Iar la nunta. Inc-o nunta!

Ca tot e criza si foamete, se-nsoara lumea in draci. In conditiile astea m-au chemat chiar si pe mine, desi sunt cunoscut ca un cal breaz ca teparul numarul unu, cand se ajunge la momentul “impins plicul”. Ei bine, totusi m-am dus.
Ma, ce sa zic, nunta... ca orice nunta. Staif, nimic de comentat, dar fara vreun element de individualizare. Cumva, ideea parea sa fie “Sa fie totul perfect, sa nu ne rada uratii astia!” (adica invitatii), si nicidecum “Sa fie ceva deosebit, despre care sa se vorbeasca pana la loc comanda!”, cum as fi gandit-o eu. Dar, cum mama mea m-a-nvatat sa nu vorbesc neintrebat... mai bine tac.
Ne-au dat de mancare toate minunile, cum se face de obicei la oras (rasol de salau de Nil!), dar sarmalele au fost buninteles proaste, cum se face de obicei la Marriott. Cum eu nu prea le am cu mancatul, m-am concentrat pe bauturi: vin, bere, alcooluri distilate (whiskey, vodca, rom). Vinul era “vinul casei” (alb si rosu) iar berea se servea la pahar. Ti-era si rusine sa ceri: venea chelnerul tocmai de la bucatarie cu un amarat de pahar de bere-n mana! Asa ca m-am retras pe vin, strategic. Nici p-asta nu m-a lasat chelnerul sa-l tin pe masa (“Conducerea unitatii ne interzice sa lasam sticla pe masa dumneavoastra”), dar am ochit bufetul lor de serviciu si ma regalam singur din sticlele grupate acolo. Bine, ca ne mai dadusera si niste garafioare artizanale, pline cu “vin de la nunta”, dar alea trebuiau luate acasa, sa le pastrezi ca amintire.
Chiar daca am mai fost eu la nunti la care nu cunosteam pe nimeni (afara de cei cu care venisem), tot a fost destul de plictisitor pana la un moment dat, cand am strans destul alcool in sange ca sa-mi fac curaj la dans. Dupa aia mi-am tot jucat gagica, pe toate muzichiile recogniscibile, pana a obosit si-a zis c-o dor picioarele (de cand asteptam eu asta!). Cavaler din fire, am plantat-o la masa si-am dat fuguta pana in salonul Champion's, la finala mica. Am prins in direct doar primul gol uruguayan si bara lui Forlan din ultima secunda, ca totusi trebuia sa mai dau cate o tura pe la dans, sa nu ma creada fata fugit in lume cu banii de tacam. Nu ca nu erau si alti nuntasi in Champion's... dar aia erau mai batrani ca mine, isi ratasera momentul de fugit in lume.
Dupa meci, s-a furat mireasa. Frumos furata, intr-adevar (luata in brate si scoasa din salon de sub nasul nasului, nu ca altele, care zic ca se duc sa se machieze si se lasa furate din buda!), dar catastrofal inapoiata mirelui. Mirele a intrebat “ce vrei pe ea?”, la care rapitorul a raspuns ca vrea bautura, o sticla de whiskey si una de gin. Mirele a zis ca le da, rapitorul a cerut si ceva de mancare, sa mearga bautura, iar mirele i-a oferit o punga de pufuleti. Ihi. Vedeti in poza “rascumpararea” obtinuta pentru mireasa. Sa fi fost eu in locul ei si sa ma trezesc pretaluita la niste pufuleti, faceam urat de tot.
Acuma, nu pe mireasa m-am necajit eu, ci pe agonia acestui nobil obicei. Nobil si ancestral, sa fim bine intelesi! Pai care-i semnificatia lui straveche, mai copii? Frica de consangvinizare! Exogamia femelelor, daca e s-o luam asa! Ce, tinerele femele de cimpanzeu nu fac acelasi lucru, adica migreaza din propriul grup si se imperecheaza in altul? Iar, revenind la specia noastra, in ce cultura umana lipsea aceasta traditie? Raspuns: in nici una. Pai normal ca nu lipsea, ca nenorocita asta de consangvinizare era moarte curata, pe termen mediu, pentru cultura respectiva. Astazi, sigur ca lumea e cu totul alta, iar obiceiul “furatului miresei” (si in general, “furatul fetelor”) e doar o ramasita din alte timpuri. Dar din punctul meu de vedere, e o ramasita care merita pastrata.
Bref, intorcandu-ma la nunta, pot spune ca mi s-a parut luxoasa, dar nememorabila. Prietena mea n-a fost de acord: “Pai da, la tine o nunta nu e memorabila daca nu va imbatati toti si va luati la berbeceala pe ringul de dans! Taci! Nu-mi spune mie, c-am vazut eu! Si sa stii ca pentru mine e memorabila: la nici o alta nunta nu m-a servit un chelner asa dragut!”.
Pai sigur ca era dragut, ca era negru.