Nota explicativa

In legatura cu postul precedent, mi s-a reprosat ca “treaba ta e sa scrii pe blog lucruri destepte si frumoase, nu sa injuri ca un porc!”. Am de zis urmatoarele:
Nu am injurat, ci am reprodus o injuratura extraordinara, citand si sursa (adica n-am plagiat, nu mi-am atribuit-o).
Cum e pamantul pentru agricultor, asa e pentru un scriitor limba in care scrie. Eu inca aspir la statutul de, dar totusi limba e “pamantul” care ma hraneste, chiar si intr-un mod modest, in munca asta de copy. Ergo, treaba mea e sa sucesc limba romana in toate felurile, si crucis si curmezis, incercand sa storc din ea chestii noi, inedite… si destepte. Iar injuraturile sunt parte integranta a oricarei limbi (in special a romanei!): sunt primul lucru pe care-l invata un copil cand ia contact cu alti copii, vorbitori nativi (credeti-ma, ca stiu ce spun). Chiar daca nu ar fi asa, o injuratura e un fenomen de limba, si ca orice altceva, si acesta trebuie studiat si explorat. Daca tot ceea ce exista face obiectul curiozitatii umane, de ce injuraturile nu ar trebui studiate de filologi?!
Iar aceasta injuratura, in particular, e o capodopera. Stiti ce vrea un sef de creatie de la copy-ul lui, cand ii cere un slogan? “Sa fie simplu & concis & clar & surprinzator! Sa zica toti “Wow, si io m-as fi putut gandi la asta!” – si, daca se poate, sloganul tau sa devina folclor, sa intre in limba: aminteste-ti de Just Do It - si treci la treaba!”. Daca as fi fost un copy de exceptie (dar nu sunt), as fi fost mandru sa-mi adaug in portofoliu aceasta injuratura!
In ultimul rand, intentia mea a fost cu mult mai modesta: am dorit sa atrag atentia asupra unei carti extraordinare, "Racani, pifani si veterani" un volum coordonat de Radu Paraschivescu, singura carte ce raspunde (in opinia mea), acelei eterne nedumeriri a femeilor: “Daca barbatii sufera atat de mult in armata, pe cat zic ei, de ce povestesc apoi toata viata despre stagiul militar, de parca ar fi fost cine stie ce…?!”.
Raspunsul la aceasta intrebare, intr-un post ulterior.