La Rózsika néni

Comparația între Budapesta și București s-a făcut și s-a tot făcut, este foarte greu să vin cu noutăți; că Bucureștiul a ieșit, invariabil, jumulit rău în urma comparației, asta știe toată lumea, nu pot să vin cu-așa ceva că se pun oamenii cu bătaia pe mine, să le dau înapoi banii cheltuiți pe revistă, ceea ce ar fi o catastrofă (bătaia, ca bătaia, mai e cum mai e, dar bani de un’ să scot?!). Iată de ce merg pe altă cale, mai nebătătorită, sper eu, mai buruienoasă, așa. Plec de la cele trei evidențe: Bucureștiul n-are Dunăre (1), n-are Gellert (2), n-are climă bună. Lasă că n-are el multe altele, dar astea trei nu-s imputabile oamenilor, au bucureștenii destule păcate și fără; ergo, o comparație ceva mai omenească este cea dintre Pesta și București. Dacă procedez astfel, scorul se mai apropie cât de cât, nu mai vorbim de forfeit (deși termenul nu este chiar exact).

Pesta e-un oraș ca o plăcintă, c-un centru „hârtie de muște” pentru turiști și cu periferii uriașe, de blocuri comuniste și de locuințe tip „bérház” (aproximativ „casă de raport”) interbelice, în general prost întreținute, cu lume amestecată: oameni și mai așa, și mai așa, cam ca-n București, „pe cartiere”. Unii se trezesc dimineața și se duc la muncă, alții se instalează pe-n bancă, în fața blocului (sau în curtea interioară), fumează, bârfesc, beau câte ceva, se simt bine, ce să mai vorbim. Bogătașii au migrat din zonele acestea spre alte locuri, în general dincolo de Dunăre și chiar dincolo de Buda, spre Sashegy și încă și mai departe, în zone despre care habar n-am, dar fiți siguri că nici omul de rând, localnicul, nu le știe; ce, bucureștenii au habar despre bogătașii care locuiesc în pădurea Petrești?! În general, locuitorii orașelor mari nu știu prea multe despre zonele elitiste, unde n-ajunge metroul; o dată, că n-au treabă acolo, și-a doua oară, chiar de-ar vrea să se plimbe, cum s-ajungă? Cu taxiul? Păi atunci mai bine-și cumpără un city-break undeva, că tot acolo ies la bani.

Apropo de metrou, și Pesta are tot patru linii (două dintre ele ajung și-n Buda, admit), și tot așa, aglomerate și prost gândite, adică lasă neacoperite mari zone ale orașului; diferența – imensă! – e că aeroportul e legat de Pesta c-un tren suburban, vechi, dar bun. Bine că e! Așa ajungeam eu „acasă”, la Rózsika néni, cu trenul ăla; bine, mai mergeam și pe jos, în Kőbánya, că nu-i departe.

Asta era în 2001 și 2002. S-o mai fi schimbat ceva de-atuncea, cine știe...

articol publicat în numărul 10/2018 al revistei Cațavencii