Ca să nu mai rămân repetent şi anul acesta, hop că m-am dus şi eu la film: la mall, mânca-ţi-aş leafa! Păi ce, numai alţii să se frece cu neamul prost?!
Care-am văzut ultimul Tarantino, Inglorious Basterds, că de ăsta vorbeşte toată lumea, cică e filmul anului 2009 pentru România, la categoria ”filme străine” (la alea autohtone se pare c-o să iasă ”Poliţist, adjectiv” al lui Porumboiu). Aşa că m-am dus şi io, na, aşa, să vă intre apă în galoşi!
N-am să vă povestesc filmul, că nu e treaba mea. Dar am să vă zic două sau trei impresii sau, mai exact, reacţii pe care mi le-a indus filmul:
unu, marea indignare pe care am simţit-o pentru că ”ăia bunii” (Brad Pitt, the Basterds, etc) i-au numit tot timpul pe soldaţii germani ”nazişti”. Pe câte ştiu eu, naziştii erau un partid politic, şi nici vorbă nu poate fi că soldaţii germani să fi fost cu toţii membri de partid: unii erau, dar foarte puţini, o minoritate absolută. Păi nici mulţi generali germani nu erau membri NSDAP (National Sozialistischen Deutschen Arbeiter Partei), darămite imensa masă a trupei! Când am auzit prima dată acea declaraţie a generalului Lebed (“Tricolorul este steagul fasciştilor români“) am pus-o pe seama prostiei tipic ruseşti. Se pare că prostia tipic americană nu e cu nimic mai prejos. Sau cel puţin legile marketingului, “spune publicului ce vrea el să audă“!
doi, marea ruşine pe care am resimţit-o pentru faptul că m-am lasat manipulat cu atâta uşurinţă. Deşi filmul este o ucronie cap-coadă, apar câteva personaje istorice reale (Goering, Goebbels, Hitler, etc), plus unele inventate de Tarantino (fostul sergent Hugo Stiglitz, de exemplu). Aşa că primul lucru pe care l-am făcut, odată întors acasă, a fost să frec netul în căutarea lui Stigliz, fiindu-mi jenă că eu nu auzisem de el până atunci. Bunînţeles că n-am găsit nici un fel de Stiglitz, care nu a existat niciodată. Totuşi, eu m-am lăsat ca fraierul păcălit cu unul dintre cele mai vechi trucuri din lume, ”nu iese fum fără foc”, sau, în versiune Tarantino, ”ştiu că minţi, aşa că te cred pe jumătate”. Mare dobitoc mai sunt! Ăia de la SNSPA (fosta academie a partidului comunist, ”Ştefan Gheorghiu” – precizare pentru cei mai tineri) au stricat orzul pe gâşte încercând să-nveţe manipulare pe unul ca mine. Tolomac din fire, domnule!
trei, şi cu asta închei, marea simplitate cu care Tarantino îşi construieşte filmul: nici o şmecherie, nimic imprevizibil. Inglorious Basterds este un Tarantino pur şi simplu, fără nici o treabă cu the second world war. Dacă ar fi să găsesc vreun şpil, aş zice că: în Germania cifra ”3” se indică ridicând degetul mare, arătătorul şi degetul mijlociu, iar ”în restul lumii” ea se indică ridicând arătătorul, mijlociul şi inelarul.
Şi de la un asemenea răhăţiș Tarantino realizează un film pentru zeci de milioane de spectatori! Csf, ncsf: băiatul ăsta e cineva.
4 comentarii:
Sincera sa fiu, am avut si eu o tentativa esuata de a viziona filmul cu pricina, acasa, tolanita in pat...si m-a luat somnul chiar dupa ce neamtul ii ucide pe evreii ascunsi sub podea! Filmele lui Tarantino nu prea sunt pe gustul meu, hai, Pulp Fiction mai treaca-mearga, dar Kill Bill si Sin City...curge, nene, sangele, mai ceva ca-n filmele cu vampiri!
Totusi, m-am ales cu ceva din articolul tau: am aflat ce-i aia ucronie...Mersi!
Mi, mersi ca existi sa ne informezi :) era cat pe ce sa il pun pe lista mea de filme de... vazut.
De acord cu Marta pt. ucronie.
Joseph Stiglitz e un economist foarte respectat, Nobel Prize in 2001 (pentru asymmetria informatiei), si economistul preferat al unei prietene... asa ca sper ca nu i-au murdarit prea tare numele in film, asa, degeaba.
Dom' Mi'ai, m-ai transofrmat într-un dependent. Un dependent în a te combate (în sens amical-pozitiv, desigur, dacă există aşa ceva :)) )
Unu: "Nazis" a fost un apelativ folosit la adresa nemţilor în general în timpul WWII şi chiar mult timp după. Probabil punctul de plecare a fost propaganda de război. Dovadă stau filmele făcute prin anii '50 (şi după), în special cele americane, precum şi interviurile cu veterani. Deci Pitt nu greşeşte prea mult....
Doi: Cred ca filmul e puţintel cam departe de a putea fi clasificat drept ucronie... Dar despre asta mai putem combate, că n-au intrat vorbele în sac. :))
Trei: De gustibus non disputandum... (adică n-am ce comenta).
Craciun Fericit!
tarziu tarziu, dar asa vad eu filmele, cand apar pe net... :)
Mie mi-a placut filmul. Suspensul e bine dozat, nu am avut chef sa imi fac manichiura sau cuvinte incrucisate, ca de obicei la televizor. Mi-au placut genericul si muzica, à la Sergio Leone si Morricone, mi-a placut foarte tare faptul ca s-a vorbit in limbile originale - o palma pe obrazul celor care nu vor sa auda limbi straine (italienii, francezii, germanii, elvetienii in capul listei). Si nu in ultimul rand, mi-a placut umorul lui Tarantino, care a facut toata chestia asta la marele misto. Eu nu prea inghiteam cliseele lui Tarantino, dar aici a fost maestrul cliseelor (exceptand scena cu Danielle Darieux murind in rochie rosie care a fost cam kitsch). Acum cred ca inteleg de ce i-a dat numele asta asa de necomercial, dar putea de altfel sa numeasca filmul "Pulp Fiction 2", ca de fapt asta a fost, si nu un alt film de razboi. Si in final, mi-a placut de Brad Pitt ca nu a acaparat toate prim-planurile, a stat modest la locul lui.
Trimiteți un comentariu