Pe munte mergand, i-am povestit amicului Ovidiu de originea "ideii" cum ca limba daca si cea romana ar fi fost una si aceeasi, cu explicatia celebrei absente a interpretilor din basoreliefurile Columnei lui Traian.
Fiind insa mahmur, i-am atribuit "ideea" profesorului P. P. Panaitescu, greseala penibila din partea mea: el a fost un savant adevarat, nu un magar exaltat si autodidact, ca autorul "ideii". In plus, profesorul Panaitescu a fost un mare slavist, nu statea el sa scurme in balegar, ca orice nenorocit de national-securist!
"Ideea" i se datoreaza, desigur, caraghiosului de Nicolae Densusianu, acest Goofy al tracologiei (o stiinta foarte respectabila in sine, facuta insa de ras de catre pupincuristii ceausisti si de speriatii post-comunisti, gen Pavel Corut & comp); iata ce scrie Lucian Boia ("Romania, tara de frontiera a Europei", editia a 3-a, editura Humanitas, ISNB 978-973-50-1667-8, cap. 2, pag. 39):
"Tonul l-a dat Nicoale Densusianu (1846 - 1911), un erudit fantast, autor al unei masive carti intitulate Dacia Preistorica (publicata postum, in 1913). Teza pe care o sustinea, recurgand la un amalgam bizar de informatii si deductii, era aceea ca Dacia ar fi constituit, cu 6000 de ani inainte de Cristos, centrul unui imperiu mondial ingloband Europa, Mediterana, Egiptul, Africa de Nord si o buna parte a Asiei. De aici, de la Dunare si Carpati, s-ar fi revarsat civilizatia asupra lumii intregi. De aici au pornit spre Italia si stramosii romanilor. Limbile daca si latina nu sunt decat dialecte ale aceleiasi limbi. Nu dacii au ajuns sa vorbeasca latineste, ci latinii vorbeau daca! Toate limbile romanice isi au obarsia in Dacia. Printre dovezile invocate se numara si Columna lui Traian, monumentul inaltat de imparat la Roma dupa infrangerea dacilor, decorat cu basoreliefuri ilustrand - oarecum in stil de benzi desenate - cele doua razboaie. Dacii si romanii - constata Densusianu - dialogheaza pe Columna fara interpreti, proba ca se intelegeau perfect vorbind fiecare in limba lui! Despre limba daca se pot spune multe, pentru simplul motiv ca nimeni nu o cunoaste (s-au transmis putine cuvinte, suficiente totusi pentru a permite concluzia ca nu semana deloc cu latina!)."
Ca toate cartile lui Boia, si aceasta este foarte buna, excelent scrisa (desi foarte simplu) si plina de umor; abia pe urma am citit si cuvantul inainte, unde Boia spune ca i-a fost ceruta de o editura londoneza (Reaktion Books), pentru publicul britanic, complet neinformat despre Romania si romani, dar deosebit de curios si de deschis, cum sunt britanicii in general (uite ce inseamna sa fi avut imperiu universal! Te intereseaza totul, chiar si despre astia uitati de lume!). Ce sa mai vorbim, recomand din inima lectura acestei carti, ce are pentru noi avantajul de a fi usor de citit, ca doar stim despre ce e vorba!
Iar in ceea ce priveste confuzia mea, intre respectabilul Panaitescu si penibilul Densusianu... mai bine taceam dracului din gura!
4 comentarii:
Fara sa il fi citit pe vreunul dintre ilustri autori mentionati, as spune doar ca "onorabilul" asistent de drept constitutional Gh. Iancu avea pareri similare, pe care nu se sfia sa ni le impartaseasca la seminarii, desi, pana la urma, ce avea ... cu ...? E drept ca teoria ne facea sa zambim pe ascuns sau chiar sa radem vizibil (in functie de caracter, personalitate, samd).
Cred, totusi, ca e periculos fenomenul ...
I miss you too!
@ anonymous: este foarte ur^t sa nu te semnezi! ce, crezi ca nu stim cu totii cine esti...?!
Dl, de data asta e altul. :))))))))))))) aka O
Trimiteți un comentariu