Craii de Curtea-Veche (I)

Iulian intreaba: „De ce zici, ma, ca e „Craii” cel mai bun roman scris vreodata in romana, ca mie nu mi se pare cine stie ce?!”. Ca sa-i dau lui Iulian un raspuns irefutabil, m-am dus la o masa rotunda organizata de Fundatia Calea Victoriei, la libraria Carturesti. Din pacate, prost fiind, am nimerit in alta parte, asa c-am ajuns cand evenimentul incepuse de vreun sfert de ora.

La inceput n-am inteles nimic, recunosc. Lumea era adunata in pivnita, un actor (Marius Damian) citea primul capitol al Crailor, o doamna cu infatisare de profesoara (am aflat pe urma ca e Carmen Musat, care e si profa de literatura, da' si redactor la o revista culturala) langa el, asculta lectura. Publicul, numai tineret; langa mine un mosulet cu semi-chelie si barbuta, ceva mai incolo un domn (chelie 100%) la 45 de ani, in rest nimeni nu sarea din 25. Cand a inceput Carmen Musat sa vorbeasca, la discutii, am aflat ca multi erau elevi de liceu. Asta explica de ce era publicul asa inghetat.

Ma, ce se-ntampla: io am vazut odata o chestie d-asta, demult, in tineretile mele (ehe...); eram in Cracovia (faceam bisnita, ce credeti voi?!) si ardeam gazul prin piata centrala a orasului, izbitor de asemanatoare cu Piata Mare din Sibiu. Printre alte dracovenii (astrologi, etc), era si o masa rotunda d-asta, cu public si discutii. Eu, buninteles, nu intelegem boaca de polona, cascam gura la lume, ma bleojdeam. Da' am dibacit o fata blonda si m-am lingusit pe langa ea, ca sunt american, ca nu stiu ce, si a-nceput ea sa-mi traduca. Si mersul era in felul urmator: o moderatoare cu un microfon, autorul (al de scrisese cartea discutata), un critic literar si un actor care citea pasaje din ea. Mai citea actorul doua-trei minute, se oprea, vorbea criticul, vorbea autorul, intrebari din public (care statea in picioare, unii plecau, altii veneau), se incingea discutia, se baga moderatoarea, pe urma iar mai citea actorul. Lumea radea ca la urs, unii se enervau si tipau la ei, criticul si autorul tipau si ei la oameni, iar se baga moderatoarea. Treaba era ca romanul era despre grevele lor din timpul comunismului, cu Solidaritatea, cu niste chestii, si criticul explica ce-a vrut sa spuna autorul, la care autorul se ratoia la critic ca el n-a vrut sa spuna asa ceva, se baga publicul cu parerea lui, si tot asa. Era frumos, ce sa zic, chiar daca nu intelegeai ce spun, tot era ca un fel de spectacol. Pentru ei cred ca era foarte pasionant si sub raport intelectual, pentru mine conta doar „miscarea scenica”. Si fata blonda, buninteles (Agnieszka zicea c-o cheama).

La Carturesti nu a fost deloc asa. In primul rand ca media de varsta era cu 20 de ani mai mica decat in Cracovia; pe urma, era mai putina lume; si mult mai timorata si mai neobisnuita cu genul asta de eveniment. Plus, parerea mea, multi nici nu citisera Craii - ceea ce, sincer, e cam penibil, nu ca fac eu pe dromadera, da'...

Foarte greu i-a bagat in viteza Carmen Musat, foarte. I-a luat cu intrebari de grupa mica, „Cine stie ce e ala un dandy?”, ca-mi venea sa zic „Da' ce-i aicia, ora de dirigentie?” (nu garantez ca n-am si zis!). Noroc cu Sandra, organizatoarea, ca a pus o intrebare-doua, au mai prins inima si tinerii din public (80% fete, 15% baieti, 5% bosorogi - cei doi cheliosi si cu mine). Acum ca ma gandesc, poate ca in public erau si studenti ai doamnei Musat, si d-aia taceau, sa nu cumva sa spuna vreo magareala si sa-i pice la examen. Nu mi se pare probabil, dar mai stii pacatele?!

Pana la urma discutiile s-au urnit, totusi ceva-ceva scartaia: fie intrebarile din sala nu erau intrebari, ci „pareri personale” (de fapt, menite sa arate cat de destept e vorbitorul - trio „bosorogea” a excelat in asa ceva, cu mine-n frunte); fie intrebarile erau complet inocente, la ani-lumina de tematica mateina (gen „E adevarat ca Matei Jean Caragiale e fiul marelui nostru dramaturg Ion Luca Caragiale?”). Ceea ce a salvat „masa rotunda” au fost interventiile lui Marius Damian, de bun-simt, in limbaj simplu, clar („Pai nu vedeti ca Gore Pirgu traieste? Acum e ministru, prim-ministru, presedinte, ehe...!”), interventiile Sandrei (care le amintea, mereu si mereu, ca tema este Craii, nu obsesiile fiecaruia - un bosorog, nu eu, altul - o luase cu Cabala, numerologia magica, era pe cai mari), si rabdarea lui Carmen Musat (se cunoaste ca e profa si ca lucreaza si cu anul I), ca le raspundea tuturor politicos, ii deslusea cu incetutul, pai daca eram io in locul ei imi ieseam din fire in primele cinci secunde: cum sa vii, ma, la masa rotunda „Craii de Curtea-Veche” fara sa fi citit cartea?!