322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea

Am citit şi eu, în sfârşit, cele 322 de vorbe „memorabile” ale sărmanului. Aşa cum mă aşteptam, sunt o colecţie de gunoaie, din care poţi să alegi cu chiu, cu vai, vreo 10 sau 12 mai de Doamne-ajută. În rest, tâmpenii de om bătrân şi neghiob.

Totuşi, înainte de a-l judeca pe Ţuţea, să stau să mă gândesc un pic: cât timp şi ce cantitate de informaţie a avut el la dispoziţie pentru a-şi forma părerile lui cavernicole?

Păi n-a avut cine ştie ce: anii de liceu şi cei de facultate, plus ceva studii particulare după aia, când începuse munca şi cariera. Cam din 1920 până prin 1940, cel mult, cel mult! Pe urmă au început nenorocirile: razboiul, detenţia, torturile, amnistia dejistă din 1964, „libertatea supravegheată” pe care i-au oferit-o regimurile Ceauşescu şi Iliescu… rău!

Deci, să zicem, două decenii de formare. Dar cu acces la ce surse? Păi, clasicii greci şi latini, filozofii germani şi francezi, literaţii interbelici, profesorii care l-au format (la Cluj, totuşi oameni serioşi), întâlnirea cu Nae Ionescu, prietenia cu Cioran… puţin, slab, modest!

De ce zic asta? O zic pentru că o asemenea pregătire ar fi fost bună pentru un universitar sau politician român, într-o Europă ”închisă” în sine, dar democrată, dominată de o concurenţă franco-germană. Dar pentru o lume globală, dominată de internet, de limba engleză şi de concurenţa (nu tocmai democratică!) dintre Asia şi America de Nord, Ţuţea n-ar fi fost deloc pregătit. Şi nici n-a fost. Marea lui şansă a constat din întârzierea totală a României (cât a prins-o şi el, 1990 – 1991), o Românie care a încercat cu disperare să recupereze câte ceva din interbelic, măcar simbolic. Ţuţea părea un astfel de simbol interbelic, şi poate chiar era. Din păcate însă, interbelicul românesc era complet depăşit în 1991 – când tocmai se destrăma Uniunea Sovietică!

Pe scurt, Ţuţea a ratat complet întâlnirea cu postmodernul (ştiu că ştiţi, dar vă mai amintesc şi eu, că am încă în minte lucrarea de doctorat a lui Cărtărescu, ”Postmodernismul românesc”: noi toţi, dar absolut toţi, trăim într-o lume postmodernă. Că unii o acceptăm şi alţii nu, asta-i altă discuţie).

De asta Ţuţea pare prostovan, nătântoc, nănac: citindu-i cartea în anno domini 2010, ai senzaţia unei vizite la un muzeu de vechituri, sau mai degrabă la târgul păduchilor. În mintea lui, omul se percepea ca un brav tradiţionalist care se luptă cu moderniştii (atei, comunişti, securişti, el nu vedea nici o diferenţă). N-avea nici cea mai vagă intuiţie că, în numai câţiva ani de la moartea lui, modernişti şi tradiţionalişti la un loc aveau să fie măturaţi şi aruncaţi în uitare.

Şi cred că şi dac-ar fi ştiut, nu renunţa la părerile lui. Moşul era un Don Quijote, nu un Sherlock Holmes. Păcat numai de oamenii care şi acum îl percep ca pe o autoritate morală. Nici vorbă de aşa ceva.

Petre Ţuţea a fost un biet om strivit de vremuri, nu un maestru. Nasol pentru generaţia mea, dar noi am fost complet lipsiţi de maeştri. Şi asta se cam cunoaşte.

Atelier Neagu Djuvara (2)

Sunt consternat! Sunt perplexat! Sunt confuzat pana peste poate! Bre, eu nu zic ca teoria profesorului e usor de inteles, da’ nici in halul asta! Din feed-back-ul de la voi am realizat cu stupoare ca n-ati inteles ce vrea sa spuna omul, si e pacat, bre, ca spune bine, chiar de exceptie. Numa’ ca una zice el, basca intelegi voi!

Reiau pe scurt, cu o comparatie pe care-am clocit-o azi noapte, ca si-asa n-am putut sa dorm de propriul meu sforait: un om face parte dintr-un popor (sau “o limba” cum zice Djuvara), asa cum o celula face parte dintr-un tesut; un popor face parte dintr-o cultura, asa cum un tesut face parte dintr-un organ; o cultura face parte dintr-o civilizatie, asa cum un organ face parte dintr-un corp omenesc. Ca si un corp omenesc, o civilizatie se naste, traieste si moare, iar durata medie de viata este definita (adica nici o civilizatie nu este nemuritoare, cu atat mai putin o cultura, un popor sau un om).

S-nteles pan-aici? Bun, continuam: luam un om, preferabil cu mustata, si vedem ce-i cu el: face parte din poporul roman, din cultura est-europeana, din civilizatia occidentala. Ce-i asa mare inginerie?

Ce e “civilizatia occidentala”? Pai e civilizatia care s-a nascut in jumatatea de vest a Europei, acum 1700 de ani, si care a cuprins acum intreaga lume, cu trei exceptii: civilizatiile chineza si indiana, pe care le cuprinde acum, in timpul vietii noastre, si civilizatia islamica, pe care n-o va cuprinde in acest timp (motivele sunt prea complicate pentru un blog).

Care au fost varstele civilizatiei noastre? Aceleasi ca varstele unui om: intre anii 300 si 1300 si-a trait copilaria (“epoca eroica”, cum zice profesorul), timp in care s-a tinut de bataie si de povesti (exact ca un copil), intre 1300 si 1520 si-a trait adolescenta (“epoca de inflorire”), timp in care s-a tinut de incercari, explorari, experiente in toate directiile (nu comentez ce “experiente” ati incercat voi in adolescenta, eu nu m-am tinut de asa ceva!), intre 1520 si 1991 si-a trait tineretea (“epoca regatelor combatante”), timp in care s-a tinut de cariera, luptandu-se cu toti cei care doreau acelasi scaun de director, iar din 1991 isi traieste maturitatea ("epoca imperiala"), timp in care ii prigoneste pe toti cei care tanjesc la scaunul ala de sef.

Nu stiu, bre, da’ mie nu mi se pare greu de inteles. Buninteles ca partea cea mai interesanta am sarit-o (“razboiul de 77 de ani”, zice profesorul), adica momentul in care ultimii cinci carieristi ramasi in lupta (pentru scaunul de director) s-au luat la bataia finala, din care-a iesit invingator unul singur in 1991, ce s-a si catarat in scaun si de-atunci se pisa pe toti. Ca razboiul asta de 77 de ani e facut din trei parti (primul mondial plus al doilea plus al rece), nu va mai zic, ca stiu ca v-ati prins deja: pai ce facem aicia, domnule?!

In incheiere, ceva si despre “noi, romanii”: civilizatia in care ne-am nascut noi ca popor (cea bizantina) a murit, iar in asta de acum ne-am bagat cam tarzior, da' bine ca ne-am bagat si-atunci. Reiau intrebarea de data trecuta: ungurii in care civilizatie s-au nascut? Si cand au intrat in cea occidentala? Dar tiganii? Sau astia nici n-au intrat... ?!