duminică, 12 decembrie 2010

Cel mai mare stadion din lume


Am făcut şi eu spume la gură, ca tot omul, când am auzit că porcul de Sepp Blatter a desemnat Rusia ca gazdă a mondialului de fotbal din 2018. O gălăgie de bani trebuie să fi împins ruşii pentru decizia asta de handicapat! Dar mă rog, acum nu mai e nimic de făcut, noi să fim sănătoşi şi să sperăm că nu ne calificăm la turneul final, că cică în Rusia e criminalitate grupa mare, la fiecare 90 de secunde e câte-un asasinat. Mişto ţară, deştept foc domnul Blatter.

Pe de altă parte, am aflat că cel mai mare stadion din lume nu e într-o ţară civilizată. Incredibil, dar nu în Germania, Statele Unite, Canada, Brazilia sau Anglia se află stadionul ăl mai mare, ci în Coreea de Nord. Dar că nu e folosit la meciuri de fotbal, ci la spectacole „populare” de glorificare a conducătorului. Un fel de Cântarea României, varianta de est (prin comparaţie, noi aveam „varianta de vest” a fenomenului!).

Dar nu asta-i poanta. Ci poanta e că stadionul ăsta minune (150.000 de locuri) mai foloseşte la ceva. În 1998 (dacă nu mă înşel), aici au fost arşi de vii câţiva generali din armata nord-coreeană, în cadrul unei ceremonii publice. Acuzaţia era de „înaltă trădare”, iar procesul s-a ţinut cu uşile închise, bunînţeles. Aş vrea, cumva, ca această informaţie (relativ necunoscută în România: de exemplu, eu habar n-aveam) să ajungă la toţi amicii mei cu vederi de extremă stânga. Să-i mai aud pe urmă lăudând comunismul.

Chinezii au şi ei execuţii pe stadioane, dar măcar îi împuşcă-n ceafă pe dizidenţi, nu-i ard pe rug. Dar, aşa cum zice taică-meu, „oricum, comunismul chinezesc e mai avansat faţă de cel nord-coreean!”. Cum să nu fie?! Este!

Niciun comentariu: