Dacismul ca tradare de tara

Ma voi screme sa fiu scurt.

Dacismul e o moda recurenta la romani, provenita din complexul de inferioritate al marginalului. Comparatie: asa cum multi microbisti din Romania “tin” cu Manchester United sau cu Bayern Munchen, din dorinta de a se “lipi” de ceva mai grandios decat Unirea Slobozia sau Aurora Ramnicu-Valcea, tot asa multi romani se consoleaza cu dacismul, din dorinta de a masca situatia lor de sarantoci ai Europei. Si pe la altii e boala asta, dar nu la asemenea cote delirante ca la noi: la bulgari se manifesta ca “odrysism”, iar la unguri ca “turanism”. Si altii-s tristi.

Doi: dacismul ar fi o simpla basina fara consecinte, daca n-ar vira spre niste concluzii cu posibile consecinte practice, nefaste binenteles. Adica, romanii fiind daci, inseamna ca istoria lor n-are nimic de datorat Europei, dimpotriva, Italia si Europa datoreaza de fapt dacilor (id est romanilor) intreaga lor dezvoltare actuala, pentru ca “de aici a plecat totul” si ca “noi le-am adus lor civilizatia si scrisul, nu invers”. Ergo, Uniunea Europeana e un imperiu rau si ingrat, care ne impune legi si ne baga politicienii-n puscarie, in loc sa ne zica “mersi” ca i-am ridicat la lumina, prin geniul lui Zamolxe si prin tablitele de la Tartaria.

Trei: nicio diferenta, deci, intre actuala Uniune Europeana si raposata Uniune Sovietica. Doua imperii hraparete care au venit la noi sa fure, dar, atentie, in timp ce Uniunea Sovietica nu ne datora nimic (in afara de tezaur), Uniunea Europeana ne datoreaza, de fapt, totul. Deci “europenii” sunt mai rai si mai prefacuti decat “rusii”, care erau si sunt niste brute, dar “macar nu minteau”!.

Patru: pe acest fir logic, asa cum rusii au renuntat de bunavoie la Uniunea Sovietica (ce nu le aducea niciun avantaj, doar ii storcea de resurse), asa si romanii (sau dacii, ca e acelasi lucru) trebuie sa renunte la Uniunea Europeana, “pana nu e prea tarziu”. Pentru orice patriot roman adevarat, adica dac, aceste lucruri sunt limpezi ca lumina zilei. Cei care nu sunt de aceeasi parere sunt tradatori de tara si trebuie impuscati in cap. Dar, desigur, mai intai trebuie torturati, ca sa fie de invatatura de minte tuturor celor care ar vrea sa tradeze romanismul, adica dacismul.

Cinci: evident, iesirea din UE e la pachet cu cea din NATO. Pentru ca daca exista ceva mai rau si mai anti-dacic decat europenii, acel ceva sunt americanii.

Sase: e greu sa nu observi ca acest discurs dacist e promovat de aceiasi oameni care au fost coloana vertebrala a ceausimului in Romania (pentru cei mai tineri, “ceausismul” a fost varianta romaneasca a “national-comunismului”). Odata cu 1989, acesti oameni au pierdut aproape totul, sau mai exact au pierdut monopolul puterii simbolice: din “centrali” au devenit “marginali”. Statut pe care il detesta profund. Din acest motiv ei sunt de acord cu oricine le-ar promite redarea vechiului lor statut de putere, fie ca acest cineva este Napoleon Savescu, Corneliu Vadim Tudor sau Vladimir Putin. Esential pentru ei, pentru dacisti, e sa ne extermine pe noi (“europenistii”), urmand ca mai apoi sa vada ei ce-o fi. Oricum, “mai rau ca acum, n-are cum sa fie!”.

Sapte, si cu asta inchei: nu cunosc si nici nu intuiesc cum functioneaza mintile lor, dar toti dacistii pe care-i cunosc eu tin partea pro-rusilor in (cvasi-)razboiul din Ucraina. Nu ii deranjeaza ca, daca pro-rusii castiga, tancurile lui Putin vor fi la Reni, adica la nici 20 de kilometri de Galati. Cine sunt, in cazul asta, tradatorii de tara? Dacistii sau “europenistii”?!

Nota: imaginea de frontispiciu reprezinta un tablou al domnului Sorin Feraru, caruia nu i-am cerut permisiunea de a-i folosi lucrarea. Daca nu este de acord cu preluarea mea abuziva, il rog sa ma informeze si o voi sterge imediat.

Plec spre Godeanu

Cica pe cel mai inalt varf, pe Gugu, sunt nu stiu ce energii dacice, niste chestii. Daca ma intorc sub forma de Zamolxe, de Darth Vader sau de pisica oparita, nu va speriati: tot eu sunt, doar ca energizat in stil dacic.

Bahtalo!

Criminalitatea în România

Mi s-a spus că despre multe am povestit în articolul cu Ferentari, numai despre ”principala problemă” de acolo n-am scos o silabă. În viziunea interlocutorului meu, problema asta principală era violența. Numai că nu se exprima corect, ceea ce voia să spună era ”criminalitatea”: el era de părere că de-asta sunt așa mici prețurile în Ferentari, pentru că oamenii se tem să se mute acolo (”Te taie țiganii de n-ai aer, carne de mici te fac!”). Nu știu dacă are dreptate, deși înclin să cred că nu; dar chestiunea merită aprofundată.

1.     Mie nu mi s-a întâmplat nimic, deși m-am băgat pe tot felul de străduțe și fundături. Poate nu era ora potrivită (la prânz), poate n-am nimerit eu zonele cu adevărat ”interzise”, nu știu. Cert e că ochii mei n-au văzut niciun fel de violență stradală, ca să nu mai vorbesc de criminalitate. Nici măcar clasicii bețivi ”de dimineață” n-au fost de zărit! Asta îmi întărește părerea că sărăcia e acolo principala problemă: dacă aveau bani, oamenii săraci și i-ar fi băut de la primele ore, cum fac în alte cartiere.

2.     Din articolul domnului Adi Schiop am înțeles următoarele: el personal a avut, în cei cinci ani de locuire în Ferentari, probleme de natură exclusiv verbală (amenințări), plus câte un show-off ocazional, când ”controlul” unei anumite străzi trecea de la o gașcă de adolescenți la alta (fluturări de bricege, informări de genul ”Băiatu’, dacă te supără cineva, la mine vii și-mi spui, m-ai înțeles? Io rezolv aicea toate!” – acest exemplu e dat din capul meu, nu apare în textul lui Adi!). Dar, mai important decât atât, a aflat de la vechii locuitori că nivelul criminalității a scăzut cu circa 99% față de acum 25 de ani: ”Aici intrai în costum și ieșeai în chiloți!” (citat din textul lui Adi). În concluzie: nivelul criminalității din Ferentari e ceva mai ridicat decât media bucureșteană, dar extraordinar de scăzut față de acum un sfert de secol. Dacă nici ăsta nu-i progres, atunci nu știu care e!

3.     Poate e cazul și unei alte comparații: cum e Ferentariul față de alte cartiere rău famate din marile orașe europene? Din câte înțeleg, în alte părți e mult mai rău (Neapole, Marsilia, ca să nu mai zic de Sankt Petersburg). Iar dacă părăsim hotarele Europei, atunci putem vorbi de Ferentari ca de un model social: sărăcie maximă, criminalitate minimă.

4.     Dacă extindem cercetarea (așa amatoristică) la nivel de țară, atunci lucrurile se clarifică: România are un nivel mic de criminalitate. Și grosul crimelor sunt făcute la beție, cu predilecție în zonele foarte sărace din estul și sud-vestul țării (județele Vaslui și Dolj sunt în frunte). Bucureștiul stă foarte bine la criminalitate și mai puțin bine la infracționalitate (în orașul ăsta, majoritatea infracțiunilor sunt furturi, nu crime).

5.     Bine, mă veți întreba, dar ce înseamnă ”nivel mic”? Păi, ce să însemne: numărul de crime la suta de mii de locuitori. România are indicele 2, față de Rusia care are 10,2 (record european). La celălalt capăt al clasamentului vin scandinavii și Mitteleuropa (Germania, Elveția, Austria, Slovenia) cu indici sub 1, apoi țările atlantice (Franța, Marea Britanie, Spania, Irlanda, Portugalia, Olanda), cu indici sub 1,5. Indicii tot cresc pe măsură ce înaintezi spre Est, cu unele surprize neplăcute (Finlanda 2,2; Estonia 5,2; Lituania 6,6; Republica Moldova 7,5!) și cu altele foarte plăcute (Bulgaria 2, România 2, Ungaria 1,3!). După cum vedeți, dracul nu-i așa de negru cum ne place să credem (și să ne văicărim în consecință).

6.     Se spune că ”Estul are memorie istorică”. Este o minciună. Esticii nu au nici pe departe vreo memorie istorică mai bună decât vesticii, ci sunt pur și simplu mai înapoiați. Un exemplu: francezii i-au redescoperit (și promovat) pe ”strămoșii noștri gali” pe vremea lui Napoleon al III-lea, iar românii i-au redescoperit pe daci pe vremea lui Ceaușescu! O întârziere de peste 100 de ani. Dar aceiași români, atât de buni experți în evenimente de acum 2500 de ani (Burebista, Deceneu, Zamolxe etc) sunt total ”orbi” la evenimentele din ultimii 25 de ani: scăderea criminalității, creșterea nivelului de trai, circulația informației și câte și mai câte. Ce ”memorie” e asta?! Aici nu-i vorba de niciun fel de memorie, e vorba de o criză de creștere, la fel ca la puberi: mi-au dat tuleiele, dar prefer să bat în continuare mingea pe maidan, în loc să încep să ies cu fete. Mă agăț de copilărie pentru că mi-e frică de viitor! Exact la fel și esticii: ”înainte era mai bine” și ”strămoșii noștri au trăit o epocă de aur, când erau stăpânii lumii” – asta auzi și în Bulgaria, și în Serbia, și în Ungaria, și în Polonia, și în România. Aceeași placă.

7.     Singurii de la care nu auzi partea a doua (aia cu ”epoca de aur”) sunt țiganii în general și ferentarezii în special: la ce epocă de aur să se raporteze ei? Pe de altă parte, în materie de ”înainte era mai bine”, aici țiganii sunt doctori: odată cu comunismul, ei au pierdut totul.

Știu că această ultimă concluzie e profund contraintuitivă pentru majoritatea românilor: ”Cum, mă?! Înainte erau ținuți cu botul pe labe, unul nu sufla! Acum, ei sunt șefii, ei te vând și te cumpără!”. Greșit. Traseul postcomunist al țiganilor a fost asemănător cu al românilor: unii, puțini, au prosperat, alții, majoritatea, s-au afundat în sărăcie și disperare.

Cine crede altfel, să dea o tură prin Ferentari.