bă, face ce le zici, stă cum le pui, n-ai treabă cu ele! E-adevărat că le fute toți, da’ ce, gaura lor nu merge?!
Inițiatorul prezida luminata adunare, scuipând înțelepțește cojile de „floare”:
- Nu e rău, pulelor. Da’ să vă zic io una și mai tare: anul ăsta am futut-o pă...
- Pă?!, întreabă toți, cu ochii scoși din cap și salivând de invidie.
- Tot pă Nutzy!, zice Inițiatorul.
Ceilalți nu erau impresionați. Chiar deloc:
- Păi... atât?!
- Ce, bă, ce?, se rățoiește Inițiatorul. Vrei să zici că Nutzy nu e pizdă bună? Cum, bă? Păi neam de neamul mă-tii n-a avut parte dă sloboaze ca ale ei! Ia mai taci în pula mea! Ne vedem peste încă un an, tot aici, și-atunci să vă văd!
Adunarea din al doilea an a fost mult mai relaxată, că țiganii erau de-acum siguri pe ei, trecuseră prin multe. I-au dat raportul Inițiatorului: că au bifat-o și pe Mariana Cur-de-Fier, și pe Getta Strâmba, și pe Ofelia Găozara, și pe Mimi Picea, și pe Beti de la Piață, și pe Colivăreasa, și pe Corcodușa, și pe Laura Gaura, ba chiar și pe Pensionara Porno (asta le făcuse reducere de grup). Inițiatorul îi asculta în tăcere, clătinând aprobator din capul lui deștept. În cele din urmă, când țiganii au tăcut și ei, Inițiatorul a rămas cu ochii-n zare, ștergându-și din când în când, de pe buza de jos, cojile încleiate în scuipat. În cele din urmă, liniștea i s-a părut ciudată, așa că și-a plecat ochii spre țiganii săi. I-a întrebat contrariat:
- Ce beliți ochii la mine, pulelor?
- Păi, tu... nimic?, a cutezat unul dintre ei.
Inițiatorul a zâmbit superior, cu toată mila:
- Io am futut-o tot pă Nutzy!, le-a răspuns condescendent, ca omul care știe multe.
- Păi... atât?!, s-a mirat altul.
- Ce, e puțin? Vrei să zici că Nutzy nu e cea mai tare pizdă?
- Ba da, este, cum să nu. Doar că, vezi, între timp am futut-o toți. Credeam că vii și tu cu ceva nou!, a îndrăznit al treilea.
Inițiatorul s-a înfuriat:
- Bă, cât sunteți de mici! În materie de femei, nu cantitate se cere, bă, ci calitate! Aici este chestia: dacă io oricum fut cea mai tare fetișoară, ce dracul să mai pierd aiurea timp și bani pă la Pensionara Porno? Vezi, că sunteți proști?
Cei trei țigani s-au uitat lung la Inițiator... era ultima privire pe care i-o acordau în calitate de Inițiator.
- Te-oi fi însurat cu Nutzy, mă, și noi nu știam!, i-a aruncat unul dintre ei, peste umăr, în timp ce plecau hăhăind.
Dar țigănia-i țigănie și jurământu-i jurământ. Așa că cei patru prieteni au continuat să se întâlnească an de an și să-și povestească expedițiile lor de cuceritori; dar, curios, numai trei vorbeau. Al patrulea tăcea, nu din vocație, ci din obligație. Când era întrebat, răspundea, dar scurt:
- Păi io, bă, tot la Nutzy am fost și anul ăsta...
Un al treilea încerca mai degrabă să se scuze:
- Bă, io am stat pe mic, că nu mi-a mers bine cu banii! Am futut d-astea mai ieftine, pă Miți, pă Găbița, pă Niculina! Fete bune, bă, face ce le zici, stă cum le pui, n-ai treabă cu ele! E-adevărat că le fute toți, da’ ce, gaura lor nu merge?!
Inițiatorul prezida luminata adunare, scuipând înțelepțește cojile de „floare”:
- Nu e rău, pulelor. Da’ să vă zic io una și mai tare: anul ăsta am futut-o pă...
- Pă?!, întreabă toți, cu ochii scoși din cap și salivând de invidie.
- Tot pă Nutzy!, zice Inițiatorul.
Ceilalți nu erau impresionați. Chiar deloc:
- Păi... atât?!
- Ce, bă, ce?, se rățoiește Inițiatorul. Vrei să zici că Nutzy nu e pizdă bună? Cum, bă? Păi neam de neamul mă-tii n-a avut parte dă sloboaze ca ale ei! Ia mai taci în pula mea! Ne vedem peste încă un an, tot aici, și-atunci să vă văd!
Adunarea din al doilea an a fost mult mai relaxată, că țiganii erau de-acum siguri pe ei, trecuseră prin multe. I-au dat raportul Inițiatorului: că au bifat-o și pe Mariana Cur-de-Fier, și pe Getta Strâmba, și pe Ofelia Găozara, și pe Mimi Picea, și pe Beti de la Piață, și pe Colivăreasa, și pe Corcodușa, și pe Laura Gaura, ba chiar și pe Pensionara Porno (asta le făcuse reducere de grup). Inițiatorul îi asculta în tăcere, clătinând aprobator din capul lui deștept. În cele din urmă, când țiganii au tăcut și ei, Inițiatorul a rămas cu ochii-n zare, ștergându-și din când în când, de pe buza de jos, cojile încleiate în scuipat. În cele din urmă, liniștea i s-a părut ciudată, așa că și-a plecat ochii spre țiganii săi. I-a întrebat contrariat:
- Ce beliți ochii la mine, pulelor?
- Păi, tu... nimic?, a cutezat unul dintre ei.
Inițiatorul a zâmbit superior, cu toată mila:
- Io am futut-o tot pă Nutzy!, le-a răspuns condescendent, ca omul care știe multe.
- Păi... atât?!, s-a mirat altul.
- Ce, e puțin? Vrei să zici că Nutzy nu e cea mai tare pizdă?
- Ba da, este, cum să nu. Doar că, vezi, între timp am futut-o toți. Credeam că vii și tu cu ceva nou!, a îndrăznit al treilea.
Inițiatorul s-a înfuriat:
- Bă, cât sunteți de mici! În materie de femei, nu cantitate se cere, bă, ci calitate! Aici este chestia: dacă io oricum fut cea mai tare fetișoară, ce dracul să mai pierd aiurea timp și bani pă la Pensionara Porno? Vezi, că sunteți proști?
Cei trei țigani s-au uitat lung la Inițiator... era ultima privire pe care i-o acordau în calitate de Inițiator.
- Te-oi fi însurat cu Nutzy, mă, și noi nu știam!, i-a aruncat unul dintre ei, peste umăr, în timp ce plecau hăhăind.
Dar țigănia-i țigănie și jurământu-i jurământ. Așa că cei patru prieteni au continuat să se întâlnească an de an și să-și povestească expedițiile lor de cuceritori; dar, curios, numai trei vorbeau. Al patrulea tăcea, nu din vocație, ci din obligație. Când era întrebat, răspundea, dar scurt:
- Păi io, bă, tot la Nutzy am fost și anul ăsta...
vineri, 10 septembrie 2010
Raport 2009: azi, Parâng
Dat fiind că Parângul e munte serios (ca lungime, a doua creastă din România, dacă nu mă înșel) e logic să-l faci în patru zile, ca să-ți tihnească. Dacă vrei să-l faci di granda, adică la pachet cu masivul Căpățânii, atunci șase zile se impun. Dar dacă n-ai răgaz și nici vreme bună, atunci te-arunci și faci toată creasta Parângului în două zile, ceea ce nu vă recomand. Ba chiar e contra-recomandabil... părerea mea!
Am plecat de la telescaunul de la ANEFS la prima oră și-am avut o zi de coșmar: 11 ore de la ANEFS la Rânca. Serios. Normal, logic și legal e să mergi în prima zi de la telescaun până la Lacul Câlcescu, a doua zi de la Câlcescu la Rânca (fostă cabană, actualmente stațiune), iar a treia zi de la Rânca la Curmătura Oltețului, unde se termină Parângul și începe Căpățânii. De acolo până la Valea Oltului mai faci încă trei zile normale, sau două zile de ambuscat, dacă chiar ai treabă la serviciu și nu poți să lipsești mai mult de-atât. Decât să te chinui așa, mai bine-ti dai demisia și-ți cauți altceva de muncă la întoarcere... of, că iar vorbește jemanfișistul din mine.
Bun. De la telescaun până la Câlcescu faci cam opt ore de traseu, iar de acolo la Rânca încă vreo cinci-șase, depinde cum mergi. Vă dați seama cum am mers noi, dacă am făcut toată isprava asta într-o singură zi! Nu e vorbă, că și vremea ne-a dat ghes la pași: ceață, frig, măzăriche, de toate am avut parte, ce să mai vorbim.
De la Rânca și până la Curmătura Oltețului e partea cea mai puțin umblată și mai necunoscută a Parângului, dar zău că merită parcursă, și chiar legumită, dacă timpul îți permite: păi numai Lacul Bălescu poate lua toate superlativele, că-i cel puțin la fel de frumos ca Roșiile, Mândra sau Mija (de Câlcescu nu vorbesc, că ăsta-i cam prea populist, ca să nu zic ”populat” sau chiar ”popular”!). Diferența e că la Bălescu nu ajunge nimeni, niciodată – condiție sine qua non a frumuseții unui lac glaciar, neh?
A doua zi am ajuns la Curmătură, după un traseu de-o zi, totuși incomparabil mai ușor decât traseul sinucigaș din prima zi (am fost inconștienți, aia-i treaba). Acolo am avut baftă de-un patron de stână, care ne-a luat cu mașina pe Valea Oltețului, până jos la o pensiune din Polovragi. Altfel, bucata asta de drum îți ia o zi întreagă, și asta nu spun doar așa, ca să-mi iasă mie la socoteală cele patru zile de care spuneam la-nceput. E un drum forestier interminabil, care te nimicește, măcar că-l cobori, nu-l urci.
Îl urci numai dacă vrei neapărat să faci masivul Căpațânii, din Valea Oltețului până-n Valea Oltului. Bunînțeles c-am făcut-o și p-asta, și tot în 2009... așa e când te pui la ambiție.
Dar fără contribuția domnului patronache de la stână, nu reușeam nimica. Cum zicea și bietul Emil Racoviță, ăl de-a făcut toți Carpații din România, de la Cazane la Cernagora: ”Ciobanii sunt gazde la munte. Noi suntem oaspeți... dacă vor ei să ne primească”.
luni, 10 august 2009
Safari-uri de Romania
Dat fiind ca mi-au ajuns la urechi diverse contestatii ("idiotul ala nu mai posteaza nimic pe blog"), tin sa precizez: n-am mai postat nimic de atata vreme pentru simplul fapt ca am tot fost plecat. Sunt atatea coclauri de vazut in tara asta, vara e atat de scurta, criza e atat de rea (cel putin pentru mine), incat nu mi-am permis sa pierd timpul si sa zac prea multa vreme degeaba prin Bucuresti (unde n-as fi avut nimic de vazut - afara de Casa Poporului!). Asa c-am fusarit niste expeditii, prin niste munti, dragutii de ei: Parang, Mehedinti, Fagaras (coltii Brezei, ruinele cetatii lui Negru Voda, mai exact), un Piatra Mare de-o zi, Macin (Valea Adanca), am ratat un Negoiu din cauza vremii, iar maine plec in Capatanii (vecini, cum se stie, cu Buila-Vanturarita). La sfarsitul lui august mai incerc o traversare bazata (din Valea Jiului in Valea Oltului), si cu asta, basta. Exista frumosul anotimp numit "iarna" pentru activitati de tip "blog" si.... altele (prietenii stiu de ce!). Acuma e timpul de dat din picioare pe munte, nu din degete pe taste!
Ma intreba un amic ce se ureaza cand pleci la munte, si este ceea ce va urez si eu voua tuturor: "Vreme buna!"
duminică, 21 iunie 2009
Vant de creasta
Mai, eu cand spun ca pe creasta nu e de joaca, pai va rog sa ma credeti ca stiu ce zic! Ascultati ce bine le zice vantul, si ganditi-va cum e cand la concert mai iau parte ploaia si grindina!
marți, 16 iunie 2009
Amicii modulari. Azi, glume de la munte
E cam mare distanta intre horicsonism, anti-Americanism si teoria “amicilor modulari”, dar din pacate nu am de ales: in ultimul timp am iesit pe munte, asa ca sunt nevoit sa mai aman “the making of” Berile de Aur. Revin la subiect imediat ce termin cu amicii modulari.
Bref, teoria asta zice ca nu poti avea “amici universali”, buni pentru toate distractiile; unii sunt buni la un tip de distractie, dar varza la altele. Spre exemplu, cei cu care joci biliard sunt total incapaci pe munte, cei de pe munte sunt inadaptabili in Vama Veche, etc. Fiecare dintre noi isi are propriile exemple, nu e nevoie sa insist.
Ei bine, amicii cu care am fost in Piatra Mare reprezinta o problema: eu merg cu ei pe munte, iar ei au cu mine glume de bere (nu ca amicii de bere ar merge pe munte, Doamne feri!). Glumele de bere sunt genul ala de poante de moment, foarte taioase, care sa ii faca pe toti sa rada de unul mai mic si mai amarat (de obicei, de mine), ce nu poate face altceva decat sa “duca” hazul tuturor fara sa se supere. Daca se supara este exclus. Multi nou-veniti intr-un grup patesc asa, din lipsa de experienta: se isterizeaza la glume si se mira apoi de ce nu mai sunt chemati si alta data.
Ei bine, aici voiam sa ajung: la sfortarea de a face glume cu orice pret. Eu unul am soriciul foarte gros, n-am probleme, dar ma uimeste lipsa totala de umor a unora dintre “poante”, care denota nu buna-dispozitie, ci disperare (dupa parerea mea): “Michihausen, vezi ca lu’ magarita aia ii place de tine! E paroasa, cum iti place tie – smechere, te-ai scos, te-alegi cu o felatie!”; “Ia uitati-va, ba, la Michihausen, ce s-a cocosat de cand scrie pe blog! Si i s-au lasat si tzatzele!”; "Ba, ce mica e-a lui Michihausen!” (era vorba de lanterna, nota mea), “pai ba Michihausen, p-aia poti s-o tii in gura, ma, daca ai mainile ocupate!”, s.a.m.d.
Ha, ha. Extrem de amuzant, intr-adevar.
Si astia sunt amicii de munte. In postul urmator vi-i prezint pe cei de bere, cu nimic mai breji, cel putin din punctul asta de vedere.
Bref, teoria asta zice ca nu poti avea “amici universali”, buni pentru toate distractiile; unii sunt buni la un tip de distractie, dar varza la altele. Spre exemplu, cei cu care joci biliard sunt total incapaci pe munte, cei de pe munte sunt inadaptabili in Vama Veche, etc. Fiecare dintre noi isi are propriile exemple, nu e nevoie sa insist.
Ei bine, amicii cu care am fost in Piatra Mare reprezinta o problema: eu merg cu ei pe munte, iar ei au cu mine glume de bere (nu ca amicii de bere ar merge pe munte, Doamne feri!). Glumele de bere sunt genul ala de poante de moment, foarte taioase, care sa ii faca pe toti sa rada de unul mai mic si mai amarat (de obicei, de mine), ce nu poate face altceva decat sa “duca” hazul tuturor fara sa se supere. Daca se supara este exclus. Multi nou-veniti intr-un grup patesc asa, din lipsa de experienta: se isterizeaza la glume si se mira apoi de ce nu mai sunt chemati si alta data.
Ei bine, aici voiam sa ajung: la sfortarea de a face glume cu orice pret. Eu unul am soriciul foarte gros, n-am probleme, dar ma uimeste lipsa totala de umor a unora dintre “poante”, care denota nu buna-dispozitie, ci disperare (dupa parerea mea): “Michihausen, vezi ca lu’ magarita aia ii place de tine! E paroasa, cum iti place tie – smechere, te-ai scos, te-alegi cu o felatie!”; “Ia uitati-va, ba, la Michihausen, ce s-a cocosat de cand scrie pe blog! Si i s-au lasat si tzatzele!”; "Ba, ce mica e-a lui Michihausen!” (era vorba de lanterna, nota mea), “pai ba Michihausen, p-aia poti s-o tii in gura, ma, daca ai mainile ocupate!”, s.a.m.d.
Ha, ha. Extrem de amuzant, intr-adevar.
Si astia sunt amicii de munte. In postul urmator vi-i prezint pe cei de bere, cu nimic mai breji, cel putin din punctul asta de vedere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
