M-am apucat de fapte bune

Nici mie nu-mi vine sa cred, dar e incontestabil: din cauza milei prostesti si a “mamaligelii” emotionale (cred ca si asta se poate educa, dar daca te nasti prea mamaligos, mi-e ca nu merita efortul), mi-am calcat propriile principii, desi continui sa le sustin.
Ati inteles ceva pana aici? Nici eu!
Care sunt principiile? Multe, dar asta la care ma refer acum suna asa: cainii si oamenii nu pot coabita intr-un oras civilizat, decat in situatia de caini domestici. Adica un caine, orice caine, trebuie sa aiba un stapan care sa-si asume intretinerea animalului, si sa raspunda pentru el in caz ca musca pe cineva. Daca n-are stapan, un caine nu are dreptul la existenta, cel putin nu intr-un oras. Pe scurt, am militat dintotdeauna pentru eutanasierea cainilor vagabonzi.
Asta e principiul. Zic ca e rational ce cred, chiar daca ratiunea mea a fost “ajutata” de micul amanunt ca am fost muscat de patru ori de caini vagabonzi si ca am facut tratament antirabic de trei ori (una dintre muscaturi s-a nimerit chiar cand eram in tratament dupa muscatura precedenta, asa ca m-am scos!). E adevarat ca am fost muscat de doua ori si de caini CU stapan, dar alea nu se pun: de ambele dati au avut de suferit doar pantalonii. Ergo, daca ai catel, prima ta datorie e sa-l inveti sa muste, astfel incat sa nu intri in bucluc!
Ei bine, ce fac ieri? Eram la alergat prin parc, aud un chelalait, ma uit, un nenorocit de catel (maidanez, clar!) era in lac si nu mai putea sa iasa. Sarise probabil sa prinda vreo ratusca, si acum ajunsese in situatia “catel la apa”. Rational era sa stau sa ma uit cum se ineaca (sau cum moare de frig in apa rece), sa ma bucur de moartea inca unui dusman si eventual sa fac pariuri la telefon, cu amicii (“ba, pe cat ca nu mai rezista un sfert de ora?”). Totusi, nenorocitul se uita la mine cu ochii aia ai lui de caine, zgaria cu ghearele din fata bordura malului (dar nu avea cum sa se ridice) si tremura ca dracii, ud ca o carpa de sters pe jos. Asa ca am vorbit putin cu el, sa nu-i vina ideea sa ma muste (desi n-aveam nici o siguranta), l-am scarpinat pe capul ala ud si l-am tras afara din lac. A tulit-o, s-a scuturat cat a putut si a plecat sa caute caldura, cred: ieri a fost mai frig ca azi, daca n-a gasit un adapost o murit de frig, precis.
Viu acum si va-ntreb: n-o fi la fel ca mine si amicul meu Antisemitul Feroce? Nu la fel era si profesorul Nae? Desi oameni ca ei sunt convinsi ca “evreii sunt dusmanii, ca l-au omorat pe Isus” (io unul cred ca l-au omorat stramosii mei, romanii, dar asta-i alta discutie), in practica se dovedesc absolut incapabili sa faca rau “dusmanului”. Nu ca n-ar avea cine – se gaseste!
Astia sunt intelectualii, astia suntem, tati: din gura suntem gata sa rostim condamnari la moarte (sau sa scriem prefete!), dar daca e sa punem mana si sa ucidem… varza!
Ergo: daca vine un primar energic care sa eutanasieze toti maidanezii Bucurestiului, are votul meu; daca, insa, imi da mie treaba asta de facut, pare rau!