Ce s-a ales din propaganda național-comunistă

La școala aia de securiști la care mi-am tocit coatele doi ani din viață, ne-au învățat că, pentru ca propaganda să aibă eficiență, trebuie să fie:

- Continuă (fără ”pauze de trezire” permise subiectului)

- Simfonică (transmisă pe toate canalelele de comunicare aflate la dispoziția propagandistului)

- Pe termen lung

- Partizană (”biased”, nu știu cum se zice exact în română; adică să prezinte un singur punct de vedere, niciodată două puncte de vedere aflate în competiție sau dispută)

- Afirmativă dar nu documentată (adică afirm răspicat ceva, dar nu indic niciodată sursa din care știu acel ceva).

Pentru cei care au Amintiri din Epoca de Aur, proprii și personale, e limpede: în epocă, aceste must-uri ale teoriei propagandei au fost grosier transpuse în trei puncte (poate patru): ”Ceaușescu este un om extraordinar”; ”România este o țară extraordinară”; ”Românii sunt un popor extraordinar”. Cel de al patrulea punct, cumva mai puțin scos în evidență, era ”Toți ceilalți sunt dușmanii noștri”.

E interesant să ne uităm puțin la rezultatele pe termen lung ale acestei acțiuni, având în vedere că timp de 20 de ani (1969 – 1989), România a fost un laborator aproape perfect pentru propagandă unitară și spălare de creiere. Aș zice că există trei paliere:

1. Palierul de acceptare. În general, oamenii de pe acest nivel sunt persoane în vârstă (peste 60 de ani), dar există și tineri sub 25 de ani care se încadrează (tineri crescuți de astfel de părinți sau bunici). Important: nu au experiența directă a altor țări. Rezultate: plasarea ”binelui național” cândva în trecut (fie în comunism, fie în evul mediu, fie în antichitate – dacii, etc), supralicitarea ”frumuseților patriei noastre” și a forței ”dușmanilor națiunii”, plus afișarea unei neîncrederi galopante în realizările democrației, ca sistem de organizare socială.

2. Palierul de respingere. Cam între 20 și 40 de ani, români rămași în țară, având experiența străinătății și acces la informație. În mod curios, deși au fost generația cea mai îndoctrinată, efectul pervers este că ei resping net valorile care le-au fost inculcate: ”Ceaușescu a fost un stupid”, ”România este o țară profund subdezvoltată”, ”Românii sunt un popor tarat, fără nici o șansă”. Deși e ciudat, un astfel de discurs nu adaugă ”Toți românii sunt proști, în afară de mine”, cum ar fi de așteptat.

3. Palierul de respingere violentă. Aici intră românii plecați din România și neabsorbiți de ”țesutul social” al țării de imigrație (ceea ce-i normal, din moment ce absorbția se face începând de la a doua generație). Atenție, prin ”absorbție” nu mă refer la câți bani câștigă, ci la prietenii pe care-i au (și care-s tot români). Discursul lor se aseamănă cu cel de la pct. 2, cu excepția faptului că e mult mai tranșant, iar adjectivele folosite sunt mult mai virulente.

4. Palierul de distanțare. E cea mai subțire categorie, foarte puțini români intră aici. Ei sunt aproape toți oameni care au lucrat și lucrează mult cu străinătatea, dar reprezintă instituții și firme din România. Adică sunt funcționari de stat sau membri ai multinaționalelor, iar asta îi face să călătorească mult prin Europa de Vest, Europa de Est și România, dar nu ca turiști, ci ca ”oameni ai muncii”. Ei se distanțează de cele trei categorii anterioare prin faptul că nu cred în ”excepționalismul” românesc (și în nici un fel de excepționalism, dealtfel). Adică, dacă prima categorie îi vede pe români ”în alb”, cea de-a doua ”în negru” iar cea de-a treia ”în foarte negru”, ei îi văd pe români în gri. Într-o nuanță oarecare de gri. Așa cum văd toate popoarele, indiferent de gradul de prosperitate: în diverse nuanțe de gri, mai deschise sau mai închise.

Bref: din propaganda comunistă, din ”Cântarea României” de exemplu, a rămas destul de mult. Chiar și efectul pervers al ”respingerii” e tot o consecință a muncii propagandiștilor, doar cu semn schimbat (”Țara asta e de căcat” e o inversare destul de sumară a lozincilor de tip ”România, țară de eroi”). Concluzie: când faci propagandă, așteaptă-te la efecte neprevăzute. Și total imprevizibile. Dar fii sigur că, într-un fel sau altul, vei obține efecte.

Hai, că-i mișto să faci școală la securiști.