Generaţia click

Ca de obicei, am să încerc să fiu scurt, dar nu garantez: ce a urmat după generaţia pro?! Nu am fost capabil să îmi răspund la întrebare, aşa că m-am aşezat la bere cu Sharky. Din vorbă-n vorbă, stimulat de beri şi de argumentele lui (Sharky are întotdeauna păreri proprii foarte vehemente), am ajuns să propun următoarea periodizare:

1. Generaţia maeştrilor. Cam greu de definit, dar e vorba de generaţia bunicilor noştri („noi” fiind cei născuţi între '65 şi '75), care bunici au fost influenţaţi de diverşi maeştri, cum să spun, de „maeştri persoane fizice”. Prin asta vreau să spun că influenţa decisivă asupra generaţiei în formare, asupra tinerilor care-şi deschideau „fereastra de sensibilitate” (am scris altundeva despre asta), se exercita în mod direct, prin discuţii de la om la om, indiferent de domeniul în care era interesat tânărul sau tânăra (literatură, dans, bucătărie, politică sau prostituţie). „Eu învăţ de la X”, cam asta cred eu că putea spune cei din generaţia bunicilor noştri. Spre deosebire de cei care au urmat, adică generaţia părinţilor noştri.

2. Generaţia şcolii. Dar a venit comunismul. Marea majoritate a maeştrilor a fost omorâtă de comunişti în închisoare. Au supravieţuit puţini, foarte puţini, şi încă mai puţini au fost cei care au continuat să-şi predea arta într-un fel sau altul. Dar comunismul a adus la oraşe milioane de oameni de la ţară, care trebuiau instruiţi cumva. Tot comunismul a adus milioane de oameni din mahalale spre centrele oraşelor, din care alungase sau omorâse clasa educată a societăţii. Aceşti oameni, ţăranii şi mahalagiii, părinţii noştri, au fost influenţaţi decisiv de şcoală, de sistemul comunist de învăţământ. Şcoala a fost factorul cu cea mai mare influenţă asupra adolescenţilor din generaţia lor.

3. Generaţia cărţii şi a muzicii. Apoi am venit noi. Deja lumea se schimbase, controlul informaţional deţinut de comunişti nu mai era nici pe departe atât de strict ca în anii '50 (când făceai puşcărie pentru c-aveai acasă o „carte interzisă”!), iar şcoala nu mai era un model. Falimentul economic al sistemului era evident pentru toţi, iar faptul că aveai şcoală nu îţi garanta o viaţă mai bună (ca-n anii '50, iarăşi), şi nici succes social. Asupra noastră, deci, a celor lipsiţi complet de maeştri, prinşi într-un sistem şcolar sclerozat, bun de nimic, au căpătat influenţă alte surse formative: cărţile şi „muzicile”. Prin „cărţi” înţeleg traduceri din literatura universală, iar prin „muzici” înţeleg benzile de magnetofon, discurile de vinil şi casetele de casetofon, imprimate cu muzica la modă din lumea liberă (în primul rând cea anglo-saxonă).

4. Generaţia pro. După noi au venit cei care n-au mai citit aproape deloc şi nici muzică n-au mai ascultat, dar s-au uitat la televizor. Generaţia formată (nu născută!) între '90 şi 2000 a devenit astfel fundamental diferită de generaţia mea (ceea ce a fost perceput ca o „prostire” a tineretului), dar este evident că aşa era natural să se întâmple, din moment ce fiecare generaţie e diferită de precedentele, atunci când se schimbă influenţa decisivă asupra adolescenţilor.

5. Generaţia click. Ultima generaţie de care am eu cunoştinţă e aşa-numita „click generation”, iar internetul e cea care a format-o: nu şcoala, nu cărţile, nu muzica, nu televizorul. Aceşti oameni se află permanent, de când se ştiu, la un click distanţă de orice pe lumea asta, şi asta îi face şi pe ei fundamental diferiţi. De toţi din celelalte generaţii.

Concluzie: toată vorbăria asta cu „prostirea progresivă” a tinerilor e falsă. În funcţie de canalul principal prin care obţin informaţia, în perioada lor de formare, oamenii se aleg cu personalităţi diferite. Şi sensibilităţi diferite. E adevărat că tentaţia e foarte mare, pentru oricine, să considere valorile proprii drept valori universale (şi, cumva, de la sine înţelese), iar pe cei care nu le împărtăşesc să-i considere complet tâmpiţi. Spre exemplu, am feed-back de la cei din generaţia click (m-am văzut prin ochii lor): sunt un boşorog freak, deloc cool, care face pe hipsterul şi nu le are deloc cu gadgeturile.
Lol.