In primul rand, de ce “cea Noua”?! Pai, pentru ca a mai fost una, aia originala, “cea Veche” cum ar veni, iar asta noua “nu-i decat o copie” cum ar fi zis Toparceanu. Aia veche a trait prin secolul 2, in Grecia, era crestina atunci cand crestinismul era prigonit de imparatii romani (printre care si de Traian al nostru, en passent fie spus), iar ea avea darul de a vindeca orbii. E denuntata ca-i crestina, o iau soldatii la cazarma, o bat de-o schilodesc, o trimit acasa, dupa care sergentul care executase ordinal (ala cu bataia) se imbolnaveste de ochi. Vine cu coada-ntre picioare tot la ea, la tusa Parascheva, asta il iarta si-l vindeca, redandu-i vederea. La aceasta ultima provocare, guvernatorul roman nu mai rezista: o salta pe Parascheva si-i taie capul. Si ei, si sergentului, care se convertise intre timp. Dupa moarte, poporul o declara sfanta, si pe buna dreptate, dupa parerea mea. Cu aceasta Parascheva n-am nimic, o vad foarte demna de respect.
In schimb, cu aia noua se schimba calimera. A trait in secolul 11, in plina putere teocratica bizantina, era deci ortodoxa atunci cand ortodoxia era religie de stat, deci obligatorie. De origine sarba, zice-se, din familie de oameni bogati, a refuzat sa se marite, alegand in schimb sa mearga din loc in loc (in cuprinsul imperiului), unde auzea ea ca sunt preoti cu har, si cand ajungea la cate unul se arunca pe jos, ii pupa picioarele si “isi marturisea credinta”, zic sursele (de pe siteurile ortodoxe m-am informat, le gasiti pe net). Dupa niste ani de bananaiala, s-a intors acasa, a murit si-a fost ingropata de familie. Cool.
Cum e devenit sfanta? Dupa moarte, ramasitele ei au inceput sa faca minuni. Prima minune a fost destul de penibila, anume ca niste oameni care dormeau in apropierea mormantului au vazut-o in vis, spunandu-le “Scoateti-ma de aici, ca-mi pute a hoit”. Oamenii aia s-au interesat si au aflat ca (dupa trecerea timpului), langa mormantul ei (uitat) fusesera ingropati niste banditi executati de guvern, fara slujba bisericeasca, fara nimic. Lumea o dezgroapa pe Parascheva, o gasesc mumificata dar neputrezita, o declara sfanta, apoi merg cu ea (cu ramasitele alea de mumie, “moastele”) prin cuprinsul imperiului, dandu-le la sarutat contra unei taxe. In cele din urma, domnitorul de atunci al Moldovei (timpul trecuse ca nebunul, Bizantul era demult Istanbul…) cumpara moastele si le re-sfinteste in Iasi. De-atunci au ramas acolo.
Sa recapitulam: o femeie extrem de “pe linie” in vremea ei (cum ar fi fost o activista de partid in Romania, acum juma’ de secol), moare virgina dupa ce n-a facut nimic toata viata ei, nimic, zero barat. Dupa o vreme apar cativa smecheri cu niste ramasite umane mumificate si cu o poveste de adormit copiii, dupa care se plimba de colo-colo adunand bani de la babele slabe de minte, pe motiv ca le lasa s-o pupe pe sfanta facatoare de minuni. In cele din urma, un lider politic, un fel de Iliescu al timpului, cumpara oasele respective si le da prostimii ca mita electorala.
Sa nu omit un ultim amanunt: dintre ortodocsi, numai romanii, bulgarii si sarbii o tin la cinste pe Sfanta Parascheva cea Noua. Grecii n-au treaba cu ea, ca o au pe-a lor, prima Parascheva, aia veche, iar rusii si-au facut o Parascheva proprie, inca mai penibila decat a noastra.
Cum s-ar zice, nu te rusina niciodata ca esti cel mai prost din lume. Totdeauna va fi unul inca mai prost ca tine. Un rus.
3 comentarii:
Rationamentul tau are un singur cusur: nu da nici un ex de minune facuta de Paraschiva cea noua.Din experienta mea personala este tare greu sa storci bani de la moldoveni asa ca ...cumva au fost convinsi sa dea bani ca sa pupe moastele.
@ cristi: rationamentul meu e onest, sfanta e pe furaciune! n-am exemple de minuni facute de Parascheva cea Noua pentru ca n-a facut nici o minune cat a trait, nici una, de samanta!
Moastele de la Iasi nu stiu ce minuni or fi facut, dar nici nu ma intereseaza: unu, ca nu e nici o proba ca oasele alea sunt ale ei, si doi, ca pe moldoveni ii cunosc si eu prea bine: daca e sa umble la buzunar pentru ceva folositor, sunt deodata saraci, dar daca e pentru vreo prostie popeasca, sunt cei mai bogati si mai cheltuitori oameni.
Ca toti romanii dealtfel, de la un anumit nivel de educatie in jos...
Ma, io cred ca tu ai ceva cu rusii. Dar e doar o impresie. De ce oare, nu stiu. Ca doar ne sunt poporul frate si mama. Cum care mama ? Mama Rusie.
Trimiteți un comentariu