Toscana 2015: azi, Florenta

Am ramas de cand eram mic cu ideea ca Florenta-i ceva de extraordinar, dar sa stii ca nu este. De fapt, niciun loc de pe lumea asta nu e: vrajeala pentru ademenit turistii! Loc de extraordinar e ala unde te simti tu bine, la un moment dat in viata, oriunde-ar fi: la mare, la munte, in delta, in Bora-Bora, in fundul gradinii, la Vama Veche, in Pestera Ursilor, in pat cu logodnica dusmanului tau, ma rog, oriunde. Restul e marketing. In ceea ce priveste orasul asta, capitala Toscanei, nu zic ca nu-i frumos, nu zic ca n-are ”atractii”, nu zic ca nu m-am si distrat, numai ca-n Florenta a-nceput sa ma doara maseaua. Una din maselele de minte. Te-a durut vreodata o masea de minte? E, atunci mai discutam dup-aia!

Smecheria mare din Florenta, zice-se, e sa te urci in Dom. 

M-am urcat si jur ca n-as mai repeta experienta; 

e foarte aglomerat, urci de te plictisesti, nevasta-ta face pe viteaza, 

dar oboseste si-ncepe sa vrea acasa, iar tot timpul trebuie sa te lipesti de ziduri ca sa-i lasi sa treaca pe aia care coboara. 

Evident, asta e convenabil cand termini si esti tu al de coboara, nu zic, numai ca deja ti-a pierit tot cheful. In etapa de ”post-vizitare” nu te mai intereseaza decat sa ajungi la aer, sa te-asezi la o terasa si sa-ti iei o bere. In rest, duca-se!

Referitor la faimoasele picturi din cupola Domului: daca te uiti cu atentie (prin plexigasul ala jegos care serveste de mecanism anti-prost, sa nu cazi in cap din cupola), observi ca toate personajele pozitive ale frescei sunt extrem de plate ca expresie. Dumnezeu-tatal, Fiul, Fecioara, sfintii, ingerii, heruvimii, serafimii, ma rog, toata gasca, arata ca niste oameni cu crampe la stomac. Au expresiile faciale pe care le au patronii, cand esti la un interviu de angajare: ceva intre solemnitate, falsa ingrijorare (adica pentru tine, sa nu cumva sa pici interviul! De parca nu-s ei decidentii...) si seninatate fortata, de constipati. Moacele lor sugereaza ceva de genul ”Prietene, tu esti acolo, eu sunt aici... asta e situatia, dar sa stii ca te bucuri de toata consideratiunea mea!”. Evident, subiectul picturii este Judecata de Apoi. Sa fiu al dracului daca nu-ti vine sa zici ”Multumesc ca m-ati primit, dar prefer sa stau pe ajutorul de somaj decat sa lucrez pentru unul ca dumneavoastra!”. Recunosc ca, in viata reala, eu n-am avut curaj decat o singura data sa termin un interviu cu replica asta, dar am avut-o pe limba in 99% din cazuri. Lasitatea, asta ne omoara!

Cu totul altceva e cand te uiti la pacatosi. Ei bine, da! Alea sunt trairi, domnilor, acolo este emotie, doamnelor, urletele lor mute pot fi auzite, domnisoarelor! Nu mai zic de draci: ei au niste mutre satisfacute, cum sa zic, juisante, de parca ar fi ”voluntari” din Donbass cand omoara ucrainience; impreuna, pacatosii plus diavolii zugraviti in cupola Domului din Florenta mi-au produs cea mai puternica si mai durabila ”impresie artistica” din toata expeditia in Toscana. 

Cu un mic amendament: n-am prea inteles obsesia pictorilor pentru zona anala a pacatosilor. Cu aproape nicio exceptie, dracii ii chinuiau pe cei pedepsiti infigandu-le diverse obiecte in fund, desi parca-parca imi amintesc si de-o pacatoasa cu perineul spintecat c-un satar. O fi vreo chestie a Renasterii? Adica, sa se prins oamenii din epoca aia ca vechea echivalare ”sex = pacat” nu mai era de actualitate si incercau s-o lanseze pe piata p-aia cu ”pacat = sex homosexual”? Sincer, nu stiu, dar mi s-a parut ciudat. Sau (explicatie alternativa) pictorii tocmai citisera operele lui Dan Puric?!

Cealalta arta pe langa care am tandalit in Florenta a fost sculptura, buninteles. Adica m-am balabanit si eu prin Loggia dei Lanzi, fotografiind toate prostiile: Violul sabinelor, 

Violul Polixeniei, 

Menelaus si Patrocle, 

un leu pe care-l cheama Marzocco (nu stiu de ce), 

Hercule si Nessus (astea-s din marmura) 

si Perseu cu Meduza (un bronz). 

Cica tot pe-acolo e si statuia, tot de marmura si-asta, a nevestei lui Hermann (ala care l-a batut pe generalul Varus al lui Augustus), dar eu n-am vazut-o. Adica, precis am vazut-o, dar n-am stiut despre ce-i vorba si-am ignorat-o cu superbie, concentrandu-ma pe niste gagicute cat se poate de artiste, manca-le-ar tata pe ele, care stateau pe cur si lucrau schite in carbune. 

Intuitia imi spunea ca fetele erau de fapt la agatat, dar eu eram cu nevasta-mea. Ce dracul era sa fac?!

Cum tot eram cu aparatul foto in mana, m-am prefacut ca nu stiu ca statuia facuta de Michelangelo (”David”) e in alta parte, iar cea aflata in fata lui Palazzo Vecchio e doar o copie, 

asa c-am luat-o si p-asta in cateva cadre. N-am ratat nici statuia din cealalta parte a intrarii (”Hercule si Cacus”), 

desi habar n-aveam cine-i autorul (nici acum nu stiu), dar mi-a placut cat de necajit arata bietul Cacus, saracul de el, in timp ce asteapta sa-si ia o ghioaga-n cap. 

De Hercule nu mi-a placut. Arata ca un dinamovist dupa meciul din 11.11.2000, adica intocmai ca un smecher prost.

Apropo de David: ia uita-te cu atentie! Ti se pare ca e circumcis? 

Mie mi se pare ca nu. Pai nu trebuia sa fie? Evreii nu isi circumcid copiii, de la Abraham incoace? Iar David din Biblie nu era evreu? Pai si-atunci?!

Buninteles ca am mai facut si alte dracii prin Florenta: m-am suit pana la biserica San Miniato, 

unde n-ai nimic de vazut, dar poti sa te bagi in spate, in cimitir, unde e-ngropat Giovanni Papini; 

m-am suit in Forte Belvedere, care, sincer, este caca-maca pe langa cetatea din Alba Iulia; m-am plimbat lelea prin Giardino di Boboli, unde sunt statuile alea de daci, 

de care tot oracaie dacopatii pe net (statuile nu-s minciuna, chiar exista, dar de-aici pana la Dan Puric e cale lunga);

tot acolo am gasit si o statuie de pitic gras, care m-a umplut de satisfactie (ca, adica, sunt pe lumea asta si oameni mai scunzi si mai urati ca mine!);

am trecut raul Arno pe toate podurile, numai asa de rautate; 

and, last but not the least, am mancat si-am baut intr-un loc chiar de exceptional, unde pot pentru ca sa zic ca m-am simtit si eu intr-adevar bine, dar tocmai de-aia il tin secret.

Dupa aia m-a luat maseaua. Am scos-o abia la Siena, dar despre asta, maine!