Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (II)

Bun. Ce spuneam? A, da, de revelatia mea, manca-o-ar tata pe ea de revelatie s-o manance! Fiti un pic atenti, ca-ncep cu distractia de fite (DdF): clubbing, shopping, dancing, ATV (mersul cu ATV-ul, vreau sa zic, asta e “distractia”, nu obiectul in sine). Ia sa le luam pe rand ca la moara – dar, mai intai, cateva clarificari metodologice: cand ma uit la ceva, vreau sa zic ca umblu sa vad ce este acel ceva, nu ceea ce se presupune ce este. De-un exemplu, daca vad un poster electoral cu moaca lui Gigi Becali, nu zic “il vad pe Gigi Becali”, ci zic “vad o bucata de hartie colorata”, ca asta e un afis, nu e Gigi Becali! Bun. In al doilea rand, cand vreau sa inteleg despre ce este vorba cu o chestie, incerc sa gasesc cea mai apropiata chestie asemanatoare si sa observ deosebirile dintre cele doua chestii. De-un exemplu, cand am vazut pentru prima oara un stick (flash-drive, port USB, ma rog, cum ii zice), am presupus ca e o bricheta: era obiectul cu cea mai apropiata forma, cel mai asemanator. Am incercat sa vad cum se aprinde, si am realizat, foarte lent, ca nu era o bricheta, ci altceva.
Bun. Avem deci doua reguli de observatie: unu, vad obiectul in sine, nu ceea ce spune lumea despre el; doi, il compar cu cel mai asemanator obiect pe care-l am la dispozitie.
E, acum sa vedem ce avem. Avem o specie mamifera, gregara, extrem de inteligenta, care se deda la niste comportamente stranii: clubbing, shopping, dancing, ATV. Aceste comportamente au in comun ceva foarte ciudat, un fel de contradictie: desi sunt comportamente de grup, cei care le performeaza par sa ignore existenta grupului. Sunt doua seturi de eforturi: primul ii impinge pe performeri sa caute locuri cat mai aglomerate, in care cat mai multe co-specimene se inghesuie intr-un spatiu cat mai mic; al doilea set ii impinge pe performeri sa afiseze cat mai multe “semne de prestigiu” (public display, mai corect) si in acelasi timp sa afiseze o cat mai mare indiferenta in legatura cu semnele de prestigiu afisate de ceilalti membri ai speciei aflati in acelasi spatiu.
Adica. In cluburi se indeasa femele si masculi, tineri si foarte tineri, care baga mare cu public display: pe masa etaleaza cheile de la masina, cu brelocul obligatoriu, cele doua telefoane si bauturi cat mai scumpe. Ochii sunt acoperiti cu ochelari de soare, iar urechile cu castile la care se asculta muzica. Evident, elementele cheie sunt semnele de prestigiu (in cazul speciei noastre, prestigiu inseamna forta financiara) si semnele de indiferenta in privinta public displayului celorlalti (ochelarii care ma “impiedica” sa vad, castile ce ma opresc sa aud, expresia imobila a fetei, etc).
La shopping avem o masa frematatoare de masculi si femele, tineri si mai putin tineri, care concureaza febril pentru obtinerea unei “prazi” simbolice cat mai mari (si care confera un prestigiu cat mai mare). Aceasta “prada” (obiectul cumparat) este apoi afisata public, si de la ea se asteapta “sporul de prestigiu” al performerului care a “vanat-o”. Deasemeni, desi shoppingul este si el o activitate de grup, performerii prefera sa se ignore reciproc, fiecare alegand sa nu “vada” semnele de prestigiu afisate de ceilalati competitori.
La dancing (o mica precizare: prin “dancing” inteleg activitatea de a dansa, asa cum se practica ea in formele initiale, cum se mai practica azi in Asia: una sau mai multe femele performeaza miscari ritmice, subliniindu-si sexualitatea si simuland in mod simbolic ca sunt in calduri, iar performanta lor este privita de un numar de masculi, care isi afiseaza in tacere semnele de prestigiu, ignorandu-se unii pe altii. Nu inteleg prin “dancing” dansurile europene, care au mutat accentul de la afisarea sexualitatii pure la afisarea simbolica a fazei de curtare din cadrul perechii: vals, tango, rock’n’roll, lambada, ca la usa cortului, ceardas, menuet, etc) avem acelasi fenomen, dar simplificat la maxim si “dus” foarte departe spre competitia sexuala. Aparent, masculii isi aleg femelele, in cadrul “dancingului”; de fapt, alegerea este mai subtila (ma rog, era, pe vremuri) si apartine femelelor, care stiu sa descifreze corect semnele de prestigiu afisate de masculi (in tarile arabe acest mecanism functioneaza inca in forma lui initiala, nealterata).
La datul cu ATV-ul e cel mai simplu: aici, esenta “performantei” e ca niste masculi tineri fac zgomot. Cat mai mult zgomot. Iar castile pe care le poarta sunt perfecte pentru ca ei sa para indiferenti fata de semnele de prestigiu afisate de alti masculi aflati prin preajma. De observat ca ATV-urile sunt foarte populare pe litoral, desi spatiul este drastic limitat (in desert e mult mai mult spatiu, dar nimeni nu se inghesuie sa se dea cu ATV-ul prin desert!), dar in schimb e o mare densitate de femele aflate in rut (sau care vor sa para ca sunt in rut, prin afisarea semnelor respective), femele care pot fi atrase prin afisarea zgomotului ca semn de prestigiu.
De ce-ar fi insa zgomotul semn de prestigiu, in episodul urmator.